Recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârilor penale străine. Condiţii. Limite. Recurs. neagravarea situaţiei în propria cale de atac.

Recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârilor penale străine. Condiţii. Limite. Recurs. neagravarea situaţiei în propria cale de atac.

Legea nr. 302/2004R, art. 130 şi urm.

C. pr. pen., art. 3858

În condiţiile în care la data introducerii cererii de recunoaştere a hotărârii penale străine şi a soluţionării acesteia în prim grad, persoana în cauză era deţinută pe teritoriul statului străin în executarea pedepsei acolo, recunoaşterea hotărârii penale pronunţate de autorităţile judiciare ale statului în relaţie nu putea să aibă loc decât fie după executarea pedepsei aplicate în străinătate, fie pe calea  transferului persoanelor condamnate. O recunoaştere la acea dată  a hotărârii autorităţilor judiciare străine, în procedura prescrisă de art. 130 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată, este exclusă, întrucât ar duce la eludarea unui instrument de cooperare judiciară internaţională prioritar, care este transferul persoanelor condamnate.

Dacă, din momentul pronunţării hotărârii în prim grad şi până la judecarea recursului, persoana vizată a fost predată autorităţilor judiciare române în vederea executării unei pedepse pronunţate în România, cererea de recunoaştere a hotărârii şi a actelor judiciare străine este admisibilă şi trebuie examinată în substanţă.

Chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la dispoziţiile art. 132 alin. 4 din Lege, acestea sunt aplicabile şi în ipoteza recunoaşterii hotărârii străine pe cale incidentală. În caz contrar dispoziţia de recunoaştere ar rămâne lipsită de efecte juridice pe teritoriul României, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Substituirea pedepsei  sau a restului de pedeapsă la care se referă art. 132 alin. 4 din Lege nu reprezintă în realitate o conversiune a condamnării, ci o adaptare a pedepsei, în acest fel fiind evitate formele greoaie ale exequatorului specific conversiunii.

Chiar dacă pedeapsa aplicată în recurs, în urma recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii şi a actelor judiciare străine şi a modificării post judicium a pedepselor este superioară celei aplicate prin sentinţa atacată, modalitatea de soluţionare a recursului petentului nu aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac. Aceasta, deoarece, recunoscând pe cale incidentală la acest moment hotărârea penală străină şi realizând contopirea pedepselor pronunţate faţă de petent prin hotărâri judecătoreşti distincte, în raport de pedeapsa rezultantă, persoana în cauză are deja vocaţie la liberarea condiţionată. Dacă nu s-ar fi procedat în această manieră, petentul ar fi fost nevoit să declanşeze o nouă procedură incidentă la executare, de modificare a pedepselor şi de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare, iar soluţionarea definitivă a acestei acţiuni neîndoielnic implica timp, care prejudicia interesul petentului să-i fie discutată cât mai curând situaţia lui, pentru a accede la liberarea condiţionată.

Prin sentinţa penală nr. 127/19 septembrie 2011, Tribunalul Mureş:

- în baza art. 449  alin. 1 lit. a C.p.p., a admis în parte cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul  I.S., şi în consecinţă:

- a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată petentului prin s.p. 339/13.12.2007 a Tribunalului Mureş, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente de 3 ani şi de 3 luni închisoare.

- a descontopit pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată petentului prin s.p. 203/F/13.10.2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă prin dec. 2218/23.04.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de 6 luni, 3 ani şi 2 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 649/2001 a Judecătoriei Bistriţa, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării executării prin s.p. 203/F/13.10.2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.

- în conformitate cu prev. art. 33 lit. a, 34 lit. b  şi 36 alin. 1 C. pen., a contopit pedepsele sus-menţionate, de 3 ani şi de 3 luni stabilite prin s.p. 339/13.12.2007 a Tribunalului Mureş, şi  de 6 luni, de 3 ani şi de 2 ani închisoare, la care se adaugă 6 luni închisoare, stabilite prin s.p. 203/F/ 13.10.2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, în pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare la care se adaugă 6 luni, pedeapsă pe care a sporit-o cu încă 6 luni, aplicând în final pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

- în baza art. 35 alin. 4 Cod penal, i-a aplicat petentului pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, şi anume dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an.

- în baza art. 71 C. pen., i-a interzis petentului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit. a, b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

- a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor supuse contopirii şi emiterea unui nou mandat.

- a respins ca neîntemeiată cererea petentului de recunoaştere şi modificare a pedepsei de 5 ani închisoare cu ridicarea dreptului de sufragiu pasiv, la care se adaugă o amendă de 7 milioane euro şi o amendă de 6 milioane euro, aplicată prin sentinţa cu nr. de rol 100414 din data de 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, secţiunea 1, definitivă prin sentinţa din 30 octombrie 2008 din dosarul 10147/2008 P al Tribunalului Suprem al Regatului Spaniei, secţia penală.

- în conformitate cu prev art. 192 alin.2,  3 C.p.p., l-a obligat pe petent să plătească statului suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, urmând ca restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, 100 lei, să rămână în sarcina acestuia.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, tribunalul a reţinut că prin s.p. 339/13.12.2007 a Tribunalului Mureş, definitivă prin neapelare, s-au aplicat petentului  pedepsele de 3 ani şi de 3 luni închisoare , pentru două infracţiuni comise în cursul lunii septembrie 2003, pedepse contopite în cea mai grea dintre ele, 3 ani închisoare.

Prin s.p. 203/F/13.10.2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, definitivă prin dec. 2218/23.04.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul a fost condamnat la  pedepsele de 6 luni, 3 ani şi 2 ani închisoare pentru 3 infracţiuni comise în perioada septembrie-noiembrie 2002, pedepsele au fost contopite în cea mai grea,  de 3 ani şi 2 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 649/2001 a Judecătoriei Bistriţa, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării executării.

Pedepsele aplicate prin cele două sentinţe nu au fost executate, fiindcă petentul a plecat în Spania.

Prin sentinţa cu nr. de rol 100414 din data de 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, secţiunea 1, definitivă prin sentinţa din 30 octombrie 2008 din dosarul 10147/2008 P al Tribunalului Suprem al Regatului Spaniei, secţia penală, s-a aplicat petentului pedeapsa de 5 ani închisoare cu ridicarea dreptului de sufragiu pasiv, la care s-au adăugat o amendă de 7 milioane euro şi o amendă de 6 milioane euro, pentru o infracţiune comisă în data de 19 noiembrie 2006. Printr-o „Lichidare a condamnării” emisă de prima instanţă, s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată durata arestării începând din data de 19 noiembrie 2006 şi s-a calculat că executarea pedepsei va expira la data de 17 noiembrie 2011. Petentul se află actualmente în executarea acestei pedepse într-un penitenciar din Spania.

Instanţa a constatat că toate infracţiunile pentru care a fost condamnat petentul sunt concurente.

Ca urmare, cu privire la pedepsele aplicate de instanţele române, se impune în baza art. 449  alin. 1 lit. a C.p.p. şi art. 33 lit. a, 34 lit. b  şi 36 alin. 1 C. pen. descontopirea pedepselor rezultante şi contopirea pedepselor componente, sus-menţionate,  în pedeapsa cea mai grea, la care trebuie adăugată pedepasa de 6 luni a cărei suspendare a fost revocată, pentru a respecta dispoziţiile Tribunalului Bistriţa Năsăud. Fiindcă petentul a comis faptele pentru care a fost condamnat de Tribunalul Mureş chiar în timp ce era cercetat în celălalt dosar, ceea ce denotă o perseverenţă infracţională deosebită, este necesară şi aplicarea unui spor de contopire.

În ce priveşte pedeapsa aplicată de instanţa spaniolă, modificarea ei de către instanţa română, contopirea ei cu pedepse stabilite de instanţe române într-o pedeapsă rezultantă şi anularea mandatului de executare emis în Spania, prealabil emiterii unui nou mandat, atât timp cât petentul execută pedeapsa într-un penitenciar din Spania, sunt nejustificate fiindcă interferează în caracterul executoriu al hotărârii spaniole şi contravine cooperării judiciare internaţionale în materie penală.

Este adevărat că potrivit deciziei în interesul legii nr. 9 din 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recunoaşterea hotărârii străine se poate face pe cale incidentală şi în faza punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive. Dar recunoaşterea pe cale incidentală se face cu respectarea condiţiilor generale ale recunoaşterii, între care a celei prevăzute de art. 116 alin. 1 lit. e din legea 302/2004, ca hotărârea străină să poată produce efecte în România. La acest moment, singurul mod în care hotărârea străină ar putea produce efecte în România ar fi cel al transferului persoanei condamnate din Spania, în conformitate cu art. 127 şi urm. din Legea 302/2007. Petentul poate uza de această procedură, ceea ce presupune să se adreseze autorităţii centrale competente spaniole, sau poate aştepta terminarea executării pedepsei aplicate în Spania.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul I.S.

În motivarea căii de atac promovată, este contestată temeinicia dispoziţiei primei instanţe prin care a respins cererea de recunoaştere a hotărârii pronunţate în străinătate împotriva petentului. Se susţine că sunt îndeplinite condiţiile recunoaşterii sentinţei pronunţate de Judecătoria Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, sub număr 1018/2007 la data de 23 noiembrie 2007 în privinţa petentului I.S., precum şi a actelor subsecvente. Pe cale de consecinţă, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin această sentinţă trebuie contopită după regulile concursului de infracţiuni cu pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 339/13 decembrie 2007 a Tribunalului Mureş şi prin sentinţa penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, iar din pedeapsa rezultantă să se deducă perioada deja executată, începând cu data de 16 noiembrie 2006 până la zi.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 8410/112/2010 al Tribunalului Mureş, a motivelor invocate, a susţinerilor şi a concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

Recursul promovat de petentul I.S. împotriva sentinţei penale nr. 127/19 septembrie 2011 a Tribunalului Mureş este fondat, iar aspectele pe care le vom dezvolta în continuare vor determina, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. Pen., admiterea căii de atac cu consecinţele casării în parte a hotărârii atacate şi rejudecării cauzei în următoarele limite:

1. Prin sentinţa pronunţată de Judecătoria Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, sub număr 1018/2007 la data de 23 noiembrie 2007, între alţii, d-l I.S. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare cu ridicarea dreptului de sufragiu pasiv, la care s-au adăugat o amendă de 7 milioane euro şi o amendă de 6 milioane euro, pentru o infracţiune de trafic de droguri de risc.

 În fapt, s-a reţinut că la data de 19 noiembrie 2006, pe la ora 5:00, acuzaţii C.K., G.D., S.I., A.A.C., J.R., M.C.S. şi N.O. se aflau într-un punct de pe coastă, situat între Balanegra şi Playa A. unde sosise o ambarcaţiune pneumatică după ce navigase aproximativ paralel cu aceasta pe la vremea apusului, neputându-se dovedi locul de plecare, şi se ocupau cu descărcarea din această navă a 166 baloţi din pânză de sac ce conţineau haşiş, cu o greutate totală de 5.034,701 kg şi o valoare estimată pe piaţa ilegală de 6.845.940 euro, substanţă care era destinată să fie transmisă şi difuzată, toţi acuzaţii cunoscând conţinutul pachetelor.

Sentinţa a rămas definitivă prin hotărârea pronunţată în recurs de Tribunalul Suprem din Madrid, Regatul Spanei, sub nr. 10147/2008P la data de 30 octombrie 2008, prin care s-a respins recursul promovat de Iordache Sorin.

Printr-un act intitulat „Lichidare a condamnării”, emis de prima instanţă, s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată durata arestării începând din data de 19 noiembrie 2006 şi s-a calculat că executarea pedepsei va expira la data de 17 noiembrie 2011. Petentul a executat în Spania din pedeapsa de 5 ani închisoare perioada cuprinsă între data de 19 noiembrie 2006 şi cea de 8 noiembrie 2011 şi nu a executat cele două amenzi aplicate, fiind declarat insolvabil.

După pronunţarea hotărârii Tribunalului Mureş recurate, la data de 8 noiembrie 2011, d-l I.S. a fost predat autorităţilor române, în baza mandatului european de arestare nr. 231/2003/18 septembrie 2007 emis de către Tribunalul Bistriţa Năsăud şi executat de către autorităţile judiciare spaniole la data de 7 aprilie 2011, în prezent aflându-se în Penitenciarul Bistriţa în executarea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.

În condiţiile în care la data de 19 septembrie 2011 când Tribunalul Mureş a pronunţat sentinţa penală nr. 123, petentul se afla încarcerat în Penitenciarul Cordoba din Regatul Spaniei în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, într-adevăr recunoaşterea hotărârii penale pronunţate de autorităţile judiciare spaniole nu putea să aibă loc decât fie după executarea pedepsei aplicate în străinătate, fie pe calea  transferului persoanelor condamnate, formă de cooperare judiciară internaţională care nu a fost însă declanşată în cauză. O recunoaştere la acea dată  a hotărârii autorităţilor judiciare spaniole, în procedura prescrisă de art. 130 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată, era exclusă, întrucât ar fi dus la eludarea unui instrument de cooperare judiciară internaţională prioritar, care este transferul persoanelor condamnate.

Cum, însă, la data de 8 noiembrie 2011, la executarea pedepsei de 5 ani închisoare, petentul a fost predat autorităţilor române să execute pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat prin hotărârea Tribunalului Bistriţa, în prezent cererea sa de recunoaştere a sentinţei pronunţate de Judecătoria Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, sub număr 1018/2007 la data de 23 noiembrie 2007 şi a actelor subsecvente (însemnând hotărârea pronunţată de Tribunalul Suprem din Madrid, Regatul Spanei, sub nr. 10147/2008P la data de 30 octombrie 2008, care atestă caracterul definitiv al sentinţei de condamnare, şi  fişa de lichidare a condamnării întocmită la 6 februarie 2009 de către Judecătoria Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, din care rezultă perioada executării pedepsei şi durata computată din aceasta) este admisibilă şi trebuie examinată în substanţă.

Astfel, analiza condiţiilor prescrise de art. 131 din Legea nr. 302/2004 prin prisma particularităţilor cauzei duce la concluzia că acestea sunt întrunite cumulativ. În acest sens: a) prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România şi-a asumat obligaţia recunoaşterii hotărârilor provenind de la autorităţile statelor membre ale Uniunii;

b) în faţa instanţelor statului străin emitent, a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

c) condamnarea nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară;

d) hotărârile şi actul judiciar în cauză respectă ordinea publică a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale ale statului de drept, aşa cum sunt ele înscrise în Constituţia României, intrând aici şi dubla incriminare, privită atât in abstracto, cât şi in concreto. Determinarea dublei incriminări in abstracto presupune ca fapta să fie considerată infracţiune în ambele state în relaţie, fără să fie necesar ca infracţiunea să fie identic incriminată, fiind suficient să existe o corespondenţă între elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii, aşa cum este ea concepută în fiecare din cele două sisteme de drept. Aprecierea dublei incriminări in concreto implică nu numai ca fapta să fie infracţiune în legislaţia celor două state, dar, în egală măsură, făptuitorul să fie sancţionabil, conform legii statului în care are loc recunoaşterea. Fapta pentru care d-l Iordache Sorin  a fost condamnat la 5 ani închisoare, la care s-au adăugat o amendă de 7 milioane euro şi o amendă de 6 milioane euro şi găseşte corespondentul în dreptul pozitiv în conţinutul infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 43/2000 şi nu există niciun impediment care ar face neexecutabilă pedeapsa.

e) în România hotărârile şi actul judiciar ale autorităţilor judiciare spaniole sunt apte să producă efecte juridice, în ceea ce priveşte constatarea pluralităţii de infracţiuni, contopirea pedepselor şi scăderea perioadei deja executate, dar şi pentru evitarea derulării în România a unei noi proceduri pentru acelaşi fapt;

f) potrivit extrasului după cazierul judiciar, care nu a fost combătut în cauză, împotriva d-lui Iordache Sorin nu s-a pronunţat o condamnare pentru acelaşi fapt nici în România şi nici într-un alt stat, cu recunoaşterea acesteia din urmă în România. Astfel, regula ne bis in idem nu este periclitată prin recunoaşterea celor două hotărâri şi a actului judiciar străine.

Constatând incidenţa condiţiilor recunoaşterii şi având în vedere că instanţa română nu se substituie instanţei străine de condamnare, astfel încât nu este abilitată să analizeze şi să dispună asupra vinovăţiei celui în cauză, aceste aspecte fiind dezlegate anterior în faţa autorităţilor judiciare spaniole, chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la dispoziţiile art. 132 alin. 4 din Lege, acestea sunt aplicabile şi în ipoteza recunoaşterii hotărârii străine pe cale incidentală. În caz contrar dispoziţia de recunoaştere ar rămâne lipsită de efecte juridice pe teritoriul României, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Substituirea pedepsei  sau a restului de pedeapsă la care se referă art. 132 alin. 4 din Lege, pe de o parte, nu reprezintă în realitate o conversiune a condamnării, ci o adaptare a pedepsei, în acest fel fiind evitate formele greoaie ale exequatorului specific conversiunii. Pe de altă parte, observând că legiuitorul nu a stipulat expres că pedepsei aplicate în statul de condamnare ori restului de pedeapsă rămas de executat i se substituie o pedeapsă principală, ci a folosit termenul generic de „pedeapsă”, plecând şi de la natura pedepselor accesorii prevăzute de art. 71 cu referire la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., care decurg din pedeapsa principală privativă de libertate, pedepsei sau restului de pedeapsă i se substituie o pedeapsă principală şi una accesorie, potrivit dreptului român. Pedeapsa principală substituită în cazul d-lui I.S. este cea a închisorii de 5 ani, legea penală română excluzând aplicarea a două pedepse principale pentru acelaşi fapt infracţional, iar pedeapsa accesorie este cea a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b C. pen., de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. a) Constatăm, alături de Tribunalul Mureş, că infracţiunile pentru comiterea cărora a fost condamnat petentul prin sentinţa penală nr. 339/13 decembrie 2007 a Tribunalului Mureş şi prin sentinţa penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud sunt săvârşite anterior să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, prin urmare în condiţiile concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 alin. 1 lit. a C. pen.

b) Sentinţa penală nr. 339/13 decembrie 2007 a Tribunalului Mureş a rămas definitivă prin neapelare la data de 31 decembrie 2007, iar sentinţa penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud a rămas definitivă în recurs, la data de 23 aprilie 2004. Până în 19 noiembrie 2006, când petentul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare spaniole, acesta nu a început executarea niciuneia din condamnările pronunţate în România. În consecinţă, infracţiunea din 19 noiembrie 2006 este comisă în condiţiile recidivei mari postcondamnatorii în raport de condamnarea suferită de petent prin sentinţa penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi este concurentă cu infracţiunile care au făcut obiectul sentinţei penale nr. 339/13 decembrie 2007 a Tribunalului Mureş

c) Prin sentinţa penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe de o parte, a fost aplicat un spor de contopire care, odată cu rămânerea definitivă a acestei hotărâri, a dobândit autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 649/17 aprilie 2001 a Judecătoriei Bistriţa. Revocarea suspendării condiţionate şi cumulul aritmetic al pedepselor nu au operat în raport cu fiecare infracţiune componentă a concursului, ci doar la final, după realizarea cumulului juridic între pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, operaţiune care, la rândul ei, a dobândit autoritate de lucru judecat. Totodată, în cazul cumulului aritmetic, acordarea unui spor de contopire este exclusă.

De asemenea, în situaţia particulară din cauză, legea nu prevede o formulă unică aptă să ducă la o singură pedeapsă, în cazul incidenţei recidivei faţă de o condamnare, când infracţiunile care au atras acea condamnare sunt concurente cu alte infracţiuni la rândul lor concurente cu infracţiunea comisă în condiţiile recidivei. În această ipoteză, instanţa este ţinută să aplice tratamentul sancţionator legal care creează situaţia cea mai avantajoasă pentru cel în cauză, iar aceasta este contopirea deodată a tuturor pedepselor impuse petentului prin cele trei hotărâri.

În aceste împrejurări, formula de contopire aleasă de instanţa de recurs este diferită de cea adoptată de prima instanţă, pedeapsa de 6 luni închisoare urmând să o adăugăm la rezultantă după aplicarea sporului de 2 luni şi nu anterior acesteia. Pentru reiterarea de către petent a comportamentului infracţional, un spor de 2 luni închisoare este suficient.

În consecinţă, în rejudecare, în baza art. 36 alin. 2 cu referire la art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 33 alin. 1 lit. a C. pen., art. 39 alin. 1 şi 6 C. pen. cu referire la art. 34 alin. 1 lit. b C. pen., vom contopi pedepsele de 3 ani închisoare, 3 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 339/13 decembrie 2007 a Tribunalului Mureş, de 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare, stabilite prin sentinţe penală nr. 203/F/13 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, şi de 5 ani închisoare stabilită prin sentinţa pronunţată de Judecătoria Provinciei Almeria din Regatul Spaniei, sub număr 1018/2007 la data de 23 noiembrie 2007, recunoscută prin prezenta decizie, vom reţine pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o vom spori cu 2 luni închisoare, fixând pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare.

Vom adăuga pedepsei de 5 ani şi 2 luni închisoare pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 649/17 aprilie 2001 a Judecătoriei Bistriţa, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării acestei pedepse, şi vom aplica în acest fel pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare, cu executare în detenţie.

Modalitatea de soluţionare a prezentului recurs nu aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, chiar dacă pedeapsa aplicată prin decizia de faţă este superioară celei aplicate prin sentinţa atacată. Aceasta, deoarece, recunoscând pe cale incidentală la acest moment hotărârea penală străină şi realizând contopirea pedepselor pronunţate faţă de petent prin cele trei hotărâri judecătoreşti, în raport de pedeapsa rezultantă, d-l I.S. are deja vocaţie la liberarea condiţionată. Dacă nu procedam în această manieră, petentul ar fi fost nevoit să declanşeze o nouă procedură incidentă la executare, de modificare a pedepselor şi de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare, iar soluţionarea definitivă a acestei acţiuni neîndoielnic implica timp, care prejudicia interesul petentului să-i fie discutată cât mai curând situaţia lui, pentru a accede la liberarea condiţionată.

Domenii speta

Spete similare