Incidente ivite în cursul cercetării judecătoreşti. Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale

Decizie 209/R din 08.03.2012


Incidente ivite în cursul cercetării judecătoreşti. Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale.

C. pr. pen., art. 335

Dacă în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanţa dispune, prin încheiere, extinderea acţiunii penale cu privire şi la aceste acte şi procedează la judecarea infracţiunii în întregul ei.

Dacă cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii, şi desfiinţează hotărârea anterioară.

Instanţa este obligată să pună în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, făcând aplicaţie în ce priveşte încadrarea juridică şi a dispoziţiilor art. 334.

Prin sentinţa penală nr.41/07.11.2011 Judecătoria Sighişoara a dispus următoarele:

L-a condamnat pe inculpatul L.I.:

-  la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare  pentru infracţiunea de furt calificat săvârşită în formă continuată, prev. şi ped de art 208 al. 1, art 209 al. 1 lit. e,g,i Cod penal , cu aplicarea art 41 al. 2 Cod penal , art 37 lit. b Cod penal şi a  art  43 Cod penal , constatând că cele cinci acte de sustragere comise în dauna părţilor vătămate C.I., C.I., M.A., K.M.şi S.H. intră în conţinutul infracţiunii de furt  calificat, prev. şi ped  de art 208 al. 1 , art 209 lit. a , i Cod penal,  cu aplicarea art 41 al. 2 Cod penal şi a art 37 lit. b Cod penal, pentru comiterea căreia inculpatul a fost  condamnat la pedeapsa  de 3 ani închisoare, prin SP 473/25 noiembrie 1999 a Judecătoriei  Sighişoara;

- la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de  furt calificat săvârşită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. e,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi a art. 37 lit. a Cod penal.

In baza art. 61 al. 1 Cod penal s-a menţinut  liberarea condiţionată  dispusă cu privire la restul de pedeapsă de 302 zile închisoare rămas de  executat din pedeapsa de 3 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.473/25.11.1999 a Judecătoriei Sighişoara .

In baza art. 37 lit. a Cod penal, art. 39 al. 1 Cod penal, s-a contopit pedepsele aplicate inculpatului  prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi  s-a scăzut durata pedepsei executate de 793 zile, rămânând un rest de pedeapsă de 416 zile închisoare, pe care inculpatul o va executa.

S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a,b,Cod penal, art. 71 Cod penal, faţă de inculpat .

S-au admis acţiunile civile alăturate acţiunilor penale , a părţilor vătămate  constituite părţi civile şi enumerate în cele ce urmează , şi-n consecinţă dispune obligarea  inculpatului  la plata următoarelor sume de bani cu titlu  de despăgubiri civile, către următoarele  părţi civile:

- C.D.  cu contravaloarea sumei de 250 euro la data plăţii;

- P.N.A. cu cval sumei de 200 Euro la data plăţii;

- C.S.M. cu suma de  1199 lei;

- P.A. cu suma de 1500 lei;

- O.S. cu suma de 100 lei.

 S-a luat act şi s-a constatat că prejudiciile cauzate părţilor vătămate B.A., S.G.E., B.Z., R.V.N.şi H.C.A., au fost reparate integral.

S-a luat act de renunţarea părţilor civile S.D.I., D.D.V. şi R.V.N. la judecata acţiunilor  civile alăturate acţiunilor penale.

In baza art. 118 al. 1 lit. e Cod penal s-a dispus  confiscarea de la inculpat, în favoarea statului,  a sumei de 634 lei, rezultată din săvârşirea infracţiunilor.

S-a făcut aplic.art. 191 al. 1 Cod procedură  penală.

Se reţin următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 12. 01. 2009, s-a dispus  punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului L.I., cu datele personale de la dosar,  sub acuza  săvârşiri infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. şi ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1  lit. e,g,i, Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi  cu aplicarea art. 43 Cod penal,  făcând parte din aceeaşi infracţiune continuată, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.473/25.11.1999  a Judecătoriei Sighişoara, cu aplicarea şi a art. 37 lit. b Cod penal, precum şi  a săvârşiri infracţiunii de furt calificat  în formă continuată, prev. şi ped.  de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e,g,i, Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal, menţionându-se că cele 12 acţiuni de sustragere  au fost comise în perioada  martie – aprilie  2002.

În fapt s-au reţinut următoarele:

In nopţile  de 28/29  februarie 1999, 27/28 martie 1999 şi 9/19 aprilie 1999, inculpatul L.I.  a pătruns  prin efracţie  în garajele părţilor vătămate ., C.I.şi M.A., situate, toate, pe str. A. Şaguna din mun. Sighişoara,  de unde  şi-a însuşit  fără vreun drept, de la partea vătămată C.I.  o bicicletă Mountain Bike de culoare verde, aproape nouă, în valoare de 2.000.000 lei ROL, de la partea vătămată C.I. de asemenea o bicicletă  de culoare verde gălbui, în valoare de 2.500.000 lei ROL, iar de la partea vătămată M.A. un radio – casetofon şi 4 l ţuică în valoare de  1.500.000 lei ROL.  De asemenea,  în cursul luni august  1999  acelaşi inculpat  a  pătruns prin efracţie, de asemenea în timpul nopţii, în autoturismul  părţii vătămate K.M., autoturism ce se găsea parcat  pe str St. cel Mare din mun. Sighişoara,  de unde acesta a sustras un radiocasetofon, un aparat foto, o cămaşă de blugi şi un spray, fiind ulterior recuperate, în cursul urmăririi penale, casetofonul şi aparatul foto, ce au fost restituite mandatarului părţii vătămate, respectiv numitului B.I. Aparatul foto a fost vândut, de către inculpat,  martorei P.A. pentru suma de  100.000 lei vechi, conform  declaraţiei acesteia din urmă  de la fila 56,  din dosar  nr. 1567/R/2004, vol II, iar martorului H.C.M.  i-a vândut radiocasetofonul auto tot pentru suma de 100.000 lei vechi ( după cum rezultă din declaraţia martorului H. aflată la fila 51 din dosar 1567/R/2004,  vol. II,  bunurile fiind ridicate de la cei 2 martori cumpărători şi restituite mandatarului părţii vătămate, conform dovezilor de la filele 53- 54 din dosar 1567/R/2004, vol. II  din dosar, iar conform  procesului verbal de Evaluare de la fila 55  din dosar 1567/R/2004, vol. II din dosar, valoarea acestor bunuri, cu luarea în considerare a uzurii acestora,  este de 550.000 lei ROL.

De asemenea, la data de 20 noiembrie 1999, acelaşi inculpat  a sustras, din garajul  părţii vătămate S.H., în care a pătruns  prin efracţie, o bicicletă marca Olimpia, de culoare roşie, bicicleta astfel sustrasă  fiind vândută martorului N.A., în schimbul sumei de 24 lei, fiind ulterior recuperată şi restituită părţi vătămate, conform declaraţiei părţii vătămate  aflate la fila 59 vol II din dosar,  valoarea bunului sustras  fiind de  1.440.000 lei  vechi  conform procesului verbal de Evaluare de la fila 61, vol. II din dosar .

A rezultat că bunurile sustrase de la părţile vătămate C.I., C.I.şi M.A., au fost vândute de către inculpat  unor persoane necunoscute .

Prin  sentinţa penală  473/25.11.1999  a Judecătoriei Sighişoara , aflată la fila 137- 138  vol. I din dosar, în baza art. 208 al. 1, 209 lit. a,i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal  şi art 37 lit b Cod penal, inculpatul L.I.  a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, care, în baza art. 33 lit. a  şi a art. 34 lit. a Cod penal, a fost contopită cu pedeapsa de 3 ani închisoare, rezultând  pedeapsa de 3 ani închisoare,  ce  i-a fost aplicată aceluiaşi inculpat  prin sentinţa penală  4546/17.11.1999 a Judecătoriei Sighişoara, această sentinţă penală 473/25.11.1999 a Judecătoriei Sighişoara devenind definitivă la data de 16.04.2000, în baza deciziei penale nr. 163/16.03.2000 a Tribunalului Mureş.

Inculpatul a început executarea acestei pedepse  la data de 18.04.2002 .

S-a reţinut că cele cinci acte de sustragere  a bunurilor enumerate anterior, din patrimoniile părţilor vătămate  C.I., C.I., M.A., K.M. şi S.H., faţă de data, modul săvârşirii şi data descoperirii lor, rezultă că  intră în conţinutul  infracţiunii continuate de furt calificat,  prev. şi ped. de art. 208 al. 1, art 209 lit. a, i Cod penal,  cu aplicarea art. 41 al. 2 şi a art. 37 lit. b Cod penal (starea de recidivă  prev. de art. 37 lit. b  fiind reţinută în raport de  pedeapsa de un an şi şase luni închisoare, la care acelaşi inculpat  a fost condamnat  prin sentinţa penală nr.35/1997  din executarea căreia  inculpatul a fost eliberat la termen, în data de 27.04.1998, la data  comiteri  ultimului act de sustragere, ce intră în conţinutul constitutiv  al infracţiuni continuate  de furt calificat, la care s-a efectuat anterior referire,  această din urmă pedeapsă  fiind  executată integral). Faţă de  data  la care au fost comise şi  acelaşi mod de operare,  ţinând seama de faptul că  actele materiale de sustragere descrise anterior  au fost efectuate la  intervale mici de timp între ele, rezultă că  au fost comise  în baza  unei  rezoluţi infracţionale unice, acestea  constituind  o singură infracţiune de furt calificat  comisă în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie.

Inculpatul  a descris şi recunoscut  comiterea, în modul  arătat şi de către acuzare în rechizitoriu, a actelor materiale  de sustragere prin efracţie, de la cele 5 părţi vătămate, a bunurilor mobile enumerate  şi E.luate in cele  ce preced, conform  declaraţiei  acestuia de la filele 371 – 372, vol. II, din dosar.

Pentru  săvârşirea acestei infracţiuni, instanţa, având în vedere  gradul ei de pericol social  ridicat,  urmează a făcut aplicarea prevederilor art. 43 Cod penal şi, constatând că  pentru o parte din actele materiale  ce intră în conţinutul acestei infracţiuni, inculpatul a fost definitiv condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr.473/25.11.1999  a Judecătoriei Sighişoara. S-a  procedat la  recalcularea pedepsei  în raport de  prevederile legale citate,  cu luarea în consideraţie a infracţiunii săvârşite în întregul ei,  stabilind  o pedeapsă  corespunzătoare care, conform dispoziţiilor  art. 43 Cod penal, nu poate fi mai uşoară  decât cea  pronunţată anterior. Ca urmare, instanţa  a apreciat că o condamnare a inculpatului  la pedeapsa închisorii, cu stabilirea cuantumului acesteia  la  3 ani şi 2 luni închisoare,  răspunde  pe deplin  acestor  deziderate expres prevăzute de lege, cât şi  persoanei inculpatului, care este recidivist,  această pedeapsă, prin natura şi cuantumul ei  fiind considerată de către instanţă ca fiind în măsură  să satisfacă  realizarea scopurilor punitiv şi educativ ale pedepsei .

S-a reţinut că după revenirea  în ţară,  la sfârşitul anului 2001 şi începutul anului 2002, inculpatul L.I.  fiind plecat în Ungaria, acesta a reluat activitatea infracţională,  comiţând o serie de 12 acţiuni de sustragere,  toate  prin efracţie  şi în timpul nopţii, dintre care  9  din garaje, o acţiune de sustragere dintr-o pivniţă şi o alta din curtea unui imobil , toate  pe teritoriul mun. Sighişoara, una singură fiind săvârşită în com. Albeşti, dintr-un autoturism parcat pe stradă,  aceste acţiuni de sustragere  fiind comise în perioada  4 martie 2002 – 12 aprilie 2002, iar  în urma  acestor  „activităţi”, inculpatul a  sustras în total  13 biciclete  şi 2 radio – casetofoane, după cum urmează : - în noaptea de  4/5 martie  2002, din garajul părţii vătămate C.D., situat în cartierul Bărăgan din Sighişoara,  inculpatul a sustras  o bicicletă Mountaine Bike, cu acelaşi prilej acesta încercând  să sustragă din autoturismul aflat în garaj şi un radiocasetofon , însă nereuşind  să-l detaşeze de bord. Bicicleta sustrasă a  fost  vândută  învinuitului  B.G. cu suma de 80 lei şi nu a fost  recuperată. Partea vătămată s-a constituit  parte civilă cu suma de 250 Euro ;- în noaptea de 6/7 martie  2002, tot în cartierul Bărăgan şi tot prin efracţie, din garajul părţii vătămate P.N.A., inculpatul a sustras 2 biciclete Mountaine Bike , biciclete care au fost vândute cu câte 80 lei  lui B.G. şi nu au fost recuperate. Partea vătămată P.N.A. s-a constituit parte civilă  cu suma de 200 Euro; - în noaptea de  10/11 martie 2002, pe str  Griviţei, din Sighişoara, prin înlăturarea  lacătului  cu ajutorul unui levier, inculpatul  a pătruns în garajul aparţinând părţii vătămate  C.S.M.  şi a sustras o bicicletă marca Hurican de culoare roşie. Aceasta bicicletă a fost vândută lui S.S.O. cu suma de 80 lei. Bicicleta a fost revândută lui H.A.. Aceasta nu a putut fi recuperată  deoarece a fost  din nou furată de la H.A.. Partea vătămată C.S.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 1199 lei; - în  noaptea de  11 martie  2002, tot în cartierul Bărăgan, prin efracţie, din garajul folosit de partea vătămată  B.A., inculpatul a sustras o bicicletă Mountaine Bike  de culoare galbenă pe care a dat-o numitului S.L.  pentru o datorie pe care o avea la acesta  pentru împrumutarea buletinului  folosit în scopul  obţinerii paşaportului. In timpul cercetărilor bicicleta a fost restituită  părţii vătămate B.A. care nu s-a constituit parte civilă,  bicicleta fiind E.luată la 200 lei; - în aceeaşi noapte de 11/12  martie 2002, tot din cartierul Bărăgan  şi tot prin efracţie,  din garajul părţii vătămate S.I.D., inculpatul L.I.  a sustras din autoturismul  aflat în garaj un radiocasetofon. Iniţial partea vătămată S.I.D.  s-a constituit parte civilă cu suma de 100 lei, ulterior declarând că nu înţelege să se mai constituie  parte civilă, chiar dacă prejudiciul nu a fost recuperat  Inculpatul a susţinut că radiocasetofonul  a fost dat numitului S.S.O., însă din actele de urmărire penală  nu a  rezultat  acest lucru; - în noaptea de  14/15  martie 2002, tot în cartierul Bărăgan, prin înlăturarea lacătului, inculpatul a pătruns în garajul părţii vătămate  P.A.  şi a sustras 2 biciclete marca Mountaine Bike, care au fost vândute numitului B.G. cu câte 80 lei. Bicicletele nu au fost restituire, partea vătămată P.A. constituindu-se parte civilă cu suma de 1500 lei; - în noaptea de 19/20 martie  2002, tot în cartierul Bărăgan dintr-o pivniţă în care a pătruns prin efracţie,  inculpatul L.I. şi-a însuşit  o bicicletă. Imediat după ce a tăiat cablul cu care aceasta era  asigurată, inculpatul a fost surprins de partea vătămată S.G.E. şi, fiind urmărit, în fugă, a abandonat-o. Partea vătămată S.G.E.  a pretins că bicicleta ar  avea  o valoare de 250 lei, însă prejudiciul fiind recuperat, nu s-a constituit parte civilă ; - în noaptea de 25/26 martie  2002, din garajul situat în cartierul Bărăgan, aparţinând  părţii vătămate  D.D.V., unde a pătruns tot prin  efracţie, inculpatul şi-a însuşit o bicicletă  marca Mountaine Bike, bicicleta fiind dusă în localitatea Dumbrăveni şi vândută numitului  B.G., cu suma de 60 lei.  Partea vătămată care iniţial  s-a constituit parte civilă  cu suma de  300 lei, a revenit asupra pretenţiilor  declarând că nu se mai constituie parte civilă, deşi prejudiciul nu a fost recuperat ; în noaptea de 3/4 aprilie 2002, aflându-se în com Albeşti  şi constatând că pe strada Lungă  este parcat un autoturism, prin forţarea  portbagajului inculpatul a pătruns în autoturismul aparţinând  părţii vătămate  O.S., de unde a sustras un radiocasetofon  şi 4 casete audio. Partea vătămată s-a constituit parte civilă încă din timpul urmăririi penale cu suma de 100 lei ; - la  data de 9 aprilie 2002, în timpul zilei, inculpatul a pătruns prin efracţie, într-un garaj situat  în Sighişoara pe str. Dumbravei. Din garajul aparţinând părţii  vătămate  B.Z., inculpatul  a sustras o bicicletă de  culoare vişinie, care apoi a fost vândută numitului S.S.O.  cu suma de 60 lei  şi a fost recuperată în timpul cercetărilor. Partea vătămată a apreciat valoarea la 280 lei, însă nu s-a constituit parte civilă,prejudiciul fiind recuperat; - în noaptea de  7/8 aprilie 2002, tot în cartierul Bărăgan, inculpatul a pătruns  prin efracţie  în garajul aparţinând părţii vătămate  R.V.N.  şi a  sustras 2 biciclete Mountaine Bike, una de culoare neagă şi una de culoare albastră, acestea fiind vândute apoi numiţilor B.G.  şi S.S.O., cu sumele de 60  şi respectiv 80 lei. In timpul cercetărilor a fost recuperată bicicleta albastră  vândută. Iniţial această parte vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 200 lei, însă la reluarea urmăririi penale  a menţionat că  nu mai înţelege să se constituie parte civilă. S-a reţinut valoarea prejudiciului cauzat aceste părţi vătămate ca fiind de 400 lei , din care s-a recuperat jumătate; -  în noaptea de 12/13 aprilie 2002, inculpatul, aflându-se în cartierul Corneşti din mun. Sighişoara, trecând prin dreptul unei locuinţe de pe str. Ec. Varga,  a escaladat poarta imobilului  şi din curte, unde se afla bicicleta aparţinând părţii vătămate H.C., a tăiat cablul cu care aceasta era asigurată  şi a însuşit-o, după care a vândut-o numitului P.D. din Dumbrăveni, cu suma de 60 lei, în timpul cercetărilor bicicleta fiind restituită părţii vătămate care nu s-a constituit parte civilă, valoarea bicicletei fiind stabilită în urma Evaluarii la suma de 230 lei .

Cu ocazia audieri sale, în condiţii procedurale,  la termenul de judecată în şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2009, inculpatul  a recunoscut fără rezerve  comiterea acestor  12 acţiuni de sustragere, neaducând vreo obiecţie  nici cu privire la  data, nici nu privire la  modul comiterii, aşa cum a fost descrise  în actul de inculpare, al cărui conţinut de altfel i-a fost adus în amănunt la cunoştinţă, anterior audieri sale în  această calitate în proces.

Pentru săvârşirea acestei infracţiuni, care faţă de modul comiterii, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii continuate  de furt calificat,  prev. şi ped. de art. 208 al. 1, art.209 al. 1, lit e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal  şi a art. 37 lit. a Cod penal,  actele materiale  de sustragere, faţă de modul identic de operare şi de timpul  scurt dintre  actele materiale,  rezultând cu evidenţă că au fost săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, starea de recidivă  fiind reţinută  în raport de  condamnarea suferită de către inculpat  prin sentinţa penală nr.473/25.11.1999  a Judecătoriei Sighişoara, definitivă prin decizia 163/2000 a Tribunalului Mureş, a cărei executare a început la data de 18.04.2002, iar din  executarea acesteia  inculpatul a fost  eliberat la data de 18.06.2004, rămânând un rest de pedeapsă de executat de 302 zile.

Faţă de gradul de pericol social concret, ridicat al acestei infracţiuni,  rezultat din  modul comiterii şi prejudiciul cauzat celor 12 părţi vătămate, ca şi de conduita manifestată de către inculpat  după  săvârşirea acestora, nerezultând că  a depus stăruinţă pentru repararea prejudiciilor,  instanţa  a apreciat că  o condamnare a inculpatului la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, este corespunzătoare  infracţiunii comise şi persoanei inculpatului.

Ca urmare, şi în temeiul prev. art. 61 al. 1 Cod penal,  instanţa a apreciat că, faţă de cuantumul restului de pedeapsă rămas de executat  din pedeapsa de 3 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.473/25.11.1999 a Judecătoriei Sighişoara, de 302 zile închisoare,  se impune menţinerea  liberării condiţionate  dispuse  cu privire la inculpat.

Instanţa  a făcut aplicarea disp. art. 37 lit. a Cod penal  şi a celor ale art. 39 al. 1 Cod penal şi a contopit  pedepsele  ce au fost aplicate inculpatului, cu motivarea şi cuantumul indicate în cuprinsul prezentei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare, din care  se va scădea durata pedepsei deja executate, de 793 de zile, rămânând un rest de pedeapsă de 416 zile închisoare, pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie, cuantumul pedepselor, modul comiterii, prejudiciile cauzate  şi persoana inculpatului  atrăgând cu necesitate o asemenea modalitate de executare a pedepsei, sub acest aspect  urmând să se efectueze aplicarea disp. art. 64 lit. a,b Cod penal, coroborate cu cele ale art. 71 Cod penal,  constând din  pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor  reglementate prin dispoziţiile legale citate.

Instanţa a constatat că  deşi  inculpatul a contestat  valoarea  pretenţiilor  părţilor vătămate  constituite părţi civile, anume C.D., P.N.A., C.S.M., P.A. şi O.S.,  nu a propus spre administrare vreo probă  sub acest aspect,  iar aceste valori pretinse de către părţile civile, sunt susţinute  de  dovezile de Evaluare  de la dosarul cauzei, în consecinţă, inculpatul  va fi obligat să plătească  părţii civile C.D.  contravaloarea sumei de 250 Euro  la data plăţii, părţii civile P.N.A.  contravaloarea sumei de 200 Euro la data plăţii, părţii civile  C.S.M.  suma de 1199 lei , părţii civile P.A. suma de 1500 lei , iar părţii civile O.S.  suma de 100 lei , în acest mod  fiind  considerate  reparate integral prejudiciile cauzate  de către  inculpat  acestor părţi civile.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul  care a solicitat reducerea pedepselor aplicate întrucât doreşte aplicarea disp.art.3201 Cod procedură penală.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de  recurs invocate şi în limitele investirii, instanţa de control judiciar  va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt, astfel cum a fost reţinută şi dovedită, este corectă. La stabilirea acesteia s-au avut în vedere toate probele administrate în cauză, din coroborarea cărora rezultă că inculpatul L.I. este autorul faptelor  penale pentru care a fost trimis în judecată. De altfel, inculpatul a declarat în faţa instanţei de recurs că recunoaşte săvârşirea faptelor şi probele pe care se bazează acestea, uzând astfel de disp.art.3201 Cod procedură penală.

Cât priveşte încadrarea juridică dată faptelor săvârşite considerăm că aceasta este corectă.

Dată fiind poziţia inculpatului de recunoaştere a faptelor comise şi solicitarea sa de a  i se aplica disp.art.3201 Cod procedură penală instanţa de control judiciar va admite recursul inculpatului, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală.

Critica care se aduce primei instanţe constă în aceea că nu s-a dispus reunirea cauzelor în care inculpatul a fost condamnat, dat fiind faptul că, în ce priveşte unele dintre actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă.

Ca atare, în baza art.335 alin.2 Cod procedură penală vom dispune reunirea prezentei cauze cu cauza înregistrată sub nr.2829/199 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.473/25.11.1999 a Judecătoriei Sighişoara şi, în consecinţă, vom desfiinţa sentinţa penală menţionată.

Având în vedere că, inculpatul L.I. a solicitat aplic.disp.art.3201 Cod procedură penală instanţa în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.121/2011 a admis această solicitare şi va aplica condamnatului pedepse, având în vedere disp.art.3201 alin.7 Cod procedură penală şi în funcţie de criteriile de individualizare a pedepselor prev. de art.72 Cod penal, relativ la gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, dar şi de persoana inculpatului care a comis infracţiuni continuate şi aflat în stare de recidivă prev. de art.37 lit.a şi b Cod penal.

Vom face aplicarea art.39 alin.1 Cod penal şi vom contopi pedepsele pe care le vom aplica inculpatului recurent în pedeapsa ce a mai grea.

În baza art.88 Cod penal vom deduce din pedeapsa aplicată reţinerea şi perioada deja executată, respectiv un total de 794 zile.

Vom  înlătura din hotărârea atacată dispoziţiile privind aplicarea art.61 alin.1 Cod penal privind menţinerea liberării condiţionate dat fiind faptul că s-a reunit cu prezenta cauză, cauza în care, s-a pronunţat sentinţa penală nr.473/1999 a Judecătoriei Sighişoara.