Aplicabilitatea oug 159/1999. Inexistenţa situaţiei menţionate în Dec. nr. 691/2007 a Curţii Constituţionale.

Decizie 224 din 07.10.2013


Prin sentinţa civilă nr. 639/20.02.2013 pronunţată în dosarul nr. 5883/110/2011 al Judecătoriei Oneşti, s-a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanta  S.C.  O.  S.A.  prin administrator judiciar  S.C.  P.T. S.R.L.  Bacau în contradictoriu cu pârâta  C.N.  „L.R.” S.A.  Bucureşti, ca neîntemeiată.

S-a reţinut în susţinerea prezentei soluţii, că potrivit  art. 3 al. 4  O.U.G.  159/1999 bunurile aflate în administrarea R.A.  L.N. au trecut în proprietatea acesteia.

Anterior, prin  H.G.  nr. 371/1995 s-a aprobat transmiterea imobilelor proprietate publică, cuprinse în anexa la hotărâre, din administrarea regiilor autonome în administrarea Regiei Autonome „L.N.”, la poziţia 9 din anexă regăsindu-se imobilul în litigiu. Raportat la aceste două acte normative imobilul a trecut în proprietatea pârâtei.

Privitor la decizia nr. 691/2007 a C.C., s-a arătat că imobilul revendicat în cauza de faţă nu intră sub incidenţa deciziei  ce a constatat  neconstituţionalitatea disp. art. 4 al. 3 O.U.G.  159/1999, deoarece la momentul la care dosarul a intrat în administrarea reclamantei acesta era proprietate de stat şi nu proprietatea municipalităţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta.

Apelul e scutit de plata taxei de timbru conform art. 77 Legea 85/2006.

În motivarea apelului s-a arătat că apelanta este proprietara bunului revendicat, fiind preluat ca atare de la S.C.  O. S.A., prin procesul-verbal de predare – primire. În momentul apariţiei  O.U.G.  nr. 159/1999, bunul era proprietatea apelantei şi prin efectul deciziei C.C., instanţa trebuia să constate calitatea de proprietar a apelantei şi prin aceasta să admită acţiunea.

În susţinerea apelului s-a solicitat proba cu expertiză construcţii pentru identificarea imobilului şi proba cu expertiza contabilă.

Probele solicitate au fost respinse de instanţă raportat la motivele de apel şi la reţinerile instanţei de fond, instanţa de apel apreciind că nu sunt utile.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că reclamanta nu a avut în patrimoniul său dreptul de proprietate în 1994, întrucât nici antecesoarea sa  - R.A.G.C.L.  Oneşti nu l-a avut.

Analizând motivele de apel invocate şi din oficiu, tribunalul reţine că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit Hotărârea nr. 5/24.02.1995 a Consiliului Judeţean Bacău ( fila 60 dosar), hotărâre prin care s-a înfiinţat S.C.  O.  S.A.  Oneşti şi de la care a preluat bunul reclamanta-apelantă, bunurile din domeniul public aflate în administrarea regiei ce se desfiinţează vor fi preluate în administrare de către  S.C.  O. S.A.  Oneşti, până la stabilirea domeniului public şi privat al localităţilor respective ( art. 4  H.C.J.  nr. 5/1995).

Ulterior, prin  H.G.  nr. 371/1995, bunurile proprietate publică a statului, cuprinse în anexă şi printre care se regăseşte şi bunul în litigiu, au trecut din administrarea regiilor autonome aflate sub autoritatea consiliilor locale  în administrarea L.N..

Ca urmare, prin efectul art. 4 al. 3 din O.U.G.  159/1999, bunul, aflat în administrarea L.N. conform  H.G.  371/1995, a trecut în proprietatea acesteia.

În consecinţă, în mod corect, instanţa de fond a stabilit că nu este incidentă decizia nr. 691/2007, a C.C., deoarece, la apariţia O.U.G.  159/1999, bunul în litigiu nu era proprietatea privată a unei persoane juridice, respectiv reclamanta în cauză. La apariţia acestei ordonanţe, conform  H.G.  nr. 371/2005, bunul era proprietate publică şi se afla în administrarea L., administrare ce fusese preluată de la regia autonomă locală, respectiv  S.C.  O. S.A. Oneşti.

Ca urmare, astfel cum rezultă şi din  H.G.  nr. 5/1995, bunul a fost proprietate publică şi  S.C.  O.  S.A.  a preluat doar administrarea, nu şi proprietatea, astfel cum susţine apelanta.

În consecinţă, tribunalul, văzând dispz. art. 296 C.p.c., va respinge apelul ca nefondat.