Acţiune oblică. Partaj bunuri comune. Inadmisibilitatea tranzacţionării partajului de soţi, după divorţ.

Prin sentinţa civilă nr. 706/25.02.2012 pronunţată în dosarul nr. 2688/270/2012 al Judecătoriei Oneşti, s-a admis acţiunea de partaj formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâţii M.M. şi M.I., pe calea acţiunii oblice şi s-a dispus partajarea apartamentului –bun comun al soţilor M., în urma ieşirii din indiviziune apartamentul fiind atribuit pârâtului M.I., care la rândul său a fost obligat la plata unei sulte de 87.340 lei, către pârâta M.M. Pârâţii au fost obligaţi şi plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar, onorariu expert şi onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a început executarea silită împotriva pârâtului în cauză, în temeiul contractului autentificat sub nr. 296/2010. În timpul executării, prin poprire, reclamantul-creditor şi-a recuperat doar în parte, creanţa, astfel încât, la 21.05.2012 a formulat prezenta cerere de partaj, în încercarea de a-şi recupera creanţa prin executare silită imobiliară. Instanţa de fond a reţinut că reclamantul creditor nu poate fi pus în situaţia  de a –şi recupera creanţa doar prin poprire, mai ales în condiţiile în care, la momentul introducerii acţiunii pârâtului şi încetaseră raporturile de muncă iar ulterior a fost angajat cu un salariu de bază de 720 lei, fapt ce ar determina recuperarea sumei datorate, într-un interval foarte lung.

Ca urmare, instanţa a reţinut că prezenta cerere de partajare este admisibilă şi, raportat la modalitatea de atribuire, a dispus în sensul atribuirii apartamentului în lotul pârâtului, reţinându-se că, având în vedere relaţiile dintre soţi, nu există premisele pentru ca pârâta şi copiii să fie evacuaţi din apartament, pârâtul fiind ţinut a-şi îndeplini obligaţia de întreţinere.

Privitor la caracterul bunului partajat, instanţa a arătat că nu au existat cereri care să vizeze constatarea apartamentului ca bun propriu al pârâtei sau cereri din care să rezulte solicitarea unei cote majorate, astfel încât partajarea s-a făcut în cote egale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal, pârâţii.

Conform  încheierii din 23.09.2013, apelanţii au fost scutiţi de plata taxei de timbru de 2620 lei.

În motivarea apelului, apelantul M.I. a arătat că respectivul contract de împrumut a fost încheiat prin ameninţare din partea intimatului, că între societăţile administrate de soţia apelantului şi respectiv de către intimat s-au derulat relaţii comerciale, marfa livrată de către societatea intimatului fiind confiscată, întrucât s-a constatat că este improprie consumului. În aceste condiţii apelantul a susţinut că nu datorează nicio sumă de bani. Sub aspectul derulării executării, apelantul a arătat că apartamentul supus partajului nu este bun comun, că aparţine soţiei sale, că apartamentul constituie totodată şi o garanţie pentru un împrumut făcut de  S.C.  T.I.  S.R.L.  la B.T. şi nu poate fi urmărit, că apelantul a fost de acord cu plata împrumutului din veniturile lunare  pe care le realizează şi în aceste condiţii nu se impune executarea imobiliară. A mai arătat apelantul că instanţa de fond a ignorat faptul că asupra apartamentului există pus un sechestru de acelaşi executor – B.E.J.  P.S., că nu poate fi vorba de o contribuţie egală a soţilor la dobândirea apartamentului astfel cum a susţinut instanţa de fond. Totodată apelantul a solicitat a se lua act de tranzacţia încheiată între soţii M., cu privire la partaj.

În susţinerea apelului s-au depus înscrisuri.

Apelanta M.M., la rândul său, a susţinut motivele de apel invocate şi de către apelantul M.I. în ceea ce priveşte condiţiile în care s-a încheiat contractul de împrumut, modalitatea de restituire lunară a împrumutului, caracterul de bun propriu al apartamentului, sechestrul existent pentru apartament. S-a mai arătat că hotărârea instanţei de fond încalcă dreptul său constituţional de proprietate, că la 22.10.2012, între apelanţi a intervenit divorţul şi ca urmare şi tranzacţia anexată la dosar.

În susţinerea apelului de asemenea s-au depus înscrisuri: convenţia încheiată în procedura divorţului şi tranzacţia.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor, arătând că executarea a fost începută în baza unui contract ce constituie titlu executoriu, că actele de executare au fost menţinute deşi au fost contestate, că validarea de poprire a fost admisă, în parte, că executarea s-a solicitat şi asupra imobilelor deţinute de debitor şi că în lipsa partajului, nu s-a putut continua executarea, apartamentul în cauză fiind bun comun.

S-a arătat că anterior părţile au locuit în acelaşi imobil, la un alt apartament şi anterior schimbului apartamentului dat la schimb fusese la rândul său bun comun. Tranzacţia depusă la dosar nu dovedeşte decât reaua-credinţă a intimaţilor, în încercarea de a nu-şi crea obligaţia de plată.

S-au ataşat întâmpinări, înscrisuri.

Analizând apelurile promovate în raport de reţinerile instanţei de fond şi probele administrate, tribunalul reţine că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Privitor la circumstanţele în care s-a încheiat contractul de împrumut ce constituie titlu executoriu, tribunalul reţine că apelanţii-pârâţi nu au promovat nicio acţiune prin care să solicite nulitatea contractului nici în prezentul dosar, pe cale reconvenţională şi nici separat şi nu au administrat probe în dovedirea acestei nulităţi, poziţia lor procesuală fiind de altfel contradictorie, susţinând pe de o parte nulitatea obligaţiei iar pe de altă parte, solicitând plata în rate lunare a acestei obligaţii. Atâta vreme cât nu a existat o cerere şi pe cale de consecinţă o sentinţă prin care să se dispună nulitatea contractului, în prezenta cauză, instanţa de fond  şi la rândul său instanţa de apel nu pot ignora caracterul valabil la acest moment al contractului. Apelanţii pot invoca aceste aspecte pe calea unei acţiuni în anularea contractului sau pot formula plângeri penale raportat la faptele pe care le pronunţă în sarcina intimatului-creditor.

Sub aspectul solicitării apelanţilor de a achita lunar debitul, tribunalul reţine că, în prezenta acţiune, raportat la obiectul acesteia, nu se poate dispune în acest sens, neexistând de altfel niciun acord al intimatului cu privire la recuperarea creanţei, astfel cum au invocat apelanţii. Susţinerile în sensul că prin  B.E.J.  P. se reţin lunar sume care acoperă creanţa nu reprezintă un aspect care să tindă la respingerea  acţiunii, întrucât executarea silită a vizat atât forma popririi cât şi celelalte forme de executare şi este la latitudinea creditorului să adopte una sau altă formă de executare nu să solicite executarea în toate formele.

Privitor la susţinerile în sensul că deja există  un sechestru şi că apartamentul reprezintă garanţie imobiliară pentru un împrumut, tribunalul reţine că aceste aspecte ţin de executarea silită şi nu constituie un motiv de respingere a acţiunii.

Susţinerile privind caracterul de bun propriu al apartamentului şi cele privind cotele cuvenite părţilor reprezintă de asemenea aspecte pe care apelanta nu le-a invocat pe calea unei cereri reconvenţionale la fondul cauzei şi în susţinerea căreia să se administreze probe.

De altfel, în tranzacţia ataşată apelanţii au invocat caracterul de bun comun al apartamentului.

Solicitarea apelanţilor de a se lua act de tranzacţia depusă la dosar, nu poate fi primită întrucât, litigiul s-ar putea încheia printr-o tranzacţie doar în condiţiile în care şi intimatul la rândul său ar semna această tranzacţie. Împrejurarea că, în timpul procesului, apelanţii au divorţat şi au încheiat o tranzacţie privind situaţia apartamentului bun comun, este nerelevantă într-o acţiune oblică pornită de creditor şi în lipsa unui acord la tranzacţie din partea acestuia.

Susţinerile legate de încălcarea dreptului de proprietate – drept constituţional, de asemenea sunt neîntemeiate. Patrimoniul apelantului-debitor  este compus din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care acesta le are. Ca urmare, împrejurarea că pentru obligaţiile asumate acesta răspunde cu bunurile  sale nu reprezintă încălcarea unui drept constituţional iar acţiunea oblică a fost pornită tocmai în considerarea imposibilităţii de executare a unui bun care era comun.

În urma  partajului bunul a devenit propriu al apelantului –debitor  iar apelanta este îndreptăţită la plata sultei de 87.340 le, la rândul său devenind un creditor al apelantului –pârât.

În consecinţă, faţă de dispz. art. 296 C.p.c., tribunalul va respinge apelurile ca nefondate.

Privitor la solicitarea de cheltuieli de judecată formulată de intimat, tribunalul reţine că, în sprijinul acestei cereri, la dosar ( fila 30 dosar apel) s-a depus chitanţa nr. 222/18.02.2013 – 5000 lei. Cum sentinţa civilă apelată în cauză a fost pronunţată la 25.02.2013, tribunalul reţine că aceste cheltuieli  nu sunt aferente apelului dedus judecăţii şi ca urmare, cererea de acordare a acestor cheltuieli  în apel va fi respinsă, reclamantul neformulând apel faţă de soluţionarea cererii accesorii privind cheltuielile de judecată.

Faţă de dispz. arz. 502 O.U.G.  51/2008, tribunalul va obliga apelanţii la restituirea ajutorului public judiciar.

Domenii speta

Spete similare