Confiscarea specială. Achitare. Bunurile supuse confiscării speciale

O dispoziţie de instituire în sarcina inculpatului a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor prevăzute de art. 118 alin. 1 lit. E C. pen. nu este incompatibilă cu soluţia de achitare întemeiată pe prevederile art. 181 C. pen., aceasta întrucât, pe de o parte, textul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. are în vedere bunurile dobândite prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi nu a unei infracţiuni, iar, pe de altă parte, în cazul achitării pe tărâmul art. 181 C. pen., fapta este prevăzută de legea penală, doar că, în concret, nu prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni.

Prin sentinţa penală nr. 1501/27 noiembrie 2012, Judecătoria Miercurea Ciuc:

-în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b ind.1 Cod pr. pen. coroborat cu art.18 ind.1 Cod penal, a fost achitat inculpatul S. E.  pentru comiterea infracţiunii de "înşelăciune" prevăzută de art.215 alin.l, Cod penal cu aplicarea art.37 alin. l lit. a Cod penal.

-în baza art.91 Cod penal raportat la art.18 ind.1 alin.3 Cod penal, i-a fost aplicată inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei.

-a constatat că partea vătămată L. R. nu s-a constituit parte civilă.

-în baza art.192 alin.1 lit.d Cod pr. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că inculpatul S. E. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal.

Iniţial, ca urmare a plângerii părţii vătămate, inculpatul a fost cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt. Ulterior, având în vedere precizările părţii vătămate, s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prin actul de sesizare a instanţei dispunându-se neînceperea urmăririi penale împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiunii de furt deoarece nu s-au putut administra probe privind vinovăţia inculpatului pentru această infracţiune.

În fapt, pe baza celor declarate de inculpat organelor de cercetare, s-a reţinut că inculpatul a fost apelat telefonic de partea vătămată care l-a întrebat dacă el i-a sustras un dulap. Inculpatul i-a răspuns că nu ştie nimic despre acest fapt şi, conform declaraţiei sale, ulterior s-a gândit să-l înşele pe partea vătămată şi, pentru a face rost de bani, să-i spună că ştie cine a luat dulapul în schimbul unei sume de bani. Inculpatul a vorbit în prealabil cu un prieten cu care s-a înţeles să răspundă la telefon şi să spună părţii vătămate că va restitui dulapul dacă îi va da prin intermediul inculpatului o sută de lei. Apoi inculpatul s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate căruia i-a dat numărul de telefon al prietenului. După ce partea vătămată a vorbit cu prietenul, i-a dat inculpatului 100 lei. Ulterior, partea vătămată i-a telefonat inculpatului iar acesta i-a spus că a dat banii acelei persoane şi nu-l mai interesează.

În declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei, acesta susţine că de fapt nu a promis părţii vătămate că-i va da dulapul ce i-a fost sustras ci că îi va face rost de un dulap de acelaşi fel. De asemenea, inculpatul a afirmat că nu el a cerut bani de la partea vătămată ci acesta i-a oferit 100 lei. Cu toate acestea, inculpatul recunoaşte că a avut o înţelegere cu o altă persoană care să confirme telefonic că dulapul este la el.

Faptul că suma de 100 lei (pentru a se restitui dulapul) a fost oferită de partea vătămată este confirmat de declaraţia acestuia dată în faţa instanţei. Partea vătămată a declarat că a bănuit că inculpatul i-a sustras dulapul şi de aceea i-a oferit 100 lei ca să-i aducă dulapul înapoi.

Cu toate că din cele două declaraţii rezultă că suma de 100 lei nu a fost cerută de inculpat ci oferită de partea vătămată, intenţia de a înşela partea vătămată rezultă din faptul că inculpatul a avut în prealabil o înţelegere cu o altă persoană care a confirmat telefonic o stare de fapt falsă, menită să inducă în eroare partea vătămată în scopul obţinerii de bani. Chiar dacă inculpatul a promis să dea un dulap asemănător şi nu acelaşi dulap, intenţia de a înşela partea vătămată se menţine având în vedere înţelegerea cu terţa persoană cu scopul de a-l face pe partea vătămată să aibă încredere în inculpat.

Drept urmare, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal.

Totuşi, faţă de modalitatea comiterii infracţiunii care a fost favorizată şi de credulitatea părţii vătămate şi luând în considerare cuantumul foarte mic al prejudiciului produs faţă de care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

De altfel, în baza art.10 lit.b ind.1 Cod pr. pen., chiar prin rechizitoriul întocmit în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi clasarea cauzei cu privire la comiterea de autor necunoscut a infracţiunii de furt, apreciindu-se că prin această faptă s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală în raport cu situaţia economică actuală.

Luând în considerare comparativ prejudiciul de 100 lei produs prin fapta comisă de inculpat cu prejudiciul de 500 lei produs prin comiterea infracţiunii de furt, rezultă că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul are o gravitate chiar mai mică decât fapta de furt reclamată iniţial de partea vătămată.

În consecinţă, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b ind.1 Cod pr. pen. coroborat cu art.18 ind.1 Cod penal, judecătoria l-a achitat pe inculpat pentru comiterea infracţiunii de "înşelăciune" prevăzută de art.215 alin. l, Cod penal cu aplicarea art.37 alin .l lit. a Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc. În motivarea căii de atac, procurorul contestă temeinicia hotărârii primei instanţe de achitare a inculpatului S. E. de sub acuza comiterii infracţiuni ide înşelăciune pe motiv că faptei îi lipseşte gradul de pericol social al acestei infracţiuni. Precizează că, în raport de împrejurările şi modalitatea de comitere a faptei, precum şi de persoana inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală, noua activitate ilicită fiind comisă în condiţiile recidivei mari postcondamnatorii, fapta prezintă gradul de pericol social concret al infracţiunii de înşelăciune, iar soluţia corectă care trebuia adusă litigiului este cea de condamnare.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 3570/258/2012 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpatului, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, s-au reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor administrate; dispoziţia de achitare a inculpatului S. E. de sub acuza comiterii infracţiunii de înşelăciune, încadrarea juridică dată faptei; temeiurile achitării; aplicarea în sarcina inculpatului a amenzii administrative de 500 lei; constatările vizând absenţa acţiunii civile în procesul penal; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici.

Cu toate acestea, recursul promovat de procuror împotriva acestei hotărâri este fondat iar cele expuse în continuare determină, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele casării parţiale a sentinţei Judecătoriei Miercurea Ciuc şi rejudecării cauzei în următoarele limite:

Prin fapta sa penală, inculpatul S. E. a obţinut de la partea vătămată L. R. suma de 100 lei. Inculpatul nu a restituit părţii vătămate această câtime şi partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În aceste împrejurări, suma de 100 lei este supusă măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la acuzat, în temeiul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. Subliniem, aici, că o dispoziţie de instituire în sarcina inculpatului a măsurii de siguranţă a confiscării speciale nu este incompatibilă cu soluţia de achitare întemeiată pe prevederile art. 181 C. pen., aceasta întrucât, pe de o parte, textul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. are în vedere bunurile dobândite prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi nu a unei infracţiuni, iar, pe de altă parte, în cazul achitării pe tărâmul art. 181 C. pen., fapta este prevăzută de legea penală, doar că, în concret, nu prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni.

În lumina acestor idei, în rejudecare, în baza art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. s-a luat faţă de inculpatul S. E. măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 100 lei.

În schimb, în ceea ce priveşte criticile invocate de procuror cu prilejul adresării în al doilea grad, nu au fost primite pentru următoarele considerente:

Natura manoperelor dolosive efectuate de inculpat, modul uşuratic în care partea vătămată a acceptat să remită acuzatului suma de 100 lei şi valoarea foarte redusă a pagubei pricinuite, de recuperarea căreia oricum subiectul pasiv nu s-a mai arătat interesat, sunt tot atâtea elemente care duc la concluzia că în concret fapta inculpatului a adus o atingere minimă valorii sociale ocrotite, fiind vădit lipsită de importanţă. Nu negăm antecedenţa penală a inculpatului, dar aceasta reprezintă un criteriu, însă nu unicul criteriu în aprecierea gradului de pericol social al infracţiunii, astfel că doar conduita infracţională manifestată în trecut de către d-l S. E. nu poate să imprime faptei caracterul unei infracţiuni.

La alegerea sancţiunii administrative şi a cuantumului acesteia antecedenţa penală a cântărit totuşi, alături de natura actelor inculpatului de inducere în eroare a părţii vătămate, de valoarea prejudiciului şi de atitudinea acuzatului pe durata procedurilor –dezinteresat fiind de derularea procedurilor penale pendinte.

Domenii speta

Spete similare