Acceptarea succesiunii. Reducţiunea liberalităţilor. Condiţii

Decizie 1237/ R din 26.09.2013


Reclamantul nu este îndreptăţit să ceară dezbaterea succesiunii după bunicul său, în contextul în care tatăl său, respectiv S. J. jun.  este străin de succesiune.

Nu se poate pune nici problema reducţiunii liberalităţilor făcute de defunctul S. J. sen., deoarece o astfel de cerere poate fi formulată doar de moştenitorul rezervatar, căruia i s-a încălcat rezerva conferită de lege şi care, în speţă, este tatăl reclamantului, acţiunea respectivă fiind o acţiune personală patrimonială.

În privinţa bunurilor ce s-au găsit în patrimoniul defunctului S. J. sen. la data decesului, fiul acestuia S. J. jun. este străin de succesiune ca urmare a faptului că nu şi-a exercitat dreptul  de opţiune succesorală în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 alin.1 Cod civil.

Prin sentinţa civilă nr. 873 din 12.07.2012 a Judecătoriei Gheorgheni, pronunţată în urma rejudecării cauzei, în dosarul nr. 502/234/2009* a fost admisă excepţia lipsei de interes privind revocarea judecătorească a legatului universal cuprins în testamentul autentic nr. 959/14.02.1979, excepţie invocată de pârâtul S. I. în contradictoriu cu reclamantul S.  B. şi în consecinţă s-a respins capătul de cerere privind revocarea judecătorească a legatului universal cuprins în testamentul autentic nr. 959/14.02.1979. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins capătul de cerere privind anularea certificatului de moştenitor nr. 348/24.09.1982, ca neîntemeiat şi s-au respins capetele de cerere privind dezbaterea succesiunii defunctului S. J. sen., stabilirea moştenitorilor şi reducerea la cotitatea disponibilă a liberalităţilor făcute de defunctul S. J. sen.

Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut următoarele:

Reclamantul S. B. este fiul lui S. J. jun., decedat la data de 20.04.2004, fiu rezultat din căsătoria acestuia cu T. A. R., astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.

Pârâtul S. I. este fiul lui S. J. jun., decedat la data de 20.04.2004, fiu rezultat din căsătoria acestuia cu M. E., aspect care de asemenea rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.

S. J. jun. este fiul lui S. J. sen., care a decedat la data de 20.11.1981, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, precum şi din certificatul de moştenitor autentificat sub nr. 348/1982, emis de Notariatul de Stat Topliţa.

În cursul vieţii, mai exact la data de 14.02.1979, autorul S. J. sen. a întocmit testamentul autentic nr. 959/ 14.02.1979, prin care a lăsat întreaga sa avere mobilă şi imobilă nepotului de fiu, S. I., pârâtul din prezenta cauză, care a fost instituit ca legatar universal.

În urma decesului autorului S. J. sen., survenit la data de 20.11.1981, s-a eliberat certificatul de moştenitor nr. 348/24.09.1982, în care a fost trecut ca moştenitor pârâtul S. I., căruia i-a revenit, în calitate de legatar, întreaga succesiune, iar fiul decedatului, S. J. jun., apare ca străin de succesiune, prin neacceptare, alături de ceilalţi fraţi ai săi, copiii defunctului, respectiv S. – F. L., Z. A. şi S. M.

Ulterior, la data de 20.04.2004, a decedat şi S. J. jun., rămânând ca moştenitori ai acestuia S. E., în calitate de soţie supravieţuitoare (care, între timp a decedat), reclamantul S. B., în calitate de fiu, precum şi pârâtul S. I., în calitate de fiu.

Cu referire la succesiunile succesive expuse mai sus, instanţa a constatat că a fost investită doar cu dezbaterea succesiunii bunicului S. J. sen., decedat la data de 20.11.1981, dezbaterea succesiunii fiului acestuia, autorul S. J. jun. făcând obiectul dosarului nr. 105/234/2008 - în prezent suspendat - din care s-a disjuns prezenta acţiune.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind revocarea legatului universal cuprins în testamentul autentificat sub nr. 959/14.02.1979, pentru neîndeplinirea sarcinilor, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca urmare a depăşirii termenului de 3 ani de la data la care reclamantul trebuia să cunoască neîndeplinirea acestor sarcini, precum şi excepţia lipsei de interes a acestuia în promovarea capătului de cerere menţionat, deoarece chiar dacă actul ar fi desfiinţat, reclamantul nu ar putea deveni moştenitor, neacceptând succesiunea în termenul prevăzut de lege.

De asemenea, prin întâmpinarea depusă de pârât la precizarea la acţiune a reclamantului, acesta a susţinut excepţia lipsei de interes motivat de faptul că autorul reclamantului, S. J. jun.,  după care reclamantul îl  putea moşteni pe bunicul S. J. sen., nu a înţeles să atace testamentul, iar acţiunea în revocarea legatului aparţinea doar lui S. J. jun., nu şi fiului acestuia, reclamantul din prezenta cauză.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a constatat următoarele:

Potrivit art. 3 din Decretul nr.167/1958, acţiunea în revocarea legatului pentru neîndeplinirea sarcinii se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani, iar potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, prescripţia începe să curgă de la data stabilită pentru executarea sarcinii, iar dacă termenul nu este stabilit, de la data naşterii raportului de drept, respectiv de la data deschiderii succesiunii. Termenul poate curge şi de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea sarcinii, iar persoanele care pot promova acţiunea în revocarea legatului pentru neîndeplinirea sarcinii sunt acelea care, în caz de admitere, beneficiază de efectele revocării.

În cauză, acţiunea în revocarea legatului nu a fost promovată  de terţul beneficiar, respectiv tatăl reclamantului S. B., numitul S. J. jun.,  care era în viaţă la data decesului autorului său, respectiv la data de 20.11.1981 şi care a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea sarcinii.

S-a mai reţinut că prin testament averea mobila şi imobilă a autorului S. J. sen. a fost lăsată pârâtului S. I., cu sarcina ca acesta să păstreze cu mobilierul existent camera transformată din magazia de cereale, în folosinţa copiilor si nepoţilor care nu domiciliază în comună.

 Ceea ce prezintă relevanţă juridică este faptul că testatorul a decedat la data de 20.11.1981, iar fiul acestuia, beneficiarul sarcinii testamentare care interesează în speţa de faţă (deoarece autorul a avut 5 fii, printre care şi pe tatăl părţilor din prezenta cauză), S. J. jun., a decedat la data de 20.04.2004, la 23 de  ani după tatăl său.

Având în vedere prevederile art. 700 alin.1 Cod civil, conform cărora dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor a tatălui său – S. J. jun., faţă de succesiunea tatălui acestuia – S. J. sen. Tatăl părţilor, S. J. jun. nu a acceptat moştenirea ce i s-ar fi cuvenit în calitate de moştenitor legal de pe urma tatălui său, S. J. sen.,  nici expres şi nici tacit. În dovedirea neacceptării exprese a succesiunii autorului de către fiul acestuia, există la dosar  certificatul de moştenitor  nr. 348/24.09.1982 al Notariatului de Stat Topliţa, unde este menţionat că fiul autorului, S. J., este străin de succesiune prin neacceptare.

Este adevărat că nu există la dosar declaraţia de neacceptare a lui S. J. jun. cu privire la succesiunea lui S. J. sen., dar aceasta nu impietează asupra celor certificate de notarul public în certificatul de moştenitor amintit, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a susţinut niciodată că cele consemnate în certificatul de moştenitor nu corespund adevărului.

Deşi îndrumările instanţelor de control judiciar au fost în sensul ca instanţa să întreprindă demersuri pentru a intra în posesia declaraţiei de neacceptare a succesiunii, aceste demersuri efectuate de instanţă au rămas fără niciun rezultat, deoarece aceste declaraţii nu mai există,  Uniunea Notarilor Publici Miercurea Ciuc, BNP V. T., BNP T. V., Camera Notarilor Publici Tg. Mures, comunicând instanţei că nu mai deţin dosarele succesorale, ci doar certificatele de moştenitor.

În consecinţă, nefiind contestat de niciuna din părţi aspectul că cele înscrise în certificatul de moştenitor nu corespund realităţii, în sensul ca S. J. jun. nu ar fi dat o declaraţie de neacceptare a succesiunii după S. J.sen., instanţa a apreciat ca menţiunea cuprinsă în certificatul de moştenitor nr. 348/24.09.1982 al Notariatului de Stat Topliţa reflectă întocmai manifestarea de voinţă a părţii din acel moment, ceea ce echivalează cu neacceptarea expresă a succesiunii, făcută de S. J. jun. cu privire la succesiunea lui S. J. sen.

 În ceea ce priveşte neacceptarea tacită a succesiunii, îndrumările instanţelor de control judiciar au fost în sensul de a se proba cu martori dacă autorul părţilor, S. J. jun. a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii după S. J. sen., fiind audiaţi in acest sens martorii N. V. si K. A.

Din depoziţiile martorilor audiaţi nu rezultă însă că autorul părţilor, S. J. jun. a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii după S. J. sen.

Obligaţia de a proba că tatăl său, S. J. jun. a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii lui S. J. sen. revenea reclamantului, care era îndreptăţit să introducă prezenta acţiune în revocare numai dacă autorul său avea calitatea de moştenitor al tatălui său, nu doar vocaţie succesorală în acest sens.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât, cu consecinţa respingerii capătului de cerere privind revocarea judecătorească a legatului cuprins în testamentul autentic nr. 959/14.02.1979.

Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat instanţei anularea certificatului de moştenitor nr. 348/24.09.1982, invocând două motive: anularea certificatului ca efect direct al anulării testamentului  şi anularea certificatului pe motiv că a fost omis un succesor acceptant al moştenirii autorului S. J. sen., şi anume, S. J. jun., instanţa a constatat următoarele:

Primul motiv de anulare invocat de reclamant, nu mai subzistă în cauză, deoarece, în conformitate cu  expunerea de mai sus, instanţa a respins capătul de cerere privind  revocarea legatului universal.

Analizând cel de-al doilea motiv de anulare invocat de reclamant - omiterea unui succesor acceptant al moştenirii autorului S. J. sen., şi anume S. J. jun., instanţa de fond a constatat că potrivit certificatului de moştenitor după defunctul S. J., decedat la data de 20.11.1981, au rămas următorii succesori: S. I. - moştenitor  legatar acceptant şi S. J., S.-F. L., Z. A., S. M. fii, ca străini de succesiune, prin neacceptare.

Aşadar, s-a constatat că nu a fost omis, astfel cum a susţinut reclamantul, niciun succesor acceptant al moştenirii, din contră, S. J. jun. a fost trecut în certificatul de moştenitor, dar ca fiind străin de succesiune, prin neacceptare, certificatul fiind astfel emis în mod legal.

Cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere din acţiunea reclamantului, privind dezbaterea succesiunii defunctului S. J. sen., reclamantul a solicitat ca instanţa să constate că masa succesorală a lui S. J. sen. se compune dintr-o serie de bunuri, cerere faţă de care pârâtul a invocat excepţia lipsei de interes, motivat de faptul că reclamantul nu are niciun drept asupra moştenirii bunicului, în condiţiile în care tatăl acestuia nu a acceptat succesiunea autorului său.

În acest sens s-a reţinut că din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă acceptarea moştenirii numitului S. J. sen., expres ori tacit, de către tatăl reclamantului, S. J. jun., în termenul legal.

În continuare prima instanţă a analizat situaţia fiecăruia dintre bunurile care au fost indicate de reclamant ca făcând parte din masa succesorală rămasă după bunicul său.

Cu privire la terenurile pentru care tatăl părţilor a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate s-a reţinut că reclamantul din prezenta cauză va beneficia, în calitatea sa de moştenitor după S. J. jun., de partea de moştenire ce i se cuvine, dar care nu face obiectul prezentei cauze, dezbaterea succesiunii după S. J. jun. făcând obiectul dosarului nr. 105/234/2008.

În ceea ce priveşte terenurile pentru care pârâtul S. I., în calitatea sa de moştenitor testamentar, a înţeles să formuleze singur cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după bunicul S. J. sen., s-a reţinut că în condiţiile în care tatăl părţilor, S. J. jun. nu a formulat o astfel de cerere, reclamantul nu are interes să se constate că aceste bunuri fac parte din masa succesorală a bunicului.

Sub acest aspect s-a reţinut că tatăl reclamantului, S. J. jun., este străin de succesiunea lui S. J. sen., astfel că niciunul din bunurile ce ar face parte din succesiunea lui S. J. sen., nu au trecut, după moartea acestuia,  în patrimoniul fiului său, S. J. jun. 

Acest principiu nu încalcă dispoziţiile art.13 alin. 2 din Legea nr.18/1991, întrucât este inadmisibil a considera că acceptarea succesiunii cu privire la categoria de terenuri ce nu erau în circuitul civil, prin formularea cererii de reconstituire potrivit legii fondului funciar, ar duce la recunoaşterea calităţii de moştenitor pentru bunurile aflate în circuitul civil la data decesului autorului. Cu privire la această ultimă categorie de bunuri singura posibilitate de dovedire a calităţii de moştenitor este dovada actelor de acceptare a succesiunii.

Tatăl părţilor S. J. jun., decedat la data de 24.04.2004, nu a formulat în timpul vieţii cerere de reconstituire după  autorul S. J. sen., singurul care a formulat o astfel de cerere fiind moştenitorul testamentar S. I., pârâtul din prezenta cauză. Astfel reclamantul nu poate beneficia de terenurile ce i-au aparţinut defunctului S. J. sen. şi pentru care doar pârâtul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

Cu privire la dividendele din anii 2004-2012, acordate de Composesoratul L., s-a reţinut că potrivit înscrisului aflat la fila 103 din dosar, aceste dividende au fost date după terenul in suprafaţă de 48 ha şi 2900 mp, reconstituit în baza  Legii nr. 1/2000 pentru S. J., astfel că fac obiectul dezbaterii succesorale după autorul S. J. jun., în prezenta cauză instanţa fiind investită doar cu dezbaterea succesiunii bunicului S. J. sen.

Cu privire la  produsele eliberate de Asociaţia B. pe anii 2004-2012 s-a reţinut că potrivit înscrisului aflat la fila 108 din dosar, pârâtul deţine în această asociaţie o suprafaţă de 2,89 ha teren arabil. Reclamantul nu a adus sau propus dovezi din care să rezulte dacă acest teren a fost reconstituit pârâtului, după bunicul S. J. sen. sau este un teren propriu al pârâtului.  În ambele cazuri însă, deoarece tatăl părţilor, S. J. jun. nu a formulat o astfel de cerere, reclamantul nu are interes să se constate că acest bun face parte din masa succesorală a bunicului.

În ceea ce priveşte imobilul intravilan situat în com. L., nr. 1159, constând în casă de locuit din cărămidă şi lemn, compusă din şapte încăperi, anexe gospodăreşti, împreună cu teren intravilan, cuprins în CF nr. xxx, de sub A+1,2, nr. top. 475/1, 475/2, anexe gospodăreşti  şi teren de 1892 mp, precum şi de sub A+26 terenul situat în „S. d.”, având nr. top.xxx, în suprafaţă de 6857 mp, potrivit înscrisurilor din dosar, coroborate cu depoziţiile martorilor, acest bun se afla in masa succesorala a defunctului S. J. sen. la decesul acestuia.

Tatăl reclamantului, S. J. jun., fiind însă străin de succesiunea lui S. J. sen., niciunul din bunurile ce ar face parte din succesiunea lui S. J. sen., nu au trecut, după moartea acestuia,  în patrimoniul fiului său, S. J. jun.

Concluzionând, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind dezbaterea succesiunii defunctului S. J. sen. şi pe cale de consecinţă au fost respinse şi celelalte capete de cerere din acţiunea introductivă privitoare la stabilirea moştenitorilor şi reducerea la cotitatea disponibilă a liberalităţilor făcute de defunctul S. J. sen., liberalităţi care încalcă rezerva succesorală a lui S. J. jun.

Totodată instanţa a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul  S. B., calea de atac fiind recalificată de tribunal ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 36 din 11 martie 2013, Tribunalul Harghita a respins apelul formulat de reclamantul S. B. împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie.

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut că deşi cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond a întreprins demersuri pentru a intra în posesia declaraţiei de neacceptare a succesiunii, Uniunea Notarilor Publici Miercurea Ciuc, BNP V. T., BNP T. V., Camera Notarilor Publici Tg.Mures, au comunicat instanţei că nu mai deţin dosarele succesorale, ci doar certificatele de moştenitor.

Sarcina probei de a dovedi că tatăl său ar fi acceptat moştenirea ar fi revenit reclamantului, iar acesta nu a susţinut că tatăl său nu ar fi dat o declaraţie de neacceptare faţă de succesiunea bunicului, afirmând doar că succesiunea a fost acceptată în mod tacit.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada că tatăl reclamantului nu ar fi dat o declaraţie de neacceptare, iar acesta în timpul vieţii sale nu a atacat certificatul de moştenitor prin care s-a constatat că este străin de succesiune.

Astfel, având în vedere că în cauză nu s-a probat că cele înscrise în certificatul de moştenitor nu ar corespunde realităţii, s-a reţinut că instanţa de fond în mod legal şi întemeiat a apreciat că menţiunea cuprinsă în certificatul de moştenitor nr. 348/24.09.1982 al Notariatului de Stat Topliţa reflectă manifestarea de voinţă a părţii din acel moment, ceea ce echivalează cu neacceptarea expresă a succesiunii din partea numitului S. J. jun. cu privire la succesiunea lui S. J. sen.

Susţinerea reclamantului, în sensul că tatăl său ar fi acceptat tacit succesiunea nu este întemeiată în condiţiile în care neacceptarea acestei succesiuni este expresă, cuprinsă în certificatul de moştenitor, motivele de nulitate ale acestuia nefiind dovedite.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind revocarea legatului pentru neîndeplinirea sarcinii, s-a apreciat că instanţa de fond în mod legal a constatat incidenţa prevederilor art. 3 şi art. 7 din Decretul nr.167/1958.

Pe de altă parte, acţiunea pentru revocarea legatului nu a fost promovată de terţul beneficiar, respectiv tatăl reclamantului, numitul S. J. jun., care era în viaţă la data decesului autorului său, 20.11.1981, şi care a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea sarcinii. Astfel, motivul de nulitate invocat de reclamant privind certificatul de moştenitor în ceea ce priveşte instituirea ca legatar universal al intimatului, beneficiarul testamentului, nu este întemeiat.

În consecinţă, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor a tatălui său - numitul S. J. jun., faţă de succesiunea tatălui acestuia (bunicul reclamantului) -  S. J. sen.,  acesta nu are interes în promovarea prezentei acţiuni. Tatăl reclamantului, numitul S. J. jun. este străin de succesiunea defunctului S. J. sen., bunurile acestuia nu au trecut în patrimoniul antecesorului reclamantului. Astfel dezbaterea succesiunii defunctului bunic S. J. sen., solicitată de nepotul acestuia, reclamantul S. B., în condiţiile în care tatăl reclamantului nu a moştenit, este introdusă de o persoană care nu justifică un interes.

În final, Tribunalul a constatat că obiectul prezentului dosar îl constituie dezbaterea succesiunii  bunicului S. J.  sen., decedat la data de 20.11.1981, iar dezbaterea succesiunii fiului acestuia, autorul S. J. jun. constituie obiectul unui alt dosar, respectiv al dosarului nr.105/234/2008, în prezent suspendat, din care s-a disjuns prezenta acţiune dedusă judecăţii.

Pentru considerentele sus expuse, ţinându-se cont de prevederile art. 296 Cod de procedură civilă, Tribunalul a constatat că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care a respins apelul ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S. B.,  solicitând, în principal, casarea deciziei atacate şi retrimiterea cauzei la Judecătoria Gheorgheni pentru judecarea în fond.

În subsidiar, s-a solicitat modificarea hotărârii instanţei de apel, în sensul admiterii apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 873/2012 a Judecătorie Gheorgheni şi, în consecinţă, să se dispună admiterea acţiunii introductive cu privire la toate capetele de cerere, cu cheltuieli de judecată.

În drept s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului s-a arătat că, deşi în fazele procesuale anterioare s-a reţinut că sarcina probei revenea reclamantului şi că acesta nu a susţinut niciun moment că tatăl său nu ar fi dat o declaraţie de neacceptare faţă de succesiunea bunicului, această formulare a instanţei este greşită în condiţiile în care la vremea respectivă, moştenitorii care se prezentau în faţa notarului public dădeau declaraţii de renunţare înăuntrul termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii, deoarece după expirarea acestui termen, cum este cazul din speţă, cel care nu acceptase moştenirea nu avea la ce să renunţe şi în aceste condiţii, după expirarea celor 6 luni, toţi au fost trecuţi la capitolul neacceptanţi.

S-a mai arătat faptul că în vechiul Cod civil nu a existat noţiunea de neacceptare expresă, ci numai cea de renunţare la moştenire, însă dacă se echivalează neacceptarea  expresă cu renunţarea, este dificil să se dea sens deciziei date în interesul legii cu privire la interpretarea dispoziţiilor art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991.

De asemenea, considerentele din decizia atacată referitoare la faptul că tatăl reclamantului nu a formulat cereri de reconstituire în temeiul legilor fondului funciar, sunt contrazise de mai multe cereri de reconstituire şi de corespondenţa purtată cu diferite comisii locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi, mai mult, pentru o suprafaţă de teren de 5.100 mp, reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate.

Recurentul reclamant a invocat şi faptul că deşi tatăl său nu a acceptat nici expres şi nici tacit succesiunea faţă de bunicul său, art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991 repune în termen pe toţi moştenitorii care au depus cereri de reconstituire în calitate de moştenitori neacceptanţi.

În ceea ce priveşte certificatul de moştenitor nr. 348/1982, s-a relevat că acesta s-a eliberat la data de 24 septembrie 1982 faţă de decesul lui S. J. senior, decedat la 20 noiembrie 1981, deci după expirarea termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii, tatăl reclamantului fiind trecut la capitolul moştenitorilor neacceptanţi conform art. 700 Cod civil.

Reclamatul a invocat şi incidenţa în cauză a Deciziei în interesul legii nr. XI/2007 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.13 din Legea nr.18/1991 referitoare la posibilitatea repunerii în termenul de acceptarea succesiunii a succesibililor care au renunţat la moştenire.

S-a mai susţinut că instanţa de fond şi cea de apel au ignorat atât prevederile art. 700 Cod civil, cât şi prevederile art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991, precum şi decizia în interesul legii sus - menţionată. Sub acest aspect, s-a arătat că instanţa de fond şi cea de apel, în soluţionarea cauzei, trebuiau să distingă dacă tatăl reclamantului este renunţător sau neacceptant. Reclamantul a precizat că tatăl său este neacceptant, astfel că, prin orice cerere de reconstituire formulată în baza legilor fondului funciar, acesta acceptase moştenirea după S. J. senior prin repunerea în termenul de acceptare a moştenirii, indiferent pentru ce bunuri a depus cerere de reconstituire, întrucât acceptarea moştenirii legale se face cu titlu universal.

În ceea ce priveşte enumerarea bunurilor imobile în mod individual, şi arătarea pentru fiecare a motivului pentru care reclamantul nu poate avea interes să formuleze acţiunea civilă ce face obiectul prezentului dosar, s-a arătat că repunerea în termenul de acceptare a moştenirii se referă la acceptarea moştenirii cu titlu universal cu privire la toate bunurile ce au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate şi, prin urmare, nu se poate afirma că pentru unele bunuri a operat acceptarea succesiunii, iar pentru altele nu.

În consecinţă, în fazele anterioare instanţele au greşit când au reţinut că reclamantul nu are interes pentru promovarea acţiunii deduse judecăţii.

S-a invocat şi faptul că decizia atacată contravine practicii în materie a Tribunalului Harghita.

Având în vedere că instanţa de fond şi cea de apel au echivalat noţiunile de neacceptant şi renunţător, au admis excepţia lipsei de interes a reclamantului în ceea ce priveşte toate petitele a acţiunii introductive, soluţie apreciată de reclamant ca fiind nelegală, s-a solicitat să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În situaţia în care nu se va dispune în sensul sus-menţionat, s-a solicitat modificarea deciziei atacate şi în consecinţă, în urma  admiterii apelului, să se dispună admiterea acţiunii introductive. Sub acest aspect s-a arătat că, urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes nu s-a mai trecut la verificarea fondului fiecărui capăt de cerere, reclamantul susţinând că în situaţia admiterii recursului va trebui înlăturat acest obstacol al excepţiei menţionate, ceea ce va duce la admiterea capetelor de cerere din acţiune.

Pârâtul S. I. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că recursul declarat vizează doar un singur aspect şi anume, cel legat de pretinsa soluţionare greşită a excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii introductive, însă prin hotărârea instanţei de fond, menţinută în apel, acţiunea reclamantului a fost respinsă şi pentru alte motive, pentru unele capete de cerere reţinându-se incidenţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, iar altele fiind respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la acceptarea de către tatăl părţilor a succesiunii după bunicul lor, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, s-a arătat că cererea nr. 274/1998 a fost soluţionată prin emiterea titlului de proprietate în favoarea tatălui reclamantului şi a pârâtului, iar soluţia nu a fost contestată de nimeni.

De asemenea, cu privire la terenul ce a fost dobândit în proprietate de tatăl părţilor în temeiul Legii nr.1/2000, nu a fot admisă excepţia lipsei de interes întemeiată pe neacceptarea succesiunii, terenul respectiv urmând să fie inclus în masa succesorală rămasă după S. J. junior, care însă face obiectul unui alt dosar.

În consecinţă, s-a susţinut că recursul este nefondat şi în privinţa criticilor legate de modul în care a fost soluţionată excepţie lipsei de interes, având în vedere că instanţele anterioare au admis această excepţie doar în privinţa unor terenuri cu privire la care tatăl reclamantului şi al pârâtului nu a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

Cu privire la terenurile în legătură cu care tatăl părţilor a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate s-a apreciat că în mod corect s-a reţinut în fazele procesuale anterioare că cererea reclamantului, formulată în dosarul în care se discută succesiunea bunicului este nefondată, în condiţiile în care bunurile în cauză fac deja parte din masa succesorală a tatălui părţilor, iar împărţirea lor face obiectul unui alt dosar.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut reţine următoarele:

Conform certificatului de moştenitor nr. 348/1982, emis de fostul Notariat de Stat Local Topliţa, după defunctul S. J. sen., decedat la 20 noiembrie 1981, a rămas ca moștenitor pârâtul S. I., în calitate de legatar, masa succesorală fiind compusă din imobilul (construcţie şi teren), înscris în CF nr. xxx, nr. top xxx.

Din certificatul de moştenitor menţionat rezultă că descendenţii defunctului, respectiv numiţii S. J., S. F., Z. A. şi S. M. sunt străini de succesiune prin neacceptare.

Reclamantul S. B. şi pârâtul S. I. sunt copiii defunctului S. J. jun., decedat la 20.04.2004 şi nepoţii defunctului S. J. sen., decedat la 20.11.1981.

În fazele procesuale anterioare s-a reţinut că reclamantul nu este îndreptăţit să ceară dezbaterea succesiunii după bunicul său, în contextul în care tatăl său, respectiv S. J. jun.  este străin de succesiune.

Conform prevederilor art. 700 alin.1 Cod civil, „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie  printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”.

Prin urmare succesibilul care nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în termenul de 6 luni prevăzut de lege devine străin de succesiune, dreptul său de a accepta succesiunea fiind stins.

În ceea ce priveşte certificatul de moştenitor contestat de reclamant, în acest act s-a făcut menţiunea că S. J. jun. este străin de succesiunea tatălui său S. J. sen., în considerarea faptului că acesta nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, notarul care a întocmit certificatul de moştenitor  dând astfel eficientă prevederilor art. 700 alin.1 din Codul civil.

În privinţa bunurilor care au fost indicate în certificatul în discuţie ca fiind parte din masa succesorală, acestea au fost transmise pârâtului  S. I. în calitate de legatar, acesta fiind beneficiarul  testamentului autentificat sub nr. 959/14.02.1979 de fostul Notariat de Stat al judeţului Mureş, prin care defunctul S. J. sen. i-a lăsat pârâtului, care este nepotul său de fiu, întreaga avere mobilă şi imobilă.

Prin acţiunea introductivă reclamantul S. B. a solicitat revocarea judecătorească a legatului universal cuprins în testamentul autentic sus-menţionat pe motivul neîndeplinirii sarcinilor, însă în condiţiile în care cererea respectivă nu a fost promovată în termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în mod legal a fost admisă în cauză excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pe de altă parte cererile formulate de reclamant vizează succesiunea rămasă după bunicul său, însă în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că tatăl reclamantului S. J. jun. a acceptat succesiunea ulterior decesului defunctului S. J. sen., reclamantul nu poate pretinde drepturi pe care le-ar fi putut pretinde tatăl său, deoarece nu are vocaţie la succesiunea bunicului.

În acest context nu se poate pune nici problema reducţiunii liberalităţilor făcute de defunctul S. J. sen., deoarece  o astfel de cerere poate fi formulată doar de moştenitorul rezervatar căruia i s-a încălcat rezerva conferită de lege şi care în speţă este tatăl reclamantului, acţiunea respectivă fiind o acţiune personală patrimonială.

Prin urmare, având în vedere că în privinţa bunurilor ce s-au găsit în patrimoniul defunctului S. J. sen. la data decesului, fiul acestuia S. J. jun. este străin de succesiune ca urmare a faptului că nu şi-a exercitat dreptul  de opţiune succesorală în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 alin.1 Cod civil, în mod justificat s-a reţinut că reclamantul nu poate pretinde drepturi asupra averii succesorale a bunicului său, pe care acesta o avea la data decesului.

În ceea ce priveşte imobilele ce intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991, reclamantul a invocat faptul că tatăl său a fost repus în termenul de acceptare a moştenirii după S. J. sen., ca urmare a faptului că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Conform  art. 13 alin.2 din Legea nr. 18/1991, moştenitorii care nu-şi pot dovedi calitatea de moştenitor, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil sunt repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor.

Prin aceste prevederi legale s-a derogat de la caracterul indivizibil al devoluţiunii succesorale, în sensul că moștenitorii neacceptanţi, cum este şi cazul tatălui reclamantului şi al pârâtului,  au fost repuşi în termenul de acceptare a moştenirii. În privinţa acestor prevederi trebuie avut în vedere faptul că repunerea în termen operează numai cu privire la dobândirea terenurilor prevăzute de Legea nr. 18/1991, moştenitorii în discuţie rămânând pe mai departe străini de moştenire în raport cu alte bunuri succesorale care au existat în patrimoniul autorului lor la data deschiderii succesiunii, aceasta fiind interpretarea dată de Decizia nr. XI/2007 în soluţionarea recursului în interesul legii.

Ca atare,  tatăl reclamantului fiind moştenitor neacceptant al succesiunii autorului său a fost repus în termenul de acceptare a succesiunii, însă numai pentru terenurile care fac obiectul Legii nr. 18/1991.

În acest sens trebuie precizat că tatăl reclamantului a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetaţie forestieră, cererea fiind înregistrată sub nr. 274/1998 la Comisia locală de fond funciar L., fiindu-i restituită suprafaţa de 48,29 ha teren, din care 20 ha pădure şi 28,29 ha păşune. Aceste terenuri i-au fost reconstituite tatălui reclamantului în calitate de moştenitor al defunctului S. J. sen.

Legea nr. 18/1991 este o lege specială de reparaţie în temeiul căreia reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere.

Având în vedere că în speţă tatăl reclamantului  a formulat cerere doar pentru suprafaţa de teren sus-menţionată, acceptarea moştenirii operează doar cu privire la această suprafaţă de teren, neputând fi incluse în această categorie şi suprafeţele de teren pentru care a formulat cerere de reconstituire  doar pârâtul S. I., în calitate de moştenitor testamentar.

Pe de altă parte tatăl părţilor, care avea vocaţie la succesiunea defunctului S. J. sen., nu a contestat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, nici modul de soluţionare a cererii sale şi nici modul  de soluţionare a cererilor formulate de pârâtul S. I., astfel că acceptarea succesiunii nu poate fi extinsă asupra altor terenuri decât cele care au fost cerute şi pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Totodată trebuie precizat că terenurile pentru care tatălui părţilor i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în calitate de moştenitor al defunctului S. J. sen., fac parte din masa succesorală a acestuia şi ca atare nu pot face obiectul dezbaterii succesiunii rămase după bunicul părţilor, urmând ca drepturile reclamantului şi ale pârâtului să fie stabilite în dosarul având ca obiect dezbaterea succesiunii după S. J. jun.

În ceea ce priveşte practica judiciară a Tribunalului Harghita invocată de reclamant, trebuie precizat că aceasta nu constituie izvor de drept şi pe de altă parte hotărârea depusă la dosar se referă la situaţia unui moştenitor neacceptant, or în speţă tatăl părţilor se încadrează tocmai în această categorie şi în raport de aceasta s-au analizat cererile deduse judecăţii.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, Curtea a reţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor legale în materie, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi în consecinţă în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat.