Acţiune în anulare. Valoarea obiectului cererii. Legalitatea căii de atac

Excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată de intimaţi în cadrul concluziilor scrise şi oral în faţa instanţei este nefondată, având în vedere motivele de recurs, care vizează tocmai legalitatea compunerii completului de judecată din perspectiva faptului că sentinţa pronunţată de instanţa de fond era susceptibilă de a fi atacată cu apel şi cu recurs.

În vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.

Prin sentinţa civilă nr. 3661 din 04.05.2012 Judecătoria Tg. Mureş a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei, invocată de reclamantă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâţi, a respins ca fiind prescrisă cererea formulată de reclamanta H. M., în contradictoriu cu pârâţii B. M. şi B. E. şi a obligat pârâta la plata diferenţei onorariului expert în cuantum de 830,90 lei în favoarea expertului G. R. şi la plata către pârâtul B. M. a sumei de 4480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia invocată în cauză a început să curgă anterior datei de 01.10.2011, când a intrat în vigoare noul Cod Civil. Instanţa a conchis că prescripţiile începute sub imperiul Decretului-Lege nr. 167/1958, indiferent dacă au fost sau nu înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil sunt guvernate de Decretul-Lege nr. 167/1958 iar nu de prevederile noului Cod Civil, fiind astfel o excepţie absolută, de fond şi peremptorie, ce a putut fi invocată în orice fază a judecăţii, astfel că a respins excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei.

Asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 628/23.03.2004 de BNP N. G., reclamanta H. M. şi defunctul său soţ H. L., în calitate de vânzători, au înstrăinat pârâţilor B. M. şi B. E., în calitate de cumpărători, nuda proprietate asupra imobilului situat în xxx, înscris în CF nr. xxx, cu nr. top. xxx, preţul vânzării stabilit de comun acord fiind de 350.000.000 lei. Prin contractul menţionat, în favoarea vânzătorilor a fost stipulat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului în discuţie.

Prin acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 628/23.03.2004 autentificat de BNP N. G., pentru preţ neserios.

Instanţa a calificat cauzele de nulitate invocate în speţă ca fiind cauze de nulitate relativă iar nu absolută. Astfel, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare îşi are ca fundament preţul neserios sub două aspecte: în primul rând ca urmare a unui viciu de consimţământ al vânzătorilor, datorită faptului că aceştia, oameni în vârstă şi bolnavi, au fost păcăliţi cu ocazia încheierii contractului, semnând fără să verifice un contract cu un preţ ce nu corespunde înţelegerii anterioare şi ca urmare a unei disproporţii vădite între cele două prestaţii, respectiv între imobilul înstrăinat şi preţul acestuia. Or, atât dolul cât şi leziunea nu constituie cauze de nulitate absolută ci relativă.

Instanţa a considerat că în cauză e aplicabil art. 19 din Decretul-Lege nr. 167/1958, apreciind că în speţă au trecut 18 luni de la data perfectării contractului şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins de către Tribunalul Mureş, prin decizia nr. 89/31.01.2013.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că în mod întemeiat instanţa de fond, analizând succesiunea în timp a normelor ce reglementează instituţia prescripţiei dreptului material la acţiune a calificat excepţia în cauză ca fiind o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care se putea invoca oricând în cursul judecăţii, în raport de dispoziţiile art. 18 din Decretul-Lege nr. 167/1958, Legea nr. 287/2009 şi Legea nr. 71/2011.

Instanţa de fond a calificat în mod corect nulitatea invocată ca fiind una relativă, având în vedere motivarea în fapt a acţiunii formulate, reţinând că reclamanta a invocat vicierea consimţământului său la încheierea contractului sub două aspecte: dolul şi leziunea şi ca atare în mod corect a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Mureş, ca instanţă de apel, obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.

În motivarea recursului a arătat că Tribunalul Mureş a soluţionat calea de atac cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 1 Codul de Procedură Civilă. Chiar în cadrul căii de atac declarate, respectiv apelul, a precizat faptul că, în privinţa căii de atac care poate fi exercitată împotriva sentinţei primei instanţe, potrivit concluziilor raportului de expertiză existent la dosarul cauzei, valoarea obiectului litigiului de faţă depăşeşte pragul valoric reglementat de art. 282 ind. 1 Codul de Procedură Civilă, motiv pentru care sentinţa Judecătoriei Tg. Mureş a devenit atacabilă cu apel şi nu cum greşit s-a apreciat.

Expertul a evaluat casa de locuit în litigiu la suma de 219.323 lei iar terenul aferent la suma de 123.,277 lei, respectiv un total de 342.600 lei.

Caracterul evaluabil în bani al unei acţiuni de natura celei promovate de ea este evidentă, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. 1 şi 1 ind. 1 din Legea nr. 146/1997.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare dar au depus la ultimul termen de judecată concluzii scrise, prin care au arătat că prezenta cale de atac a recursului este inadmisibilă. Competenţa primei instanţe a fost stabilită raportat la valoarea din contract, valoarea care nu a fost contestată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac, invocată de intimaţi în cadrul concluziilor scrise şi oral în faţa instanţei, Curtea a apreciat că aceasta este nefondată, având în vedere motivele de recurs, care vizează tocmai legalitatea compunerii completului de judecată din perspectiva faptului că sentinţa pronunţată de instanţa de fond era susceptibilă de a fi atacată cu apel şi cu recurs. Ca atare, prezentul recurs nu este inadmisibil hotărârea pronunţată nebeneficiind de atributul irevocabilităţii.

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 628/23.03.20004, autentificat de BNP N. G., pentru preţ neserios, restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului, în sensul reintroducerii imobilului ce a făcut obiectul contractului menţionat în proprietatea personală a reclamantei, cu efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară. 

Potrivit prevederilor Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a şi b şi art. 282 ind. 1 alin. 1 Codul de Procedură Civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.

Raportat la aceste prevederi şi la obiectul cauzei deduse judecăţii, prezentul litigiu este evaluabil în bani, valoarea imobilului în litigiu fiind de 342.600 lei, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză. Ţinând cont de această valoare, sentinţa pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş era susceptibilă a fi atacată cu apel şi recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 282 şi art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă.

Curtea a constatat că Tribunalul a soluţionat calea de atac într-un complet compus din 3 judecători, în loc de doi, corespunzător soluţionării căii de atac a apelului, conform dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 304/204 privind organizarea judiciară.

Faţă de toate cele reţinute mai sus, Curtea, în baza art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 alin. 3 Codul de Procedură Civilă, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat integral decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Mureş, ca instanţă de apel.

Domenii speta

Spete similare