Contopirea pedepselor

Sentinţă penală 83 din 10.03.2009


DOSAR NR.3013/88/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SENTINŢA PENALĂ NR.83

Şedinţa publică din 10 martie 2009

 Prin cererea introdusă la data de 22 decembrie 2008, petentul (...) a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Tulcea şi Tribunalul Tulcea.

In motivarea cererii, petentul a arătat că pedepsele aplicate prin Sentinţele penale nr. 230/2004, nr. 236/2007 şi nr. 518/2001 ale Judecătoriei Tulcea şi cele aplicate prin sentinţele penale nr. 96/2005 şi nr. 126/2007 ale Tribunalului Tulcea sunt concurente, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 36 alin. 2, 3 Cod penal, solicitând deducerea perioadei executate anterior din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 518/2001 a Judecătoriei Tulcea (perioada 12 ianuarie 2001 - 14 mai 2003, când a fost liberat cu un rest de pedeapsă de 427 zile. A mai arătat condamnatul petent că din condamnarea de 1 an şi 3 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 230/2004 a executat de la data de 25 august 2003 până la 30 iunie 2004 când a fost liberat condiţionat cu un rest de 147 zile, solicitând să i se deducă şi această perioadă executată. Petentul a mai solicitat revocarea beneficiului liberării condiţionate în baza art. 61 Cod penal, faţă de sentinţa penală nr. 518/2001 a Judecătoriei Tulcea, şi faţă de Sentinţa penală nr. 230/2004 a aceleaşi instanţe.

La dosarul cauzei au fost ataşate în copie mandatele de executare a pedepselor aplicate şi sentinţele penale pronunţate de cele două instanţe, precum şi copia fişei de cazier judiciar a condamnatului petent.

S-a mai ataşat Sentinţa penală nr. 43/2009 pronunţată de Tribunalul Tulcea.

Examinând cauza, tribunalul reţine că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele penale nr.518/2001 şi nr. 236/2007 ale Judecătoriei Tulcea nu sunt concurente.

Pedepsele de 3 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 51872001 a Judecătoriei Tulcea (din care a fost liberat condiţionat la 7 mai 2003 cu un rest de 431 zile) constituie un prim termen al recidivei în raport de pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 23672007 a Judecătoriei Tulcea.

Pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 126/2007 şi prin Sentinţa penală nr. 96/2005 ale Tribunalului Tulcea sunt într-adevăr concurente, dar au făcut deja obiectul unei cereri de contopire, Tribunalul constată, prin Sentinţa penală nr. 21/2008, rămasă definitivă la 18 aprilie 2008, admiţând cererea formulată de petentul (...), descontopind pedepsele aplicate prin cele două sentinţe penale în pedepsele componente şi contopindu-le ulterior în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

Referitor la Sentinţa penală nr. 230/26 ianuarie 2004, trebuie remarcat că Tribunalul Constanţa, prin aceeaşi sentinţă penală nr. 21/2008 a menţinut revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 147 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 230/2004 a Judecătoriei Tulcea, situaţie în care, tribunalul constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat în anul 2004 nu este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 126/2007, nr. 96/2005 ale Tribunalului Tulcea.

Tribunalul mai constată că petentul a mai formulat o cerere similară ce a făcut obiectul dosarului nr. 2731/88/2008 al Tribunalului Tulcea, cerere ce i-a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa penală nr. 43/10 februarie 2009, dar cum hotărârea nu a rămas definitivă, nu s-a putut invoca excepţia autorităţii de lucru judecat.

Aşadar, pentru argumentele expuse, cererea petentului va fi respinsă ca nefondată, iar petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. 2 Cod proc. pen.

1