Contencios Administrativ - Anulare act

Sentinţă civilă 48 din 08.01.2010


Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 2783/88/25.11.2009 S.C. R a formulat contestatie, în contradictoriu cu intimata Comuna Cerna, Judetul Tulcea, solicitând anularea raportului procedurii de atribuire prin licitatie deschisa a contractului de achizitie publica "Reabilitare si extindere retea alimentare cu apa potabila în localitatile Mircea Voda si General Praporgescu, Judetul Tulcea în baza careia a fost emisa adresa nr. 5315/18.11.2009 de catre Primaria Comunei Cerna precum si anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii.

În motivare s-a aratat ca S.C. R  a participat la procedura de atribuire a contractului de achizitie publica "Reabilitare si extindere retea alimentare cu apa potabila în localitatile Mircea Voda si General Praporgescu, Judetul Tulcea, depunând în acest sens atât documentele de selectie/calificare cât si oferta propriu-zisa din fisa de date a achizitiei.

Se mai arata ca prin adresa nr. 5313/18.11.2009 au fost informati ca oferta lor nu a fost acceptata întrucât nu ar fi îndeplinit conditiile minime din caietul de sarcini"; autoritatea contractanta constata în mod nereal o serie de deficiente ale ofertei sale care au condus la respingerea acesteia.

Se mai precizeaza ca, în prealabil, autoritatea contractanta a solicitat, prin adresa nr. 5233/10.2009 lamuriri privitoare la documentatia anexata ofertei, S.C. R raspunzând prin adresa nr. 799/12.11.2009 (înregistrata la Autoritate sub nr. 5247/12.11.2009.

A mai precizat contestatoarea ca întelege sa conteste motivele retinute de catre  autoritatea contractanta punctual, dupa cum  urmeaza:

a) nu s-a prezentat oferta la reductoarele de presiune din formularul C11, acestea  s-au înlocuit cu retete proprii; în realitate oferta la reductoarele sub presiune a fost înaintata pârâtei; oferta nr. 1765/01.06.2009 fiind retransmisa anexata adresei nr. 799/12.11.2009.

b) s-au subevaluat orele de manopera, folosindu-se retete proprii în sensul ca nu s-a respectat pretul manoperei în conformitate cu câstigul salarial mediu/brut/orar în ramura de constructii pe luna august 2009 stabilit de Institutul National de Statistica asa  cum a fost solicitat în fisa de date a achizitiei.

Oferta, se arata, a fost elaborata utilizând o retributie medie orara de 9.1 lei/ora, conform devizului de manopera; totodata, anexat adresei nr. 799/12.11.2009 au retransmis extrasul de manopera precum si calculul retributiei medii orare la nivelul societatii; astfel retributia medie orara nu a fost inferioara câstigului salarial mediu brut/orar în ramura de constructii pe luna august 2009, stabilit de Institutul National de Statistica (9,06 lei/ora) fiind respectate cerintele fisei de date a achizitiei.

c) s-au folosit norme proprii pentru articolele TsA04D1, AcE08A1, TsDOIC1, TsDO4 B1, subevaluându-se orele de manopera cu mâna de lucru; articolele enumerate de autoritatea contractanta se refera la capitole de lucrari mentionate în "lista cuprinzând cantitatile de lucrari", lucrari care se refera la sapaturi santuri/evacuare pamânt; umplutura santurilor (dupa realizarea instalatiilor), împrastierea pamântului, compactarea acestuia.

În ceea ce priveste aceste operatiuni, se arata, pretul estimativ al manoperei a fost calculat de autoritatea contractanta numai pentru ipoteza efectuarii manuale a lucrarilor.

În caietul de sarcini, parte integranta din proiect, pentru lucrarile sus mentionate se prevede obligativitatea executarii manuale numai pentru anumite  situatii, concrete si anume: sapaturile în zonele cu teren slab coeziv si compactarea terenului înainte de realizarea stratului minim de protectie a conductei; pentru celelalte operatiuni fie se prevede expres posibilitatea executarii mecanizate a acestora fie aceasta modalitate nu este interzisa.

Se mai arata ca S.C. R a fost în masura a oferi un pret al manoperei mai mic întrucât specialistii sai care au elaborat oferta, au inspectat în prealabil amplasamentul lucrarii constatând ca exista portiuni de retea ce permit efectuarea de sapaturi mecanice; de asemenea pretul manoperei a fost elaborat în raport de posibilitatile societatii de a efectua anumite operatiuni cu utilaje: compactarea cu placa vibratoare, împrastierea mecanizata a pamântului; utilajele performante de care dispune societatea permit eficientizarea executiei lucrarilor prin scurtarea duratei de executie si reducerea cheltuielilor cu forta de munca; prin urmare, oferta nu a fost subdimensionata, din punct de vedere al costului manoperei, ci s-a avut în vedere utilizarea de mijloace mecanizate de executie ce ar conduce la diminuarea cheltuielilor cu forta de munca; aceste explicatii au fost date si prin adresa nr. 799/12.11.2009 înaintata Primariei Comunei Cerna; a fost de asemenea retransmis extrasul de materiale, conform solicitarii autoritatii contractante; aceasta nu a tinut însa cont de explicatiile oferite si de documentatia înaintata.

d) pret subevaluat la nisip în oferta fata de extrasul de materiale (articolul ACE08A1); prin adresa nr. 799/12.11.2009, se arata ca s-a facut mentiunea ca pretul utilizat la elaborarea ofertei este de 34,5 lei/mc iar pentru ofertarea acestui articol de deviz a avut în vedere discountul de 40 % acordat de furnizor, având în vedere ca urmau sa achizitioneze o cantitate mai mare de 3500 tone; au sustinut argumentatia atasând adresei extrasul de materiale, oferta pentru agregate si analiza de pret pentru nisip (articolul ACE08A1); autoritatea contractanta nu a tinut cont de explicatiile date si de documentele înaintate.

În concluzie se solicita sa se constate ca, în mod nelegal, autoritatea contractanta a respins oferta sa pe motiv ca nu ar respecta cerintele caietului de sarcini, facând, în raport de situatia de fapt, în mod gresit aplicarea art. 36 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 925/2006; se impunea ca oferta sa, care în mod eronat a fost considerata neconforma, sa fie analizata în raport de criteriul ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic.

În drept contestatoarea si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 2551, si pe cele ale art. 286 din O.U.G. nr.34/2006.

S-au atasat contestatiei o serie de înscrisuri.

Intimata Comuna Cerna prin Primar a depus punct de vedere - întâmpinare în legatura cu contestatia formulata de S.C. R.

În întâmpinare s-a aratat ca: prin caietul de sarcini s-a solicitat (formular C11) reductoare de presiune, iar contestatoarea, în oferta sa a propus pompe, înlocuind solicitarea autoritatii contractante cu retete proprii; contestatoarea a ofertat un pret pe ora de manopera mai mic decât cel comunicat de Institutul National de Statistica pentru luna august, respectiv 9,06 lei, fata de un pret  comunicat de 9,73 lei pe ora de manopera (pentru luna august, respectiv luna cea mai apropiata pentru care existau informatiile statistice solicitate fata de perioada în care s-au facut ofertele pentru procedura de achizitie indicata); aceasta operatiune este interzisa în mod expres la punctul V.3. liniuta a cincea din fisa de date a achizitiei (manopera sa nu fie mai mica decât cea utilizata în ramura constructii); oferta depusa a facut o oferta alternativa în privinta manoperei pentru sapaturi de santuri/evacuare pamânt, umplutura santurilor, împrastierea pamântului, compactarea acestuia.

Astfel, se arata, toti participantii la procedura de achizitie si-au facut ofertele proprii în raport de proiectul nr. 19/2006, mai exact în raport de chestiunea în discutie, prin raportare la lista cuprinzând cantitatile de lucrari (în care sunt incluse si articolele TsA04D1, ACE08A1, TsD0IC1, TsD04B1); aceasta lista cu cantitatile de lucrari stabilea cu titlul de norma de deviz cantitatile de manopera necesara pentru realizarea unor anumite operatiuni din lucrarea ofertata; cu alte cuvinte, se stabilea în mod definitiv câta manopera este necesara  pentru efectuarea unei operatiuni; raport de ? aceste norme impuse de proiectant si acceptate de catre autoritatea contractanta s-a realizat si estimarea valorii contractului de achizitie publica; desi pleaca de la aceste cantitati normate de manopera impuse prin proiect, contestatoarea a realizat o oferta alternativa în sensul ca a propus alte cantitati de manopera decât cele indicate de proiectant, apreciind în mod nelegal ca tehnologia de executie proprie permite o reducere a orelor de manopera (aceasta manopera a contestatoarei, nelegala în sine, a dus si la prezentarea unei oferte cu un pret foarte scazut); în alti termeni, contestatoarea înlocuieste solutia impusa de catre proiectant cu o solutie proprie, astfel ca aceasta, oricât de viabila tehnic ar fi tot solutie alternativa se numeste; cum potrivit art. II 1.7. din fisa de date a achizitiei ofertele alternative nu sunt permise, oferta depusa de catre contestatoare nu a putut fi luata în considerare în procedura de evaluare.

Se mai arata ca autoritatea contractanta a apreciat ca acest ofertant a propus un pret neobisnuit de scazut la nisip, în conditiile în care furnizorul acestui produs este din Prahova, iar pretul prezentat nu cuprinde specificatii cu privire la transportul la locul situarii lucrarii.

Prin cererea adresata initial Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor Bucuresti S.C. X S.A. a formulat contestatie împotriva procedurii de atribuire elaborat de comisia de evaluare ce a stat la baza adresei autoritatii contractante privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 5312/18.11.2009 prin care oferta societatii nu a fost acceptata.

Se arata ca obiectul contestatiei îl constituie obligarea autoritatii contractante de a anula raportul procedurii de atribuire elaborat de comisia de evaluare prin care oferta sa nu a fost acceptata si continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor depuse de catre ofertanti.

Motivele care stau la baza contestatiei sunt: în fapt, în data de 28.10.2009 a avut loc sedinta de  deschidere a ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achizitie publica "Reabilitare si extindere retea alimentare cu apa potabila în localitatile Mircea Voda si General Praporgescu, Judetul Tulcea, încheindu-se în acest sens procesul-verbal prin deschiderea ofertelor de achizitie publica nr. 5033 din 28.10.2009; în data de 10.11.2009, cu adresa nr. 5221/10.11.2009 le-au fost solicitate clarificari la care au raspuns în termenul legal, la data de 12.11.2009 cu adresa nr. 2183; în adresa nr. 5312/18.11.2009 prin care i se comunica rezultatul procedurii, oferta societatii nu este acceptata deoarece nu a îndeplinit cerintele minime solicitate în caietul de sarcini care face parte integranta din proiect: având drept motiv ca au fost subevaluate orele de manopera pentru activitatile încadrate la articolele TsA04 D1, AcE08A1, TsD0IC1, TsD04B1 si nu s-a respectat salariul brut pe ramura de constructii pentru luna august 2009.

Prin adresa nr. 2183/12.11.2009 - raspuns clarificari - se arata ca, s-a motivat ca din tehnologia de executie proprie în care s-a tinut cont de durata de executie si numarul de forta de munca necesar executarii lucrarilor de terasamente (sapatura si umplutura) pentru pozarea conductelor de apa, a rezultat un consum de ore manopera care respecta în totalitate cerintele calitative si cantitative prevazute în proiectul tehnic si caietul de sarcini pentru executarea contractelor  de aductiune si distributie din polietilena de înalta densitate pct. 3 sapatura si pct. II umplutura si tarifarul mediu practicat de ei la întocmirea ofertei  de 8,93 lei/ora corespunde cu cel furnizat de Institutul National de Statistica în luna în care s-a întocmit oferta si anume salariul brut pe ramura de constructii 1517 lei/luna 1517 lei :170 ore - 8,93 lei/ora).

Contractul de achizitie publica "Reabilitare si extindere retea alimentare cu apa potabila în localitatile Mircea Voda si General Praporgescu, Judetul Tulcea, se arata, a mai fost supus licitatiei în data de 09.06.2009 si 08.09.2009; toate cele trei licitatii pentru atribuirea contractului de licitatie publica au avut ca baza acelasi Caiet de sarcini, modificarile fiind facute numai în fisa de date de achizitie; la derularea procedurii de achizitie publica pentru atribuirea respectivului contract din data de 09.06.2009 în urma procesului-verbal privind deschiderea ofertelor de achizitie publica nr. 2664 din 09.06.2009 si adresei autoritatii contractante nr. 3108/17.07.2009 privind comunicarea rezultatului,  a fost declarata câstigatoare societatea S.C. C SRL cu valoarea de 11847.4425 lei, mult mai mica decât oferta aceleiasi societati declarata câstigatoare prin adresa nr. 5312/18.11.2009 cu valoarea de 181680777 lei; la derularea procedurii de achizitie publica pentru atribuirea aceluiasi contract din data de 08.09.2009, în urma procesului-verbal privind deschiderea ofertelor de achizitie publica nr. 4302 din 08.09.2009 societatea S.C. C S.R.L. a avut valoarea de 2044294,00 lei; procedurile de achizitie publica pentru atribuirea contractului din data de 09.06.2009 si 08.09.2009 au fost anulate prin adresele autoritatii contractante nr. 3865/14.08.2009, respectiv nr. 4864/16.10.2009; prin declararea ofertei sale ca fiind neacceptata, societatea este prejudiciata în sensul ca nu poate beneficia de prevederile O.U.G. nr.34/2006 desi îndeplineste toate conditiile legale impuse de acestea, considerând ca s-a cauzat o vatamare grava dreptului sau recunoscut si acreditat de lege.

În drept contestatoarea si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 255 si art. 256 din O.U.G. nr. 34/2006.

Comuna Cerna prin Primar a depus la dosar un punct de vedere aratând ca: S.C. C S.A.  a ofertat un pret pe ora de manopera mai mic decât cel comunicat de catre Institutul National de Statistica pentru luna august, respectiv de 8,93 lei /ora, fata de un pret comunicat de 9,73 lei pe ora de manopera (pentru luna august, respectiv luna cea mai apropiata pentru care existau informatiile statistice solicitate fata de perioada în care s-au facut ofertele pentru procedura de achizitie indicata; aceasta operatiune este interzisa în mod expres la punctul V.3. liniuta a cincea din fisa de date a achizitiei (manopera sa nu fie mai mica fata de cea utilizata în ramura constructii); subevaluarea numarului de ore de manopera cu 79022 mai putin fata de proiectul tehnic, pentru muncitori, sudori etc., folosindu-se retete proprii; subevaluare materiale fata de proiectul tehnic cu urmatoarele cantitati, folosindu-se retete proprii:16 927 kg ciment de furnal cu adaosuri F25 saci S 1500; 1245 kg ciment II B 32,5 (M30) saci, 184 kg fileu de calcar Tip 1 saci S539; s.a.

În al doilea rând,se arata, contestatoarea prin oferta depusa a facut o oferta alternativa în privinta manoperei pentru sapaturi de santuri/evacuare pamânt, umplutura santurilor, împrastierea pamântului, compactarea acestuia; astfel toti participantii la procedura de achizitie si-au facut ofertele proprii în raport de proiectul nr. 19/2006, mai exact în raport de chestiunea în discutie, prin raportare la lista cuprinzând cantitatile de lucrari (în care sunt cuprinse si articolele TsA04 D1, AcE08A1, TsD0IC1, TsD04B1); aceasta lista cu cantitatile de lucrari stabilea cu titlu de norma de deviz cantitatile de manopera necesara pentru realizarea unor anumite operatiuni din lucrarea ofertata; cu alte cuvinte, se stabilea în mod definitiv câta manopera este necesara pentru efectuarea unei operatiuni; în raport de aceste norme impuse de proiectant si acceptate de autoritatea contractanta s-a realizat si estimarea valorii contractului de achizitie publica; desi pleaca de la aceste cantitati normate de manopera impuse prin proiect contestatoarea a realizat o oferta alternativa în sensul ca a propus alte cantitati de manopera decât cele indicate de proiectant, apreciind în mod nelegal ca tehnologia de executie proprie permite o reducere a orelor de manopera a contestatoarei, nelegala în sine, a dus si la prezentarea unei oferte cu un pret foarte scazut); în alti termeni contestatoarea înlocuieste solutia impusa de proiectant cu o solutie proprie, astfel ca aceasta, oricât de viabila tehnic ar fi, tot solutie alternativa se numeste.

Se mai arata ca potrivit II 1.7. din fisa de date a achizitiei, ofertele alternative nu sunt permise, oferta depusa de catre contestatoare nu a putut fi luata în considerare în procedura de evaluare; la ridicarea documentatiei de atribuire a contractului de "Reabilitare si extindere retea alimentare cu apa potabila în localitatile Mircea Voda si General Praporgescu, Judetul Tulcea, toti candidatii au fost informati si verbal sa nu foloseasca retete proprii acestea având ca efect descalificarea lor.

În drept au fost invocate prevederile art. 274 din O.U.G. nr. 34/2006.

La termenul de judecata din data de 06.01.2010 s-a procedat la conexarea celor doua cereri, competenta de solutionare a cauzei adresata initial Consiliului fiind declinata Tribunalului Tulcea.

Examinând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin hotarârea de atribuire nr. 5307 din 18.11.2009 emisa de Primaria Comunei Cerna Judetul Tulcea, comisia de evaluare privind atribuirea contractului de achizitie publica având ca obiect contract de lucrari "Reabilitare si extindere retea alimentare cu apa potabila în localitatile Mircea Voda si General Praporgescu, Comuna Cerna, Judetul Tulcea, a atribuit contractul S.C. C S.R.L. Babadag; au fost descalificati S.C. R S.R.L Tulcea retinându-se ca nu corespunde cerintelor din caietul de sarcini care face parte integranta din proiect; nu s-a prezentat oferta la reductoarele de presiune din Formularul C11 acestea s-au înlocuit cu retete proprii; raspunsul din adresa nr. 799/12.11.2009 primita pe faxul unitatii nu satisface cerintele calitative si cantitative deoarece normele nu sunt orientative; s-au subevaluat orele de manopera, folosindu-se retete proprii, nu s-a respectat pretul manoperei în conformitate cu câstigul salarial mediu brut/orar în ramura constructii pe luna august 2009 stabilit de Institutul National de Statistica asa cum a fost solicitat în fisa de date a achizitiei; s-au folosit norme proprii pentru articolele TsA04 D1, AcE08A1, TsD0IC1, TsD04B1 subevaluându-se orele de manopera cu mâna de lucru; pret subevaluat la nisip în oferta fata de extrasul de materiale;

S.C. C S.R.L. nu corespunde cerintelor din caietul de sarcini care face parte integranta din proiect; raspunsul din adresa cu nr. 2183/12.11.2009 nu satisface cerintele calitative si cantitative deoarece normele nu sunt orientative; s-au subevaluat orele de manopera folosindu-se retete proprii; nu s-a respectat pretul manoperei în conformitate cu câstigul salarial mediu brut/orar în ramura constructii pe luna august 2009 stabilit de Institutul National de Statistica asa cum a fost solicitat în fisa de date a achizitiei; s-au folosit norme proprii pentru articolele TsA04D1, AcE08A1, TsD0IC1 si TsD04B1 subevaluându-se orele de manopera cu mâna de lucru.

Referitor la contestatia formulata de S.C. R S.R.L. se cuvine a fi observat faptul ca societatea a prezentat un pret pe ora de manopera de 9,1 lei/ora, mai mic decât cel comunicat de catre Institutul National de Statistica pentru luna august 2009 de 9,73 lei.

Operatiunea ofertarii pretului pe ora de manopera sub pretul orei de manopera minima pe ramura constructii este interzisa conform punctului V.3. alin. ultim din fisa de date a achizitiei.

În ceea ce priveste retinerea faptului ca s-au folosit norme proprii  pentru articolele TsA04 D1, AcE08A1, TsD0IC1, TsD04B1, subevaluându-se orele de manopera cu mâna de lucru se cuvine a fi observat faptul ca ofertele au fost facute avându-se în vedere lista cuprinzând cantitatile de lucrari; aici sunt prevazute cantitatile de manopera necesara pentru realizarea operatiunilor din lucrare, ele fiind stabilite de proiectant si însusite de pârâta din prezenta cauza. Or, S.C. R S.R.L a propus alte cantitati de manopera decât cele la care ne-am referit mai sus, facând o oferta alternativa; însa potrivit art. 173 din O.U.G. nr. 34/2006 autoritatea contractanta are dreptul de a permite ofertantilor sa depuna oferte alternative numai în cazul în care criteriul de atribuire este cea mai avantajoasa oferta din punct de vedere economic; anuntul de participare trebuie sa precizeze în mod explicit daca este permisa depunerea de oferte alternative sau daca aceasta posibilitate este interzisa; în cazul în care aceasta precizare lipseste, autoritatea contractanta nu are dreptul de a lua în considerare ofertele alternative.

Cât priveste pretul scazut la nisip, nu pot fi avute în vedere sustinerile contestatoarei potrivit carora a avut în vedere discountul de 40 % facut de furnizor; se cuvine a fi observat pe de o parte ca discountul este de pâna la 40 % si nu de 40 %, nefacându-se vorbire despre cheltuielile legate de transportul nisipului din judetul Prahova în judetul Tulcea.

Cât priveste oferta la reductoarele de presiune se cuvine a fi observat faptul ca, în adevar ea a fost înaintata pârâtei, neputând fi primita sustinerea acesteia din urma potrivit careia nu s-a  prezentat oferta la reductoarele de presiune.

În ceea ce priveste contestatia formulata de catre S.C. C S.A. se cuvine a fi observat faptul ca societatea a prezentat un pret pe ora de manopera de 8,73 lei/ora mai mic decât cel comunicat de catre Institutul National de Statistica pentru luna august 2009 de 9,73 lei.

Operatiunea ofertarii pretului pe ora de manopera sub pretul orei de manopera minima pe ramura constructii este interzisa conform punctului V.3. alin. ultim din fisa de date a achizitiei.

Cât priveste retinerea faptului ca s-au folosit norme proprii pentru articolele TsA04D1, AcE08A1, TsD0IC1, TsD04B1, subevaluându-se orele de manopera cu mâna de lucru se cuvine a fi subliniat faptul ca ofertele au fost facute avându-se în vedere lista cuprinzând cantitatile de lucrari; aici sunt prevazute cantitatile de manopera necesara pentru realizarea operatiunilor din lucrare, ele fiind stabilite de proiectant si însusite de pârâta din prezenta cauza.

Or, S.C. C S.A.  a propus alte cantitati de manopera decât cele la care ne-am referit mai sus, facând o oferta alternativa; însa potrivit art. 173 din O.U.G. nr. 34/2006 autoritatea contractanta are dreptul de a permite ofertantilor sa depuna oferte alternative numai în cazul în care criteriul de atribuire este cea mai avantajoasa oferta din punct de vedere economic; anuntul de participare trebuie sa precizeze în mod explicit daca este permisa depunerea de oferte alternative sau daca aceasta posibilitate este interzisa; în cazul în care aceasta precizare lipseste, autoritatea contractanta nu are dreptul de a lua în considerare ofertele alternative.

În raport de toate aceste considerente urmeaza ca instanta sa respinga contestatia formulata de SC R SRL , ca nefondata.

Totodata instanta va respinge contestatia formulata de SC C SA, ca nefondata.

8

Domenii speta