Fond Funciar

Decizie 223 din 01.02.2012


 Cod Operator 2443

Dosar nr. 14184/95/2011

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECTIA I CIVILA

Decizia Nr. 223/2012

Sedinta publica de la 01 Februarie 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE x

Judecator y

Judecator z

Grefier v

Pe rol fiind judecarea contestatiei în anulare formulate de contestatorul Dd împotriva deciziei nr. 1942/12.09.2011 pronuntata de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 18531/318/2010.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns contestatorul, lipsa fiind intimatii g., d., Comisia Locala x si s de Fond Funciar.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care constatând recursul în stare de judecata, s-a acordat cuvântul.

Contestatorul a solicitat admiterea contestatiei, pentru motivele formulate în scris, anularea deciziei nr. 1942/12.09.2011 pronuntata de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 18531/318/2010 si rejudecarea recursului.

TRIBUNALUL

Asupra contestatiei în anulare de fata:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 18531/318/2010, reclamantul Dda chemat în judecata pe pârâtii gd  si dg, cff si cjg si a solicitat sa se dispuna anularea titlului de proprietate  nr. 1515134/19.03.2009 si a procesului verbal de punere în posesie  din 24.02.2009, eliberate în favoarea pârâtilor, în calitate de mostenitori ai numitei  gm.

Prin sentinta civila nr.2814 din 25.03.2011 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu în dosarul nr. 18531/318/2010 a fost admisa cererea având ca obiect nulitate absoluta titlu de proprietate  si proces verbal de punere în posesie  formulata de reclamantul dd si s-a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr.1515134/19.03.2009 si a procesului verbal de punere în posesie din 24.02.2009.

Pentru a pronunta aceasta sentinta s-a retinut ca la data de 25.01.1991, reclamantul ddd  împreuna cu autoarea pârâtilor numita gm ( sora reclamantului) au formulat cerere de reconstituire  a dreptului de proprietate pentru mai multe suprafete de teren ce au apartinut autorului lor comun, numitul dd si prin HCJ 53/03.12.1991 s-a validat propunerea clp privind reconstituirea dreptului de proprietate persoanelor înscrise în anexa nr.2 a hotarârii de validare, la pozitia 179 figurând autorul reclamantului dd, cu o suprafata validata de 10 ha , fiind mentionati de asemenea mai multi mostenitori ai acestui autor.

Ca, la data de 19.03.2009, în favoarea  autoarei pârâtilor numita gm, în calitate de mostenitoare legala  a autorului dd, s-a eliberat titlu de proprietate  numarul 151534, prin care s-a reconstituit în favoarea acestuia dreptul de proprietate  pentru suprafata de  9209 mp., teren situat pe raza com. p iar la baza eliberarii titlului de proprietate mai sus mentionat a stat procesul verbal de punere în posesie datat 24.02.2009.

S-a retinut ca, anterior reclamantul dd  a promovat pe rolul Judecatoriei Tg.-Jiu cererea înregistrata sub nr.4694/2002 , prin care a solicitat  împreuna cu autoarea pârâtilor, numit  gm  obligarea clfp  sa întocmeasca si sa înainteze documentatia  în vederea emiterii titlului de proprietate,  pe numele tuturor mostenitorilor, pentru terenurile situate în punctele „xi” si „y”.

Ca, prin sentinta civila nr. 7657/06.09.2002 a Judecatoriei Tg.- Jiu , pronuntata în dosarul mai sus mentionat  s-a respins cererea formulata de cei  doi reclamanti , sentinta  apelata de catre acestia, iar prin decizia  nr. 1514 din 07.11.2002, pronuntata de Tribunalul Gorj  - Sectia Civila, în dosarul nr. 3966/2002, s-a admis apelul declarat de apelantii dd, gm si de, s-a schimbat sentinta apelata  si a fost obligata Comisia Locala  de fond funciar x  sa întocmeasca documentatia  în vederea eliberarii titlului de proprietate, pe numele mostenitorilor  autorului dd, pentru terenurile ce au apartinut acestuia.

S-a retinut ca la eliberarea titlului de proprietate contestat, comisia locala de fond funciar trebuia sa aiba în vedere Decizia civila 1514/2002, ca titlul de proprietate  nu corespunde cu actele premergatoare eliberarii sale, respectiv HCJ – ul de validare nr.53/02.12.1991, în care terenul este validat pe numele autorului comun dd, cu mostenitorii sai, nu corespunde cu cererea de reconstituire înregistrata  la data de 25.01.1991, cerere formulata inclusiv de reclamantul ddd  si nu corespunde nici cu decizia civila nr. 1514/07.11.2002 a Tribunalului Gorj – Sectia Civila, pronuntata în dosarul nr. 3966/2002.

Împotriva sentintei au declarat recurs pârâtii gt si gd.

Prin decizia civila 1942/12.09.2011  Tribunalul Gorj a admis recursul declarat de recurentii pârâti gt si gd împotriva sentintei civile nr.2814 din 25.03.2011 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu în dosarul nr. 18531/318/2010 si a modificat sentinta în sensul ca respinge actiunea.

Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de recurs a retinut ca  instanta de fond a interpretat gresit actul dedus judecatii, sentinta fiind afectata de disp. art. 304 pct. 8 c.pr.civ.

Din actele cauzei rezulta ca dreptul de proprietate s-a reconstituit pe numele autorului comun al partilor , dd pentru suprafata de 9,8 ha prin HCJ 53/1991, fiind eliberata si adeverinta de proprietate nr. 31/21.09.1992.

De asemenea, rezulta ca s-a dezbatut succesiunea autorului dd  si au fost partajate terenurile din adeverinta de proprietate nr. 31/21.09.1992 prin sentinta civila nr. 1001/5.02.1996, autoarea pârâtilor gm primind suprafetele de teren nominalizate în lotul nr. 4.

Din adresa nr. 1060/28.02.2011 depusa la fila 76 a dosarului de fond rezulta ca titlul de proprietate contestat nr. 1515134/19.03.2009 s-a eliberat având în vedere sentinta de partaj nr. 1001/5.02.1996 , respectiv suprafata de 9209 mp primita de autoarea pârâtilor gm.

S-a retinut ca nu exista nici un interes pentru desfiintarea titlului de proprietate emis pe numele pârâtilor ca mostenitori ai autoarei gm, atâta timp cât se respecta lotul atribuit acesteia în urma partajului pe drept comun,si având in vedere ca partajul s-a efectuat înainte de emiterea titlului de proprietate  se apreciaza ca se impune mentinerea titlului de proprietate, pentru asigurarea securitatii raporturilor juridice nascute din emiterea acestor acte, atâta timp cât nu se invoca alte motive de nulitate, ci numai faptul ca nu s-a emis pe numele autorului comun.

 Totodata, s-a retinut ca emiterea titlului de proprietate nu nesocoteste dispozitiile deciziei nr. 1514/7.11.2002 privind obligatia de a face, pentru ca documentatia s-a înaintat în vederea eliberarii titlului de proprietate pentru pârâti, care sunt mostenitorii autorului Diaconescu I Dumitru , prin preluarea mostenirii autoarei gm, tinându-se însa seama de sentinta civila nr. 1001/1996 , care nu a fost depusa în dosar nr. 4694/2002 si nici în dosar nr. 3966/2002 , astfel ca instanta care a pronuntat decizia 1514/2002 nu a avut în vedere aceasta sentinta.

Împotriva acestei decizii  a formulat contestatie in anulare numitul dd, solicitând anularea deciziei si rejudecarea recursului  declarat împotriva sentintei civile 2814/2011 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu.

În motivarea contestatiei în anulare, contestatorul a aratat ca prin decizia pronuntata a fost expropriat în mod nelegal de suprafata de 2640 mp, teren care i-a revenit ca mostenire în urma sentintei de partaj nr. 1001/1996, cât si suprafata de 1500 m.p. situata în pct. „În câmp” si care  a fost dobândita în urma unui schimb.

Ca prin decizia pronuntata au fost încalcate dispozitiile art. 13 din Legea 18/1991 republicata, privind solutionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de mostenitorii autorului dd.

Contestatia nu  a fost motivata în drept.

Analizând decizia contestata în raport de motivele invocate, tribunalul constata si retine urmatoarele:

Contestatia în anulare, cale extraordinara de atac de retractare, este deschisa exclusiv pentru situatiile de la art. 317 C.p.civ ( necompetenta a instantei sau vicii ale procedurii de citare) si art. 318 C.p. civ. ( greseala materiala sau nepronun?ate asupra unui motiv de recurs).

Din interpretarea dispozitiilor legale enuntate rezulta ca, pe calea contestatiei în anulare nu se pot invoca greseli de judecata, referitoare la interpretarea si aplicarea legii sau la aprecierea probelor de la dosar.

În speta, contestatorul a invocat ca si motive  ale contestatiei în anulare, gresita interpretare de catre instanta de recurs a dispozitiilor art. 13 din Legea 18/1991, precum si a sentintei civile de partaj, aceste greseli de judecata ducând la deposedarea contestatorului de o anumita suprafata de teren.

Având în vedere ca motivele invocate nu se regasesc în cele limitativ prevazute de dispozitiile art. 317-318 C.p.civ. si tinând seama ca pe calea contestatiei în anulare legiuitorul nu a urmarit sa deschida partilor calea recursului la recurs, tribunalul va respinge ca nefondata contestatia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondata contestatia în anulare formulata de contestatorul dd  împotriva deciziei nr. 1942/12.09.2011 pronuntata de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 18531/318/2010.

Irevocabila.

Data si citita în sedinta publica din 01.02.2012, la Tribunalul Gorj.

Completul compus din:Completul compus din:Completul compus din:

PRESEDINTE xPRESEDINTE xPRESEDINTE x