Drepturi băneşti

Cod Operator 2443

Dosar nr. …….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa Nr. 382/2012

Şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE …………..

Asistent  judiciar ……………..

Asistent  judiciar ………….

Grefier ……………

Pe rol fiind judecarea contestaţiei formulată de petenta VA în contradictoriu cu intimaţii PR, PR şi CLR, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns petenta VA, consilier juridic NG pentru intimaţii PR şi PR şi avocat TC pentru intimatul CLR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat şi probe de administrat, s-a acordat cuvântul părţilor prezente.

Petenta VA, a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii introducerii contestaţiei, excepţie invocată de către intimaţii PR şi CLR, iar pe fondul cauzei admiterea contestaţiei, anularea deciziei de concediere şi reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, cu obligarea intimaţilor la plata drepturilor salariale începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

 Consilier juridic NG pentru intimaţii PR şi PR, a solicitat în principal admiterea excepţiei tardivităţii introducerii contestaţiei, iar pe fondul cauzei respingerea contestaţiei formulată de petentă ca neîntemeiată.

Avocat TC pentru intimatul CLR, a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii introducerii contestaţiei, iar pe fondul cauzei respingerea contestaţiei formulată de petentă ca neîntemeiată, conform motivelor expuse prin concluziile scrise.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale înregistrată sub nr. ……….., petenta VA în contradictoriu cu intimaţii PR, PR şi CLR, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de concediere, reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii şi obligarea intimaţilor la plata drepturilor salariale începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

În motivarea acţiunii, petenta a arătat că a fost angajată în baza contractului de muncă nr. 72/1999 în cadrul PR, având funcţia de referent I A în cadrul Compartimentului Administrativ – Personal de Deservire, fiind concediată prin dispoziţia nr. 1205/29.09.2010, conform art. 65 – 66 din Codul muncii, din iniţiativa angajatorului, ca urmare a concedierii colective generată de desfiinţarea efectivă a postului ocupat dintr-o cauză reală şi serioasă.

S-a invocat de către petentă că decizia de concediere nu i-a fost comunicată, sens în care nu cunoaşte criteriile de prioritate avute în vedere de angajator la concediere şi mai mult a arătat că dacă decizia de concediere ar fost legală trebuia să beneficieze de prioritate la angajare, cu atât mai mult cu cât după concedierea sa angajatorul a procedat la angajarea altor persoane cu normă întreagă.

Intimaţii PR, PR şi CLR au formulat întâmpinare invocând pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive a POR şi CLR, cu motivarea că emitentul acestei dispoziţii este POR şi nu POR sau COR.

S-a invocat de asemenea de către intimaţi excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, cu motivarea că dispoziţia nr. 1205/29.09.2010 a fost comunicată petentei sub semnătură de primire la data de 09.02.2011, deşi anterior s-a mai încercat comunicarea dispoziţiei petenta refuzând primirea acesteia.

Acest aspect a fost argumentat de existenţa condicii de dispoziţii din 29.09.2010, plicul şi confirmarea de primire din 30.09.2010 şi respectiv 11.10.2010.

Cât priveşte fondul cauzei s-a arătat că prin  Hotărârea CLR nr. 87/2010 s-a aprobat organigrama, ştatul de funcţii, numărul de personal şi al funcţiilor publice repartizate pe clase, grade profesionale şi trepte de salarizare, iar prin această hotărâre POR a emis dispoziţia nr. 1205/2010 privind încetarea raporturilor de muncă ale petentei.

De asemenea s-a arătat că Hotărârea CLR nr. 87/2010 nu a făcut obiectul contestaţiei petentei sau altei autorităţi sau organ cu atribuţii de control, deşi dispoziţiile legale permiteau acest lucru.

În concret, s-a invocat de către intimaţi că dispoziţia de concediere a petentei a fost emisă în mod legal cu respectarea dispoziţiilor legale în materie cât şi a Hotărârii CLR nr. 87/2010.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, în susţinerea excepţiei tardivităţii introducerii contestaţiei intimaţii, au depus la dosarul cauzei în copie plicul de corespondenţă privind comunicarea dispoziţiei nr. 1205/29.09.2010 şi care a fost returnat unităţii şi copie după condica de corespondenţă şi dispoziţia de concediere.

Petenta a depus la dosarul cauzei copia carnetului de muncă, ia intimatul POR a depus un set de înscrisuri, respectiv, contractul de muncă al petentei nr. 72/1999, organigrama, ştatul de funcţii şi ştatul de personal anterior  şi ulterior concedierii petentei, situaţia privind monitorizarea cheltuielilor de personal la data de 31.10.2010 şi situaţia privind monitorizarea cheltuielilor de personal la data de 31.12.2010.

Examinând contestaţia dedusă judecăţii, în raport de actele şi lucrările dosarului, de obiectul acţiunii şi de dispoziţiile legale invocate, tribunalul în raport de dispoziţiile art. 137 (1) Cod procedură civilă se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond.

Astfel, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata POR, instanţa va admite excepţia raportat la obiectul litigiului dedus judecăţii, reţinând că dispoziţia de concediere contestată de petentă nu emană de la POR, emitentul acestei dispoziţii fiind POR, între acesta şi petentă existând raporturi contractuale de muncă.

Cu privire la excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, instanţa va respinge excepţia invocată de intimaţi cu următoarea motivare:

Decizia de concediere se comunică salariatului şi produce efecte de la data comunicării. Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primiri prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta. Decizia poate fi contestată de salariat în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării (art. 75 Codul muncii).

În speţă, intimaţii invocă faptul că decizia de concediere a fost comunicată petentei sub semnătură de primire la data de 09.02.2011, aspect ce reiese din condica de dispoziţii din 29.09.2010.

Verificând condica de dispoziţii în original prin confruntare cu copiile de la dosar (încheierea de şedinţă din 22.11.2011 – fila 86 la dosar) se reţine că la numărul de înregistrare apare 1205/29.09.2010 fără a se specifica ce reprezintă acest număr, iar data predării – destinatar apare 09.02.2011 existând semnătura primirii petentei, nefiind confirmată semnătura acesteia pentru primirea deciziei de concediere.

Mai mult, fila din registrul prezentat instanţei este neopisată şi nu prezintă în cronologie numere de ordine.

Astfel, instanţa reţine că intimatul nu a făcut dovada comunicării deciziei de concediere în sensul dispoziţiilor art. 75 Codul muncii, iar motivarea acesteia în sensul că plicul s-a reîntors nefiind ridicat de către petentă de la Poşta Română nu poate fi reţinută de instanţă, deoarece în asemenea situaţii trebuia să se procedeze la recomunicarea deciziei cu confirmare de primire.

De asemenea nu s-a făcut dovada că la data de 09.02.2011 petenta a primit dispoziţia de concediere sub semnătură de primire, semnătura acesteia neconfirmând primirea deciziei de concediere.

Cât priveşte fondul cauzei, respectiv, desfiinţarea  efectivă, reală şi serioasă a postului deţinut de către petentă, instanţa reţine următoarele:

Singura motivare a intimaţilor sub acest aspect, a fost aceea că în baza Hotărârii CLR nr. 87/2010 s-a emis dispoziţia de încetare a raporturilor de muncă, hotărâre care însă nu a făcut obiectul contestaţiei petentei, deşi dispoziţiile legale îi permiteau acest lucru, sens în care aceste acte juridice de natură administrativă se bucură de legalitate deplină.

Se reţine că nu există un text de lege din care să reiese că în situaţia în care nu a fost contestată Hotărârea Consiliului Local prin care s-a aprobat organigrama, ştatul de funcţii şi numărul de personal, decizia de concediere este temeinică şi legală.

Astfel, cu privire la respectarea dispoziţiile art. 65-66 din Codul Muncii, instanţa reţine că în conformitate cu dispoziţiile acestui articol, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă, să aibă o cauză reală şi să fie serioasă.

Prin caracterul efectiv al desfiinţării locului de muncă trebuie să se înţeleagă respectarea cerinţei ca respectivul loc de muncă să fi fost suprimat din statul de funcţii.

Pentru ca o cauză să fie reală şi serioasă  este necesar să fie întrunite următoarele condiţii: să aibă caracter obiectiv, respectiv în temeiul Codului Muncii (art.65 alin.1), să fie impusă de dificultăţi economice, transformări tehnologice sau de o reorganizare a activităţii, cauza trebuind să fie independentă de factori subiectivi; să fie precisă (exactă), să constituie veritabilul motiv al concedierii, adică să nu disimuleze în alt temei (cum ar fi intenţia de a-l concedia cu orice chip pe un anumit salariat, prin susţinerea uneia dintre ipotezele  stabilite de art.65 alin.1) şi să fie serioasă, în sensul că dificultăţile economice, transformările tehnologice sau o reorganizare a activităţii, după caz, să aibă o anumită gravitate care să impună cu adevărat reducerea unui loc de muncă sau unor locuri de muncă, respectiv să existe un raport proporţional între cauză şi efect.

Or, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv, organigrama şi ştatul de funcţii 2010, rezultă contradicţii în ceea ce priveşte situaţia posturilor vacante, astfel, dacă în organigramă nu rezultă că sunt posturi vacante, în ştatul de funcţii reiese că în anul 2010 au existat posturi vacante, respectiv la Compartimentul Agricol, Taxe şi Impozite, Birou Patrimoniu, posturi de referent studii medii.

Se reţine de asemenea că la data de 28.01.2011 prin Hotărârea Consiliului Local Rovinari nr. 18, deci după emiterea deciziei de concediere s-a aprobat contractarea unei firme specializate de pază la nivelul oraşului Rovinari.

Or, în condiţiile în care intimata a procedat la angajări ulterior emiterii deciziei de concediere, nu mai poate invoca motivul de ordin financiar care să determine reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv a cheltuielilor de personal, respectiv OUG nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 273/2006.

Mai mult instanţa reţine că fiind vorba de o concediere colectivă, intimatul era obligat să identifice şi să valorifice posibilităţile de redistribuire într-un alt loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională a petentei, în cadrul aceleiaşi subunităţi sau la nivelul agentului economic, iar în situaţia în care posturile identificate o necesită, va organiza cursuri de calificare sau recalificare profesională.

De asemenea, se reţine că intimatul nu a respectat dispoziţiile art. 69 Codul muncii, respectiv, obligaţia de a iniţia în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz cu reprezentanţii salariaţilor referitor la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, atenuarea consecinţelor concedierii, respectiv, sprijin pentru recalificare sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.

Mai mult, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă respectarea dispoziţiilor art. 70 Codul muncii, respectiv, îndeplinirea obligaţiei angajatorului privind comunicarea unei copii a notificării prevăzute de art. 69 alin. 2 Codul muncii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă la aceeaşi dată cu notificarea sindicatului sau reprezentanţii salariaţilor.

Fiind vorba de o concediere colectivă, potrivit art. 74 Codul muncii decizia trebuia să conţină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinilor de priorităţi (numai în cazul concedierii colective) conform art. 70 alin. 2 Codul muncii, sens în care lipsa unora din menţiunile obligatorii prevăzute de art. 74 Codul muncii nu poate fi complinită cu probe exterioare deciziei de concediere.

Din cuprinsul deciziei de concediere contestată nu rezultă considerentele pentru care reclamanta a fost concediată, în temeiul art. 65 Codul muncii, prin raportare la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate şi la alţi salariaţi.

Obligaţiile angajatorului, în cadrul procedurii concedierii colective, trebuie respectate în totalitatea lor. Nerespectarea uneia sau a mai multora dintre acestea are ca efect nulitatea de drept absolută a măsurilor subsecvente, respectiv a deciziei de concediere, conform art. 76 Codul muncii.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere şi prevederile directivei 98/59/CE a Consiliului din 22 iunie 1998 cu privire la armonizarea legislaţiilor statelor membre vizând concedierile colective (JO L 225, 12 august 1998) care prevede la art. 2 că atunci când un angajator are în vedere să efectueze concedieri colective, el este ţinut să procedeze în timp util la consultări cu reprezentanţii lucrătorilor în scopul de a ajunge la un acord. Consultările se referă în principal la posibilitatea de a evita sau de a reduce concedierile colective dar şi la posibilităţile de a atenua consecinţele concedierilor prin adoptarea de măsuri sociale vizând în special recalificarea şi reconversia lucrătorilor concediaţi.

 De asemenea, directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 cu privire la armonizarea legislaţiilor statelor membre în ceea ce priveşte menţinerea drepturilor lucrătorilor în caz de transfer de întreprinderi, de sedii sau de părţi ale acestora ( JO L 82/22 martie 2001) defineşte noţiunea de consultare – „când un angajator intenţionează să efectueze concedieri colective, este ţinut să procedeze, în timp util, la efectuarea de consultări cu reprezentanţii salariaţilor, în scopul de a ajunge la un acord”. Se arată la art. 2.2 că „ aceste consultări se referă cel puţin la posturile vizate pentru concedierea colectivă şi la posibilităţile de a atenua consecinţele acestor concedieri prin luarea de măsuri sociale de acompaniere vizând în special recalificarea lucrătorilor concediaţi”.

Din actele premergătoare concedierii petentei rezultă că intimatul nu a respectat prevederile comunitare amintite mai sus, obligatorii potrivit dispoziţiilor art. 148 din Constituţia României.

Pentru aceste considerente şi cu motivarea mai sus expusă se va admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de intimatul POR, se va respinge excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, excepţie invocată de intimaţii PR şi CLR şi se va admite contestaţia formulată de petentă în contradictoriu cu intimaţii PR şi CLR.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata POR şi respinge acţiunea faţă de aceasta.

Respinge excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, excepţie invocată de intimaţii PR şi CLR.

Admite contestaţia formulată de petenta VA cu domiciliul în judeţul Gorj în contradictoriu cu intimaţii PR şi CLR, toţi cu sediul în judeţul Gorj.

Anulează decizia de concediere nr. 1205/29.09.2010 emisă de intimatul POR.

 Obligă intimatul POR SĂ reintegreze petenta pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere, acela de referent I A în cadrul Compartimentului Administrativ – Personal de Deservire.

Obligă intimatul la plata către petentă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat petenta începând cu data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2012, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare