Contestaţie în anularea

Sentinţă comercială 12 din 14.02.2012


Cod Operator 2443

Dosar nr. .

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

SENTINŢA Nr. 12/2012

Şedinţa publică de la 14 Februarie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE: - judecător

Grefier

Pe rol fiind judecarea contestaţiei în anularea sentinţei nr….11.2011 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul …/2011 formulată de contestatoarea SC … SRL  în contradictoriu cu  intimata SC … SA.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a răspuns contestatoarea prin administrator ..  lipsă fiind intimata SC … SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă întâmpinare de către intimată, după care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul pe fond.

Contestatoarea SC .. SRL prin administrator ..  a solicitat admiterea contestaţiei în anulare , anularea sentinţei nr  ….11.2011 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul …/2011 şi rejudecarea cererii în anulare.

TRIBUNALUL

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Prin sentinţa nr…..2011 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul ../2011 a fost respinsă ca tardivă cererea în anulare formulată de debitorul SC … SRL , împotriva sentinţei nr.322/2011pronunţată în dosarul nr…./2011.

Pentru a pronunţa această sentinţă , instanţa a reţinut următoarele:

La data de 26.09.2011, pârâta debitoarea SC …SRL a formulat cerere în anulare împotriva sentinţei nr…../2011,pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr…./95/2011, cauza fiind înregistrată sub nr…./2011.

 În motivarea cererii pârâta debitoare a arătat că reclamanta – creditoare a chemat-o în judecată pentru emiterea ordonanţei de plată pentru suma de … lei , reprezentând c/v marfă livrată către SC …SRL conform facturilor fiscale nr. ….05.2008, nr. ...05.2008, nr. ...05.2008.

 S-a susţinut că , Tribunalul Gorj, în dosarul nr…/2010, la cel de-al doilea termen de judecată, apreciind în mod eronat că procedura este legal îndeplinită, a pronunţat sentinţa nr. ….07.2011 prin care a admis cererea creditoarei.

A arătat pârâta debitoare că nu are sediul în Tg-Jiu, .. conform dovezilor ataşate la cererea în anulare.

Că, sentinţa pronunţată este afectată de vicii care conduc la existenţa unei nulităţi absolute şi în al doilea rând netemeinică ca urmare a aplicării în mod greşit a dispoziţiilor legale în materie.

Prin cererea înregistrată la data de .. 2011, sub nr…/2011, la Tribunalul Gorj, reclamanta creditoare …. SA a solicitat ca in contradictoriu cu  pârâta debitoare SC .. SRL să se emită o somaţie de plată in sensul obligării  acesteia la plata sumei de .. lei, reprezentând contravaloarea berii livrata pârâtei  de  antecesoarea reclamantei, respectiv SC … SA, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru suma sus menţionata începând cu …...06.2008 până la achitarea integrala a debitului, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinţa nr…., s-a admis cererea de somaţie de plata  formulata de reclamanta creditoare … SA, împotriva pârâtei debitoare SC … SRL .

S-a ordonat pârâtei debitoare sa achite reclamantei debitoare suma de … lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, precum si dobânda legala , începând cu …..06.2008 până la achitarea integrala a prejudiciului, în termen de 30 zile de la data comunicării prezentei ordonanţe.

A fost obligată pârâta la 44 lei cheltuieli de judecata către reclamanta.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanta s-a subrogat în drepturile SC …. SA ca urmare a fuziunii acesteia din urma cu societatea reclamanta, aşa cum rezulta din actele depuse la dosar.

Facturile invocate în cauza in suma totala de  ….. lei sunt însuşite de către cumpărătoarea SC …SRL prin semnătura de primire si aplicare de ştampila.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat ca în cauza sunt incidente dispoziţiile OG 5/2001, reclamanta făcând dovada ca deţine o creanţa certa, lichida si exigibila in suma de …. lei împotriva pârâtei.

Împotriva sentinţei, a formulat cerere în anulare pârâta debitoare , cauza fiind înregistrată sub nr…/2011, cu prim termen de judecată la data de …..09.2011.

Prin sentinţa nr…..2011, tribunalul a anulat ca netimbrată cererea în anulare formulată de către reclamanta SC …. SRL.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că debitoarea SC ..SRL legal citată la sediul indicat în cererea în anulare, semnând delegatul pentru primirea citaţiei nu s-a conformat obligaţiei legale cu care a fost citată de a face dovada achitării unei taxe de timbru de 18,5 lei şi timbru judiciar de 2,5 lei.

Tribunalul , analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că acţiunea în anulare este tardiv introdusă  motiv pentru care a respins-o cu următoarea motivare.

Pârâta debitoarea a formulat prima cerere în anulare la data de …07.2011, deci este evident că la acest termen avea cunoştinţă de conţinutul sentinţei prin care s-a admis somaţia de plată, sentinţă care a fost dată cu drept de acţiune în anulare, acţiune care trebuie introdusă în termen de 10 zile de la data comunicării.

Ori, de la data introducerii primei acţiuni în anulare, …07.2011, până la data introducerii celei de-a doua cereri în anulare au trecut mai mult de 10 zile.

În dosarul …2011, la fila 15, se află dovada de îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta SC … SRL, de unde rezultă că citaţia a fost primită de un delegat al acesteia, … însărcinat cu primirea corespondenţei, aceasta fiind citată cu menţiunea timbrării cererii.

Chiar dacă în dosarul nr…2011, pârâta nu ar fi fost citată legal, din moment ce a introdus acţiunea în anulare în dosarul nr…/2011, rezultă că aceasta a avut cunoştinţă de conţinutul sentinţei nr…..07.2011 şi nu se poate considera că are dreptul să introducă la nesfârşit cereri în anulare, motivând faptul că nu a fost legal citată în dosarul de fond.

Împotriva acestei sentinţe s-a formulat contestaţie în anulare de către debitoare, susţinându-se că dezlegarea dată cauzei ,este rezultatul unei greşeli materiale ,constând în calcularea termenului în care aceasta putea formula cerere în anulare, respectiv la ….07.2011, neavându-se în vedere că procedura de comunicare a sentinţei, ca de altfel şi procedura de citare este nulă.

A susţinut de asemenea că, în acest context  cererea în anulare formulată la ….09.2011 este în termen.

Tribunalul, examinând contestaţia în anulare de faţă , în raport de motivele invocate , constată următoarele:

Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art.317 C.pr.civ. (necompetenţă sau vicii privind procedura citării) şi art.318 C.pr.civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs).

Analizând criticile contestatoarei, se constată că acestea sunt nefondate.

Astfel , pârâta debitoare a formulat prima cerere în anulare la data de ….07.2011, dată la care,  evident că avea cunoştinţă de conţinutul sentinţei prin care s-a admis somaţia de plată, sentinţă care a fost dată cu drept de acţiune în anulare.

Din moment ce a cunoscut că cererea a fost judecată în procedura specială a ordonanţei de plată, contestatoarea avea obligaţia de a exercita calea de atac în termenul de 10 zile de la data comunicării .

Chiar dacă ordonanţa nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aceasta nu înseamnă că debitorul este oricând în termen să exercite cererea în anulare.

Prin Decizia nr….2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , a stabilit că cererea de investire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere în tot sau în parte, a somaţiei de plată nu este admisibilă dacă aceasta nu a fost comunicată , prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Raţiunea pentru care s-a ajuns la această interpretare , este tocmai aceea de a da posibilitatea debitorului să ia cunoştinţă de ordonanţă şi să poată exercita căile de atac reglementate de legea specială..

Potrivit art.102 alin.2 CPCiv, termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea sentinţei, de la data când a cerut-o.

În speţa dedusă judecăţii termenul a început să curgă de la data când  s-a exercitat prima cerere în anulare, respectiv ...07.2011.

Constatând aşadar , că nu există o greşeală materială evidentă de ordin procedural, că cererea în anulare nu a fost respinsă greşit ca tardiv, urmează a se respinge contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondată contestaţia în anularea sentinţei nr…..2011 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul …/2011 formulată de contestatoarea SC . SRL  în contradictoriu cu  intimata SC … SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la ….. 2012 la Tribunalul Gorj.

..

….