Drepturi băneşti

ROMÂNIA

 TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa nr.479

Şedinţa publică din 10 februarie 2012

Completul compus din:

Preşedinte

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile formulate de reclamanta G A-G împotriva pârâţilor G P P şi C L M, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit reclamanta G A-G şi reprezentanţii pârâţilor G P P şi C L M.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care a arătat că pârâta G P P a depus prin serviciul registratură al instanţei adresa nr.87/27.01.2012 şi adresa nr.154/07.02.2012 prin care a comunicat relaţiile solicitate de către instanţă la termenul anterior. Având în vedere solicitarea  reclamantei G A-G de soluţionare a cauzei în lipsă, în raport de actele depuse la dosar pentru acest termen de judecată instanţa apreciază cercetarea judecătorească terminată şi cauza în stare de judecată, luând dosarul în pronunţare.

JUDECATA

Asupra acţiunii civile de faţă

Prin acţiunea civilă adresată instanţei de judecată şi înregistrată sub nr.299/95/2012 pe rolul Tribunalul Gorj, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale reclamanta G A-G a chemat în judecată pârâţii G P P şi C L M solicitând ca prin sentinţa ce va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţa dintre indemnizaţia de concediu cuvenită potrivit legii şi cea efectiv încasată la intrarea în concediu în anul 2010, urmând ca această sumă să fie actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data plăţii efective.

În motivarea cererii s-a arătat că personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu odihnă în temeiul prevederilor Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic şi care în art.103 lit.a dispun că toate cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu anual cu plată în perioada vacantelor şcolare, respectiv universitare, cu o durată de  cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale. De asemenea, potrivit art.145 din Codului Muncii „pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă prevăzute în contractul individual de muncă. Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin.1 din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea in concediu”. S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile art.7 din Hotărârea de Guvern nr.250/1992 referitoare la concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare pentru perioada concediului de odihnă salariaţii beneficiază de indemnizaţie de concediu. Astfel, se arată aici că „pe durata concediului de odihnă salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de baza, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihna. Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu. Pentru salariaţii încadraţi cu fracţiuni de normă, indemnizaţia de concediu de odihna se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin.1, cuvenite pentru fracţiunea sau fracţiunile de norma care se iau în calcul”. S-a mai consemnat că reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior intrării în vigoare a legii nr.118/2010 şi datei de 01.17.2010, ceea ce înseamnă că indemnizaţia de concediu a fost diminuată în mod abuziv cu un procent de 25%. S-au invocat dispoziţiile art.29 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură în care se menţionează că „dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege” şi „perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabileşte de către sindicat, de administraţie sau de către senatul universităţii împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităţilor de învăţământ, în funcţie de interesul învăţământului şi al celui în cauză, până la data de 15 octombrie”. „Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puţin 62 de zile lucrătoare, respectiv zile calendaristice” şi „indemnizaţia de concediu se acordă salariatului cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. S-a arătat de către reclamantă că pârâţii au înţeles să ignore prevederile legale şi contractuale enumerate anterior şi au amânat  în mod nejustificat plata indemnizaţiei după momentul începerii efective a perioadei de concediu căci, deşi începerea concediului de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie plata indemnizaţiei de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puţin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puţin 5 zile anterior plecării în concediu stabilit HG nr.250/1992 şi prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la indemnizaţia de concediu căci membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizaţie în cuantum legal anterior începerii concediului de odihnă conform prevederilor legale, iar în al doilea rând au fost nevoiţi să revină din concediul de odihnă la sediul unităţii pentru a putea primi indemnizaţia corespunzătoare.

Reclamanta a depus la dosar adeverinţa nr.360/13.12.2010 emisă de G P P, cartea de identitate şi carnetul său de muncă.

La rândul său, pârâtul C L M a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive a C L M şi pe fond solicitând respingerea acţiunii civile promovate de reclamanta G A-G. În susţinerea apărărilor formulate, pârâtul a arătat că drepturile salariale ale personalului din învăţământul preuniversitar sunt alocate din bugetul de stat în bugetele locale pe baza statelor de plată întocmite de instituţia de învăţământ, astfel încât, în condiţiile în care există prevederi bugetare alocate şi state de plată organul local nu face altceva decât să efectueze plăţile. S-a mai menţionat că în mod corect această indemnizaţie trebuia diminuată, deoarece exista o prevedere legală în acest sens, şi anume art.1 din legea nr.118/2010, iar simpla intrare în concediu anterior intrării în vigoare a legii nr.118/2010 nu atrage după sine menţinerea veniturilor care ar fi fost calculate în lipsa intrării în vigoare a acestei legi. Astfel, potrivit art.1 din legea nr.118/2010 „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%” şi „în situaţia în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei”. Aceste dispoziţii au fost verificate prin decizia nr.872/2010 a Curţii Constituţionale, unde s-a arătat că legea nr.118/2010 este constituţională, statuându-se că dreptul la muncă este un drept complex care cuprinde şi dreptul la salariu, iar reducerea acestuia trebuie să fie prevăzută prin lege, să se impună această restrângere, restrângerea sa să se circumscrie motivelor expres prevăzute în textul constituţional, să fie necesară într-o societate democratică, să fie proporţională cu situaţia care a determinată şi să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, iar în cazul legii nr.118/2010 sunt îndeplinite aceste condiţii.

Deşi legal citată, pârâta G P P nu a formulat întâmpinare.

Analizând întregul material probator administrat în cauză instanţa reţine că reclamanta G A-G are calitatea de angajat al pârâtului G P P şi, potrivit datelor menţionate în adeverinţele emise de G P P, aceasta a început executarea concediului de odihnă pentru anul 2010 anterior datei de 03.07.2010.

Art.145 din legea nr.53/2003 stabileşte modalitatea de calcul a indemnizaţiei de concediu, menţionând că „pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă” şi „indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin.1 din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu”. De asemeni, în art.145 alin.3 din C.muncii se stipulează că indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu”.

Această dispoziţie este însă diferită de art.7 din HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare potrivit căruia „pe durata concediului de odihnă salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă” şi „media zilnică a veniturilor prevăzute la alin.1 se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu”. Cum dispoziţia din art.145 din C.muncii reprezintă dreptul comun în materie, iar textul art.7 din HG nr.250/1992 referitor la modalitatea de calcul a indemnizaţiei de concediu pentru salariaţii instituţiilor bugetare (printre care se numără şi reclamanta) reprezintă o reglementare specială, cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar le sunt aplicabile dispoziţiile art.7 din HG nr.250/1992 în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a indemnizaţiei de concediu, şi anume media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu. Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, şi se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează. Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru personalul didactic dar şi principiul neretroactivităţii legii, reducerea cu 25% statuată prin art.1 din Legea nr.118/2010 este aplicabilă şi indemnizaţiei de concediu, dar numai de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în situaţia în care concediul de odihnă este efectuat după această dată. O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, consacrat în art.16 alin.1 din Constituţia României, pentru că indemnizaţia de concediu înlocuieşte salariul (care devine scadent pe măsura prestării activităţii), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeaşi modalitate şi în caz contrar salariatul aflat în activitate după data de 3 iulie 2010 ar obţine venituri salariale inferioare celor obţinute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeaşi perioadă. Acest lucru deoarece, chiar dacă art.1 din Legea nr.118/2010 nu conţine o referire expresă la indemnizaţia de concediu de odihnă a personalului din învăţământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil. Pe de altă parte, legea nr.118/2010 are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privinţa salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariaţi vizaţi de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 şi care vor deveni exigibile după această dată, dat faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului.

Această modalitate de calcul a indemnizaţiei de concediu cuvenită personalului didactic din învăţământul preuniversitar a fost consacrată şi prin decizia nr.20/17.10.2010 pronunţată de Î C C J, iar potrivit dispoziţiilor art.3307 alin.4 C.pr.civ.dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţă de la data publicării deciziei în M O.

În consecinţă, instanţa va analiza corectitudinea modului de calcul a indemnizaţiei de concediu acordată reclamantei prin prisma dispoziţiilor art.7 din HG nr.250/1992 şi art.1 din legea nr.118/2010 în condiţiile în care, conform dispoziţiilor legale invocate, indemnizaţia de concediu pentru perioada concediului efectuat ulterior datei de 03.07.2010 era supusă diminuării cu 25% prevăzute de art.1 din legea nr.118/2010. După cum rezultă din adeverinţa emisă de G P P şi depusă la dosar în original, reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă la data de 01.07.2010 (deci anterior datei de 03.07.2010) şi acest concediu a fost finalizat după data de 03.07.2010, însă întreaga indemnizaţie de concediu a fost diminuată cu 25% ca urmare a aplicării legii nr.118/2010. Dat fiind faptul că legea nr.118/2010 a fost publicată la data de 30.06.2010 (şi deci a intrat în vigoare la data de 03.07.2010), iar reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 03.07.2010, indemnizaţia trebuia calculată în conformitate cu art.1 din legea nr.118/2010 doar pentru partea din concediu efectuată după data de 03.07.2010, nu şi pentru partea din concediu efectuată anterior.

Instanţa va admite astfel în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantă şi va obliga pârâtul G P P la plata către G A-G a diferenţei dintre indemnizaţia de concediu cuvenită pentru perioada 01.07.2010-03.07.2010 şi calculată conform art.7 din HG nr.250/1992 şi indemnizaţia de concediu achitată pentru aceeaşi perioadă, pentru perioada 01.07.2010-03.07.2010 indemnizaţia de concediu urmând să fie achitată fără diminuarea prevăzută de art.1 din legea nr.118/2010.

Această obligaţie de a respecta drepturile salariale ale reclamantei incumbă nu numai angajatorului G P P, ci şi pârâtului C L M, care alocă fondurile necesare plăţii personalului didactic. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art.XIII  alin.1 din OUG nr.32/2001 „începând cu anul 2001 finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unitarilor administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea”, iar potrivit art.167 alin.1 din Legea învăţământului nr.84/1995 „Ministerul Educaţiei Naţionale, prin inspectoratele şcolare, asigură, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea şi funcţionarea tuturor unităţilor din învăţământul preuniversitar de stat.” În acelaşi sens sunt si dispoziţiile art.1 din HG nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat unde se arată că „începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea, cu excepţia cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.”

Va fi respinsă pe cale de consecinţă, cu această motivare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C Ll M invocată de acest pârât, acesta fiind ţinut, alături de instituţia de învăţământ, la respectarea drepturilor salariale ale reclamantei.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, va fi admisă în parte acţiunea civilă promovată de reclamanta G A-G şi obligaţi pârâţii G P P şi C L M să calculeze şi să plătească reclamantei suma reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de concediu cuvenită pentru perioada 01.07.2010-03.07.2010 şi calculată conform art.103 din legea nr.128/1997 şi art.7 din HG nr.250/1992 (fără diminuarea cu 25%) şi indemnizaţia de concediu achitată pentru aceeaşi perioadă, această sumă urmând să fie actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Suma va fi actualizată în respectarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului care guvernează dreptul privat, căci prin lipsa din patrimoniul reclamantei a sumelor ce fac obiectul acţiunii civile de faţă la momentul la care trebuiau achitate acesta a fost prejudiciat cu diferenţa de valoare dintre bunurile ce puteau fi achiziţionate la acel moment cu acele sume şi bunurile pe care le-ar putea achiziţiona în momentul de faţă cu aceleaşi sume de bani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C L M invocată de pârâtul C Ll M.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta G A-G, împotriva pârâţilor G P P, şi C L M.

Obligă pârâţii G P P şi C L M să calculeze şi să plătească reclamantei G A-G suma reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de concediu cuvenită pentru perioada 01.07.2010-03.07.2010 şi calculată conform art.103 din legea nr.128/1997 şi art.7 din HG nr.250/1992 (fără diminuarea cu 25%) şi indemnizaţia de concediu achitată pentru aceeaşi perioadă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 10.02.2012, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare