Art. 998- 999 Cod civil . Exercitarea unui drept subiectiv înlătură caracterul ilicit al faptei.Exercitarea abuzivă a unui drept poate constitui temei al răspunderii civile delictuale.

Art. 998- 999 Cod civil . Exercitarea unui drept subiectiv înlătură caracterul ilicit al faptei.Exercitarea abuzivă a unui drept  poate constitui temei al răspunderii civile delictuale.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia Nr. 2029/2012

Şedinţa publică de la 11 Iunie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul pârât EM împotriva sentinţei civile nr. 10637/09.12.2011, pronunţată de Judecătoria Tg Jiu, în dosarul nr. …..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul reclamant MF şi procurator DI, lipsă fiind recurentul pârât EM reprezentat de avocat SM

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, intimatul reclamant declară că-l împuterniceşte  pe DI să-l reprezinte în prezenta cauză, după care constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat SM pentru recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii conform motivelor scrise, arătând că nu există fapta ilicită a pârâtului şi nici vinovăţia acestuia.

Procurator DI pentru reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat şi reclamantul depune o precizare scrisă.

TRIBUNALUL

Asupra recursului  de faţă :

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. …, reclamantul MF a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul EM să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 07.02.2011, ora 07.00, a fost luat de acasă împreună cu concubina sa de către şeful de post al Poliţiei Runcu care a fost însoţit de către ajutorul acestuia şi de către 3 poliţişti de la Poliţia Mun. Tg-Jiu însoţiţi de către un câine, duşi la Postul de Poliţie Runcu unde a fost amprentat, iar concubinei sale i s-a luat o declaraţie, după care a fost lăsată în stradă la o temperatură de -300 C.

Că organele de poliţie i-au comunicat reclamantului că este suspectat de furt calificat pentru că ar fi furat suma de 4.000 lei de la pârât şi la verificarea amprentelor s-a constatat că pe banii despre care pârâtul a pretins că au fost furaţi de către reclamant au fost găsite alte amprente decât ale reclamantului.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat instanţei proba cu martorii ,pârâtul solicitând instanţei proba cu martorii ……

Martorul EM fiind fiul pârâtului a fost înlăturat de la audiere potrivit disp. art. 189 alin.1 C.proc.civ.

Instanţa a solicitat Poliţiei Mun. Tg-Jiu  ataşarea dosarului nr. .. în care s-a pronunţat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul V cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. i C.Pen.

Prin sentinţa civilă nr. 10637/09.12.2011, pronunţată de Judecătoria Tg Jiu, în dosarul nr. … s-a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul MF , în contradictoriu cu pârâtul EM

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţa, a reţinut instanţa că prin plângerea adresată Postului de Poliţie Runcu persoana vătămată EM a sesizat că făptuitorul FM i-a sustras dintr-o anexă gospodărească (pivniţă) suma de 4.000 lei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului la imobilul anexă gospodărească, nu a identificat urme sau alte mijloace de probă, chiar martorii propuşi de persoana vătămată fiind audiaţi, au precizat că în ziua în care a fost reclamat că s-a produs furtul, FM nu a fost văzut la domiciliul persoanei vătămate şi de asemenea martorii nu l-au văzut purtând discuţii cu persoana vătămată.

Făptuitorul FM a declarat că în noaptea de 6-7 februarie 2011 s-a aflat la domiciliul său împreună cu soţia şi cele două fiice, aflând şi el de la vecini că EM a sesizat furtul sumei de 4.000 lei dintr-o dependinţă gospodărească, dar nu are cunoştinţă cine a comis această faptă.

A constatat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu că există un dubiu în ceea ce priveşte comiterea acestei fapte penale de către făptuitorul FM , cu atât mai mult cu cât martorii propuşi de însuşi persoana vătămată nu cunosc nimic în legătură cu acest pretins furt, nefiind de asemenea verosimil faptul că persoana vătămată ar fi depozitat o sumă atât de mare într-o dependinţă a locuinţei (pivniţă).

În urma acestor probe administrate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, prin rezoluţia din 30.06.2011, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul FM pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208-209 alin.1 lit.i C.Pen.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martora reclamantului, RV care în şedinţa publică din 04.11.2011 a precizat că este concubina reclamantului şi pe data de 07.02.2011 pârâtul a acuzat pe reclamat că este hoţ şi că i-a furat banii şi în urma acestei declaraţii reclamantul şi martora au fost duşi la poliţie, fiind anchetaţi pe motiv că reclamantul a furat banii pârâtului.

Aceeaşi martoră a precizat că a auzit vorbindu-se prin sat că tot membrii familiei pârâtului ar fi luat banii acestuia.

Martorul reclamantului UI  a precizat că la începutul lunii februarie a fost invitat la familia reclamantului şi a doua zi de dimineaţă se afla tot la domiciliul reclamantului, constatând prezenţa organelor de poliţie la acest domiciliu pentru a face cercetări pe motivul că s-au furat nişte bani ai vecinului.

Acelaşi martor a precizat că organele de poliţie s-au deplasat la locuinţa reclamantului pentru a face cercetări deoarece pârâtul a avut un cerc de bănuiţi printre care se număra şi reclamantul.

Martorul pârâtului SCC a precizat că nu cunoaşte pentru ce se judecă părţile.

Din actele şi probele administrate la dosar, inclusiv din rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu  pronunţată în dosarul nr. … rezultă fără putinţă de tăgadă că faţă de reclamant, la plângerea pârâtului, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208-209 alin.1 lit.i C.Pen. cu motivarea că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul ar fi săvârşit această faptă penală, cu atât mai mult cu cât martorii propuşi de însăşi persoana vătămată, EM nu cunosc nimic în legătură cu acest pretins furt, nefiind verosimil nici faptul că persoana vătămată ar fi depozitat o sumă atât de mare într-o dependinţă a locuinţei (pivniţă).

Astfel, instanţa a apreciat că din partea pârâtului la adresa reclamantului a existat o faptă ilicită de natură să-i producă reclamantului un prejudiciu moral, cu atât mai mult cu cât la Postul de Poliţie Runcu pârâtul s-a adresat solicitând efectuarea de cercetări faţă de reclamant expres cu privire la faptul că i-ar fi sustras dintr-o anexă gospodărească suma de 4.000 lei şi nu cu referire la un pretins cerc de suspecţi pe care i-ar fi avut în vedere pârâtul.

S-a apreciat că fapta pârâtului întruneşte elementele răspunderii civile delictuale care i-au produs reclamantului un prejudiciu moral, acesta nefiind vinovat de săvârşirea faptei sesizate de către pârât împotriva sa, plângerea formulată împotriva sa generând un prejudiciu moral datorat de disconfortul deplasării la organele de poliţie în condiţiile în care acesta, potrivit rezoluţiei parchetului, s-a dovedit a fi nevinovat.

În baza art. 274 C.proc.civ. va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul EM, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Recurentul susţine că în cauză fapta nu întruneşte elementele răspunderii civile delictuale, întrucât fapta sa nu are caracter ilicit, formularea cu bună credinţă a unei plângerii penale fiind un drept constituţional reglementat şi de legea procesual penală, nefiind exercitată abuziv, în caz contrar  ar fi existat săvârşirea infracţiunii de denunţ calomnios. Că, pârâtul  a formulat o singură plângere faţă de reclamant şi nu a contestat soluţia dispusă de procuror.

Că, plângerea nu a fost formulată cu intenţia de a provoca reclamantului o represiune nedreaptă, iar cu privire la un presupus prejudiciu moral suportat de reclamant, arată că nu s-a declanşat urmărirea penală, nu s-au dispus măsuri preventive care să aducă atingere unor drepturi fundamentale şi nici nu a fost obligat la cheltuieli judiciare.

 Tribunalul, verificând actele şi lucrările dosarului, constată întemeiate criticile formulate de recurentul pârât.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998 Cod civil  se impune existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii şi această faptă să fie imputabilă autorului ei, respectiv autorul să fi avut o vină atunci când a săvârşit-o.

Cu privire la caracterul ilicit al faptei este de precizat că există anumite situaţii în care răspunderea nu este angajată, caracterul ilicit al faptei fiind înlăturat de anumite cauze, printre care şi exercitarea unui drept subiectiv.

Cel ce exercită prerogativele pe care legea le recunoaşte dreptul său subiectiv nu poate fi considerat că acţionează în mod ilicit, chiar dacă prin exerciţiul acestui drept a adus anumite restrângerii drepturilor altei persoane.

Doar exercitarea abuzivă  a unui drept poate constitui temei al răspunderii civile delictuale, respectiv atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalităţii sale, ci în intenţia de a păgubi o altă persoană.

Astfel, art. 723 Cod procedură civilă prevede că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, iar partea care foloseşte în chip abuziv aceste drepturi răspunde pentru pagubele pricinuite.

În cauza de faţă, pârâtul la 07.02.2011 s-a adresat cu plângere organelor de poliţie, în scopul sesizării faptei de furt produsă în patrimoniul său, în noaptea de 6/7.02.2011, ocazie cu care a precizat că îl bănuieşte ca autor pe reclamant.

Chiar dacă în urma cercetărilor efectuate de organele de urmărire penală nu s-a constatat că reclamantul este autorul faptei (din actele de urmărire penală nu rezultă că autorul ar fi fost identificat), fapta pârâtului de a sesiza organele în drept pentru cercetarea unei fapte de furt nu poate fi considerată abuzivă, ci constituie un drept al persoanei păgubite.

Acest drept nu a fost executat de către reclamant în mod abuziv, fără temei şi în scopul de a defăima  sau pedepsi nelegal pe reclamant.

Din procesul verbal de cercetare la locul faptei rezultă că la domiciliul pârâtului, în încăperea de unde acesta a precizat că i s-a sustras suma de bani, au existat urme de forţare – 3 lacăte forţate şi aruncate, precum şi existenţa unor documente răvăşite, indicii ce l-au îndreptăţit pe pârât să sesizeze organele de poliţie pentru cercetări.

Nu a rezultat că pârâtul ar fi formulat plângeri repetate împotriva reclamantului şi nici că după adoptarea soluţiei de neîncepere a urmării penale, pârâtul ar fi continuat să susţină  că reclamantul este autorul faptei de furt.

Bănuiala pârâtului asupra reclamantului s-a întemeiat pe împrejurarea că acesta din urmă cunoştea locul unde pârâtul îşi păstra suma de bani.

Împrejurarea că nu reclamantul este autorul faptei nu poate fi considerată  ca o dovadă a relei credinţe a pârâtului la momentul formulării plângerii către organele de urmărire penală.

Se impune a se avea în vedere specificul infracţiuni de furt – luarea bunului din posesia părţii vătămate, fără ştirea şi consimţământul acestuia, astfel că , în puţine cazuri persoana păgubită  are posibilitatea să cunoască autorul furtului înainte de efectuarea cercetărilor de către organele abilitate.

Sesizarea organelor de urmărire penale are tocmai scopul identificării făptuitorilor şi nu poate fi condiţionată de cunoaşterea în prealabil de către persoana păgubită a autorului faptei de furt.

Întrucât, aşa cum s-a arătat fapta pârâtului nu are caracter ilicit şi nu a fost săvârşită cu rea credinţă, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurentul pârât EM împotriva sentinţei civile nr. 10637/09.12.2011, pronunţată de Judecătoria Tg Jiu, în dosarul nr. …..

Modifică sentinţa, în sensul că respinge acţiunea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2012 la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare