Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)

Sentinţă civilă 2740 din 15.06.2012


Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa Nr. 2740/2012

Şedinţa publică de la 15 Iunie 2012

Pe rol judecarea acţiunii promovată de  reclamantul D.A.S. prin S.N.P.V. în contradictoriu cu pârâtele C.T. şi P.t., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul asistat de avocat P.C., lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, apărătorul reclamantului  depune la dosarul cauzei sentinţa nr.31 din data de 26.01.2010 în dosarul nr. 2172/54/2009, decizia nr. 4539 din data de 26.10.2010 în dosarul nr. 2172/54/2009 reprezentând practica judiciară a instanţelor judecătoreşti.

Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fond.

Avocat P.C. pentru reclamant, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 12.03.2012 sub nr. ……., reclamantul D.A.S. prin S.N.P.V. …….." a chemat în judecată pârâtele C.T. şi P.T, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la anularea avizul nefavorabil comunicat prin adresa nr.1761 din data de 16.02.2012 emis de către P.T. şi promovarea sa în funcţia publică de consilier clasa I, cu acordarea tuturor drepturilor aferente.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin cererea înregistrata sub nr.1761/21.01.2012 la P.T., a solicitat promovarea în funcţia publică de consilier clasa I, întrucât este absolvent al unei forme de învăţământ superior, respectiv al Facultăţii de Ştiinţe Juridice si Administrative din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Tg-Jiu.

A precizat că prin adresa nr.1761/16.02.2012, P.T. a avizat nefavorabil cererea, motivând că a absolvit studiile superioare anterior încadrării în funcţia publică de referent clasa III pe care o deţine, dar şi faptul că numirea într-o funcţie superioară este condiţionată şi de susţinerea şi admiterea examenului.

A arătat faptul că deşi a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” în anul 2004, conform diplomei de licenţa nr. 0068465, ulterior acestei date s-a aflat în perioada de perfecţionare a acestora, fiind cursant în cadrul aceleiaşi Universităţi - respectiv „Constantin Brâncuşi” din Tg-Jiu, în specializarea expresă a funcţiei publice pe care o deţine  „Drept Public”, cursuri de masterat finalizate prin promovarea examenului de disertaţie în luna februarie, anul 2011, perioadă în care deţinea calitatea de „funcţionar public” în cadrul P.T..

A precizat că potrivit art.68 alin. l din Legea 188-1999, funcţionarii publici cu studii superioare au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

În acest sens a solicitat pârâtelor transformarea postului în consilier clasa I, solicitare în baza căreia a primit negaţia 1761/16.02.2012, pe care a considerat-o netemeinică şi nelegală, întrucât legea nu distinge între funcţionari în raport de momentul, data la care au absolvit studiile superioare, respectiv anterior sau ulterior angajării într-o funcţie publică, singura condiţie impusă pentru ca funcţionarul să poată participa la examenul de promovare într-o funcţie publica clasa superioară prin transformarea postului este absolvirea de studii superioare în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea, fiind injust să se îngrădească dreptul la promovare, în motivaţia că la data intrării în sistemul funcţionarilor publici avea deja diploma de studii superioare şi să se permită promovarea doar a celor care absolvă studii superioare pe parcursul exercitării funcţiei publice.

Cât priveşte aspectul invocat, cu privire condiţia esenţială de a participa la examen în vederea recrutării, potrivit art.58 din legea 188/1999, a arătat faptul că nu se impunea aplicarea acestei prevederi, întrucât era încadrat în sistem în funcţia de funcţionar public, condiţia avansării în clasă fiind reglementată expres de art. 68 alin. l din Legea 188-1999, care reglementează avansarea în clasă superioară.

Totodată a menţionat faptul că prin adresa 1761/21.01.2012, a solicitat pârâtelor promovarea în clasă superioară, solicitare în vederea aprobării, ce impunea pârâtelor organizarea unui examen de promovare, nu unul de recrutare, examen la care urma să participe.

Având in vedere aspectele invocate a solicitat admiterea acţiunii, obligarea pârâtelor la anularea avizul nefavorabil comunicat prin adresa nr.1761 din data de 16.02.2012 şi la promovarea în funcţia publică de consilier clasa I, cu acordarea tuturor drepturilor aferente.

În drept, a invocat  Legea 188/1999 aşa cum a fost modificată, Legea 140/2010, Legea 554/2004.

În dovedirea acţiunii a depus în copie adresa nr.1761/16.02.2012, Diploma de Licenţa nr.006846, adeverinţa nr.610/28.02.2011

În condiţiile art.115 C.pr. civ. a depus întâmpinare pârâta P.T. prin care a solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A precizat că art. 68 alin.1 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici republicată cu modificările şi completările ulterioare prevede că „în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasa superioară celei în care sunt încadraţi, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii”

De asemenea a arătat că în anexa nr.1, capitolul I, secţiunea IA din legea cadru nr.284/28.12.2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, articolul 5 prevede „funcţionarii publici care absolvă studii universitare de licenţă în domeniul de activitate al autorităţii sau instituţiei publice, încadraţi în funcţii publice de execuţie cu gradul inferior, se numesc, în condiţiile legii, într-o funcţie publică de execuţie cu gradul profesional de asistent din clasa corespunzătoare studiilor absolvite!”

A precizat că din cele două texte de lege reiese că promovarea în clasa I este posibilă pentru acele persoane care la data absolvirii studiilor superioare sunt deja numite într-o funcţie publică clasa III, în timp ce reclamantul a absolvit Facultatea de drept înainte de a fi numit funcţionar public, înainte de a fi angajat în instituţie.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 115-118 C.pr. civ. şi a solicitat respingerea acţiunii.

În cauză, la solicitarea părţilor, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând cererea dedusă judecăţii prin prisma înscrisurilor depuse la dosar şi în raport de temeiurile de fapt şi de drept invocate de părţi, tribunalul o reţine ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamantul D.A.S., este funcţionar public în cadrul P.C., având funcţia publică de poliţist local.

La data de data de 24.01.2008, reclamantul a susţinut examenul de promovare în clasă a funcţiei publice din cadrul S.P.C organizat la P.T.C., fiind declarat admis cu un punctaj de 157,3 puncte.

După promovarea acestui examen, prin adresa nr. 1812/30.01.2008, C.T. în temeiul art. 9 alin. 3 din OG 6/2007, a solicitat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să dispună transformarea postului ocupat de reclamant, ca urmare a promovării de către acesta a examenului de promovare în clasă.

Prin adresa nr. 1422047/27.02.2008, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, a răspuns că deoarece diploma de studii a reclamantului prezentată în documentaţie este obţinută anterior intrării acestuia în corpul funcţionarilor publici, acestuia nu îi pot fi aplicate dispoziţiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 6/2007.

Ulterior, la data de 25.01.2012, reclamantul s-a adresat cu o cerere P.T. prin care a solicitat promovarea în funcţia publică deţinută din clasa III în clasa I, însă prin adresa nr. 1761/16.02.2012, i-a fost comunicat refuzul autorităţii de a-l promova în clasă.

Nemulţumit de răspunsul primit, reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea adresei nr. 1761/16.02.2012 şi obligarea pârâtelor să îl promoveze în funcţia publică deţinută din clasa III în clasa I

Reţine tribunalul că, potrivit art. 14 alin. 4 din Legea 155/2010 a Poliţiei Locale,  încadrarea în clase şi pe grade profesionale a funcţiei publice specifice de poliţist local se face conform prevederilor referitoare la funcţiile publice generale din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 în conformitate cart. 9 din Legea nr. 188/1999 republicată, funcţiile publice se împart în trei clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării acestora, respectiv clasa I ce cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; clasa a II-a – funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă; clasa a III-a – funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diploma de bacalaureat.

Art. 14 din acelaşi act normativ defineşte funcţionarii publici de execuţie din clasa I, ca fiind persoanele numite în următoarele funcţii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum şi în funcţiile publice asimilate acestora. Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a II-a persoanele numite în funcţia de referent de specialitate şi în cele specifice asimilate acesteia şi din clasa a III-a fac parte persoanele numite în funcţia publică generală de referent, precum şi în funcţiile publice asimilate acesteia.

Promovarea funcţionarilor publici este prevăzută în secţiunea a  4 –a din Legea nr. 188/1999,  în art. 63  prevăzându-se că, „în carieră funcţionarul public poate promova în funcţia publică şi poate avansa în treptele de salarizare, în condiţiile legii. Promovarea în clasă, în grade profesionale şi avansarea în trepte de salarizare, nu sunt condiţionate de existenţa unui post vacant”.

Potrivit alin. 1 al art. 68 din Legea 188/1999, astfel cum a fost modificată, în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii.

Promovarea în condiţiile alin. 1 se face prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării examenului.

De asemenea, potrivit art. 5 din Anexa I, capitolul I, Secţiunea B din legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, funcţionarii publici care absolvă studii universitare de licenţă în domeniul de activitate al autorităţii sau instituţiei publice, încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, se numesc, în condiţiile legii, într-o funcţie publică de execuţie cu gradul profesional de asistent din clasa corespunzătoare studiilor absolvite.

Din interpretarea acestor texte de lege, rezultă că pentru a putea promova într-o clasă superioară, un funcţionar public trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii şi anume ,,dobândirea unei diplome de studii de nivel superior” şi  ,,studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea” sau în caz contrar, „autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii”.

Referitor la cea de a doua condiţie, se observă că legiuitorul a prevăzut două modalităţi de îndeplinirea a acesteia, fie studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea” fie „autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii”.

În speţa de faţă, instanţa constată că reclamantul D.A.S. îndeplinea la data introducerii acţiunii în mod cumulativ cele două condiţii sus menţionate.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că acesta este licenţiat al Universităţii „Constantin Brâncuşi” Tg-Jiu, pe care a absolvit-o în anul 2004, dobândind titlul de „licenţiat în ştiinţe juridice”, în profilul „ştiinţe juridice”, specializarea „drept”, prima condiţie fiind astfel îndeplinită.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, instanţa reţine că studiile absolvite sunt în specialitatea în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, situaţie în care şi această a doua condiţie este îndeplinită, în prima modalitate prevăzută de lege.

Faptul că reclamantul, la data încadrării sale pe funcţia publică cu nivel de studii inferior, era deja absolvent al unei forme de învăţământ superior de lungă durată, nu poate impieta asupra dreptului acestuia de a promova în funcţia publică într-o clasă superioară celei în care a fost încadrată, acest aspect neavând relevanţă în cauza de faţă.

În acest sens, instanţa constată că din interpretarea disp. art. 1 al Ordinului 1932 din 18 decembrie 2009 emis de  Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ce a abrogat Ordinul nr. 10280/2008, potrivit căruia „în cazul absolvirii unei forme de învăţământ superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituţia publică ca fiind utilă pentru desfăşurarea activităţii, funcţionarii publici încadraţi în funcţii publice cu nivel de studii inferior care doresc să promoveze în clasă prezintă compartimentelor de resurse umane, în vederea aprobării de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, o cerere de înscriere la examenul de promovare în clasă, însoţită de diploma de licenţă, respectiv diploma de absolvire sau, după caz, adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor” nu rezultă o diferenţiere în sensul că poate promova într-o clasă superioară numai funcţionarul public care şi-a terminat studiile  superioare după ce a fost deja încadrat într-o clasă inferioară, nu şi cel care deşi absolvent al unei forme de învăţământ superior a fost încadrat într-o funcţie publică în clasă cu nivel de studii inferior.

De altfel, o astfel de distincţia ar fi excesivă, fiind în contradicţie cu prevederile legale menţionate şi în dezacord cu scopul urmărit de legiuitor  la edictarea acestora.

Aşadar, nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei potrivit cu care reclamantul, fiind absolvent de studii superioare la data încadrării în funcţia publică nu poate promova prin examen, cu transformarea postului ocupat, legea nefăcând distincţie între funcţionari în raport de momentul, de data la care au absolvit studiile superioare, respectiv anterior sau ulterior angajării într-o funcţie publică.

Singura condiţie impusă de legiuitor pentru ca funcţionarul să poată participa la examenul de promovare într-o funcţie publică, clasa superioară, prin transformarea postului, este absolvirea de studii superioare în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

De altfel, dispoziţiile legale arătate conduc la concluzia că legiuitorul a înţeles să reglementeze posibilitatea promovării funcţionarilor publici cu un nivel superior de pregătire profesională, aşa încât ar fi injust să se îngrădească dreptul la promovare a celor care la data intrării în sistemul funcţionarilor publici aveau deja diplomă de studii superioare şi să se permită promovarea doar a celor care absolvă studii superioare pe parcursul exercitării funcţiei publice.

Mai mult, reclamantului i s-a permis participarea la examenul de promovare, în urma verificării condiţiilor de participare conform art. 6 lit.a din Ordinul nr. 1900/2007 al Preşedintelui ANFP, aşa cum rezultă din procesul verbal nr. 1350/24.01.2008 al comisiei de examen.

Întrucât reclamantul a fost declarat admis la examenul de promovare, pârâtele ar fi trebuit să dispună promovarea reclamantului într-o clasă superioară, ca urmare a cererii adresată de acesta la data de 25.01.2012.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, dispoziţiile art. 9 din OG nr. 6/2007, invocate de pârâte în apărare, au fost abrogate prin Legea 330/2009.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept ce preced, instanţa reţine ca fiind întemeiată acţiunea de faţă, urmând să o admită ca atare şi pe cale de consecinţă să anuleze adresa nr. 1761/16.02.2012 şi să oblige pârâtele să îl promoveze pe reclamant în funcţia publică de execuţie în care este încadrat, din clasa III în clasa I.

Totodată, se va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea promovată de reclamantul D.A.S. prin S.N.P.V. …. cu domiciliul ales în . în contradictoriu cu pârâtele C.T. cu sediul în ……. şi P.T. cu sediul în ……...

Anulează adresa nr. 1761/16.02.2012.

Obligă pârâtele să îl promoveze pe reclamant în funcţia publică de execuţie în care este încadrat, din clasa III în clasa I.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2012, la Tribunalul Gorj.