Anulare certificat de urbanism. Admisibilitate. Respectarea documentaţiilor de urbanism

Tip : Sentinţă

Nr. /Data : 728/CA/21.02.2013

Autor : Tribunalul Iaşi – Secţia a II a Civilă şi de contencios administrativ şi fiscal

Domeniu asociat – Acte ale autorităţilor publice. Autorizaţii

Anulare certificat de urbanism. Admisibilitate. Respectarea documentaţiilor de urbanism

Prin sentinţa nr. 728/CA/21.02.2013 pronunţată de Tribunalului Iaşi. Secţia a II a Civilă şi de Contencios Administrativ a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul O.T. în contradictoriu cu pârâtul PMI, cerere prin care reclamantul solicitase anularea certificatului de urbanism emis de pârât şi obligarea pârâtului să emită un certificat de urbanism care să permită schimbarea destinaţiei din locuinţă unifamilială în complex de agrement şi alimentaţie publică, pe terenul proprietate personală, situat în municipiul Iaşi,  str. P. nr. 8.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut următoarele:

Reclamantului i s-a eliberat de către pârâtul PMI certificatul de urbanism din care rezultă că potrivit destinaţiei stabilită prin documentaţiile de urbanism imobilul său din Iaşi , str. P. nr.8 a fost încadrat în categoria P2a – spaţii plantate specializate -  Grădina Botanică”, comunicându-i-se în procedura administrativă faptul că este interzisă schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi.

În aceste condiţii,  fiind evident că certificatul de  urbanism nu mai poate fi urmat de eliberarea autorizaţiei de construire pentru obiectivul vizat de reclamant , respectiv complex de agrement şi alimentaţie publică, acesta nu poate fi calificat, în mod strict, drept  act pregătitor, iar finalitatea acţiunii este de a se constata refuzul nejustificat al pârâtului de a  rezolva, conform solicitării, cererea de eliberare a certificatului de  urbanism pentru scopul menţionat , astfel încât în raport de prevederile art. 1 şi art. 18 al. 1 din  Legea nr. 554/2004 prezenta acţiune este admisibilă .

Certificatul de urbanism  emis de pârât este legal.

În condiţiile în care amenajarea teritoriului  şi urbanismul sunt în competenţa autorităţilor administraţiei publice  locale, iar prin Hotărârea nr. 163/1999 a Consiliului Local al mun. Iaşi a fost  aprobat Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, pârâtul nu poate fi obligat la eliberarea unui certificat de  urbanism care să încalce documentaţiile de urbanism.

Conform art. 44 al. 3 din Legea nr. 350/2001 documentaţiile de urbanism au caracter de reglementare specifică şi stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităţilor şi părţilor din acestea pana la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.

Din documentaţiile de urbanism, conform art. 45 lit. a din lege face parte şi Planul Urbanistic General şi Regulamentul Local aferent acestuia.

Potrivit art. 46 Planul Urbanistic General are atât caracter director şi strategic, cât şi caracter de reglementare şi reprezintă principalul instrument de planificare operaţională, constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială are obligaţia să îşi întocmească şi să îşi aprobe Planul urbanistic general, care se actualizează periodic la cel mult 10 ani.

Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de baza, cu privire la stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al localităţii, stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan, zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie, delimitarea zonelor afectate de servituţi publice, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice şi a siturilor arheologice reperate, zonele care au instituite un regim special de protecţie prevăzut în legislaţia în vigoare, formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor, precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate şi plantate, zonele de risc natural delimitate şi declarate astfel, conform legii, precum şi la măsurile specifice privind prevenirea şi atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor şi realizarea construcţiilor în aceste zone, zone de risc datorate unor depozitări istorice de deşeuri

Potrivit art. 49 din lege Regulamentul General de Urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi economice care sta la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a regulamentelor locale de urbanism.

Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde şi detaliază prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor construite, amenajărilor şi plantaţiilor, materiale şi culori, pe zone, în conformitate cu caracteristicile arhitectural-urbanistice ale acestora, stabilite în baza unui studiu de specialitate.

După aprobare Planul Urbanistic general, Planul Urbanistic Zonal şi Planul Urbanistic de Detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiţie.

Având în vedere că terenul pe care reclamantul  intenţiona să construiască un complex de agrement şi alimentaţie publică se află în zona de spaţii verzi, conform Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, refuzul pârâtului de a elibera  certificatul prin care să permită construirea acestui obiectiv este justificat.

Se are în vedere  art. 71 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 care prevede că schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzută ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.

Potrivit al. 2 actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor al. 1 sunt lovite de nulitate absolută."

Relevantă este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a statuat prin Decizia nr. 1118 din 8.09.2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 7 octombrie 2011, Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, Decizia nr. 1.010 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009, sau Decizia nr. 987 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009 că prevederile art. 71 al. 1şi 2 din OUG nr. 195/2005 nu aduc atingere dreptului de proprietate, consacrat prin Legea fundamentală.

Prin aceste decizii Curtea a constatat că  „ocrotirea şi garantarea dreptului la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 din Constituţie, reprezintă scopul reglementării dispoziţiilor legale citate.

Totodată, Curtea a statuat că deşi dreptul de proprietate, prevăzut la art. 44 din Constituţie, este un drept absolut, potrivit alin. 1 al acestui text, "Conţinutul şi limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidenţa şi a altor drepturi fundamentale ale cetăţenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituţiei, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.

Curtea a mai reţinut că, în temeiul art. 44 din Constituţie, "legiuitorul ordinar este aşadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat".

De altfel, chiar art. 44 alin. 7 din Legea fundamentală prevede respectarea de către titularul unui drept de proprietate privată a tuturor "sarcinilor privind protecţia mediului". În plus, limitarea exerciţiului dreptului de proprietate impusă de art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului are şi o justificare socială şi morală, având în vedere că respectarea riguroasă a acestor norme reprezintă un obiectiv major, protejarea mediului înconjurător, deci şi a spaţiului verde existent, având o legătură directă cu nivelul de sănătate publică, ceea ce constituie o valoare de interes naţional.

În sfârşit, prin Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, Curtea a statuat că pentru lipsa de folosinţă a terenurilor proprietate privată amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism proprietarii terenurilor sunt îndreptăţiţi să beneficieze de despăgubiri. Aşa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu cauzat de interdicţia instituită prin lege să solicite autorităţilor administraţiei publice locale repararea pagubei produse, potrivit dispoziţiilor dreptului comun.

Aşadar, faţă de interdicţia expresă stabilită de art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 şi împrejurarea că încadrarea stabilită prin HCL nr. 163/1999 este opozabilă în justiţie, constatând că nu există o hotărâre a instanţei de contencios administrativ care să constate nelegalitatea acestui act administrativ, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare