Anulare act administrativ

Sentinţă civilă 3831 din 25.05.2013


Prin sentinţa civilă nr. 3831 din 21.05.2013 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosar nr. 3011/108/2013, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant şi a fost anulat procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de pârâtă.

S-a statuat în considerente că în speţă se relevă o vătămare în ceea ce îl priveşte pe reclamant câtă vreme din probaţiunea administrată rezultă într-o măsură suficientă că cele reţinute cu prilejul activităţii de verificare şi anume primirea de către beneficiar a unor sume de bani necuvenite fiindcă datele declarate cu privire la suprafeţele de teren nu ar fi reale nu se confirmă raportat la realitatea din teren.

Cu alte cuvinte, este adevărat că în conformitate cu legislaţia de care s-a prevalat pârâta atât în procesul verbal contestat cât şi în apărările în fond formulate pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă solicitanţii înscrişi în registrul fermierilor administrat de pârâtă la depunerea cererilor de solicitare a plăţilor trebuie să înscrie date reale în formularul despre care s-a făcut deja vorbire mai sus, inclusiv lista suprafeţelor, dar în speţă este lesne de observat că pârâta nu a dovedit într-o manieră convingătoare neîndeplinirea acestor obligaţii de către reclamant, limitându-se la a invoca cu un înalt grad de generalitate doar existenţa unor pretinse diferenţe între suprafeţele declarate în 2008 de către parte şi suprafeţele găsite în urma controlului în 2009 fără alte explicaţii suplimentare şi fără a se indica în concret care sunt acestea.

Că este aşa rezultă din chiar poziţia echivocă exprimată de către partea pârâtă cu prilejul răspunsului formulat la interogatoriu, dar şi din explicaţiile suplimentare oferite şi mai cu seamă din imposibilitatea lămuririi aspectelor legate de data efectuării controlului prin teledetecţie, arătându-se că nu este cunoscută fiindcă controlul a fost efectuat de către firma contractoare conform contractului de servicii de control prin modalitatea arătată a cererilor de plată pe suprafaţă încheiat de agenţie care a înţeles să externalizeze acest serviciu prin apelarea la o firmă de specialitate.

În acest context, apar ca fiind justificate criticile pe care reclamantul a învederat erorile săvârşite în ceea ce îl priveşte, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a contestat şi nici nu putea să o facă, raportul întocmit unde la final la rubrica observaţiile inspectorului privind exploataţia controlată s-a menţionat fără niciun dubiu că parcelele reclamantului au fost eronat amplasate şi s-a indicat poziţia corectă, mai precizându-se şi că acestea sunt cosite şi întreţinute şi pe schiţa finală sunt poziţionate căpiţele de fân găsite pe parcele, în concluziile arătate reconfigurându-se poziţia parcelelor şi reconturându-se blocul fizic.

De altfel, just a semnalat partea reclamantă pe parcursul judecăţii că din apărările în fond ale pârâtei nu numai că nu rezultă data efectuării teledetecţiei despre care s-a amintit deja pe parcursul considerentelor sentinţei de faţă, dar nici concluziile măsurătorilor, iar din lecturarea deciziei de soluţionare a contestaţiei rezidă acceptarea posibilităţii ca identificarea prin teledetecţie să fi fost eronată, lucru confirmat finalmente de măsurătorile din teren în urma controlului din septembrie 2010.

Buna credinţă a reclamantului rezidă şi din repetatele demersuri şi sesizări făcute la agenţia locală, în condiţiile în care nu i-au fost viraţi banii pentru campania 2009, prilej cu care i s-a comunicat de principiu că există probleme legate de blocul fizic în care figurează parcelele sale, motiv pentru care a şi solicitat şi insistat chiar, ca la faţa locului să se deplaseze o comisie pentru efectuarea de verificări şi pentru a se constata nu numai că parcelele sale sunt lucrate, dar şi că suprafeţele corespund cu cele declarate, susţineri credibile şi care au fost probate într-o măsură suficientă de către acesta.

Astfel fiind, se impune cu necesitate concluzia că prin emiterea actului administrativ contestat reclamantul a fost vătămat în drepturile/interesele sale legitime în sensul reglementat la art. 2 alin. 1 lit. o) şi p) din Legea nr. 554/2004, că este deci o persoană vătămată conform definiţiei de la lit. a) a aceluiaşi text legal enunţat, iar procesul verbal contestat a fost emis cu exces de putere în sensul definit la lit. n) a aceluiaşi text menţionat mai înainte.