Prescripţia executării pedepsei

Sentinţa penală nr. 342 din 10 septembrie 2012 – Tribunalul Arad

S-a admis  sesizarea judecătorului delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului Arad şi în consecinţă, s-a constatat  prescripţia executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 205 din 1 octombrie 1998 a Tribunalului Arad, condamnatului C.Z..

Pentru a se pronunţa astfel,  prima instanţă a reţinut  prin referatul judecătorului delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului Arad, înregistrat la  data de 15 iunie 2012, cauza a fost pusă pe rol pentru a se constata prescripţia executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată condamnatului C.Z., prin sentinţa penală nr. 205/1998 a Tribunalului Arad, cu motivarea că împotriva acestuia s-a emis mandatul de executare nr. 403/1998 din 6 decembrie 2000 al Tribunalului Arad, mandat care nu a fost pus în executare până în prezent, întrucât condamnatul nu a fost găsit, fiind dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional. De asemenea, la data de 10 septembrie 2009 Tribunalul Arad a emis mandatul european de arestare în vederea difuzării prin canalele specifice în ţările membre ale Uniunii Europene.

Prin sentinţa penală nr. 57 din 21 februarie 2012, a Tribunalului Arad, s-a respins contestaţia la executare formulată de judecătorul deleagt cu executările penale din cadrul Tribunalului Arad pentru constatarea prescripţiei executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată condamnatului C.Z., prin sentinţa penală nr. 205 din 31 octombrie 1998 a Tribunalului Arad.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei tribunalul a reţinut  următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 205 din 1 octombrie 1998, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 4460/1996 definitivă prin neapelare, s-a aplicat condamnatului C.Z., pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. În executarea acestei pedepse s-a emis mandatul de executare nr. 403/1998 din 6 decembrie 2000 al Tribunalului Arad, mandat care nu a fost pus în executare întrucât susnumitul nu a fost găsit.

Prin ordinul nr. 90872 din 29 martie 1996, acesta a fost dat în urmărire la nivel naţional şi prin mesajul nr. 16127 din 22 decembrie 2004 a fost dat în urmărire internaţională.

În conformitate cu dispoziţiile art. 81 şi 83 alin.2 din Titlul III al Legii nr. 302/2004, modificată şi completată, la data de 10 septembrie 2009 Tribunalul Arad a emis mandatul european de arestare împotriva condamnatului C.Z. şi l-a înaintat Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea difuzării prin canalele specifice în ţările membre ale Uniunii Europene.

Prin sentinţa penală nr. 57 din 12 februarie 2012 a Tribunalului Arad, definitivă prin nerecurare, s-a respins contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului pentru constatarea prescripţiei executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată condamnatului C.Z., prin sentinţa penală nr.  205 din 1 octombrie 1998 a Tribunalului Arad. În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut că emiterea  mandatului european de extrădare are aceleaşi efecte ca şi depunerea unei cereri de extrădare, respectiv întreruperea cursului prescripţiei, astfel că termenul de prescripţie a executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată condamnatului C.Z., prin sentinţa penală nr.205/1998 a Tribunalului Arad, nu s-a împlinit.

Având în vedere practica controversată existentă la nivelul instanţelor  judecătoreşti, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 33 alin.2 din Legea nr. 302/2004 republicată şi ale art. 127 Cod penal, respectiv dacă transmiterea unui mandat  european de arestare emis de autorităţile judiciare române, direct sau prin difuzare, constituie sau nu o cauză de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, pronunţându-se prin recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 2 din 2 martie 2012 a statuat : „ transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare ale unui stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei. Nu produce efect întreruptiv de prescripţie transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare”.

În speţă, mandatul european de arestare privind pe condamnatul C.Z. a fost difuzat prin intermediul Interpol, până în prezent acesta nu a fost localizat astfel că termenul de prescripţie prevăzut de art. 126 lit. b Cod penal s-a împlinit la data de 6 decembrie 2011.

Pe lângă condiţia privind termenul de prescripţie, s-a constatat că în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 Cod penal, respectiv condamnatul nu a început executarea pedepsei şi nici nu săvârşit o nouă infracţiune – fapt ce rezultă din fişa de cazier judiciar.

Instanţa a apreciat că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat din următoarele considerente:

Pentru a exista autoritate de lucru judecat în materie penală, este necesar a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiţii – existenţa unei hotărâri definitive, existenţa unui nou proces penal declanşat împotriva aceleaşi persoane şi să fie vorba despre acelaşi fapt material.

Astfel, dosarul nr. 6131/108/2011 al Tribunalului Arad, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 57 din 12 februarie 2012, îl priveşte pe condamnatul C.Z. şi se referă la aceeaşi situaţie respectiv prescripţia executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 205/1998 a Tribunalului Arad.

Decizia nr. 2 din 2 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite - dată în soluţionarea recursului în interesul legii, este ulterioară hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza susmenţionată şi potrivit dispoziţiilor art. 414/5 alin.4 Cod procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial al României Partea I.

În opinia instanţei, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 462 alin.3 Cod procedură penală, deoarece, chiar dacă în speţă, există identitate de persoană şi  de temei legal, motivele invocate în sesizarea judecătorului delegat sunt diferite, în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 2/2012 a I.C.C.J. – Secţiile Unite, decizie care a lămurit problemele controversate apărute în practica judiciară.

Împotriva acestei sentinţe penale  a  declarat recurs  Parchetul de pe lângă  Tribunalul Arad. În motivele de recurs formulate  s-a solicitat admiterea recursului, apreciindu-se  că sentinţa penală nr. 342/10.09.2012  a fost dată cu  încălcarea legii în ce priveşte admiterea sesizării judecătorului delegat şi  constatării  prescripţiei executării pedepsei de  6 ani  închisoare  aplicată condamnatului C.Z..

Astfel,  s-a invocat autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte sesizarea judecătorului delegat cu executările penale în ceea ce  priveşte constatarea prescripţiei executării  pedepsei de  6  ani  închisoare aplicată condamnatului  C.Z., întrucât prin  sentinţa penală nr. 57/21.02.2012 a Tribunalului Arad a fost respinsă o sesizare similară, iar hotărârile sunt identice în conţinut,  cu diferenţa că în ceea de a  doua hotărâre  s-a  făcut referire la  hotărârea nr. 2/2012 a ÎCCJ, dar între cele  două hotărâri există identitate de persoană ca  titular a cererii de  contestaţie la executare,  de temei legal şi  identitate de motive, solicitându-se în  final respingerea cererii formulată de  judecătorul  delegat ca inadmisibilă.

Prin decizia penală nr. 21/R din 10 ianuarie 2013 Curtea de Apel Timişoara,  în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 342/10.09.2012, pronunţată de Tribunalul Arad, pe care a  casat-o şi rejudecând, a respins sesizarea judecătorului delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului Arad cu privire la constatarea prescripţiei executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 205/01.10.1998 a Tribunalului Arad condamnatului C.Z.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele:

Astfel, prin sentinţa penală nr. 57/21.02.2012 Tribunalul Arad, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a respins contestaţia la  executare formulată de judecătorul delegat cu executările penale  de la Tribunalul Arad pentru constatarea prescripţiei  executării  pedepsei de 6  ani închisoare aplicată condamnatului C.Z.  prin sentinţa penală  nr.  205/1998 a Tribunalului Arad.

Acelaşi  judecător delegat cu executările  penale  din  cadrul Tribunalului Arad a formulat un nou referat, în esenţă cu acelaşi  conţinut, însă această sesizare a fost soluţionată în  sensul  admiterii acesteia şi  constatarea prescripţiei executării pedepsei de 6  ani  închisoare aplicată condamnatului  prin hotărârea menţionată mai sus.

Comparând  cele două dosare amintite mai sus,  se  constată că există identitate de persoană, cauză, obiect, motive, între acestea, astfel că în speţa de faţă operează  excepţia  autorităţii  de lucru judecat, întrucât prin  sentinţa penală nr. 57/21.02.2012 a Tribunalului Arad s-a hotărât definitiv că în  cauză nu  operează prescripţia executării  pedepsei aplicată condamnatului C.Z., motivându-se că a intervenit o cauză  a întrerupere a cursului  prescripţiei  executării  pedepsei, întrucât  a fost emis un mandat european de arestare care are aceleaşi efecte ca  şi depunerea unei cereri de extrădare, astfel că  în speţa de faţă  nu s-a împlinit termenul de prescripţie a  executării  pedepsei.

Ulterior Înalta Curte de  Casaţie şi  Justiţie prin  Decizia nr.  2/2.03.2012 dată în soluţionarea recursului în interesul legii a clarificat unele aspecte în legătură cu modul de întrerupere a prescripţiei executării  pedepsei,  în  sensul că transmiterea directă a  mandatului  european de  arestare emis de  autorităţile judiciare ale unui stat membru pe  teritoriul  căreia a fost localizată persoana,  indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei, însă nu produce efect întreruptiv de prescripţie transmiterea mandatului european de  arestare prin difuzare.

Faptul că a intervenit această decizie a ÎCCJ, efectul acesteia  nu poate fi decât pentru viitor, iar în ceea ce priveşte speţa de  faţă, chestiunea prescripţiei executării pedepsei a fost tranşată prin  sentinţa penală 57/2012 a Tribunalului Arad, operând excepţia autorităţii de lucru judecat, nefiind  admisibilă formularea unei noi  contestaţii la executare pentru acelaşi temei , în acest sens  fiind şi  dispoziţiile art. 462 alin.3 Cod procedură penală, care statuează  că cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de  temei legal, de motive şi de apărări, astfel cum se poate constata că există şi în speţa de faţă.

Văzând  că operează cu prioritate excepţia  autorităţii de lucru judecat, fiind întrunite condiţiile  existenţei acestei excepţii, raportat la identitatea de persoană, de temei legal, motive,  contestaţia la executare ulterior  formulată apare ca inadmisibilă în lumina dispoziţiilor art. 462 al.3  Cod procedură penală, iar apariţia Deciziei nr. 2/2012 a  ÎCCJ numai poate avea efect  asupra problemei pusă în  discuţie,  aceasta fiind  tranşată în mod definitiv prin  sentinţa penală nr. 57/2012 a Tribunalului Arad.

Domenii speta

Spete similare