Primirea la muncă fără contract de muncă

Decizie 49 din 04.02.2013


Primirea la muncă fără contract de muncă. Grad de pericol social ridicat. Nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment întrucât primirea la muncă a unei persoane fără ca aceasta să aibă la momentul respectiv un contract de muncă în vigoare prezintă un grad de pericol social ridicat, întrucât astfel de practici afectează în mod negativ economia, urmărindu-se în acest fel evitarea plăţii contribuţiilor sociale obligatorii, sancţiunile aplicate au fost corect individualizate, în raport cu prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, amenda fiind în cuantumul minim prevăzut de lege nejustificându-se înlocuirea acesteia cu sancţiunea avertismentului

(Tribunalul Arad  secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr.49 din data de  4 februarie 2013  pronunţată în dosarul nr. 8291/55/2013)

Contrar susţinerilor petentei corect a reţinut prima instanţă ca dată a începerii activităţii, data de 25.03.2013, aşa după cum rezultă din copia contractului, astfel că până la acea dată orice activitate prestată de martorul se situa în afara dispoziţiilor contractuale şi legale. Or, după  cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire martorul a început activitatea în data de 23.03.2013, deci înainte de a intra în vigoare contractul său de muncă şi ca atare, instanţa de fond corect şi legal a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de existenţă ale răspunderii petentei, procesul-verbal de contravenţie fiind legal şi temeinic.

În acelaşi sens argumentul petentei în ce priveşte împrejurarea că persoana în cauză avea încheiat contract de muncă dar cu dată de începere a activităţi ulterioare depistării la muncă este nefondat şi nu poate conduce la înlăturarea răspunderii contravenţionale a petentei în sensul dorit şi preconizat.

În acord cu instanţa de fond tribunalul  consideră că nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment întrucât primirea la muncă a d-lui fără ca acesta să aibă la momentul respectiv un contract de muncă în vigoare prezintă un grad de pericol social ridicat, întrucât astfel de practici afectează în mod negativ economia, urmărindu-se în acest fel evitarea plăţii contribuţiilor sociale obligatorii, sancţiunile aplicate au fost corect individualizate, în raport cu prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, amenda fiind în cuantumul minim prevăzut de lege nejustificându-se înlocuirea acesteia cu sancţiunea avertismentului.

De altfel nici criteriile legale prevăzute de art.7 din OG nr.2/2001 raportat la art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 nu sunt îndeplinite în condiţiile în care fapta  imputată, nu are un pericol social redus în condiţiile în care amenda minimă se situeză la 10.000 lei  iar scopul prevăzut de lege prin aplicarea avertismentului nu este atins, neexistând garanţia că petenta a conştientizat fapta şi urmările acesteia cu dovada că se va abţine pe viitor de la încălcarea normelor legale de această natură.

Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate mai sus şi, întrucât prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi a aplicat legea în mod corespunzător, nu se evidenţiază elemente care să justifice schimbarea hotărârii apelate şi nici nu se relevă  motive de ordine publică, care să poată fi reţinute din oficiu de către instanţă, s-a respins apelul petentei.