Eroare judiciară. Decesul victimei erorii. Acţiune continuată de moştenitori.

Eroare judiciară. Decesul victimei erorii. Acţiune continuată de moştenitori.

Sfera persoanelor ce pot continua acţiunea sunt doar persoanele care la data decesului persoanei îndreptăţite potrivit art. 504 Cod procedură penală se aflau în întreţinerea acesteia indiferent dacă aveau sau nu calitatea de moştenitori, respectiv acele persoane care beneficiau de ajutor material sau moral din partea victimei erorii judiciare.

Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., sent. nr. 1198/F/02 iunie 2011

Prin cererea înregistrată reclamanţii TF ş.a. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 5.000.000 RON cu titlu de daune morale şi 178.830 RON cu titlu de daune materiale în cazul privării de libertate în mod nelegal în perioada 21 octombrie 1999 – 16 noiembrie 2000, a reclamantului TF, care a decedat în cursul procesului, acţiunea fiind continuată de către ceilalţi reclamanţi în calitate de moştenitori, aşa cum aceştia au declarat prin scriptul de la fila 53 şi cel de la fila 14, ambele semnate de reprezentantul lor cu procură avocaţială, depunându-se şi declaraţiile de acceptare a succesiunii.

Ulterior, reclamanţii continuatori ai acţiunii TF jr., TA, GE, PM şi TM au precizat acţiunea în sensul că au declarat că ei continuă acţiunea formulată de antecesorul lor TF senior, urmare a decesului acestuia în cursul procesului, cu menţiunea că suma de 5.000.000 RON invocată în acţiune reprezintă 4.000.000 RON daune pentru defunctul antecesor şi 1.000.000 RON morale proprii.

Din actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine:

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Statul Român reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud s-a ridicat excepţia inadmisibilităţii cererii reclamanţilor pentru lipsa capacităţii procesuale active a acestora.

În temeiul art. 137 din Codul de procedură civilă se impune ca prealabil analizării pe fond a cererii să se soluţioneze excepţia ridicată, fiind o excepţie dirimantă care face de prisos dezlegarea pe fond a pricinii.

Apreciind asupra excepţiei pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor art. 504-506 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că excepţia este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul Tf, decedat în cursul procesului, a fost arestat preventiv în perioada 21.10.1999 – 16.11.2000 sub învinuirea infracţiunii de omor prevăzută de art.174 raportat la art. 176 lit. „b” Cod penal (2 fapte); art. 174 raportat la art. 176 lit. „c” Cod penal cu aplicarea art. 33 Cod penal.

Prin sentinţa penală nr. 343/F/2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, TF a fost achitat în baza dispoziţiilor art. 10 lit. „c”  din Codul de procedură penală, sentinţă menţinută în calea de atac a apelului prin decizia penală nr. 6/A/2009 a Curţii de Apel Cluj şi rămasă definitivă prin respingerea recursului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi menţinerea legală şi temeinică a hotărârii prin Decizia penală 1977/27.05.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reclamanţii, în calitate de moştenitori, au continuat acţiunea reclamantului decedat victimă a erorii judiciare şi şi-au susţinut propria acţiune prin invocarea dispoziţiilor art. 504-506 Cod procedură penală şi art. 998 şi 999 Cod civil.

În conformitate cu art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare „iar în conformitate cu aliniatul 2 al aceluiaşi articol „are dreptul la repararea pagubei şi persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a pretins libertatea în mod nelegal”.

Pentru obţinerea dreptului la despăgubiri dispoziţiile aliniatului 3 al articolului menţionat prevede că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal să fie stabilită printr-o hotărâre definitivă de achitare, cerinţă îndeplinită în speţă prin existenţa, aşa cum s-a arătat a sentinţei penale nr. 343/F/2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud ce are caracter definitiv.

De altă parte, în conformitate cu art. 506 alin. 1 din Codul de procedură penală „acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa”.

Aceste ultime dispoziţii, ca de altfel toate dispoziţiile de procedură penală sunt de strictă interpretare, astfel că sfera persoanelor ce pot continua acţiunea sunt doar persoanele care la data decesului persoanei îndreptăţite potrivit art. 504 Cod procedură penală se aflau în întreţinerea acesteia indiferent dacă aveau sau nu calitatea de moştenitori, respectiv acele persoane care beneficiau de ajutor material sau moral din partea victimei erorii judiciare.

Altfel spus, în sfera persoanelor ce pot continua acţiunea introdusă de persoana îndreptăţită în sensul art. 504, intră doar acele persoane a căror existenţă depindea, în tot sau în parte, de libertatea şi de activitatea creativă producătoare de bunuri, venituri ori alte valori ale celui condamnat ori arestat pe nedrept, fiind esenţial ca prin lipsirea de libertate a întreţinătorului cel întreţinut să fi suferit o pagubă susceptibilă prin natura ei de reparaţie.

În aceeaşi ordine de idei este de observat că acţiunea reglementată de art. 504-507 din Codul de procedură penală are ca obiect repararea unui prejudiciu fără caracter patrimonial, un prejudiciu moral, iar în caz de deces al persoanei îndreptăţite acţiunea poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa. Prin includerea acestor persoane în categoria titularilor acţiunii, legiuitorul a urmărit protejarea lor şi compensarea lipsei sprijinului financiar produs după moartea persoanei condamnate pe nedrept cu sumele pe care aceasta le-ar fi putut obţine din partea statului pentru prejudiciul suferit. Dreptul celorlalţi moştenitori nu este afectat prin dispoziţiile art. 506 alin. 1 Cod procedură penală, întrucât nu se aduce atingere dreptului lor legal de a obţine patrimoniul defunctului în integralitatea lui sau o fracţiune a acestuia, aşa cum se găsea la data deschiderii succesiunii.

Aprecierea asupra sferei persoanelor ce pot continua acţiunea se bazează şi pe dispoziţiile art. 52 alin. 3 teza I-a din Constituţie, potrivit căreia „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare”, principiu constituţional care este materializat de dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală.

Dispoziţiile art. 505 alin. 1 din Codul de procedură penală nu influenţează sfera persoanelor ce pot continua acţiunea persoanelor îndreptăţite, deşi aparent pot fi interpretări, întrucât textul se referă exclusiv la felul şi întinderea pagubei pe care o poate solicita persoana îndreptăţită potrivit art. 504 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală.

Nu se poate reţine faţă de dispoziţiile art. 506 alin. 1 că odată cu introducerea acţiunii de către persoana îndreptăţită potrivit art. 504 alin. 2 s-a născut un drept patrimonial în persoana acesteia reglementat de această dispoziţie legală, transmisibil moştenitorilor, întrucât textul are în vedere un drept personal născut în persoana celui arestat pe nedrept sau a celor aflaţi în întreţinere, care se stinge odată cu decesul acestora.

Dacă s-ar admite ipoteza unui drept patrimonial şi deci transmisibil, cu ignorarea caracterului personal al acestui drept, s-ar încălca dispoziţiile art. 506 alin. 1 ca dispoziţie specială ceea ce este inadmisibil.

Este real că potrivit art. 13 din C.E.D.O. „orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale” şi că potrivit art. 5 din aceeaşi convenţie „orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare acestui articol are dreptul la reparaţii”, însă aşa cum în mod constant s-a decis în jurisprudenţa Curţii aceste drepturi nu sunt absolute, ele putând fi limitate de normele interne ce le reglementează, în speţă de art. 506 alin. 1 Cod procedură penală.

Aşadar, pe baza celor expuse în fapt şi în drept excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor moştenitori de a continua acţiunea reclamantului TF, persoană îndreptăţită potrivit art. 504 alin. 2 din Codul de procedură penală, este găsită ca întemeiată urmând a fi admisă.

Aceeaşi excepţie este întemeiată şi în privinţa acţiunii formulate în nume propriu de moştenitori, întrucât prin probele administrate nu s-a făcut dovada că s-au aflat în întreţinerea persoanei îndreptăţite pe de o parte, iar pe de altă parte din dispoziţiile art. 506 alin. 1 din Codul de procedură penală rezultă un drept de reparare a unui prejudiciu pentru erori judiciare doar în persoana celui condamnat sau arestat pe nedrept şi nu în persoana terţilor, fie ei şi moştenitori care eventual pot continua acţiunea dar numai dacă sau aflat în întreţinerea persoanei îndreptăţite la momentul luării măsurii privative de libertate şi prin aceasta au suferit un prejudiciu, ceea ce nu este cazul în speţă aşa cum s-a arătat.

Domenii speta

Spete similare