Este adevărat că legea nu prevede în mod expres momentul la care creditorul majoritar poate să desemneze un alt administrator judiciar şi nici nu face referire la tabelul preliminar ori tabelul definitiv, însă tribunalul apreciază că dacă până la num...

Sentinţă comercială 134/CC/2010 din 07.06.2011


Insolvenţă. Momentul până la care se desemnează administratorul judiciar.

Este adevărat că legea nu prevede în mod expres momentul la care creditorul majoritar poate să desemneze un alt administrator judiciar şi nici nu face referire la tabelul preliminar ori tabelul definitiv, însă tribunalul apreciază că dacă până la numirea unui alt administrator judiciar de către judecătorul-sindic, propus de creditorul pretins majoritar la un moment dat, s-a modificat tabelul definitiv de creanţe, nu mai poate subzista ca fiind îndeplinită condiţia imperativă prevăzută  de art.l9 alin.2 din lege.

Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., înch. nr. 134/CC/8 iunie 2010

Prin încheierea comercială nr.353/CC/30.l0.2009 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin judecătorul sindic, a fost admisă cererea debitorului SC  TC SRL Bistriţa şi în temeiul art.22 alin.l din L.85/2006 cu modif. ulterioare, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi în temeiul art.34 din lege a fost numit administrator judiciar Ultralex IPURL Bistriţa pentru îndeplinirea atribuţiilor prev.de art.20 şi 2l alin.l din acelaşi act normativ.

Prin aceeaşi hotărâre, în condiţiile prev.de art.62 din L.85/2006, au fost fixate termenele limită de depunere a creanţelor (28.l2.2009), întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor (26.0l.20l0), pentru soluţionarea eventualelor contestaţii (23.02.20l0) şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor  (23.02.20l0) .

Cu toate acestea, tabelul definitiv a fost întocmit de administratorul judiciar la data de  l9.04.20l0 şi în acest tabel de creanţă au fost înscrişi un nr. de l0 creditori cu o creanţă totală de 443.664,27 lei, din care, creditoare BC IS România SA a fost înscrisă cu o creanţă garantată de l97.466,56 lei.

In temeiul prev.art.l9 alin.2/l din L.85/2006 privind procedura insolvenţei, la data de 26.03.20l0, acest creditor a emis sub nr.82532 decizie prin care a stabilit să desemneze practicianul în insolvenţă pe Cabinet Individual de Insolvenţă „MLM” cu sediul în Cluj Napoca, ca administrator judiciar al debitoare SC  TC SRL Bistriţa, cu motivarea că creditorul BC IS România SA deţine o creanţă majoritară în procent de 8l,66 % din totalul creanţelor înscrise în tabelul preliminar, afişat la data de 24.03.20l0, după care creditorul BC IS România SA a depus la data de 3l.03.20l0 o cerere la dosarul de insolvenţă, înregistrată pentru soluţionare în prezentul dosar derivat cu nr. 2496.l/ll2/2009, prin care a solicitat judecătorului-sindic să numească administratorul judiciar, care a fost desemnat prin decizie de către creditorul majoritar BC IS România SA, decizie care a fost publicată ulterior în BPI nr.24ll din 26.03.20l0.

In temeiul disp.art.l9 alin.3 din L.85/2006, la data de 20.04.20l0, în prezentul dosar au formulat contestaţii la decizia de desemnare a administratorului judiciar pretins majoritar BC IS România SA, trei creditori, respectiv SC OS SRL Bistriţa, SC IO SRL şi SC L SRL Bistriţa, legal timbrate ulterior, prin care au arătat că creditorul BC IS România SA nu are calitatea de creditor majoritar şi ca atare nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.l9 alin.2/l din lege pentru desemnarea administratorului judiciar, întrucât din tabelul definitiv depus la dosar de administratorul judiciar rezultă că suma totală a creanţelor înscrise pe acest tabel este de 44.664,27 lei, iar creditoarea BC IS România SA având o creanţă de l97.466,56 lei, deţine doar un procent de 48,46 % din totalul creanţelor şi nu este îndreptăţită să desemneze ea singură un alt administrator judiciar.

Totodată, cei trei creditori contestatari menţionaţi mai sus au depus, cu aceeaşi dată, înscrisuri prin care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.l9 alin.2/l din L.85/2006, apreciind că aceste dispoziţiile legale încalcă prevederilor art.l alin.3 şi 5 şi art.l6 din Constituţia României.

Petenta creditoare BC IS România SA a depus întâmpinare la contestaţiile formulate de cei trei creditori, prin care, în principal, a invocat trei excepţii, respectiv:

- excepţia lipsei calităţii procesuale a contestatoarelor,  întrucât acestea şi-au declarat creanţele abia la data de l9.04.20l0 cu depăşirea termenului prevăzut  de art.62 alin.l lit.b din lege, stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, astfel că în baza prev.art.76 alin.l din lege, aceşti creditori sun decăzuţi din dreptul de a fi înscrişi în tabelul creditorilor;

- excepţia tardivităţii contestaţiilor, fiind depăşit termenul de 3 zile de la data publicării deciziei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, termen prevăzut  de art. l9 alin.3 din L.85/2006;

- excepţia decăderii contestatoarelor din toate drepturile prevăzute la art.76 alin.l din L.85/2006, întrucât cererile de admitere a creanţelor s-au formulat peste termenul limită stabilit pentru înregistrarea acestora.

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi ale dosarului de insolvenţă nr. 2496/112/2009 prin prisma dispoziţiilor legale în materie, s-au reţinut următoarele:

In principiu, potrivit disp.art.l9 alin.2/l din L.nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, „ creditorul  care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia”, iar la alin.3 al art.l9 din lege s-a prevăzut că „creditorii pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia prevăzută la alin. (2) şi (2^1), în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Judecătorul va soluţiona, de urgenţă şi deodată, toate contestaţiile printr-o încheiere prin care va numi administratorul judiciar/lichidatorul desemnat sau, după caz, va solicita adunării creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator”.

În speţă, după întocmirea tabelului preliminar de creanţă din data de 24.03.20l0, creditorul BC IS România SA, fiind creditor majoritar prin raportare la acest tabel preliminar, a emis decizia din data de 26.03.20l0, prin care a hotărât să desemneze ca administrator judiciare Cabinet individual de insolvenţă MLM în condiţiile prev.de art.l9 alin.2/l din lege, însă ulterior, după depunerea şi a altor declaraţii de creanţă, administratorul judiciar provizoriu a întocmit şi depus la dosar la data de l9.04.20l0, tabelul definitiv cu o valoare totală a creanţelor de 443.664,27 lei, din care creditorul BC IS România SA este înscris cu o creanţă de l97.466,56 lei, reprezentând 48,46% din totalul creanţelor, situaţie în care nu mai este creditorul majoritar îndreptăţit să se prevaleze de disp.art.l9 alin.2/l din L.85/2006.

Este adevărat că legea nu prevede în mod expres momentul la care creditorul majoritar poate să desemneze un alt administrator judiciar şi nici nu face referire la tabelul preliminar ori tabelul definitiv, însă tribunalul apreciază că dacă până la numirea unui alt administrator judiciar de către judecătorul-sindic, propus de creditorul pretins majoritar la un moment dat, s-a modificat tabelul definitiv de creanţe, nu mai poate subzista ca fiind îndeplinită condiţia imperativă prevăzută  de art.l9 alin.2 din lege.

Intenţia legiuitorul a fost aceea ca un creditor care deţine efectiv şi în mod real 50% din valoarea totală a creanţelor să poate decide, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui alt administrator judiciar, iar judecătorul sindic nu poate fi pus în faţa faptului împlinit şi să numească un alt administrator judiciar în baza unei decizii care, deşi era corectă la un moment dat, nu mai poate fi susţinută de lege la momentul la care judecătorul sindic trebuie să se pronunţe în cond.art.l9 alin.3 teza ultimă din L.85/2006.

Chiar dacă decizia respectivă nu ar fi fost atacată de către ceilalţi creditori judecătorul sindic trebuie să verifice dacă la momentul numirii unui alt administrator sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.l9 alin.2/l şi nu doar la momentul anterior la care pretinsul creditor majoritar a emis o decizie pentru desemnarea unui alt administrator judiciar.

In speţă, se vor respinge ca fiind tardive cele trei contestaţii formulate de creditorii SC OS SRL Bistriţa, SC IO SRL şi SC L SRL Bistriţa, întrucât contestaţiile acestora au fost înregistrate cu depăşirea termenului prev. de art.l9 alin.3 din lege, de 3 zile de la publicarea în BPI a deciziei creditorului pretins majoritar şi în consecinţă se vor respinge ca fiind rămase fără obiect şi excepţiile lipsei calităţii procesuale active a contestatoarelor.

Totodată, se va respinge ca neîntemeiată excepţia decăderii contestatoarelor din calitatea de creditor, întrucât aceşti creditori au fost înscrişi pe tabelul definitiv de creanţă din l9.04.20l0 care nu a fost contestat în condiţiile legii .

Întrucât administratorul judiciar Ultralex IPURL a formulat prin notele de şedinţă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sucursalei Bistriţa a BC IS România SA, se va respinge ca neîntemeiată şi această excepţie, întrucât această sucursala a fost mandatată în calitate de subunitate teritorială să formuleze întâmpinare prin care a invocat o serie de excepţii de ordine publică, iar, pe de altă parte, Sucursala Bistriţa a acestei bănci este înregistrată la Registrul comerţului şi deţine cod unic de identificare, astfel că poate sta în instanţă în nume propriu.

Faţă de toate aceste considerente,în temeiul art.ll alin.l lit.c rap.la art.l9 alin.2/l din L.85/2006 privind procedura insolvenţei, se va respinge ca neîntemeiată cererea creditoarei BC IS România SA  de numire a unui alt administrator judiciar în baza deciziei sale din data de 26.03.20l0 în dosarul de insolvenţă nr. 2496/ll2/2009 privind pe debitoarea SC TC SRL Bistriţa.

Cu toate acestea, potrivit disp.art.l9 alin.2 din acelaşi act normativ, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide oricând în cursul procedurii desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia.

In ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. l9 alin.2/l din L.85/2006, în temeiul art.29 alin.2 din L.nr.47/l992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se va admite cererea contestatorilor SC  OS SRL Bistriţa, SC IO SRL şi SC L SRL Bistriţa, urmând să fie sesizată Curtea Constituţională pentru a se pronunţa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere şi dispoziţiile din Hotărârea nr.3/9.02.20l0 a Curţii Constituţionale. 

Întrucât Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a disp.art.l9 alin.2/l din L.85/2006, în cauză sunt incidente prevederile art.8 alin.7 din acelaşi act normativ, care prevăd că”prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, judecătorul-sindic va putea să nu dispună suspendarea cauzei, în situaţia în care dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă au făcut obiectul cel puţin al unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională. Suspendarea va privi doar cererile care au legătură directă cu reglementarea atacată”.

In baza acestor dispoziţii legale, judecătorul-sindic apreciază că nu se impune suspendarea judecării prezentei cauze, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere şi principiul efectuării cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, potrivit art.5 alin.2.