Anulare act

Sentinţă civilă 2616 din 13.03.2012


Judecătoria Bacău

Sentinţa civilă nr.2616/13.03.2012

Anulare act – cod 7

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

 Prin cererea adresată Judecătoriei Bacău la data de 21 03 2011 , reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a înaintat acestei instanţe sesizarea cu privire la desfiinţarea menţiunilor false din cuprinsul înscrisului intitulat Schiţa suprafeţei de teren proprietatea lui MC din municipiul Bacău care se înstrăinează lui O N şi A situată in strada F S nr. 17 bis,  menţiunile fiind 2,88; 1,02; 4,20, 4,0 m. precum şi a liniilor schiţate de mână pe înscrisul respectiv.

Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Cererea formulată nu a fost motivată, dar din conţinutul Ordonanţei primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău rezultă că  deşi prin rezoluţia 7680/P/ procurorul desemnat in cauză a reţinut că înscrisul – schiţă a suprafeţei de teren situată in strada F S nr. din municipiul Bacău a suferit o acţiune de falsificare prin alterare, procurorul nu a făcut aplicarea art. 228 alineatul 6 teza finală raportat la art. 245 alineatul 1 lit. c ind. 1 Cod Procedură penală, in sensul de a dispune cu privire la sesizarea instanţei competente pentru desfiinţarea înscrisului. In consecinţă, primul procuror a solicitat Judecătoriei Bacău desfiinţarea de pe Schiţa suprafeţei de teren proprietatea lui MCdin municipiul Bacău care se înstrăinează lui O Nşi A  4,0 m. precum şi a liniilor schiţate de mână pe înscrisul respectiv.

In dovedirea cererii se depune copie de pe dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

In cauză s-a formulat cerere de intervenţie in interes propriu de către T P şi T M , aceştia solicitând desfiinţarea totală a menţiunilor false din această schiţă, motivat de faptul că menţinerea schiţelor cadastrale in forma actuală ar produce prejudicii iremediabile in patrimoniul lor.

Cererea intervenienţilor a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru şi 0,30 lei timbru judiciar.

In motivarea cererii intervenienţii arată că la baza prezentei cauze se află plângerea formulată de aceştia prin care reclamă săvârşirea de către făptuitorii O N , O A  şi G  L  a unor infracţiuni, dar intrucât nu a putut fi atrasă răspunderea penală – intervenind prescripţia – soluţia este aceea de sesizare a instanţei civile pentru desfiinţarea menţiunilor false.

Au solicitat intervenienţii proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică grafologică, instanţa încuviinţând doar proba cu înscrisuri; a fost respinsă ca nefiind utilă proba cu expertiză grafologică.

Legal citaţi, pârâţii O N  şi O  A  au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. Au invocat pârâţii excepţia autorităţii de lucru judecat in raport de sentinţa civilă pronunţată in dosarul Judecătoriei Bacău 97 intrucât cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare cumpărare nr. 1387/1995 a fost respinsă.

Legal citată, pârâta G L nu s-a prezentat in faţa instanţei şi nu a propus probe in combaterea acţiunii.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri; au  fost ataşate la prezenta cauză dosarele 7287/180/20089, 3034/180/2006, 3685/180/2007 şi 7287/180/2009 ale Judecătoriei Bacău.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13871la Notariatul de Stat Judeţean Bacău (depus in copie la fila 16 dosar), M  C  vinde către O N  in schimbul preţului de 50.000 lei ROL suprafaţa de 98,24 m.p. teren situat in mun. Bacău, strada  S , identificat conform schiţei anexă parte integrantă din contract. Anexat acestui contract se află Schiţa suprafeţei de teren proprietatea lui MCdin municipiul Bacău care se înstrăinează lui O N şi A situată in strada  FSUlterior prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2205 la BNP Ş SU, pârâţii O N şi O A vând către T D o serie de construcţii precum şi suprafaţa de 127,44 m.p. teren curţi construcţii (găsit la măsurătoare 131 m.p.) . Terenul vândut de către pârâţii O a fost dobândit de aceştia prin contractul de vânzare cumpărare nr. 11986 autentificat la N de S J Bacău (29,20 m.p.) şi nr. 13871 autentificat la N de S J Bacău (98,24 m.p.).

La baza încheierii contractului nr. 13871 a stat schiţa (aflată in copie la fila 17 dosar) executată de S.C. T P SRL B - topograf  care identifică terenul de 98,24 m.p. ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, atât prin vecinii proprietăţii cât şi prin dimensiunile laturilor intre punctele de frângere.

La fila 17 dosar se află o altă copie după aceeaşi schiţă care cuprind in plus o serie de adăugiri, fiind schiţate de mână unele linii şi trecându-se alături de acestea unele notaţii, 2,88; 1,02; 4,20; 4,0 m care reprezintă cel mai probabil, dimensiuni. Acestea sunt menţiunile  false a căror anulare s—a cerut in prezenta cauză.

Excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâţii O, urmează a fi respinsă intrucât intre prezentul litigiu şi cel soluţionat prin sentinţa civilă 11556/1998 nu există tripla identitate de părţi obiect şi cauză. Astfel obiectul celor două litigii este diferit  de asemenea cauza este diferită (in primul litigiu nefăcând obiectul judecăţii operaţiunea de falsificare a schiţei anexă contractului de vânzare cumpărare).

Reţine instanţa că urmare plângerii formulată de către intervenienţii TP şi M, prin rezoluţia procurorului pronunţată in dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău  s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de pârâţii O N şi O A cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material in înscrisuri oficiale, fals in înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de pârâta G L, consilier in cadrul O.J.C.G.C. Bacău  pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, intrucât in cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale. Reclamantul nu a făcut insă nici o probă a susţinerilor sale, respectiv săvârşirea de către pârâţi a faptelor incriminate şi pentru care răspunderea penală s-a prescris.

Potrivit art. 245 alineatul 1 lit. c^1) Cod Procedură Penală, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra: sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

Analizând înscrisurile înaintate la dosarul cauzei de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, rezultă că menţiunile a căror anulare s-a cerut sunt ulterioare întocmirii actului Schiţa suprafeţei de teren proprietatea lui MC din municipiul B care se înstrăinează lui O N şi A situată in strada FS.  Aceasta deoarece in arhiva instituţiei se află atât schiţa care nu poartă respectivele menţiuni (fila 77 dosar) cât şi schiţa conţinând menţiunile a căror anulare s-a cerut (fila 118 dosar).

Potrivit art. 288 Cod penal, infracţiunea de fals material in înscrisuri oficiale constă in falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea lui in orice mod, de natură să producă consecinţe juridice. In practica judiciară s-a decis că pentru existenţa infracţiunii nu interesează dacă s-a falsificat înscrisul in formă originală sau copia legalizată  a acestuia. In cazul falsificării unei copii fapta constituie infracţiune chiar dacă nu există înscrisul original, in condiţiile in care această copie era de natură să producă efecte juridice.

Potrivit art. 290 Cod Penal, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă in falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate in art. 288 dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire in vederea producerii unei consecinţe juridice.

In doctrină şi practica judiciară s-a statuat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 288 Cod Penal se poate realiza prin contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea înscrisului in orice mod. Contrafacerea presupune reproducerea in mod fraudulos, ticluirea unui înscris, atribuindu-se acestuia aparenţa unui înscris oficial, autentic. Contrafacerea subscrierii presupune a executa pe un înscris oficial, adevărat sau plăsmuit o semnătură pretins autentică a celui care ar fi trebuit să semneze înscrisul, fiind necesar ca aceasta să aibă aparenţa unei semnături autentice. Alterarea înscrisului presupune denaturarea materială a unui înscris oficial prin adăugiri sau ştersături, modificarea punctuaţiei executate. Dacă modificările făcute in cuprinsul unui înscris oficial nu constituie o alterare a adevărului pe care înscrisul era destinat să îl exprime, fapta nu realizează elementul material al infracţiunii de fals material in înscrisuri oficiale. Fapta constituie infracţiune numai dacă înscrisul fals are aparenţa unui înscris oficial autentic, adevărat.

 Din examinarea copiilor celor două schiţe aflate la filele 16,17 dosar este evident că notaţiile 2,88; 1,02; 4,20, 4,0 m precum şi liniile trasate care însoţesc aceste menţiuni ulterioare întocmirii actului, sunt executate cel mai probabil, de către o altă persoană. Astfel, dimensiunile parcelei sunt trecute de către topograf cu scris caligrafic, ordonat, scrisul fiind unul evoluat pe când  menţiunile incriminate sunt scrise fie in grabă, fie de către o persoană cu un scris involuat. De asemenea liniile ce însoţesc aceste menţiuni sunt trasate cu mâna liberă şi nu cu o riglă, diferit de modul iniţial de executare a schiţei. Aceste menţiuni dau schiţei modificate aspectul fie al unei ciorne fie al unui act de uz personal.

Menţiunile fiind atât de stângaci executate, ele nu au aptitudinea de a crea o aparenţă de veridicitate, respectiv de a forma convingerea unei persoane in sensul că ar aparţine autorului actului. Prin urmare, nu ne aflăm nici in situaţia alterării actului şi nici a contrafacerii lui, modul de executare a menţiunilor incriminate nerealizând elementul material al infracţiunii de fals.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că acele menţiuni ar putea crea aparenţa de veridicitate, este necesar pentru existenţa falsului ca acestea să fie de natură să producă efecte juridice.

 Ori, la baza înscrierii in Cartea funciară a terenului şi construcţiilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2205 nu a stat schiţa purtând menţiunile incriminate ci documentaţia întocmită in sistem de proiecţie Stereo 70 de către persoana autorizată O.N.C.G. D N şi avizată de OCPI (filele 78-85 dosar).  Că acele adăugiri incriminate de către reclamant şi intervenienţi nu au produs efecte juridice rezultă şi din faptul că documentaţia D N avizată de O.C.P.I. (opozabilă erga omnes prin înscrierea in Cartea funciară a mun. Bacău) nu preia nimic din acele menţiuni a căror anulare s-a cerut. Astfel deşi pe schiţa S există şi adăugirea incriminată 4,2 in dreptul lăţimii de 4 metri la construcţia C1 (garaj O N), această construcţie are in documentaţia cadastrală D suprafaţa de 29,20 m.p., rezultând din înmulţirea lungimii de 7,3 cu lăţimea de 4 metri, aşa cum a fost identificată şi de către autorul S C. De asemenea, într-o o porţiune pe care autorul schiţei S C  a găsit-o la măsurătoare de 3,90 m, menţiunile incriminate 2,88 şi 1,02 aşa cum sunt ele adăugate pe schiţă, reprezintă însumate tot 3,90 m (adăugirea fiind deci fără relevanţă); cât priveşte menţiunea incriminată 4,0 m, figurată in dreptul lăţimii garajului proprietatea T, aceasta ar fi de natură a profita intervenienţilor deoarece autorul schiţei (S C) a măsurat doar 3,1 m (mai puţin cu 0,9 m).

 Pentru toate considerentele expuse instanţa constată că menţiunile incriminate (2,88; 1,02; 4,20, 4,0 m. precum şi liniile schiţate de mână pe schiţa întocmită de S C) nu sunt rezultatul unei acţiuni de falsificare şi nu au produs niciun efect juridic astfel că acţiunea este nefondată.

Simpla împrejurare că in evidenţele O.C.P.I. Bacău se află şi o copie a schiţei purtând aceste menţiuni nu presupune şi existenţa unei fapte de fals in sensul legii penale in condiţiile in care ea nu a produs niciun efect juridic şi nefiind aptă să producă un asemenea efect (aşa cum s-a arătat, singurul act care a stat la baza intabulării in Cartea funciară a terenului –sub aspectul dimensiunilor - fiind documentaţia cadastrală D N).

Ţinând seama de împrejurarea că prezentul demers judiciar a fost iniţiat şi susţinut de către intervenienţii aflaţi  in culpă procesuală, urmează a fi obligaţi aceştia in temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă să plătească pârâţilor O N şi A cheltuielile de judecată avansate (800 lei onorariu avocat C L potrivit chitanţei depusă la dosar).