Reziliere contract

Prin  sentinţa  civilă nr.596/24.02.2012 Judecătoria  Oneşti a respins acţiunea formulată de reclamantul L.V. împotriva pârâtului M.D.

 A luat act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii de sechestru. 

A obligat reclamantul să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele.

La data de  08.11.2010, părţile au încheiat o convenţie autentificată sub nr. 9796 la B.N.P. M.S.D. – Adjud ( fila 5 dosar), potrivit căreia, pârâtul M.D. în calitate de proprietar, preda spre folosinţă reclamantului L.V.– în calitate de beneficiar, un număr de 406 oi, din care 7 berbeci de rasă ţigaie, pe o perioadă de un an de zile începând cu data de 8.11.2010.

Se menţionează în actul autentic că, ovinele au fost dobândite prin cumpărare de către pârâtul M.D., fără a poseda acte.

Potrivit convenţiei, reclamantul L.V. se obligă să plătească şi să întreţină pe toată perioada contractului bunurile ca un bun proprietar şi să le restituie la expirarea contractului în bună stare.

De asemenea, M.D. se obligă să asigure folosinţa bunurilor pentru toată durata  prevăzută în contract, abţinându-se de la orice acte de natură să stânjenească folosinţa.

Prin contract, părţile au convenit ca  beneficiarul L.V. să dea numitului M.D., la scadenţa prezentului contract, drept contravaloarea folosinţei, jumătate de  miel la fiecare oaie care fată în perioada contractului şi trei kilograme de brânză pentru fiecare oaie predată spre folosinţă.

Deşi prin cererea de la fila 50 dosar, reclamantul solicită despăgubiri reprezentând: contravaloare fân şi lucernă, porumb grăunţe, salarii ciobani, tratamente şi buletine laborator, din cuprinsul contractului autentic, nu  rezultă că proprietarul oilor s-ar fi obligat să asigure toate acestea, ci dimpotrivă, reclamantul-beneficiar se obliga să folosească şi să întreţină animalele ca un bun proprietar.

Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză nu rezultă că pârâtul nu şi-ar fi respectat obligaţiile contractuale.

Potrivit art. 1173 Cod civil ( textul de lege în vigoare conform art. 230 din Legea 71/ 2011), actul autentic are deplină credinţă în privirea oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată”.

Faţă de cele expuse constatând că termenul pentru care convenţia a fost încheiată a expirat la 08.11.2011, iar pârâtul şi-a respectat obligaţia  asumată în sensul că a predat reclamantului ovinele pe care le-a cumpărat în prezenţa reclamantului – aşa cum declară martorii – se va respinge  ca neîntemeiată acţiunea conform art. 1169 Cod civil.

Totodată, în baza art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligat reclamantul să plătească pârâtului cheltuieli de judecată, faţă de culpa sa procesuală.

Împotriva sentinţei a declarat apel  reclamantul L.V. pentru următoarele considerente:

- martorul S.I. a perceput faptele relatate direct sau indirect, nu din auzite astfel cum rezultă din mărturia depusă de martora pârâtului iar în  privinţa  acestui  martor  hotărârea nu este motivată  deoarece declaraţia acestuia  nu a fost admisă dar nici respinsă.

- părţile pot conveni asupra administrării altor probe peste înscrisuri, aşa cum este şi cazul dedus judecăţii, respectiv a probei cu martori prin care s-a dorit o  completare peste înscrisul  existent, în sensul  de a se dovedi obiceiul de oierit şi anume acela că proprietarul oilor este  cel  care  trebuie să le  întreţină pe timp de iarnă.

- fiind vorba de un înscris sub semnătură privată, acesta pierde caracterul de probă  preconstituită iar proba cu martori este întotdeauna admisibilă deoarece este vorba de o obligaţie comercială.

- prohibiţia prevăzută de art. 1191  Cod  civil nu este aplicabilă faptelor materiale care întotdeauna pot fi dovedite cu martori şi astfel se poate dovedi faptul de constituire a unui drept: obiceiul de oierit este acela ca proprietarul oilor să le întreţină pe timp de iarnă.

- instanţa nu a motivat încheierea prin care a respins proba cu martori şi expertiză.

- a fost ignorată necesitatea administrării probei cu expertiza în domeniu, ceea ce a condus  la pronunţarea unei hotărâri netemeinice deoarece numai o expertiză putea să redea cu precizie, raportat la certificatele medicale necrologice şi la buletinele de analiză care a fost vârsta oilor aduse de intimatul pârât şi care oi din cele primite în grijă puteau fi de prăsilă, având în vedere  vârsta, producţia de lapte pe cap de oaie.

Prin încheierea din 19.11.2012 instanţa a calificat calea de atac drept recurs, având în vedere dispoziţiile art.2821 alin. 1 Cod procedură civilă şi faptul

că prin actul de sesizare a instanţei, s-a formulat ca principal capăt de cerere rezilierea unei convenţii având ca obiect cedarea folosinţei apreciată potrivit părţii  la  valoarea  de  20.000 lei.

Intimatul pârât  M.D.  a formulat întâmpinare  prin care a solicitat respingerea  recursului  ca nefondat, arătând că raportat strict la clauzele  contractuale, el şi-a îndeplinit clauzele asumate, ceea ce recurentul nu a făcut, că actul sub semnătură privată recunoscut de cel căruia i se opune are  efecte  potrivit art. 1176 Cod civil între cei care l-au încheiat, că obiectul convenţiei nu este de natură  comercială.

Analizând  actele şi  lucrările dosarului  reţine  următoarele:

Criticile întemeiate pe considerente privind natura comercială a  obligaţiilor  izvorâte din  actul încheiat de părţi  sunt nefondate deoarece  în accepţiunea Codului comercial român, au caracter civil toate operaţiunile care au drept  scop creşterea animalelor de către agricultori, sub acest aspect fiind incidente dispoziţiile art. 5  Cod comercial. Pe cale de consecinţă urmează a respinge susţinerile recurentului reclamant şi în ceea ce priveşte regimul  administrării  probei  testimoniale în materie comercială, care în speţă nu este  aplicabil.

Pentru a respecta dispoziţiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă motivarea hotărârii trebuie să se refere la probele administrate  şi să fie în concordanţă cu  acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de părţi.

Chiar dacă declaraţia  martorului  S.I., audiat la solicitarea reclamantului, nu a fost analizată detaliat şi distinct, în speţă au fost respectate exigenţele impuse de dispoziţiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă deoarece soluţia de respingere din dispozitiv este consecinţa examinării efective a declaraţiilor  celor  doi martori audiaţi la solicitarea părţilor  prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată,  instanţa reţinând în considerente că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, adică inclusiv din  declaraţia martorului reclamantului, nu a rezultat că pârâtul nu şi-ar fi respectat obligaţia contractuală în condiţiile  în  care  stabilise că potrivit convenţiei pârâtul nu s-a obligat  să asigure furaje, tratamente şi buletine laborator.

La termenul din 25.11.2011  reclamantul a solicitat  administrarea probei cu expertiza  zootehnică  şi a reiterat această cerere la termenul din  24.02.2012. Contrar susţinerilor recurentului reclamant, din încheierile de şedinţă de la cele două termene rezultă că soluţia de respingere a acestei probe a fost motivată, fiind întemeiată pe considerente privind  obiectul acţiunii şi probele administrate în cauză.

În urma examinării actelor dosarului nu a rezultat că la judecata în primă instanţă  reclamantul ar fi solicitat  administrarea probei cu martori în condiţiile precizate în declaraţia de  recurs cu privire la admisibilitatea acestei probe în cazul faptelor materiale şi  nu a fost identificată existenţa unei cereri formulată de reclamant, având ca obiect proba cu martori şi  care să fi fost respinsă, astfel cum se arată în cererea de recurs.

Potrivit  recurentului reclamant proba cu martori viza  o  completare peste înscrisul  existent, în sensul  de a se dovedi  obiceiul de oierit şi anume acela că proprietarul oilor este  cel  care  trebuie să le  întreţină pe timp de iarnă. Încheierea de  la termenul din 25.11.2011, când această  probă a fost admisă după ce a făcut obiectul dezbaterilor contradictorii, nu confirmă susţinerile recurentului privind administrarea probei testimoniale conform acordului părţilor, prin  derogare de la restricţiile statornicite prin dispoziţiile  art. 1191 Cod civil. În acest sens urmează a avea în vedere că  atât reclamantul cât şi pârâtul au precizat teza probatorie ca fiind culpa contractuală, în condiţiile în care în mod constant pârâtul a susţinut  că a respectat clauzele înţelegerii deoarece a asigurat folosinţa ovinelor, reclamantul fiind cel care potrivit convenţiei avea obligaţia să se comporte faţă de  ele ca un bun proprietar, respectiv să le asigure hrana şi să efectueze tratamentele necesare.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile legale privind forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată deoarece convenţia părţilor  nu  a  făcut  obiectul procedurii de autentificare  ci s-a concretizat într-un înscris sub semnătură privată, care a primit dată certă conform încheierii nr. 9796/08.11.2010 a BNP  M.S.D., pentru opozabilitate faţă de terţi sub acest aspect. Fiind recunoscut de părţi, din punct de vedere al puterii  doveditoare între  acestea înscrisul este asimilat unui înscris autentic conform  dispoziţiilor  art. 1176  Cod civil, ceea ce înseamnă că are efecte depline între părţi cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le constată.

Având în vedere că în cuprinsul convenţiei încheiată de părţi nu există o clauză privind  obligaţia pârâtului de a asigura reclamantului hrana animalelor pentru perioada de iarnă, este justă concluzia primei instanţe în sensul  că prin raportare la acest motiv  nu există temei pentru rezilierea convenţiei.

În privinţa  neîndeplinirii de către pârât a obligaţiei de a  preda oi bune pentru folosinţă, argumentele invocate în cererea de chemare în judecată se referă la vicii ascunse şi prin urmare nu se circumscriu obiectului prezentului litigiu, care priveşte sancţiunea neexecutării culpabile.

Faţă de  cele reţinute, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274  Cod procedură civilă va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare