Litigii asdigurări sociale.Contestaţie recalculare pensie.

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.7233 din 22.09.2010, cu precizările ulterioare, d-na V.S.ş.a. au formulat în contradictoriu cu CJP Bacău contestaţie împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor în temeiul dispoziţiilor L.119/2010, solicitându-se menţinerea în plată a pensiilor stabilite conform L.567/2004.

Prin precizările înregistrate la 19.11.2010, d-na V.S. a contestat şi decizia nr.179038/3.11.2010 (f.75,100).

La acelaşi termen la care au avut loc şi dezbaterile pe fondul cauzei, instanţa a dispus înregistrarea separată a cererilor, urmând a fi soluţionată sub nr.7233/2010 cererea formulată doar de d-na V.S.

În motivarea acestei cereri s-a arătat, în esenţă, că deciziile contestate sunt ilegale, întrucât la data emiterii acestora contestatoarea era deja titulara unei decizii de pensionare, din cuprinsul L.119/2010 nerezultând obligativitatea recalculării pensiilor stabilite în temeiul unor acte normative neabrogate, L.19/2000, L.567/2004, astfel încât edictarea L.119/2010 vine în coliziune directă atât cu L.24/2000, creând o situaţie de paralelism a legilor, cât şi cu dispoziţiile art.68 alin.(1) din L.567/2004, neabrogate în mod explicit.

Chiar dacă, se arată în continuare în motivele acţiunii, Curtea Constituţională a stabilit că L.119/2010 nu încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, trebuie să se ţină seama că potrivi practicii CEDO pensia nu este un venit ci o creanţă asupra statului şi un drept câştigat, că potrivit Tratatului de la Lisabona, Cartei Fundamentale a UE şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului pensia este asimilată dreptului de proprietate şi nu poate fi diminuată sau confiscată, drepturile şi libertăţile câştigate nu pot fi desfiinţate iar persoanele în vârstă au asigurat dreptul la securitate şi asistenţă socială, la o viaţă demnă şi independentă. Pe plan intern, deciziile Curţii Constituţionale instituie regula potrivit căreia nici o nouă reglementare a pensiilor nu poate afecta în minus pensia anterior stabilită (deciziile nr.46/2002, 375/2005, 120/2007) interpretările recente ale instanţei de contencios constituţional cuprinse în deciziile nr.872, 873 şi 874 din 25.06.2010 potrivit cărora pensia de serviciu are două componente, una care se achită de către asigurat şi cea de-a doua care este un supliment acordat de stat care, în condiţii speciale, poate decide suprimarea acestuia art.44 din Constituţia României dar şi practica CEDO care a decis că dreptul la pensei stabilit de autorităţile publice sub imperiul unei legi este un drept patrimonial (cauza Buchen c. Republique Tcheque şi Gaygusuz c. Autriche), existând o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei prin revizuirea prin acte normative/administrative a unei pensii stabilite pe cale judecătorească (Stran Grec Refineries c. Greece).

Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile L.119/2010, L.19/2000, L.567/2004 precum şi pe jurisprudenţa CEDO iar în susţinerea acesteia au fost depuse la dosar înscrisuri (f.10,11,76-99,171-300 vol.I, f.1-42, 50-55 vol.II).

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali (f.103-114), CJP Bacău a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată cu motivarea că, necombătută prin procedura specifică, prezumţia de legalitate operează în favoarea L.119/2010 şi a actului administrativ emis în aplicarea acesteia, relevantă fiind decizia nr.458/2003 a curţii Constituţionale potrivit căreia o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi. În altă ordine de idei, se arată în întâmpinare, pensia nu este un bun în sensul art.480 Cod civil ci un drept patrimonial întrucât are un conţinut economic şi este susceptibilă de evaluare bănească iar partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării date de CEDO art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun”, reprezintă, totuşi, din această perspectivă un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, suprimarea acestora pentru viitor neavând semnificaţia exproprierii.

Chiar dacă legiuitorul a menţinut în vigoare reglementările referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu, art.12 din L.119/2010 are semnificaţia faptului că legile care stabilesc pensii speciale trebuie interpretate coroborat cu această din urmă lege, în privinţa căreia nu se poate reţine nici o încălcare a tratatelor internaţionale sau a prevederilor cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii europene.

Prin cererea înregistrată la 4.03.2011 (f.234) intimata a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive iar în dovedirea susţinerilor sale, intimata a depus la dosar înscrisuri (f.125-166).

Analizând actele dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Excepţia necompetenţei materiale nu poate fi considerată ca întemeiată faţă de dispoziţiile art.155 din L.19/2000, excepţia invocată de CJP Bacău urmând a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, se reţine că d-na Simonia V.a beneficiat începând cu data de 26.10.2008 de o pensie de serviciu în cuantum de 4.775 lei, actualizată prin decizia nr.179038/28.07.2009 (f.11 vol.I) în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin.(4) din L.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.

Potrivit art.64 alin.(1)-(4) din acest act normativ:

Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării (alin.1).

De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi personalul auxiliar de specialitate cu o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală (alin.2).

Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea se poate pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă are o vechime în funcţie de cel puţin 25 de ani. Constituie vechime în funcţie perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit în cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea funcţia de: grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier informatician, grefier arhivar, grefier registrator, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, arhivar, registrator, arhivar-registrator, executor judecătoresc (alin.3).

Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea prevăzută la alin. (1), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), fără a o putea depăşi (alin.4).

…

Potrivit art. 1 din L.119/2010privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:

…

c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;

…

Ca urmare a acestor dispoziţii, CJP Bacău a emis decizia nr.179038/17.08.2010 şi apoi decizia cu acelaşi număr din 13.11.2010 prin care a stabilit în favoarea contestatoarei o pensie în cuantum de 1.401 lei  şi, respectiv de 1.447 lei, începând cu data de 1.09.2010 (f.10, 76 vol.I).

Constituţia României prevede, in mod expres, la art. 47 alin. (2), dreptul la pensie ca drept fundamental. Textul constituţional nu califica dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al persoanei, ci, consacrând in mod expres dreptul la pensie ca un drept fundamental, impune statului obligaţii constituţionale suplimentare, astfel încât sa se asigure un nivel de ocrotire al acestui drept superior celui prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de protocoalele sale adiţionale. In aceste condiţii devine aplicabil art. 60 din Convenţie, potrivit căruia “nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului si libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei parţi contractante sau oricărei alte convenţii la care aceasta parte contractanta este parte”.

După cum Curtea Constituţională a statuat in mod repetat in jurisprudenţa sa (decizia nr.375/2005), în temeiul prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are dreptul şi obligaţia să stabilească criteriile si condiţiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul si de actualizare a cuantumului pensiei. Noile reglementari nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, in privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor in vigoare.

Prin deciziile sale, Curtea a constatat că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege sa contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca in perioada pasiva a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele doua obligaţii fiind intrinsec si indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă celor ce au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioada contributivă, vârsta de pensionare etc.). Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natura a limita dreptul la asigurări sociale.

  Deşi sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui drept de creanţă asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007), acestea îndreptăţesc persoana care a realizat venituri şi care a plătit contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care sa reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieţii.

    Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana in cauza practic şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie in cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivităţii; astfel, contributivitatea ca principiu este de esenţa dreptului la pensie, iar derogările, chiar si temporare, referitoare la obligaţia statului de a plăti cuantumul pensiei, rezultat în urma aplicării acestui principiu, afectează substanţa dreptului la pensie.

Aceasta nu înseamnă ca legea nu poate în viitor sa reaşeze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se, însa, tot pe principiul contributivităţii, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea juridica a acestui domeniu. De aceea, daca prin reaşezarea sistemului de calcul al pensiei in sensul arătat mai sus rezulta un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat sa adopte reglementari similare art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, si anume sa menţină în plată cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementarilor anterior in vigoare daca acesta este mai avantajos. Aceasta este o măsură de protecţie a persoanelor care beneficiază de pensie in sensul art. 47 alin. (2) din Constituţie, constituind, de asemenea, o speranţă legitimă a asiguratului, întemeiată pe prevederile legale in vigoare cu privire la obţinerea şi încasarea unui anumit cuantum al pensiei.

Cu toate acestea, Curtea a reţinut (decizia nr.873/2010) că, in principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementata printr-o lege speciala, are doua componente, si anume pensia contributiva si un supliment din partea statului. Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suporta din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, astfel cum este reglementat in art. 47 alin. (2) din Constituţie.

    Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor in considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o raţiune suficient de puternica spre a duce in final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, in cazul de fata, o atare raţiune este, aşa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situaţie de criza economică şi financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat), cât şi necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităţilor din acest sistem.

Având în vedere acestea, Curtea a constatat că in conceptul de “drepturi câştigate” pot intra doar prestaţiile deja realizate pana la intrarea in vigoare a noii reglementari. Prin urmare, numai daca legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens este şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat ca “o lege nu este retroactiva atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născuta anterior şi nici atunci când suprimă producerea in viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

    În concluzie, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii iar referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 20 din Constituţie, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, “Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale”. Noţiunea “bun” utilizată de acest text are o semnificaţie autonomă, putându-se considera că pensia este un bun care intră sub protecţia acestui text.

    Având în vedere, însă, cele doua componente ale pensiei de serviciu, precum şi faptul ca a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părţii contributive, nu poate avea semnificaţia încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie sau a art.17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Distinct faţă de acestea, prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu sunt aplicabile în cauza de fata, deoarece dispoziţiile legii 119/2010 nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut la art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci prevăd recalcularea pensiilor de serviciu, prin algoritmul utilizat de Legea nr. 19/2000, cuantumul rezultat fiind mult mai mic, ceea ce conduce astfel la eliminarea pensiei de serviciu, sub aspectul cuantumului acesteia. Or, legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului, evident, cu respectarea şi a celorlalte prevederi sau principii constituţionale.

Astfel, în Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială, fiind la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri. Singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenţie privind nediscriminarea, or, din analiza conţinutului L.119/2010 se observă că legiuitorul a ales să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nici o distincţie şi să le supună unui regim de stabilire şi calculare unitar aplicabil tuturor celorlalţi beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.

Dacă, în schimb, statul a adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale – indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuţii, acea legislaţie trebuie sa fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distincţia dintre beneficiile de natura contributivă şi cele necontributive sub aspectul incidenţei art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.

Cu toate acestea, în hotărârea pronunţată în Cauza Muller contra Austriei, 1972, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, “acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.

Prin urmare, deciziile nr.179038/17.08.2010 şi din 13.11.2010 se constată a fi fost emise cu respectarea dispoziţiilor L.119/2010, fără a încălca principiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau pe cele ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, contestaţia formulată împotriva acestor decizii urmând a fi respinsă ca nefondată.   

Domenii speta

Spete similare