Lipsă interes încuviinţare executare silită

Prin încheierea din 3.12.2012  pronunţată în dosarul nr.5552/180/2012, Judecătoria Bacău  a respins ca neîntemeiată cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petenta Camera Executorilor Judecatoresti de pe langă Curtea de Apel Bucureşti-Bej N.D. şi creditorul SCA E., P., P. Si Asociatii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

„În cererea de executare silită se solicită continuarea executării silite a debitoarei S.C. BTT SA asupra bunurilor mobile şi imobile identificate în patrimoniul acesteia, situate în municipiul Bacău.  În temeiul art.373 alin. 1 teza I C.pr.civ., „dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care se află acestea.

Potrivit art. 3731 alin. 4 C.pr.civ. „instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă:

1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;

2. titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerinţă este necesară pentru pornirea executării silite;

3. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă;

4. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

5. există alte impedimente prevăzute de lege.”

Faţă de aceste dispoziţii legale instanţa reţine că cererea nu este întemeiată nefiind îndeplinită condiţia privind competenţa organului de executare stabilită potrivit art.373 alin. 1 teza I C.pr.civ. executorul judecătoresc care a sesizat instanţa  cu cererea de încuviinţare a executării silite fiind din circumscripţia Curţii de apel Bucureşti şi nu a Curţii de apel Bacău.

Pentru aceste considerente, cum executorul judecătoresc nu este din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea, cererea de încuviinţare a executării silite urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată. ”

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Banca de Expot-Impot a României E.B. SA, solicitând

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond nu a  ţinut cont de faptul că debitorul urmărit  are bunuri urmăribile în raza mai multor curţi de apel, printre care şi Curtea de Apel Bacău şi că astfel în speţă erau incidente dispoziţiile art. 373 al. 1 teza a II-a C. pr.civ. Din înscrisurile anexate cererii de încuviinţare a aexecutării silite rezultă faptul că se solicită încuviinţarea pentru bunuri din municipiul Bacău.

În drept, au fost invocate dispoziţiile  art. 3731 al. 5 teza a II-a şi art. 373 al. 1 teza a II-a C. pr.civ.

Recursul a fost legal timbrat.

La termenul din 27.06.2012, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes a acţiunii.

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, recurenta a solicitat respingerea acestei excepţii întrucât doreşte executarea silită a unor bunuri situate în mun. Bacău, iar instanţa de executare  din raza acestor imobile nu a încuviinţat executarea silită.

Recurenta a  mai precizat că  într-o speţă similară, pe rolul Tribunalului Zalău, s-a constatat interesul său de a obţine încuviinţarea executării silite şi de la instanţa de executare de la locul situării imobilului.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

 Potrivit art. 373 al. 1 C. pr.civ.,  dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea.

În speţă,  prin cererea introductivă s-a solicitat încuviinţarea executării silite pentru bunuri imobile şi mobile situate în Bacău şi aparţinând debitoarei B.T.T. SA. Totuşi, astfel cum rezultă din  extrasele de carte  funciare ataşate recursului (filele 5-11), debitoarea deţine în proprietate şi  imobile  (teren şi construcţii) situate în raza Curţii de Apel Bucureşti. Prin urmare, în speţă devin incidente dispoziţiile legale mai sus arătate (teza finală), iar  BEJ N.D., cu sediul în Bucureşti,  este  un organ  de executare competent  să efectueze prezenta executare silită.

Aşadar, în mod greşit prima instanţă a reţinut incidenţa  impedimentului prevăzut de art. 3731 al. 4 pct. 1 C. pr.civ.

Cu toate acestea, verificând îndeplinirea condiţiilor procedurale generale, tribunalul apreciază că recurenta nu justifică un interes actual  în formularea prezentei cereri de încuviinţare a executării silite, atâta timp cât aceasta obţinuse anterior o încuviinţare a executării silite la instanţele din Bucureşti (astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de continuare a executării silite -fila 6 dosar fond). Instanţa de recurs  consideră această încuviinţare este suficientă pentru continuarea  executării silite pe raza jud. Bacău, întrucât nici o  dispoziţie legală nu impune obligativitatea  încuviinţării executării silite pentru fiecare din formele în care aceasta se desfăşoară. Astfel, art. 3731 al. 2 C. pr.civ.,  prevede clar că executarea silită se încuviinţează printr-o singură încheiere, deci o singură dată, nedistingând în funcţie  de modul concret în care se realizează executarea silită, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă.

De altfel, o interpretare  contrară ar  afecta grav  celeritatea executării silite şi implicit  posibilitatea recuperării sumelor executate silit, întrucât  pe de o parte, modul concret de executare se alege în funcţie de bunurile şi veniturile debitorului, iar acestea nu pot fi cunoscute decât după începerea executării silite, iar pe de altă parte, executarea silită ar fi mult încetinită dacă executorul judecătoresc ar solicita concursul instanţei de executare pentru  încuviinţarea fiecărei forme de executare.

În condiţiile în care  tribunalul  nu poate admite această excepţie absolută fiindcă astfel s-ar crea recurentei o situaţie mai grea în propria cale de atac, şi deci ar fi nesocotit  principiul non reformatio în pejus, consacrat de art. 315 al. 4 rap la art. 296  C. pr.civ., instanţa va da curs soluţiei consacrate de doctrina şi practica judecătorească,  şi va respinge recursul ca nefundat.

Domenii speta

Spete similare