Legea 10/2001

Sentinţă civilă 680/D din 28.04.2010


În cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03.10.2006, sub nr. 5398 (nr. nou 3117/110), reclamantul H.G., a solicitat instanţei retrocedarea  imobilului situat în Bacău, în suprafaţă de 2102 mp, liber de construcţii, invocând dispoziţiile art. 35 şi 36 din Legea nr. 33/1994, în sensul că imobilul în litigiu a fost expropriat, dar lucrările avute în vedere nu au fost începute şi nu a avut loc o nouă declaraţie de utilitate de publică.

Ulterior, reclamantul şi-a precizat cererea arătând că înţelege să se judece cu Primăria Municipiului Bacău şi cu Consiliul Local Bacău, instituţii ce au fost introduse în cauză şi citate în calitate de pârâţi.

Primarul Mun. Bacău a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de faptul că imobilul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Mun. Bacău.

Excepţiile au fost respinse de către instanţă prin încheierea din 28.02.2007.

La termenul de judecată din 03.10.2007, reprezentantul pârâţilor a reiterat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de pronunţarea de către ÎCCJ, în interesul legii, a Deciziei nr. 53/2007.

La termenul de judecată din 09.01.2008, reclamantul a depus la dosar „precizări”, prin care a arătat că prezenta acţiune reprezintă o revendicare, care din motive medicale nu a putut fi promovată conform procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Excepţia inadmisibilităţii a fost unită cu fondul la termenul de judecată din 02.04.2008, termen la care reclamantul şi-a precizat din nou cererea, în sensul că prezenta cauză este o acţiune în retrocedare a bunului în litigiu, termenul de revendicare fiind menţionat în cadrul precizărilor depuse la data de 09.01.2008, dintr-o eroare materială.

Instanţa a încuviinţat pentru reclamant proba cu expertiză tehnică topocadastru, raportul de expertiză precum şi suplimentul la acest raport, fiind depuse la dosarul cauzei.

De-asemenea, instanţa a dispus emiterea de adrese către principalii furnizori de utilităţi (gaz, energie electrică, apă, canalizare şi telefonie), relaţiile solicitate fiind înaintate la dosarul cauzei.

Având în vedere caracterul incert al cauzei prezentei cereri, prin încheierea din 21.12.2009, instanţa a repus cauza pe rol şi a pus în vedere reclamantului să precizeze cadrul procesual (natura acţiunii), respectiv să indice dacă este vorba de o acţiune în revendicare sau retrocedare.

Precizările solicitate au fost depuse de către reclamant la termenul de judecată din 17.03.2010.

Excepţia inadmisibilităţii a fost pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din 28.04.2010, când instanţa a rămas în pronunţare şi cu privire la fondul cauzei.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, instanţa reţine următoarele:

Prin ultima cerere precizatoare formulată, reclamantul a arătat că prezenta cerere este o revendicare, motivând în sensul că nu a putut urma procedura administrativă a legii nr. 10/2001, din motive medicale.

Reclamantul invocă în sprijinul său considerentele deciziei nr. 53/2007 pronunţată de ÎCCJ în interesul legii, prin care s-a tranşat problema inadmisibilităţii acţiunilor în retrocedare, întemeiate pe Legea nr. 33/1994, având ca obiect imobile expropriate în timpul regimului comunist.

De-asemenea, se invocă considerentele deciziei nr. 33/2008, pronunţate de pronunţată de ÎCCJ în interesul legii, cu privire la prioritatea CEDO faţă de legea specială, prioritate care poate fi validată în cazul unei acţiuni în revendicare.

Instanţa apreciază că niciuna dintre aceste decizii nu pot fi avute în vedere în speţă, în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii şi a admiterii acţiunii reclamantului.

Astfel, este indubitabil că imobilul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2201, astfel încât reclamantul ar fi trebuit să formuleze notificare cu respectarea termenului legal.

Având în vedere că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 480 c.civ. şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO, instanţa apreciază că Decizia nr. 53/2007 nu este incidentă în speţă, deoarece aceasta statuează cu privire la admisibilitatea acţiunilor în retrocedare, întemeiate pe Legea nr. 33/1994 (lege specială în raport cu dispoziţiile dreptului comun), în raport de procedura Legii nr.10/2001.

Or,  din precizări rezultă în mod clar că reclamantul nu a formulat o acţiune în retrocedare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, astfel încât Decizia nr. 53/2007 nu este relevantă în cauză.

Chiar dacă s-ar aprecia în sensul contrar, instanţa reţine că reclamantul nu a făcut dovada unor motive independente de voinţa sa (cu alte cuvinte, a forţei majore) care l-a împiedicat să declanşeze procedura administrativă a Legii nr. 10/2001.

Astfel, din actele medicale depuse la dosar rezultă că reclamantul a fost operat de hernie de disc în anul 2002 şi a mai fost internat în cursul anului 2006, fără a se face dovada că reclamantul a fost imobilizat pe întreaga durată a termenului în care s-au putut formula notificări în temeiul legii nr. 10/2001. Chiar dacă ar fi fost aşa, nu se poate justifica pasivitatea reclamantului, care ar fi putut apela la un mandatar sau au avocat în acest sens.

În ceea ce priveşte decizia nr. 33/2008 pronunţată de ÎCCJ în interesul legii, instanţa apreciază că, într-o manieră oarecum contrară scopului unui recurs în interesul legii, aceasta nu tranşează în mod clar şi univoc problema admisibilităţii acţiunilor în revendicare privind imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001. Astfel, instanţa supremă a nuanţat, lăsând la îndemâna instanţelor învestite cu astfel de acţiuni încadrarea speţei în una din cele două ipoteze  descrise în considerente.

În această decizie au fost reiterate considerentele deciziei nr. 53//2007, cu privire la posibilitatea promovării unei acţiunii în revendicare de către persoanele care nu au urmat procedura legii nr. 10/2001 din motive independente de voinţa lor, or, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamantul nu se află într-o astfel de situaţie.

Pe de altă parte, pentru a se pune problema concursului dintre legea nr. 10/2001, în raport de care revendicarea este inadmisibilă, şi CEDO, este necesar, ca în raport de pârâţii din prezenta speţă, să existe posibilitatea restituirii în natură, adică a obligării pârâţilor la a lăsa reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul revendicat.

Or, în speţă, din raportul de expertiză efectuat, precum şi din suplimentele întocmite de expert, rezultă că din terenul revendicat liberă de construcţii este doar suprafaţa de 604,58 mp însă aceasta este afectată de reţele edilitare, deci chiar dacă s-ar fi promovat notificare, ar fi fost posibilă doar acordarea  de despăgubiri.

Faţă de cele expuse mai sus, apreciind că excepţia este întemeiată, instanţa urmează a o admite şi a respinge ca atare cererea.