Revendicare. Dovada dreptului de proprietate. Imposibilitatea ocrotirii acestui drept prin două acţiuni directe şi distincte, acţiunea întemeiată pe Legea nr.18/1991 şi acţiunea în revendicare

Prin sentinţa civilă nr.4238/4.03.2009 Judecătoria Constanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii F.V.V., F.V.C., B.V.V. şi F.V.I. în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. şi intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi a admis cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtul M.A.N.

Prin cererea de investire a instanţei, reclamanţii menţionaţi mai sus au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care pârâtul M.A.N. să fie obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 5 ha teren extravilan, situat în comuna M. Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

În motivarea cererii, au arătat că autorul lor F.E. a deţinut în proprietate suprafaţa de 5 ha teren, care a şi fost intabulat pe numele acestuia, astfel cum reiese din extrasul eliberat de M.A.I. – Direcţia  Judeţeană Constanţa a Arhivelor Naţionale nr.3543/09.10.2006, din declaraţiile notariale date de numiţii P.H., P.I., M.E., G.O., C.I. şi B.Z., dar şi din Monografia Comunei Mihail Kogălniceanu, fiind unicii moştenitori ai acestuia.

Au susţinut reclamanţii că au efectuat demersuri pentru reconstituirea dreptului de proprietate şi în temeiul Legii nr.247/2005, cerere care a fost respinsă motivat de faptul că terenul în cauză se nu se află în domeniul privat al  localităţii, ci în administrarea M.A.N..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.480 şi art.483 Cod civil.

Pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere de arătare a titularului dreptului, susţinând în fapt că este doar titularul dreptului de administrare asupra terenului în suprafaţă de 15.6089 ha, din care este posibil să facă parte şi terenul în cauză, proprietar fiind Statul Român. Prin decizia nr.74/24.02.1965 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Dobrogea s-a transmis în administrare Ministerului Forţelor Armate, în schimbul unei suprafeţe egale, teren aflat în administrarea Sfatului Popular al Comunei Mihail Kogălniceanu. S-a arătat că imobilul face parte din domeniul public al statului, fiind inclus în  inventarul acestor bunuri şi având destinaţia de poligoane militare şi terenuri  destinate instrucţiei militare.

Cu privire la cererea reclamanţilor, a apreciat că aceştia nu au făcut dovada existenţei unui titlu de proprietate, în masa succesorală a autorului lor nefiind inclusă suprafaţa revendicată şi, de asemenea, nu au făcut dovada preluării abuzive sau fără titlu de către stat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.115 -118 C.proc.civ., ale Legii  nr.213/1998, art.5 alin.1 din Legea nr.18/1991, art.64-66 din C.proc.civ.

Din analiza probelor administrate în cauză, în considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că extrasul emis de Arhivele Naţionale, invocat de reclamanţi, atestă faptul că la nivelul anului 1924 numitul F.I.E. deţinea, fără a se menţiona cu ce titlu, suprafaţa de 5 ha teren în comuna Ferdinand I.

Din declaraţiile extrajudiciare ale numiţilor M.E., G.O., C.I., B.Z., P.H. şi P.I. rezultă că persoanele în cauză cunosc de existenţa unei suprafeţe de teren de 5 ha, aflat pe raza teritorială a comunei Mihail  Kogălniceanu, jud. Constanţa, care ar fi fost deţinută de F.E.

S-a reţinut că pentru reconstituirea dreptului de proprietate, reclamanţii au efectuat demersuri şi în temeiul legilor fondului funciar, cererea fiind respinsă motivat de faptul că terenul solicitat nu se află la dispoziţia unităţii administrativ-teritoriale, ci se află în administrarea M.A.N.

Din relaţiile oferite de Primăria Mihail Kogălniceanu rezultă că autorul F.E. a fost identificat în registrul agricol aferent perioadei 1951-1955, cu suprafaţa totală de 18 ha, din care 17 ha (în câmp) şi 1 ha neutilizabil, iar potrivit legilor fondului funciar pentru autorul în cauză a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 50 de ha.

Faţă de aceste aspecte, s-a apreciat de prima instanţă că nu s-a probat  circuitul civil al suprafeţelor de teren care ar fi fost deţinute de autorul în cauză ulterior anului 1924 când, potrivit înscrisului ataşat, exista evidenţiată o suprafaţă de 14 ha şi până în perioada 1951-1955, când acelaşi autor figura cu o suprafaţă mai mare, astfel cum rezultă din relaţiile menţionate mai sus.

În ceea ce priveşte pe pârâtul M.A.N., s-a reţinut că acesta este titularul unui drept de administrare transmis prin decizia nr.74/21.02.1965, bunurile transmise prin această decizie fiind inventariate în categoria bunurilor care fac parte domeniul public al statului, fiind afectate nevoilor apărării naţionale, conform art.135 alin.4 din Constituţie, art.4-5 din Legea nr.18/1991, art.3 din Legea nr.213/1998, situaţie în care devin incidente şi dispoziţiile art.11 din Legea nr.213/1998, potrivit cărora „bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile”.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, terenul la care reclamantul face referire este inclus în suprafaţa de 15,6089 ha, transmisă în administrarea M.A.N. prin decizia menţionată anterior.

Conform art.480 şi următoarele Cod civil, „proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de proprietar neposesor relativ la suprafaţa de teren în cauză, dar şi faptul că aceasta are regimul juridic menţionat, aspecte faţă de care a apreciat că cererea este nefondată.

Referitor la cererea privind arătarea titularului dreptului, s-a reţinut că potrivit art.12 alin.4 din Legea nr.213/1998, în litigiile privind dreptul de administrare, titularul acestui drept real principal, care stă în judecată în nume propriu, are obligaţia de a indica titularul dreptului de proprietate, iar alin.6 al aceluiaşi articol extinde această obligaţie şi în situaţia litigiilor referitoare la dreptul de concesiune, închiriere sau dreptul de proprietate asupra bunurilor concesionate ori închiriate. 

În speţă, pârâtul a probat faptul că deţine pentru Statul Român, iar imobilul în discuţie face parte din domeniul public, fiind afectat nevoilor apărării naţionale, situaţie faţă de care s-a apreciat că cererea privind arătarea titularului dreptului este întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat în termen legal apel, ce a fost calificat de tribunal ca fiind recurs prin încheierea de dezbateri din 11.01.2010, în raport de disp. art.2821 din Codul de procedură civilă şi valoarea obiectului cererii, astfel cum a fost stabilită prin expertiza tehnică judiciară.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii au reluat susţinerile din cererea de chemare în judecată privind dovada calităţii de proprietar a autorului lor şi demersurile efectuate în baza Legii nr.247/2005. Conform art.17-18 din Decretul-Lege nr.115/1938, un drept real se constituie, modifică, strămută sau se stinge numai prin efectuarea cuvenitelor înscrieri în cartea funciară, dificultăţile dovezii proprietăţii prin titluri fiind înlăturate.

De asemenea, au susţinut că expertiza tehnică administrată în faţa primei instanţe nu a răspuns la toate obiectivele, respectiv nu a arătat cine este proprietarul terenului în acest moment şi cine era proprietarul terenului la momentul la care a fost preluat abuziv. Expertul s-a limitat doar să arate cine e administratorul acestui teren şi a arătat vag care sunt vecinătăţile acestuia, împrejurare ce impune casarea hotărârii.

Intimatul M.A.N. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, susţinând că reclamanţii nu au făcut dovada titlului de proprietate, nu au făcut dovada că suprafaţa revendicată a fost inclusă în masa succesorală rămasă de pe urma autorului şi nu au făcut dovada preluării abuzive sau fără titlu de către stat.

Ca urmare a decesului recurentei B.V. la data de 8.07.2008, în cauză au fost introduşi moştenitorii acesteia conform certificatului de moştenitor nr.130/22.09.2008 emis de BNP Cristache Carmen-Luminiţa din Bucureşti, B.L. şi B.M.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, tribunalul reţine următoarele :

Hotărârea judecătorească atacată nu conţine, contrar susţinerilor recurenţilor, motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ci cuprinde considerentele de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile la speţă, pe care judecătorul fondului şi-a întemeiat soluţia pronunţată. 

Înscrisul depus la dosar de reclamanţi în dovedirea dreptului de proprietate reprezintă un extras din „Registrul de lucrări tehnice privind măsurătorile moşiilor aparţinând comunei Mihail Kogălniceanu”, fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, anul 1924.

Înscrierea într-un registru privind măsurătorile cadastrale efectuate nu valorează prin ea însăşi înscriere în cartea funciară, iar pe de altă parte nu poate fi reţinută oricum incidenţa Decretului-Lege nr.115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor referitoare la cărţile funciare, deoarece legea civilă nu retroactivează. Acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.95/12.07.1947 şi a intrat în vigoare potrivit distincţiilor de la art.147, respectiv în Transilvania şi Bucovina, o dată cu codul civil unificat, iar în Vechiul regat şi Basarabia, potrivit dispoziţiilor ce urmează la art.148, respectiv „comunele unde urmează să se facă lucrările de întocmire ale cărţilor funciare, se vor arăta printr-un jurnal al Consiliului de miniştri, dat asupra raportului Ministerului Justiţiei şi cu avizul Ministerului de Domenii şi Agricultură, publicat în Monitorul Oficial şi într-unul din ziarele mai răspândite din Capitală”.

În ceea ce priveşte monografia comunei Mihail Kogălniceanu (Studiu monografic tipărit în anul 1942), în aceasta nu se face referire la nici o suprafaţă concretă de teren, ci doar se menţionează existenţa a 2 cariere de piatră, proprietatea d-lui N.S. şi E.F.

Referitor la evidenţele oficiale ale comunei Mihail Kogălniceanu, prima instanţă a reţinut în mod corect că singurele menţiuni privind pe F.G.E. privesc suprafaţa de 18 ha în perioada 1951-1952, precum şi împrejurarea că de pe urma acestui autor a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 50 ha teren în temeiul legilor speciale ale fondului funciar.

Sub un alt aspect, se reţine că suprafaţa de 5 ha teren în discuţie, identificată prin expertiza Iulian Vintilescu administrată în faţa instanţei de fond, face parte în prezent din suprafaţa de 15,6089 ha, transmisă în administrarea M.A.N. prin decizia nr.74/24.02.1965 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Dobrogea, în schimbul unei suprafeţe egale de teren aflat în administrarea Sfatului Popular al Comunei Mihail Kogălniceanu.

Reţinem că expertul a răspuns în mod expres că suprafaţa de 5 ha se încadrează în suprafaţa de 15,6089 ha ce se află în prezent în administrarea M.A.N., iar identificarea proprietarului terenului la momentul preluării abuzive excede competenţelor expertului tehnic, astfel că sunt nefondate criticile recurenţilor formulate în acest sens. 

Aşadar, tribunalul reţine că în anul 1965 acest teren se afla în proprietatea statului, fără a rezulta în baza cărui titlu. Devin astfel aplicabile disp. art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, conform cărora „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie”.

În speţa de faţă, terenul face obiectul legilor speciale de reparaţie ale fondului funciar-Legea nr.18/1991, Legea nr.1/2000 cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin Legea nr.247/2005- proceduri de care reclamanţii au şi uzat.

Astfel, prin procesul-verbal din 28.11.2005 al Comisiei locale de fond funciar a comunei Mihail Kogălniceanu a fost respinsă cererea de retrocedare a suprafeţei de 5 ha teren de pe urma autorului F.E., pe motiv că terenul solicitat se află în administrarea unităţii militare şi primăria nu îl poate retroceda. Această hotărâre a Comisiei locale de fond funciar nu a fost contestată, deşi legile funciare prevăd că în situaţia în care terenul nu poate fi restituit în natură pe vechiul amplasament, poate fi acordat teren în compensare în altă locaţie ori despăgubiri băneşti.

Dreptul de proprietate, fiind un drept subiectiv, nu este susceptibil a fi ocrotit prin două acţiuni directe şi distincte, fiind deci exclusă ideea unui cumul de acţiuni, situaţie reglementată în mod expres de art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998. Epuizând procedura legilor speciale de reparaţie, reclamanţii nu mai pot uza de calea dreptului comun prin promovarea acţiunii în revendicare.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art.312 alin.1 rap. la art.304 pct.7, 8 şi 9 din Codul de procedură civilă tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare