Procedura insolvenţei. Contestaţie la raportul lichidatorului judiciar. Propunere de vânzare în bloc a unor bunuri care nu sunt proprietatea debitoarei. Consecinţe

Decizie 356 din 14.04.2008


Procedura insolvenţei. Contestaţie la raportul lichidatorului judiciar. Propunere de vânzare în bloc a unor bunuri care nu sunt proprietatea debitoarei. Consecinţe.

Legea nr. 85/2006, art. 3, art. 115

 

În materia proprietăţii dovada dreptului de proprietate se poate face numai în baza actelor prin care s-a constituit sau transmis, în mod valabil, un asemenea drept real, prin acte înţelegându-se înscrisul autentic, hotărârea judecătorească sau actul administrativ.

Exercitarea unei posesii, chiar de bună-credinţă, asupra unui imobil sau calitatea de constructor de bună-credinţă, simple fapte materiale de natură să atragă în favoarea anumitor persoane aplicarea unor prezumţii legale, sunt irelevante sub aspectul probei dreptului de proprietate şi nu pot justifica, prin ele însele, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate.

Simplul fapt că anumite construcţii sunt înscrise în evidenţele contabile ale societăţii debitoare aflate în procedura insolvenţei nu poate conduce la concluzia că bunurile respective fac parte din „averea debitorului”, aşa cum este ea definită prin art. 3 din Legea insolvenţei, mai ales că proprietatea falitei asupra acestor bunuri nu este dovedită prin înscrierea în cartea funciară.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 356 din 14 aprilie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 2703 din 19 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 3258/108/2006 Tribunalul Arad a aprobat raportul întocmit de lichidatorul judiciar S.C. E S.A. Arad, în condiţiile art. 115 din Legea 64/1995, aprobat şi reconfirmat de adunarea creditorilor societăţii debitoare S.C. A S.A. Arad şi a dispus efectuarea actelor şi operaţiunilor propuse prin raportul lichidatorului judiciar, respectiv încheierea contractelor de vânzare-cumpărare active cu S.C. M S.R.L. şi Primăria municipiului Arad – Direcţia Fiscală, în calitate de cumpărători, reţinând că prin încheierea din 12 octombrie 2005 pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 178/1999 având ca obiect procedura insolvenţei declanşată împotriva societăţii debitoare a fost aprobat raportul întocmit de practician şi prezentat în şedinţa din 29 iunie 2005, în condiţiile art. 115 alin. 1 din Legea nr. 64/1995.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul B.A., iar Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 207/R/COM din 20 februarie 2006 a dispus casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, prin încheierea nr. 484 din 23 martie 2007 Tribunalul Arad aprobat din nou raportul întocmit în condiţiile art. 115 alin. (1) din Legea 64/1995, republicată, prezentat de către lichidatorul judiciar în şedinţa adunării creditorilor din 29 iunie 2005, şi reconfirmat în şedinţa din 31 mai 2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că practicianul a convocat din nou adunarea creditorilor la 31 mai 2006, aceasta reconfirmând operaţiunea de vânzare în bloc a activelor debitoarei către adjudecatarii S.C. M S.R.L. şi, respectiv, Primăria municipiului Arad – Direcţia Fiscală, la preţul de 150.000 U.S.D., precum şi a tuturor bunurilor mobile sau imobile prin încorporare conform anexelor la raportul lichidatorului, reţinând şi împrejurarea că primăria a depus la dosar o listă cuprinzând totalitatea construcţiilor în detaliu, pentru fiecare teren înscris separat în cartea funciară.

Interveninetii B.A., C.E. şi B.S. au formulat recurs şi împotriva acestei încheieri, cale de atac care a fost admisă de Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 740/R din 18 iunie 2007 pronunţată în dosarul nr. 979/59/2007, dispunându-se casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, constatându-se că judecătorul-sindic şi lichidatorul nu s-au conformat dispoziţiilor deciziei de casare anterioare şi nu au clarificat situaţia juridică a bunurilor supuse vânzării în sensul că nu s-a făcut dovada proprietăţii debitoarei asupra acestora.

În rejudecarea pricinii, văzând şi prevederile art. 315 din Codul de procedură civilă, tribunalul a constatat că întreaga stare de fapt reţinută prin cele două sentinţe casate de instanţa de control judiciar este reală, în sensul că asupra imobilelor cu privire la care s-au pronunţat lichidatorul judiciar şi adunarea creditorilor în sensul vânzării lor în bloc potrivit dispoziţiilor art. 115 din Legea nr. 64/1995, republicată, au fost construite de către antecesoarea societăţii debitoare, ulterior preluării terenului de către statul român de la antecesorii intervenienţiilor, probele administrate în cauză relevând împrejurarea că aceştia din urmă nu au avut nici o contribuţie la edificare şi nu au făcut nici un demers în sensul constituirii dreptului de proprietate asupra acestora ori înscrierii dreptului real în cartea funciară. Faţă de împrejurarea că aceste construcţii, a căror existenţă este necontestată, sunt înscrise în evidenţele contabile ale falitei, judecătorul-sindic nu poate să constate decât că acestea fac parte din „averea debitorului”, astfel cum aceasta este definitivă de art. 3 din Legea nr.  64/1995, republicată, în vigoare la data prezentării raportului lichidatorului.

Intervenineţii nu au invocat vreun titlul asupra acestor construcţii care să dea posibilitatea lichidatorului judiciar ori judecătorului-sindic să le excludă din procedură, astfel cum este determinat scopul acesteia de prevederile art. 2 din acelaşi act normativ, motiv pentru care prima instanţă a apreciat că, deşi construcţiile descrise în raportul practicianului şi pentru care s-au depus dovezi referitoare la modul de dobândire şi la existenţa lor pe terenurile proprietatea intervenineţiilor, nu au fost înscrise în cartea funciară la momentul edificării lor, acestea nu pot fi excluse din „averea societăţii debitoare” supusă procedurii concursuale a execuţiei silite stabilite prin dispoziţiile Legii reorganizării judiciare şi a falimentului.

Împotriva sentinţei civile nr. 2703 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Arad a declarat recurs petentul B.A., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de aprobare a raportului acestuia, confirmat de adunarea creditorilor S.C. A S.A., precum şi a cererii de efectuare a actelor şi operaţiunilor propuse prin raportul practicianului, respectiv încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu S.C. M S.R.L. şi Primăria municipiului Arad – Direcţia Fiscală, în calitate de cumpărători.

Prin decizia civilă nr. 356/R din 14 aprilie 2008 Curtea de Apel Timişoara, admiţând recursul petentului, a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. A S.A Arad.

În considerente s-a arătat că prin sentinţa pronunţată, fără a ţine cont de dispoziţiile deciziilor de casare nr. 207/R/COM din 20 februarie 2006 şi nr. 740/R din 18 iunie 2007 ale Curţii de Apel Timişoara, judecătorul-sindic a aprobat raportul lichidatorului judiciar şi a dispus efectuarea actelor şi operaţiunilor propuse în raport, respectiv încheierea contractelor de vânzare-cumpărare active cu S.C. M S.R.L. şi Primăria municipiului Arad – Direcţia Fiscală, în calitate de cumpărători.

În acest sens, instanţa de control judiciar a constatat că prin decizia civilă nr. 207/R/COM din 20 februarie 2006 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul formulat de petentul B.A. împotriva încheierii din 12 octombrie 2005 prin care judecătorul-sindic a dispus aprobarea propunerii de vânzare în bloc a tuturor bunurilor aparţinând debitoarei S.C. A S.A., fără ca, în prealabil, să se prezinte o situaţie clară a bunurilor care se află în proprietatea debitoarei şi a bunurilor pentru dobândirea cărora aceasta se află în litigiu, având în vedere că practicianul a recunoscut, prin întâmpinarea depusă la dosar, că bunurile pentru care a făcut propunerea de vânzare nu sunt întabulate în cartea funciară. Dat fiind că prin încheierea recurată judecătorul-sindic a aprobat un raport al lichidatorului prin care se propunea vânzarea în bloc a tuturor bunurilor debitoarei, fără ca situaţia juridică a fiecărui bun în parte să fie precis determinată, respectiva  încheiere a fost casată în temeiul art. 312 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

În rejudecare, tribunalul l-a citat pe intervenientul B.A. cu menţiunea să indice adresele intervenienţilor C.E. şi B.S.A. şi să depună la dosar extrasele C.F. ale terenurilor pe care aceştia susţin că sunt proprietari. De asemenea, lichidatorul judiciar a convocat adunarea generală a creditorilor în scopul stabilirii demersurilor şi acţiunilor de întreprins, în raport de dispoziţiile deciziei de casare pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, iar adunarea creditorilor la data de 31 mai 2006 a reconfirmat vânzarea către ofertantul S.C. M S.R.L., în condiţiile în care s-a aprobat vânzarea iniţială. Totodată, ca anexă la procesul-verbal al adunării creditorilor, la dosar s-a depus o listă în care sunt identificate fiecare dintre bunurile debitoarei cu valoarea de inventar, valoarea estimată în lei, iar la rubrica „Situaţia juridică a bunului” în dreptul fiecărui bun este trecută expresia „proprietate-liber de sarcini.

Judecătorul-sindic a pus în discuţia părţilor necesitatea convocării unei noi adunări a creditorilor la care să fie prezenţi şi moştenitorii proprietarilor terenurilor pe care sunt edificate construcţiile în litigiu având în vedere că prin nici un titlu nu a fost stabilită situaţia juridică a construcţiilor edificate pe aceste terenuri, prin aceeaşi încheiere dispunându-se şi completarea probatoriului în ceea ce priveşte proprietatea bunurilor, menţionându-se că numai ulterior stabilirii clare a regimului juridic al edificatelor se va putea determina soarta acestora şi modalitatea de valorificare după caz.

Următorul termen de judecată, pentru ca participanţii la procedura insolvenţei să se  conformeze dispoziţiilor instanţei, a fost acordat la 19 martie 2007 când, deşi nu s-a depus nici un înscris dintre cele solicitate, nu s-a convocat o nouă adunare generală, nu s-a clarificat în nici un fel situaţia juridică a bunurilor imobile propuse spre vânzare (fiind depuse la dosar doar acte doveditoare ale dreptului de proprietate şi concluzii scrise din partea intervenienţilor), instanţa acordând cuvântul în fond şi amânând judecarea cauzei la 23 martie 2007, când a pronunţat încheierea nr. 484 din 23 martie 2007.

Prin această nouă încheiere judecătorul-sindic a aprobat raportul întocmit în condiţiile art. 115 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, prezentat de către lichidatorul judiciar în şedinţa publică din 29 iunie 2005, reconfirmat de adunarea creditorilor la data de 31 mai 2006 şi reiterat în raportul prezentat în şedinţa publică din 3 iulie 2006 şi notele din 19 martie 2007 şi a dispus efectuarea actelor şi operaţiunilor propuse în acest raport, respectiv încheierea contractelor de vânzare-cumpărare active cu S.C. M S.R.L. Arad şi Primăria municipiului Arad – Direcţia Fiscală, în calitate de cumpărători, potrivit raportului.

Prin decizia civilă nr. 740/R din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara s-a casat din nou cu trimitere spre rejudecare încheierea tribunalului, reţinându-se că la dosarul cauzei nu există nici un act doveditor al proprietăţii respectivelor bunuri, iar lichidatorul nu indică nici el prin ce titlu i-a fost constituită sau reconstituită proprietatea debitoarei pe aceste bunuri, cu atât mai mult cu cât la dosar sunt depuse mai multe hotărâri judecătoreşti prin care acţiunile formulate, atât de practician, cât şi de S.C. M S.R.L., purtate în contradictoriu cu pârâţii B.A., B.S.A. şi C.E., având ca obiect recunoaşterea drepturilor de proprietate, respectiv de superficie asupra imobilelor constituite pe terenurile proprietatea reclamanţilor au fost respinse.

Curtea a constatat că în materia proprietăţii, proba dreptului de proprietate se poate face, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, numai în baza actelor prin care s-a constituit sau transmis, în mod valabil, un asemenea drept, prin acte înţelegându-se: înscrisul autentic, hotărârea judecătorească sau actul administrativ.

Simpla exercitare a unei posesii, chiar de bună-credinţă, asupra unui imobil sau calitatea de constructor de bună-credinţă, simple fapte materiale de natură să atragă în favoarea anumitor persoane aplicarea unor prezumţii legale, sunt irelevante sub aspectul probei dreptului de proprietate şi nu pot justifica, prin ele însele, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate.

S-a reţinut de către instanţa de control judiciar că nici judecătorul-sindic şi nici lichidatorul nu s-au conformat dispoziţiilor deciziei de casare şi fără să clarifice situaţia juridică a bunurilor supuse vânzării, fără să facă dovada că aceste bunuri imobile sunt proprietatea debitoarei S.C. A S.A., s-a dispus încă o dată vânzarea acestora către S.C. M S.R.L. Arad şi Primăria municipiului Arad – Direcţia Fiscală.

Cu toate aceste dispoziţii ale instanţei de control judiciar, prin sentinţa recurată în prezenta cauză judecătorul-sindic, fără a administra alte probe şi a stabili pe baza acestora situaţia de drept, a aprobat raportul lichidatorului judiciar şi a dispus efectuarea actelor şi operaţiunilor propuse în raport.

Conform art. 315 din Codul de procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În condiţiile în care prin hotărâri irevocabile ale instanţei de control judiciar şi obligatorii pentru instanţa fondului, aşa cum s-a arătat mai sus, s-a reţinut că la dosarul cauzei nu există acte doveditoare ale proprietăţii debitoarei asupra respectivelor bunuri, iar lichidatorul nu a indicat prin ce titlu i-a fost constituită sau reconstituită proprietatea debitoarei pe aceste bunuri, fără să se facă dovada indubitabilă că aceste bunuri imobile sunt proprietatea S.C. A S.A., judecătorul-sindic nu putea autoriza vânzarea acestora de către lichidatorul judiciar.

Simplul fapt că aceste construcţii sunt înscrise în evidenţele contabile ale debitoarei aflate în insolvenţă nu poate conduce la concluzia că bunurile respective fac parte din „averea debitorului”, aşa cum este ea definită prin art. 3 din Legea insolvenţei, mai ales că proprietatea debitoarei asupra acestor bunuri nu este dovedită prin înscrierea în cartea funciară, iar recurentul contestă această proprietate, susţinând că imobilele ar fi proprietatea sa.

Curtea a reţinut şi faptul că au existat şi există pe rolul instanţelor judecătoreşti mai multe litigii legate de dreptul de proprietate asupra construcţiilor în litigiu, nefiind clarificată până în prezent situaţia juridică a acestora, astfel încât ele să poată face obiect la vânzării cumpărării în condiţiile prevăzute de Legea insolvenţei, cu titlu de exemplu amintind decizia civilă nr. 1070 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, decizia civilă nr. 58 din 6 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, decizia civilă nr. 2199 din 16 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia civilă nr. 1588 din 12 decembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.

Aşa fiind, întrucât în mod greşit a fost aprobat raportul lichidatorului şi s-a încuviinţat vânzarea de active de către lichidatorul debitoarei către S.C. M S.R.L. Arad şi Primăria municipiului Arad – Direcţia Fiscală, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, recursul declarat de petentul B.A. a fost admis şi, în consecinţă, hotărârea primei instanţe a fost modificată în sensul respingerii cererii practicianului.