Contestaţie în anulare specială. Necercetarea unor motive de casare. Admisibilitate

Contestaţie în anulare specială. Necercetarea unor motive de casare. Admisibilitate

C.proc.civ.,art. 318 teza a II-a

Dacă instanţa de recurs nu a cercetat excepţia invocată de pârâtă, privind necompetenţa generală a instanţei de apel de a se pronunţa pe fondul cauzei, raportat la dispoziţiile art. 725 alin. (1) C.proc.civ., invocate de pârâtă în motivarea recursului, această necercetare efectivă echivalează cu o omisiune ce se circumscrie ipotezei prevăzută de art. 318 teza 2 C. proc.civ.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, complet specializat pentru cauze de familie şi minori, decizia civilă nr. 186 din 21 februarie 2008

Prin decizia civilă nr. 1205 din 20 noiembrie 2007 Curtea a admis Prin decizia civilă nr. 186 din 21 februarie 2008 Curtea a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarea federaţia Comunităţilor Evreieşti din România împotriva deciziei civile nr. 1153 din 6 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în contradictoriu cu intimatul T. S., a anulat decizia contestată şi a stabilit termen de judecată pentru rejudecarea recursului.

Curtea a reţinut că prin decizia civilă nr. 1153 din 6 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a respins recursul declarat de reclamantul T. S. împotriva deciziei civile nr. 146/A/din 27 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad; s-a admis recursul declarat de pârâta Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România împotriva aceleiaşi decizii; s-a modificat în parte decizia civilă atacată în sensul că s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamant împotriva pârâtei; s-a respins petitul având ca obiect includerea în masa succesorală rămasă după defuncta G. M. a fructelor civile constând în chirii percepute de pârâtă în perioada 2000-2006 cu dobânzile legale aferente; s-a constatat că activul succesoral este în valoare totală de 3722195 RON; s-a constatat că reclamantului i se cuvin cu titlu de moştenire bunuri în valoare de 759.423,75 lei; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei o sultă de 131.012,50 lei pentru egalizarea valorică a loturilor; s-au menţinut în rest dispoziţiile deciziei civile recurate şi a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2065, 15 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Împotriva deciziei civile pronunţată de instanţa de recurs, contestatoarea Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a formulat contestaţie în anulare , solicitând anularea acesteia şi rejudecarea recursului.

În motivarea contestaţiei în anulare contestatoarea arată că instanţa de recurs, admiţând numai în parte recursul declarat, a omis să cerceteze mai multe motive de casare şi de modificare pe care le-a invocat.

Astfel, în privinţa deciziei civile nr. 2709/2004 a Curţii de Apel Timişoara, arată că instanţa nu a cercetat următoarele motive de modificare:

- încălcarea disp.art.700 alin. (1) C.civ., respectiv punctul 1 şi 2 din recurs. Prin motivele de recurs a susţinut că existenţa unor împrejurări de natură să împiedice acceptarea succesiunii, nu duc la amânarea începutului cursului prescripţiei, aşa cum a considerat instanţa de apel.

Având în vedere că instanţa de apel a apreciat că nu se pune problema repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, întrucât termenul nici nu a început să curgă decât din momentul încetării cauzelor care l-au împiedicat pe reclamant să accepte succesiunea, deci din anul 2003, prin motivele de recurs a susţinut că o asemenea abordare este vădit nelegală, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 700 alin. (1) C.civ., care fixează data deschiderii succesiunii ca fiind data de la care curge termenul de prescripţie.

În consecinţă, apreciază că o condiţie obligatorie pentru admiterea acţiunii, este aceea ca instanţa să dispună în condiţiile legii repunerea reclamantului în termenul de opţiune succesorală;

- încălcarea dispoziţiilor art. 700 alin. (2) C.civ.  şi ale art. 19 din Decretul nr. 167/1958 (pct. 1-3 din motivele de recurs). Arată că deşi prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, admiţând excepţia prescripţiei dreptului reclamantului de a solicita repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, nici instanţa de apel şi nici cea de recurs nu au analizat excepţia prescripţiei cererii de repunere în termen, raportat la dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Susţine că instanţa trebuia să constate prescripţia atât a dreptului de opţiune succesorală (raportat la art. 700 alin. (1) C.civ.), dar şi a dreptului de a formula o cerere de repunere în termenul de acceptare în temeiul art. 700 alin. (2) C.civ. (raportat la art. 19 din Decretul nr. 167/1958);

- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 700 alin. (2) C.civ. şi încălcarea dispoziţiilor art. 105 C.fam. ( pct. 1-4 din motivele de recurs). Arată că a recurat soluţia instanţei de apel având în vedere că prin aceasta s-a dat eficienţă motivelor invocate de reclamant pentru neacceptarea succesiunii în termenul legal, deşi din probe rezultă că acestea sunt false, pentru că reclamantul a cunoscut relaţiile de rudenie şi la data decesului străbunicii sale (11.08.19559), reclamantul deşi avea doar 11 ani, avea ca reprezentant legal pe tatăl său, care cunoştea relaţiile de rudenie; tatăl său în calitate de reprezentant al minorului în baza art. 105 C.fam., trebuia să exprime opţiunea succesorală în termenul legal de 6 luni de la data decesului antecesoarei minorului.

În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 146/2007 a Tribunalului Arad, prin care s-a soluţionat fondul cauzei, arată că instanţa de recurs nu a cercetat următoarele motive de casare sau de modificare:

- încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. pr. civ. (pct.II-1 din motivele de recurs). Arată că din motivarea instanţei de recurs, rezultă că aceasta a analizat din perspectiva altor considerente decât cele  invocate, încălcarea art. 297 pct. 1 C.proc.civ.

Arată că în raport de dispoziţiile legale arătate, instanţa de apel nu putea soluţiona fondul litigiului, dacă prima instanţă nu a intrat în cercetarea sa, iar excepţia pe care a susţinut-o, o constituie necompetenţa generală a instanţei de apel de a se pronunţa asupra fondului, fără ca prima instanţă să se pronunţe asupra acestuia şi ca atare se impunea să se constate nulitatea hotărârii tribunalului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la prima instanţă, norma cuprinsă în art. 297 alin. (1) C.proc.civ., fiind de imediată aplicare, în conformitate cu principiul înscris în art. 725 alin. (1) C.proc.civ.; ea are un vădit caracter imperativ, iar încălcarea atrage nulitatea hotărârii instanţei de apel.

Prin soluţionarea pe fond a cauzei de Tribunalul Arad, contestatoarea susţine că s-a încălcat un grad de jurisdicţie, ceea ce duce la încălcarea dreptului fundamental de asigurare a unui proces echitabil ;

 - încălcarea dispoziţiilor art. 6739 C.proc.civ. ( pct. II-7 din motivele de recurs). Argumentele invocate în recurs vizau încălcarea criteriilor de stabilire şi atribuire a loturilor, ori, singurul criteriu luat în calcul a fost cel valoric, fără să se ţină seama de natura bunurilor de împărţit (deşi apartamentele au destinaţii diferite) şi nici de ocupaţia părţilor.

Susţine că prin modalitatea de lotizare s-a creat o inechitate vădită în modul de compunere a loturilor raportat la destinaţia apartamentelor, reclamantul fiind mult avantajat de modul de împărţeală.

În drept invocă dispoziţiile art. 318 C. proc.civ.

Prin întâmpinare, intimatul T. S. prin mandatar B. E. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că instanţa de recurs nu a omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs invocate, iar prin prezenta contestaţie în anulare, contestatoarea solicită o reanalizare a motivelor de recurs, cerere inadmisibilă potrivit dispoziţiilor legale.

Referitor la decizia civilă nr. 2709/2004 a Curţii de Apel Timişoara, critica vizează neanalizarea de instanţa de recurs a încălcării dispoziţiilor art. 700 alin. (1) C.civ., a dispoziţiilor art. 700 alin. (2)  C.civ. şi art. 19 din Decretul nr. 167/1958 şi respectiv greşita aplicare a art. 700 alin. (2) C.civ. raportat la art. 105 C.fam.

Cu privire la aceste criterii, intimatul arată că instanţa de recurs le-a analizat şi a concluzionat că nu poate fi primită critica recurentei.

Referitor la incidenţa art. 700 C.civ., se reţine în hotărârea contestată că această critică este nefondată faţă de împrejurările invocate de reclamant, respectiv faptul că doar în toamna anului 2003 a cunoscut cine este mama sa, împrejurări ce au fost de natură a amâna începutul curgerii termenului de prescripţie.

Arată că în mod corect Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 2709/2.12.2004 a reţinut că există situaţii în care termenul a fost depăşit din motive justificate care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului la opţiune, în această situaţie fiind şi descoperirea ulterioară a legăturii de rudenie cu defuncta.

Referitor la motivele de nelegalitate a deciziei civile nr. 146/2007 pronunţată de Tribunalul Arad, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C.proc.civ., arată că instanţa de recurs prin decizia civilă contestată s-a pronunţat cu privire la motivele de recurs ce vizau dispoziţiile art. 297 C.proc.civ.

De asemenea, arată că instanţa a analizat şi motivul de recurs ce viza aplicarea dispoziţiilor art. 6739 C.proc.civ., apreciind că lotizarea dispusă de Tribunalul Arad este în conformitate cu acestea.

Examinând decizia civilă contestată, în raport de motivele invocate, de dispoziţiile art. 318 teza 2, de jurisprudenţa CEDO, Curtea constată că este întemeiată.

Astfel, unul din motivele de recurs formulate de pârâta Federaţia Comunităţilor Evreieşti împotriva deciziei civile nr. 146 din 27 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad, vizează încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc.civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ.

Pârâta a susţinut că deşi pe parcursul judecării apelului textul art. 297 alin. (1) C.proc.civ. s-a modificat, în sensul că instanţa de apel nu putea soluţiona fondul litigiului, dacă prima instanţă nu a intrat în cercetarea sa, iar Tribunalul Arad a încălcat această dispoziţie procedurală de ordine publică .

Din examinarea deciziei contestate se constată că instanţa de recurs nu a analizat efectiv motivul de recurs ce viza încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 297 pct. 1 C.proc.civ. (după modificarea adusă prin Legea nr. 219/2005), prin prisma dispoziţiilor art. 725 alin. (1) C.proc.civ. invocate în motivele de recurs, conform cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică în momentul intrării în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub vechea lege.

Instanţa de recurs a apreciat ca nefondată critica formulată de pârâtă, reţinând că după apariţia modificărilor Codului de procedură civilă, în baza art. II pct. 4 din Legea nr. 219/2005, la data de 5.12.2005, Curtea a admis apelul reclamantului, a anulat sentinţa pronunţată de prima instanţă şi a fixat termen pentru judecarea în fond a cauzei, iar ulterior a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea ei spre competentă soluţionare Tribunalului Arad. Fiind astfel investit tribunalul Arad s-a pronunţat pe fond în apel.

Instanţa de recurs nu a cercetat excepţia invocată de pârâtă, privind necompetenţa instanţei de apel de a se pronunţa pe fondul cauzei, conform art. 297 alin. (1) C.proc.civ., raportat la dispoziţiile art. 725 alin. (1) C.proc.civ., invocate de pârâtă în motivarea recursului, or, această necercetare efectivă echivalează cu o omisiune ce se circumscrie ipotezei prevăzută de art. 318 teza 2 C. proc.civ.

În acelaşi sens, este de reţinut că în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt într-adevăr examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat, cu alte cuvinte art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune obligaţia instanţei de a examina efectiv motivele, argumentele şi cererile de probatoriu ale părţilor, cu excepţia aprecierii pertinenţei (Cauza Virgil Ionescu împotriva României, Hotărârea din 28.09.2005;  Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19.04.1994).

Faţă de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 320 C.proc.civ., a apreciat că se impune admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate şi stabilirea unui nou termen pentru rejudecarea recursului.

Domenii speta

Spete similare