Litigiu comercial. Motive de casare a hotărârii judecătorului-sindic. Consecinţe

Litigiu comercial. Motive de casare a hotărârii judecătorului-sindic. Consecinţe

C.proc.civ., art. 304, art. 312

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă nu poate să ducă la casarea sentinţei atacate, pentru că art. 312 din acelaşi cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5, precum şi în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.

În cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanţa urmând să trimită dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanţa de recurs constată că ea însăşi era competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competenţei sale.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 360 din 15 aprilie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 233 din 18 februarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 3817/108/2007 Tribunalul Arad a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditorilor reclamanţi B.W., B.L. şi B.V. în privinţa acţiunii formulate împotriva pârâţilor K.R.M. şi S.F.J. pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, anulând, în consecinţă, cererea de chemare în judecată înaintată de aceştia, reţinând că debitoarea S.C. F S.R.L. Arad se află în procedura de insolvenţă ce constituie obiectul dosarului nr. 5206/108/2005 în care reclamanţii au formulat declaraţii de creanţă care au fost apreciate de către lichidator ca fiind în termen şi dovedite, astfel că au fost cuprinşi în tabelul de creanţe. Întrucât procedura falimentului împotriva societăţii debitoare se află în derulare de mai mult timp şi în cursul acesteia lichidatorul judiciar a formulat o acţiune de atragere a răspunderii foştilor administratori, acesta a convocat la 22 noiembrie 2007 o adunare a creditorilor în care a pus în discuţie desemnarea noului comitet al creditorilor. La această şedinţă, la solicitarea celor trei creditori persoane fizice, adunarea creditorilor a hotărât formularea unei noi acţiunii de atragere a răspunderii foştilor administratori, comitetul creditorilor fiind mandatat să solicite autorizarea judecătorului-sindic, în condiţiile art. 138 alin. (3) şi, ulterior obţinerii acestei autorizaţii, să promoveze acţiunea în justiţie.

Faţă de împrejurarea că deşi prin hotărârea adunării creditorilor din 22 noiembrie 2007 comitetul a fost mandatat să solicite judecătorului-sindic autorizare în vederea formulării şi susţinerii cererii de chemare în judecată, reclamanţii nu au depus dovada existenţei unei asemenea autorizaţii, tribunalul a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestora şi cu toate că reclamanţii au fost citaţi de mai multe ori cu această menţiune, la dosar nu s-a depus dovada pretinsă de alin. 3 al art. 138. În soluţionarea excepţiei invocate tribunalul a apreciat că mandatul dat de adunarea creditorilor la 22 noiembrie 2007 celor trei reclamanţi, în calitate de membri ai comitetului creditorilor, nu poate acoperii cerinţele solicitării autorizării judecătorului-sindic, în mod expres de către comitetul creditorilor, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 161 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, în consecinţă, a anulat acţiunea reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs creditorii B.W., B.L. şi B.V., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi conexarea ei la dosarele nr. 5206/108/2005 şi 2403/108/2007 ale secţiei comerciale a Tribunalului Arad, considerând că în speţă sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 şi cele ale art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 360 din 15 aprilie 2008 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de creditori împotriva sentinţei civile nr. 233 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Arad.

În considerente, instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.

Prin excepţie, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. (1) şi aceasta ameninţă să se prescrie.

În speţă, creditorii reclamanţi B.W., B.L. şi B.V. au chemat în judecată pârâţii K.R.M. şi S.F.J. solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata a sumelor înregistrate de lichidator cu titlu de creanţă pe tabelul definitiv, respectiv 668.250.180 lei şi 2.345.000 lei pentru reclamantul B.W., 142.827.330 lei pentru reclamanta B.L. şi 154.211.580 lei şi 2.532.000 lei pentru reclamantul B,V., actualizate cu rata inflaţiei, motivând că deşi deţin împotriva debitoarei S.C. F S.R.L. Arad titluri executorii pentru aceste sume şi au făcut numeroase demersuri pentru realizarea creanţelor lor nu au reuşit încasarea banilor de la societatea falită, impunându-se, astfel, angajarea răspunderii personale a pârâţilor.

Din probele de la dosar în mod corect tribunalul a reţinut că deşi la şedinţa adunării creditorilor convocată pentru data de 22 noiembrie 2007 s-a decis desemnarea unui nou comitet al creditorilor compus din cei trei recurenţi, A.F.P. Arad, în reprezentarea A.N.A.F., şi Primăria municipiului Arad, adunarea hotărând şi formularea unei noi acţiunii de atragere a răspunderii foştilor administratori, mandatând în acest sens comitetul creditorilor să solicite autorizarea judecătorului-sindic, în condiţiile art. 138 alin. (3) din Legea insolvenţei, şi ulterior obţinerii acestei autorizaţii să promoveze acţiunea în justiţie, cererea reclamanţilor nu poate fi primită întrucât aceştia nu au prezentat dovada autorizării din partea judecătorului-sindic (de altfel, chiar recurenţii recunosc că în dosarul de fond nu există o asemenea dovadă). Aceasta, cu toate că prima instanţă a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii lor procesuale active, citându-i, chiar de mai multe ori, cu respectiva menţiune.

În aceste condiţii, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că mandatul dat de adunarea creditorilor la 22 noiembrie 2007 celor trei reclamanţi recurenţi, în calitate de membri ai comitetului creditorilor, nu poate acoperi lipsa autorizaţiei din partea judecătorului-sindic, cerută în mod expres comitetului creditorilor de articolul menţionat, ceea ce face ca excepţia lipsei calităţii procesuale active să fie în mod legal primită.

Este adevărat că prin cererile depuse la tribunal la data de 24 ianuarie 2008 reclamanţii au solicitat instanţei conexarea dosarului nr. 3817/108/2007 la dosarul nr. 5206/108/2005 şi, respectiv a dosarului nr. 3187/108/ 2007 la dosarul nr. 3817/108/2007 arătând că pricinile au acelaşi obiect.

În primul rând este de observat că în mod greşit s-a solicitat conexarea dosarului nr. 3187/108/2007 la dosarul nr. 3817/108/2007 deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 164 din Codul de procedură civilă, părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură, întrunirea putând fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o. Însă, în toate cazurile, dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe, excepţie care în speţă nu există.

În al doilea rând, prin cererea de recurs creditorii, pe lângă dosarul nr. 5206/108/2005 pomenesc, pentru prima dată, de dosarul nr. 2403/108/2007 al Tribunalului Arad, fără ca, nici de această dată, să prezinte copii ale cererilor introductive din toate aceste cauze pentru a se putea aprecia identitatea de obiect a acţiunilor promovate.

În al treilea rând, recurenţii critică faptul că la dosarul de primă instanţă nu s-au depus dovezi în sensul că ei au fost aleşi în calitate de membri ai comitetului creditorilor şi că acest organism a fost mandatat să solicite din partea judecătorului-sindic autorizaţie pentru formularea unei cereri de atragere a răspunderii în conformitate cu art. 138 din Legea nr. 85/2006, susţinând fără nici un temei că lichidatorul judiciar ar fi trebuit să producă aceste probe, omiţând să aibă în vedere faptul că cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească (art. 1169 din Codul civil).

Nu în ultimul rând, motivul de recurs invocat, art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă – când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nu poate să ducă nici într-un caz la casarea sentinţei atacate, aşa cum s-a cerut de către recurenţi, pentru că art. 312 din acelaşi cod statuează fără echivoc că modificarea hotărârii recurate se pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5, precum şi în toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară, în caz de casare, curţile de apel şi tribunalele urmând să rejudece pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţă o singură decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Cu toate acestea, în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad, în caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanţa urmând să trimită dosarul spre judecare instanţei judecătoreşti competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă. Dacă instanţa de recurs constată că ea însăşi era competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competenţei sale.

Noile înscrisuri depuse în recurs nu pot duce la modificarea sau desfiinţarea hotărârii tribunalului motivat de faptul că unele dintre acestea constituie cereri adresate judecătorului-sindic după data pronunţării sentinţei civile nr. 233 din 18 februarie 2008, iar restul reprezintă simple petiţii care nu poartă nici o menţiune de înregistrare, nici de la lichidator şi nici de la instanţă, astfel că ele nu prezintă vreo relevanţă juridică în cauză.

De altfel, dacă într-adevăr există mai multe dosare (două sau trei) care au acelaşi obiect – atragerea răspunderii patrimoniale personale a foştilor administratori ai debitoarei S.C. F S.R.L. Arad – şi care se află încă pe rolul Tribunalului Arad, reclamanţii creditori nu suferă nici o vătămare prin faptul că cererea care a format obiectul dosarului nr. 3817/108/2007 a fost anulată de prima instanţă, ei având posibilitatea să facă dovada respectării condiţiilor pretinse de alin. 3 al art. 138 din Legea insolvenţei în acele cauze. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 165 din Codul de procedură civilă, în orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de a fi judecată, ceea ce confirmă încă o dată (pe lângă textul art. 164) că întrunirea unor dosare în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură este doar o posibilitate pentru judecător, pentru o mai bună realizare a actului de justiţie, şi nu o obligaţie.

Chiar dacă sentinţa nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speţă să fie incidente şi prevederile art. 3041 C.proc.civ., în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recurs omisso medio devine în mod automat admisibil, pentru că instanţa de control judiciar, soluţionând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanţe a fost sau nu pronunţată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speţă.

Domenii speta

Spete similare