Hotărâre judecătorească pronunţată în materie comercială. Caracter executoriu. Consecinţe

Hotărâre judecătorească pronunţată în materie comercială. Caracter executoriu. Consecinţe

C. proc. civ. – art. 7208

Hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii, exercitarea apelului nesuspendând de drept executarea.

Chiar dacă s-ar considera că creditorul poate renunţa la beneficiul prevăzut de art. 7208 din Codul de provedură şi cere, în baza principiului disponibilităţii, învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti dată în materie comercială, o asemenea cerere nu poate fi primită, ea fiind lipsită de interes faţă de dispoziţiile exprese şi categorice ale acestui text de lege.

Este adevărat că în art. 21 din Constituţie se consacră principiul liberului acces la justiţie şi că disponibilitatea este un principiu fundamental al procesului civil, dar o normă imperativă se impune cu aceeaşi forţă instanţelor judecătoreşti, executorilor judecătoreşti, ca şi părţilor din proces.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 393 din 22 aprilie 2008

Prin încheierea din 18 martie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2068/30/2008 Tribunalul Timiş a respins cererea de învestire cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 78/P.I. din 5 februarie 2008 a aceleiaşi instanţe pronunţată în dosarul nr. 2913/30/2007, cerere formulată de creditoarea S.C. A S.R.L. Timişoara în contradictoriu cu debitoarea S.C. T S.R.L. Timişoara, reţinând că hotărârea judecătorească a cărei învestire s-a solicitat este executorie de drept, potrivit art. 7208 din Codul de procedură civilă, fiind dată în materie comercială. Pe de altă parte, având în vedere că la data de 14 martie 2008 S.C. T S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei sentinţe civile, prima instanţă a considerat că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 376 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora se învestesc cu formulă executorie numai hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea S.C. A S.R.L. Timişoara, solicitând modificarea ei în totalitate în sensul admiterii cererii sale de învestire cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 78/PI/05.02.2008 a Tribunalului Timiş, în motivarea căii de atac arătând că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 7208 din Codul de procedură civilă, respectiv a art. 300 din acelaşi cod. Astfel, dat fiind faptul că hotărârile date în prima instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii, exercitarea apelului nesuspendând de drept executarea, chiar dacă partea debitoare a exercitat recurs executarea hotărârii a cărei învestire s-a cerut nu s-a suspendat de drept şi, ca atare, sunt incidente prevederile art. 300 din Codul de procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 393 din 22 aprilie 2008 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea S.C. A S.R.L. Timişoara împotriva încheierii din 18 martie 2008 a Tribunalului Timiş.

În considerente, Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a constatat că sentinţa civilă nr. 78/P.I. din 5 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2913/30/2007, fiind dată în materie comercială, este executorie de drept şi, ca atare, raportat la dispoziţiile art. 7208 din Codul de procedură civilă, nu trebuie învestită cu formulă executorie.

Potrivit acestui text de lege hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea.

Prin alin. (1) al art. 374 din Codul de procedură civilă se prevede că hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie. Corelativ, în art. 376 alin. (1) din acelaşi cod, s-a reglementat că se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor cuprinse în aceste două texte rezultă, deci, că o hotărâre judecătorească poate fi pusă în executare, de regulă, numai dacă a rămas definitivă ori a devenit irevocabilă şi a fost respectată procedura învestirii ei cu formulă executorie.

Cu toate acestea, aşa cum s-a prevăzut în mod expres prin înseşi dispoziţiile art. 374 alin. (1), legiuitorul a stabilit anumite excepţii de la regula de mai sus, excepţii care de referă la încheierile executorii, hotărârile executorii provizoriu, precum şi la alte hotărâri sau titluri determinate prin lege. Ca urmare a caracterului lor executoriu stabilit de lege, încheierile şi hotărârile respective se pun în executare fără a fi definitive sau irevocabile şi fără să fie necesară învestirea lor cu formulă executorie.

În acest sens este de observat că, în cadrul reglementării privind execuţia vremelnică, prin art. 278 din Codul de procedură civilă se precizează că hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect vreuna dintre situaţiile menţionate la pct. 1-6 din cuprinsul acestui articol, în cazul hotărârilor parţiale reglementate de art. 270 (pct. 7), precum şi în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie (pct. 8). Or, un astfel de caz este şi cel stabilit prin art. 7208 din Codul de procedură civilă, invocat, de altfel, şi de către creditoare în susţinerea recursului de faţă, dar interpretat în mod eronat.

Cu alte cuvinte, după ce art. 374 stabileşte în teza întâi regula – necesitatea învestirii cu formulă executorie, în teza a doua prevede excepţiile – când hotărârea se va putea executa fără investire, între care şi ipoteza care ne interesează în speţă, adică „alte hotărâri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie”, ipoteză care acoperă pe deplin şi situaţia la care se referă art. 7208.

Cum, în raport cu această reglementare, hotărârile date în primă instanţă în procesele şi cererile în materie comercială, fiind executorii, fac parte din categoria celor executorii provizoriu, exceptate prin art. 374 alin. (1) de la obligativitatea de a fi învestite cu formulă executorie, se impune a se considera că prin prevederea cuprinsă în art. 7208 legiuitorul a dorit ca hotărârile respective să se execute fără formulă executorie. De altfel, în acelaşi sens s-a prevăzut, prin art. 7209 din Codul de procedură civilă, că şi în cazul hotărârii judecătoreşti date în materie comercială, dacă este dusă la îndeplinire prin executare silită, hotărârea, purtând menţiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu fără efectuarea altor formalităţi.

În aceste condiţii nu pot fi primite susţinerile recurentei referitoare la faptul că prin respingerea de către prima instanţă a cererii sale de învestire cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 78/PI/5.02.2008 a Tribunalului Timiş societatea a fost prejudiciată în activitatea sa comercială prin întârzierea punerii în executare a unei hotărârii judecătoreşti executorii de drept, nimic neîmpiedicând creditoarea ca, în situaţia în care debitorul nu înţelege să ducă la îndeplinire de bunăvoie obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu şi, prin aceasta, să respecte dispoziţiile art. 3711 din Codul de procedură civilă, să se adreseze unui executor judecătoresc. Chiar dacă s-ar considera că creditorul poate renunţa la beneficiul prevăzut de art. 7208 şi cere, în baza principiului disponibilităţii, învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti dată în materie comercială, o asemenea cerere nu poate fi primită, ea fiind lipsită de interes faţă de dispoziţiile exprese şi categorice ale acestui text de lege.

Sigur că în art. 21 din Constituţie se consacră principiul liberului acces la justiţie şi că disponibilitatea este un principiu fundamental al procesului civil, dar este ştiut faptul că o normă imperativă se impune cu aceiaşi forţă instanţelor judecătoreşti, executorilor judecătoreşti, ca şi părţilor din proces. Regula din art. 7208 din Codul de procedură civilă nu a fost prevăzută întâmplător, ca o excepţie de la regula de drept comun, stabilită prin art. 376 alin. 1 din acelaşi cod, ci pentru a asigura şi în acest fel celeritatea în materia comercială, obiectiv urmărit prin introducerea acestei proceduri speciale. Pe de altă parte, în acest fel se asigură şi degrevarea instanţelor de un număr mare de cereri, care, este adevărat că nu se judecă pe fond, dar ar bloca activitatea cel puţin a unui judecător dacă ar fi necesară procedura de învestire sau dacă s-ar accepta, la capriciile părţilor ori executorilor, astfel de cereri. De altfel, prin decizia nr. XXXVIII/2007 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dispoziţiile art. 7208 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială, fiind executorii de drept, nu trebuie învestite cu formulă executorie pentru a fi puse în executare, această decizie fiind obligatorie pentru instanţele din România, potrivit alin. (3) al art. 329 din acelaşi cod.

Faţă de cele reţinute, sentinţa recurată fiind temeinică şi legală, iar recursul declarat de societatea creditoare nefondat, văzând şi prevederile art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a dispus respingerea căii de atac.

Domenii speta

Spete similare