Drept procesual penal. Partea specială. Apelul

Decizie 118/R din 09.02.2009


Drept procesual penal. Partea specială. Apelul

C.proc.pen., art. 3, art. 371 alin. (2), art. 378, art. 381, art. 384, art. 385 pct. 10

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6

Neadministrarea de către instanţa de apel a două probe esenţiale pentru aflarea adevărului echivalează cu încălcarea dreptului la apărare de care beneficiază inculpatul. Astfel, inculpatul nu a beneficiat de un proces echitabil, iar pentru a fi corectate aceste deficienţe ale judecăţii în apel, se impune casarea deciziei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală  nr. 118/R din 9 februarie 2009

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, din data de 04.07.2007, emis în dosarul nr. 302/P/2007, a fost trimis în judecată inculpatul F.I., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) art. 209 alin. (1) lit. g), i) C.pen.

S-a reţinut în sarcina sa că în luna februarie 2007, a sustras, în timpul nopţii şi prin efracţie, mai multe bijuterii din aur din posesia părţii vătămate O.F.

Prin sentinţa penală nr. 131 din 08.04.2008, pronunţată în dosarul nr. 2948/290/2007, Judecătoria Reşiţa în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g), i) C.pen., cu aplicarea  art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C.pen., a condamnat pe inculpatul F.I., la 6 (luni) închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat.

În baza art. 71 alin. (1) C.pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-b) C.pen.,  pe durata executării pedepsei principale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele :

În luna februarie 2007 inculpatul F.I. a pătruns, în timpul nopţii şi prin efracţie, în locuinţa părţii vătămate O.F., iar din interior a sustras mai multe bijuterii din aur, în greutate de aproximativ 700 g de aur de 14, respectiv 18 karate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul F.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie; s-a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C.proc.pen. susţinându-se că nu există probe certe care să dovedească că este autorul furtului întrucât şurubelniţele ridicate de la domiciliul său nu au făcut dovada că ar fi fost folosite în săvârşirea infracţiunii, iar din probele dosarului rezultă că alte persoane – fiul şi soţul părţii vătămate – ar putea fi autorii furtului. În latură civilă se susţine că partea vătămată nu şi-a dovedit pretenţiile civile.

Prin decizia penală nr. 167/20.11.2008 a Tribunalului Caraş-Severin, în baza art. 379 pct. 2 lit. a)  C.proc.pen. a fost admis apelul  formulat de inculpatul F.I. împotriva sentinţei penale nr. 131 din 08 aprilie 2008 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 2948/290/2007, pe care a desfiinţat-o parţial, în latură civilă, în sensul că a fost obligat inculpatul să-i plătească părţii vătămate contravaloarea a 200 g aur de 18 K şi 480 g aur de 14 K.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel, analizând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate, de actele şi probele dosarului, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C.proc.pen., a constatat că apelul este fondat doar în latură civilă pentru următoarele:

În declaraţia dată de partea vătămată în şedinţa publică din 20 martie 2008 s-a susţinut că a avut 680 g de aur din care 200 g erau aur de 18 K, iar diferenţa o reprezintă aur de 14 K.

Instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata către partea vătămată a contravalorii a 200 g aur de 14 K şi 480 g aur de 18 K , deci într-o proporţie exact inversă, aspect care a fost îndreptat prin prezenta.

În latură penală, tribunalul a apreciat că vinovăţia inculpatului a fost dovedită chiar dacă acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei.

Principala probă în acest sens este faptul că în posesia inculpatului s-au descoperit bijuterii care îi aparţineau părţii vătămate, oferite de acesta spre vânzare unor persoane care au depus mărturie în dosar. Inculpatul, deşi a susţinut că bijuteriile le-ar fi cumpărat din Germania, nu a putut aduce nici o dovadă în acest sens.

Aceste probe coroborate cu rezultatul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din care reiese că cele 5 şurubelniţe găsite la domiciliul inculpatului ar fi putut servi la forţarea geamului de la apartamentul părţii vătămate conduc la concluzia că inculpatul este autorul furtului reţinut în sarcina sa, conform art. 208 alin. (1), 209 lit. g), i) C.pen.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, solicitând în principal, casarea decizie instanţei de apel şi achitarea sa, în baza art. 10 lit. c) C.proc.pen., deoarece fapta nu a fost săvârşită de acesta, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru administrarea probelor testimoniale solicitate în cauză.

S-a menţionat în motivarea recursului că în faţa instanţei de apel, inculpatul prin apărător a solicitat, reaudierea martorilor P.M.D. şi I.D., însă în final aceste probe nu au mai fost administrate.

Examinând decizia penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, instanţa a constatat că recursul formulat de inculpatul, este fondat, pentru motivele care urmează a fi expuse în continuare.

Instanţa de fond, Judecătoria Reşiţa, a dispus condamnarea inculpatului F.I., la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în forma prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1), lit. g) şi i) C.pen., reţinând circumstanţe atenuante facultative, şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, soluţionând şi latura civilă, în sensul obligării inculpatului să plătească contravaloarea a 200 gr aur 14 k, şi 480 gr de 18 k, în apel fiind modificată sentinţa cu privire la cantitatea de aur, fiind vorba de 200 gr aur de 18 k şi 480 gr de 14 k.

În cursul judecării apelului formulat de către inculpat, s-a solicitat audierea martorului P.M.D., acesta fiind asociat şi administrator al Societăţii „E.” SRL Reşiţa, dorind să se dovedească că în momentul săvârşirii faptei de care este acuzat, inculpatul se afla la sediul acestei societăţi comerciale, unde este angajat.

Deşi s-au făcut  unele demersuri pentru aducerea în faţa instanţei a acestui martor, nu s-a reuşit acest lucru, martorul rămânând neaudiat. Acesta domiciliază în municipiul Reşiţa şi aducerea în faţa instanţei a martorului, este posibilă, iar depoziţia acestui martor, ar fi putut schimba situaţia inculpatului.

Instanţa de apel, pentru a dovedi aceeaşi împrejurare a dispus emiterea unei adrese, pentru ca Societatea „E.” SRL Reşiţa, să înainteze instanţei fişa de pontaj şi a condicii de prezentă întocmită pe seama inculpatului, în luna februarie 2007, însă această societate comercială nu a răspuns la cele solicitate, iar instanţa de apel a rămas în pronunţare cu cauza, nedispunând nimic cu privire la această probă, motivând rămânerea în pronunţare, cu vechimea cauzei.

Neadministrarea de către instanţa de apel a două probe esenţiale pentru aflarea adevărului, echivalează cu încălcarea în mod flagrant a dreptului la apărare, de care beneficiază inculpatul, acesta neavând posibilitatea să aducă aceste probe prin care a încercat să-şi dovedească nevinovăţia, instanţa nefăcând suficiente demersuri pentru a aduce în faţa instanţei, atât pe martorul P.M.D. cât şi probele cu înscrisuri solicitate de la SC „E.” SRL Reşiţa, probe pe care se baza întreaga apărare a inculpatului.

În aceste condiţii, inculpatul nu a beneficiat de un proces echitabil. Pentru a fi corectate aceste deficienţe constatate în cursul judecării apelului formulat de către inculpat, singura soluţie este casarea deciziei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Caraş-Severin, care va dispune audierea martorului P.M.D., va ordona SC „E.” SRL Reşiţa, documentele solicitate de către inculpat şi va efectua orice altă probă care va fi necesară pentru aflarea adevărului.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a admis recursul formulat de către inculpatul F.I. a casat decizia penală recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului, formulat de către inculpat, la Tribunalul Caraş-Severin.