Buna-credinţă şi abuzul de drept. Delimitare

Buna-credinţă şi abuzul de drept. Delimitare

Decretul nr. 31/1954 – art. 3

Principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor subiective presupune, în principal, ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, fără să se încalce drepturile subiective ale celorlalţi, iar în abuzul de drept reprezintă însăşi deturnarea dreptului de la raţiunea sa intrisecă exprimată în scopul pentru care a fost recunoscut şi garantat sau utilizarea dreptului în alte scopuri decât cele avute în vedere prin lege.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine ca fiind abuz de drept, refuzul unei persoane de a-şi da consimţământul pentru desfăşurarea activităţii unei discoteci în intervalul orar 2100 – 400, câtă vreme se încalcă dreptul subiectiv al acelei persoane de a avea o viaţă de familie netulburată.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 931 din 21 septembrie 2011, G.O.

Prin Sentinţa civilă nr. 1256/19.08.2010, Judecătoria Ineu a admis acţiunea reclamantei S.C. „A.T.” S.R.L. împotriva pârâtului N.S şi în consecinţă: a dispus obligarea pârâtului să-şi dea consimţământul pentru ca reclamanta să-şi desfăşoare activitatea cu specific de discotecă în intervalul orar cuprins între orele 2100 – 400, în ziua de sâmbătă şi în zilele de sărbători legale, la punctul de lucru S.C. „A.T.” S.R.L. situat în Ineu, […]; a dispus ca hotărârea judecătorească să ţină loc de consimţământ pentru desfăşurarea activităţii societăţii S.C. „A.T.” S.R.L., cu specific de discotecă, în ziua de sâmbătă şi în zilele de sărbători legale între orele 2100 – 400, la punctul de lucru din Ineu, […], respingând excepţia lipsei  calităţii procesual pasive a pârâtului.

Prin apelul promovat în cauză, pârâtul apelant N.S. a solicitat modificarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.

În motivare, apelantul arată că hotărârea primei instanţe este nelegală fiind dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a legii.

Astfel, distanţa dintre obiectivul comercial şi casa în care locuieşte este sub 5 m., fapt pe care instanţa de fond nu l-a avut în vedere, pronunţând o hotărâre ce contravine dispoziţiilor art. 4 din O.M.S. nr. 536/23.06.1997 privind aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, dispoziţiilor art. 56 şi 57 din H.C.L. al Oraşului Ineu nr. 75/31.07.2008 privind aprobarea Regulamentului de desfăşurare a activităţilor comerciale din Oraşul Ineu.

Nu în ultimul rând, hotărârea primei instanţe a ignorat şi dispoziţiile Legii nr. 61/1991 ţinând cont de faptul că Poliţia Oraşului Ineu cu adresa nr. 138086/05.07.2010 a comunicat faptul că a luat măsuri împotriva a cel puţin 2 persoane în stare de ebrietate de la punctul de lucru al reclamantei care „urinau pe gardul locuinţei” confirmând starea de fapt evidenţiată de-a lungul timpului cu privire la zgomotul de nesuportat din timpul nopţii făcut nu numai de discoteca în sine cât şi de clienţii localului aflaţi în stare de ebrietate, dar şi limitările aduse dreptului de folosinţă al pârâtului asupra intrării în casă, acesta fiind nevoit nopţi de-a rândul fie să-şi abandoneze autoturismul personal la mai multe străzi distanţă de propria locuinţă, fie să rămână blocat în locuinţă de autoturismele clienţilor discotecii parcate până în poarta sa.

Prin Decizia civilă nr. 24 din 27.01.2011, pronunţată în dosarul nr. 1612/246/2010, Tribunalul Arad a admis apelul declarat de pârâtul N.S. împotriva Sentinţei civile nr. 1256/19.08.2010 a Judecătoriei Ineu, pe care a schimbat-o în întregime în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. „A.T.” S.R.L.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a apreciat că apelul declarat de pârât este fondat, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale cuprinse în art. 1073 din Codul civil, pe baza argumentelor arătate mai jos.

Reclamanta încadrează refuzul pârâtului de a-şi da consimţământul pentru ca S.C. „A.T.” S.R.L. să desfăşoare activitate cu specific de discotecă în intervalul orar cuprins între orele 2100- 400, în ziua de sâmbătă şi în zilele de sărbători legale, la punctul de lucru din Ineu, […], consimţământ  necesar pentru avizarea orarului de către Primar, într-o conduită abuzivă care, în opinia ei poate fi remediată de instanţa de judecată prin aplicarea normei prevăzute de art. 1073 şi următoarele din Codul civil, privind dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea obligaţiei.

În principiu, abuzul de drept apare atunci când titularul unui drept subiectiv (extracontractual) îl exercită cu rea-voinţă pentru a vătăma pe cineva. Abuzul de drept reprezintă o formă de manifestare a delictului civil, iar răspunderea civilă se soluţionează după regulile acestuia, presupunând deci întrunirea cumulativă a condiţiilor derivate din interpretarea art. 998-999 Cod civil, adică existenţa unui prejudiciu; existenţa faptei ilicite; existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei care, în cazul abuzului de drept, poate fi doar în forma intenţiei, neglijenţa sau imprudenţa fiind excluse.

În concret, prin raportare la datele din prezenta cauză, tribunalul a considerat că o rezolvare favorabilă a cererii reclamantei impune verificarea condiţiilor sus arătate; în ce priveşte prejudiciul, a constatat că reclamanta nu îl indică concret, ci doar anticipează o diminuare a încasărilor; în ce priveşte fapta ilicită, care trebuie să fie săvârşită cu rea-voinţă, din înscrisurile depuse la dosar s-a reţinut că funcţionarea discotecii până la orele dimineţii afectează dreptul pârâtului de a avea o viaţă privată şi de familie netulburată, situaţie care justifică refuzul acestuia de a-şi da consimţământului pentru un astfel de orar. În repetate rânduri pârâtul a fost nevoit să solicite sprijinul poliţiei pentru îndepărtarea persoanelor, clienţi ai localului, care prin conduita lor aduceau atingere bunelor moravuri şi liniştii publice, faţă de acestea fiind dispuse sancţiuni contravenţionale. De asemenea, a fost nevoit să ia măsuri pentru protejarea de la degradare a bunurilor personale situate în faţa imobilului în care locuieşte, inclusiv a autoturismului, pe care era nevoit să îl parcheze la distanţă de câteva străzi. Faptul că, dintre persoanele al căror consimţământ este necesar pentru avizarea orarului, şi anume locatarii blocului situat în aceeaşi zonă, doar pârâtul nu îl acordă, nu schimbă situaţia sus analizată, conduita acestuia nefiind una abuzivă atâta timp cât exercită un drept cu bună credinţă. În ce îi priveşte pe locatarii blocului care au fost de acord în unanimitate ca discoteca să funcţioneze în programul indicat de reclamantă, din fotografiile depuse la dosar s-a reţinut că acest imobil este situat la o altă distanţă de local decât casa în care locuieşte pârâtul, distanţă suficientă pentru ca aceştia să nu fie confruntaţi cu situaţiile expuse şi probate de pârât.

Nu în ultimul rând, în continuarea verificării aceloraşi condiţii (ale răspunderii civile) instanţa a considerat necesară şi o analiză a normelor legale (Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/23.06.1997, indicat de altfel şi de pârât) ce reglementează funcţionarea unităţilor comerciale care prin specificul activităţii pot crea (...) „disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante, etc. (...) care se amplasează în clădiri separate la distanţă de minimum 15 m. de ferestrele locuinţelor, prin care, în opinia tribunalului, sunt stabilite limitele exercitării cu bună credinţă a dreptului la viaţă intimă, privată şi de familie şi dreptului la libertate economică. 

Din text rezultă că înşiruirea cauzelor ce pot crea disconfort nu este limitativă, iar în opinia tribunalului situaţia invocată de pârât poate fi încadrată între acestea. De asemenea, în cazul în care distanţa impusă, de la care se presupune că disconfortul poate fi înlăturat sau diminuat, nu este sau nu poate fi respectată, funcţionarea unităţii economice este condiţionată de acordul expres al persoanelor afectate ce poate fi suplinit de instanţa de judecată doar în situaţia exercitării cu rea-voinţă şi cu scop de vătămare, condiţii care conform celor mai sus arătate nu se regăsesc în cauză.

Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamanta S.C. „A.T.” S.R.L., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, iar în subsidiar, admiterea recursului, şi modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanţe.

În motivare, reclamanta recurentă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că prima instanţă a soluţionat cauza fără să cerceteze fondul litigiului, atunci când a reţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei unui prejudiciu, motivat de faptul că ea nu l-a indicat în concret, aspect care nu a fost pus în discuţia părţilor, iar în intervalul iunie-august activitatea discotecii a fost total blocată, pierderile fiind însemnate.

Referitor la stabilirea culpei pârâtului, reclamanta recurentă a susţinut că este greşită interpretarea şi aplicarea dată de instanţa de apel prevederilor art. 998-999 din Codul civil, dat fiind că în speţă sunt întrunite cumulativ condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale.

Astfel, a învederat că răspunderea civilă delictuală se impunea a fi analizată de instanţa de apel în funcţie de starea de fapt dovedită în cauză, instanţa neţinând cont de Buletinul de determinare al zgomotului nr. 504/13.08.2010, din care reiese că  valorile zgomotului măsurat se încadrează în limitele admise de STAS 10009/88, măsurate în exterior, şi nu creează disconfort vecinătăţilor, fiind respectate dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din O.M.S. nr. 536/1996.

De asemenea, recurenta a învederat că toţi locatarii din imediata apropiere a discotecii şi-au dat acordul pentru avizarea orarului de funcţionare după orele 2300, precizând că instanţa de apel a concluzionat fără temei că funcţionarea discotecii i-ar afecta viaţa privată şi de familie, din moment ce prin adresa nr. 136963/21.07.2010 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad se confirmă faptul că discoteca nu a avut probleme de tulburare a liniştii şi ordinii publice şi că societatea nu a fost sancţionată pentru astfel de fapte, în speţă nefiind făcută dovada că persoanele sancţionate în apropierea discotecii ar fi fost clienţii acesteia şi că persoanele care frecventează discoteca îl împiedică pe pârât să-şi parcheze maşina în faţa casei.

Prin Decizia civilă nr. 931 din 21 septembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 1612/246/2010, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamanta S.C. „A.T.” S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 24/27.01.2011 a Tribunalului Arad.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a avut în vedere considerentele mai jos enunţate.

Astfel, Curtea a reţinut că principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor subiective presupune, în principal,  ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, fără să se încalce drepturile subiective ale celorlalţi, iar în ceea ce priveşte abuzul de drept, acesta reprezintă însăşi deturnarea dreptului de la raţiunea sa intrinsecă exprimată în scopul pentru care a fost recunoscut şi garantat sau utilizarea  dreptului în alte scopuri decât cele avute în vedere prin lege.

În speţa de faţă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, nu se poate reţine exercitarea abuzivă a dreptului pârâtului intimat de a avea o viaţă de familie netulburată, refuzul acestuia de a-şi da consimţământul pentru desfăşurarea activităţii discotecii în intervalul orar cuprins între orele 2100- 400  fiind justificat, atâta timp cât distanţa dintre clădirea în care funcţionează discoteca şi ferestrele locuinţei pârâtului este de circa 5 m., iar nu de minim 15 m. cât prevăd dispoziţiile art. 4 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 53/23.06.1997.

Pe de altă parte, funcţionarea discotecii încalcă prevederile art. 57 din Regulamentul de desfăşurare a activităţilor comerciale în oraşul Ineu, aprobat prin Hotărârea nr. 75/31.07.2006 a Consiliului Local Ineu.

Totodată, contrar susţinerilor reclamantei recurente, prin adresele nr. 138050/08.04.2010, nr.138547/18.08.2011 pârâtul intimat a făcut dovada că în repetate rânduri clienţi ai discotecii şi societatea reclamantă au fost sancţionaţi contravenţional în baza Legii nr. 61/1991 pentru fapte care aduceau atingere bunelor moravuri.

În fine, faptul că locatarii din blocul învecinat şi-au dat acordul pentru funcţionarea discotecii în intervalul menţionat nu pate avea vreo relevanţă în cauză, atâta timp cât distanţa faţă de acest bloc este dublă în raport cu distanţa faţă de locuinţa pârâtului.

Faţă de cele de mai sus, Curtea a reţinut că toate criticile aduse de către recurentă din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul acesteia.

Domenii speta

Spete similare