Despăgubiri materiale solicitate în baza Legii nr. 221/2009. Prescripţia dreptului la acţiune

Despăgubiri materiale solicitate în baza Legii nr. 221/2009. Prescripţia dreptului la acţiune

Legea nr. 221/2009 – art. 5 alin. (1) lit. b)

Art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acestuia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu au obţinut despăgubiri în echivalent în baza Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005.

Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie nu începe să curgă potrivit dreptului comun [art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 1886], de la data de 01.01.1990, ci de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 837/R din 7 septembrie 2011, G.O.

Prin sentinţa civilă nr. 248 din 24 ianuarie 2011, pronunţată în dosarul nr. 2772/30/2010, Tribunalul Timiş a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Timiş.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că se solicită acordarea de despăgubiri morale si  materiale, în condiţiile prevăzute de art. 1, 5 şi următoarele din Legea nr. 221/2009, temeiul de drept reprezentat de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 fiind însă declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din 15.11.2010, iar, conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval Parlamentul nu va pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, termenul împlinindu-se la 30.12.2010, astfel că textul de lege menţionat şi-a pierdut eficienţa juridică, acţiunea vizând daunele morale devenind neîntemeiată şi urmând a  fi respinsă ca atare.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, tribunalul a constatat că o astfel de pretenţie este prescrisă întrucât, conform art. 3 şi 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de 3 ani a început să curgă de la data 01.01.1990, când a fost răsturnat regimul comunist din România  şi s-a împlinit pe data de 31.12.1992, regula generala privind începutul cursului prescripţiei dreptului la acţiune fiind consacrat de art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 republicat, care, în acord şi cu art. 1886 Cod civil, prevede că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, în speţă, la 22 12.1989, de când s-ar fi putut reclama şi solicita repararea nedreptăţilor suferite în vechiul regim; pentru perioada anterioară lunii decembrie 1989 instanţa de fond a apreciat că a operat suspendarea prescripţiei dreptului la acţiune, în sensul prevederilor art. 13 din Decretul nr. 167/1958.

În ceea ce priveşte caracterul politic al măsurii de condamnare, în contextul în care nu se mai pot obţine despăgubiri, prima instanţă a apreciat că petitul devine lipsit de interes actual, condiţie a acţiunii civile, admiterea unei astfel de cereri nefiind aptă să mai confere un drept la despăgubiri în cadrul legislativ existent în prezent în România.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.R., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.

În motivare, reclamanta recurentă a arătat că Decizia nr. 1358/21.10.2010, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu poate fi aplicată în speţă, întrucât, în virtutea principiului neretroactivităţii consfinţit de art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot timpul procesului, existând, totodată, şi o discriminare între cetăţeni, prin aceea că prin mai multe hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile obţinute în temeiul Legii nr. 221/2009 au fost admise cererile de chemare în judecată similare cu acţiunea sa.

Totodată, recurenta a învederat că nu se poate reţine prescrierea acţiunii sale în ceea ce priveşte despăgubirile materiale, deoarece termenul de prescripţie curge nu aşa cum susţine prima instanţă, de la 01.01.1990, ci de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7,8 şi 9, art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că prin Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 1 pct. 1 şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010, iar prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Prin Decizia civilă nr. 837 din 7 septembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 2772/30/2010, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de reclamantul A.R. împotriva Sentinţei civile nr. 248 din 24 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea a reţinut că recursul reclamantei este întemeiat cu privire la soluţia adoptată în legătură cu despăgubirile materiale, pentru considerentele de mai jos.

Curtea apreciază că termenul de prescripţie nu începe să curgă la data de 01.01.1990, potrivit dreptului comun [art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 1886 C. civ.], ci de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, care a procedat la repunerea în termen a persoanelor îndreptăţite la despăgubiri pentru bunurile confiscate.

Astfel, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic  în perioada  6 martie 1945 –  22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu au obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Pe cale de consecinţă, văzând că prima instanţă nu a cercetat fondul în legătură cu despăgubirile materiale solicitate, în baza art. 304 pct. 312 alin. (5) şi (61) C. proc. civ., Curtea a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Domenii speta

Spete similare