Imobil preluat de stat în fapt. Inexistenţa unui act administrativ de preluare. Efecte

Imobil preluat de stat în fapt. Inexistenţa unui act administrativ de preluare. Efecte

- Legea nr. 10/2001 – art. 2 alin. (1) lit. i)

- Hotărârea Guvernului nr. 250/2007 – Capitolul I pct. 1 lit. e)

Articolul 2 alineatul (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 prevede că în categoria imobilelor preluate abuziv intră şi „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat”, iar conform Capitolului I pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007, în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăseşte în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluţionarea notificării se va face în funcţie şi de acest element – faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie de preluare abuzivă.

Pe cale de consecinţă, în condiţiile inexistenţei unui act administrativ de preluare pentru un imobil care se regăseşte în patrimoniul statului, operează prezumţia relativă de preluare abuzivă, persoanele îndreptăţite fiind în imposibilitatea de a face dovada unui fapt negativ.

Decizia civilă nr. 570/R din 22 februarie 2012, Secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 667 din 9.02.2011, pronunţată în dosarul nr. 4543/30/2010, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.M. şi P.R.G., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, sens în care a dispus anularea Dispoziţiei nr. 588/9.04.2010, emisă de Primarul Municipiului Timişoara, precum şi obligarea pârâtului, ca reprezentant al unităţii deţinătoare, la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a părţii neafectate de construcţii din imobilul înscris în CF nr. 280 T., nr. top 999 – grădină […], în suprafaţă de 736 mp, şi de acordare de despăgubiri pentru partea din imobil ce nu se poate restitui în natură.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Antecesorii reclamanţilor, soţii P.G., în prezent decedat, şi P.M. au devenit proprietari ai terenului în baza contractului de vânzare-cumpărare întabulat în CF nr. 2801/1947 Timişoara, teren care a trecut în mod abuziv în proprietatea statului şi în prezent este ocupat parţial de construcţii.

Imobilul nu a fost naţionalizat prin efectul Decretului nr. 92/1950, acest fapt fiind comunicat de Sfatul Popular al Oraşului Timişoara prin adresa nr. 2/2174/1952.

În calitate de proprietari, antecesorii reclamanţilor au închiriat terenul respectiv începând cu anul 1961 Întreprinderii Poligrafice Banat Timişoara, prin contracte de închiriere succesive, până în anul 1970, când prin adresa nr. 90311/17.12.1970 Întreprinderea Poligrafică Banat Timişoara le-a adus la cunoştinţă  faptul că începând cu data de 01.01.1970 nu mai foloseşte acest imobil şi că din cunoştinţele lor pe acest teren Consiliul Popular al Municipiului Timişoara a dispus construirea unei micro-termocentrale.

Această adresă reprezintă înştiinţarea privind preluarea abuzivă a terenului de către stat fără o încunoştinţare prealabilă, fără vreun temei sau cu vreo prealabilă despăgubire.

Preluarea imobilului s-a făcut în fapt, deşi în extrasul de carte funciară apar vechii proprietari, titularii notificării formulate pe Legea nr. 10/2001.

Urmare a apariţiei Legii nr. 10/2001 reclamanţii au formulat notificarea nr. 803/13.08.2001 Birou Executori Judecătoreşti Asociaţi „J.C. şi D.D.” înregistrat la Primăria Municipiului Timişoara sub nr. DO6X1004701/14.08.2001, prin care au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren liberă de construcţii şi despăgubiri pentru terenul ocupat de construcţii, arătând faptul că singurul înscris privind preluarea abuzivă a imobilului de către stat este adresa nr. 90311/17.12.1970 emisă de Întreprinderea Poligrafică Banat Timişoara.

Prin Dispoziţia nr. 588/09.04.2010 , Primarul Municipiului Timişoara a respins notificarea privind restituirea în natură şi respectiv de despăgubiri deoarece consideră că nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului solicitat.

Potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 în sensul legii, prin imobile preluate abuziv se înţeleg şi imobilele preluate fără titlu sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat, fiind reglementate astfel şi situaţiile preluării în fapt a imobilelor. Conform Normei metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 din anul 2007 Cap. I – Principiile de soluţionare a notificărilor, pct. 1 lit. e) „faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă…”. Deci, în ipotezele reglementate de Legea nr. 10/2001 sunt cuprinse şi situaţiile preluării în fapt a imobilelor – ipoteză ce se regăseşte în speţă. Or dacă nu a existat un act legal de preluare nu se poate pretinde reclamanţilor să facă proba unui act inexistent.

De altfel, la dosarul administrativ al primăriei există procesul verbal privind starea de fapt a imobilului întocmit la data de 15.08.2002 de unde rezultă că pe imobilul în speţă există o centrală termică, depozit carburanţi, parcare, stradă acces la centrala termică, zone verzi, alei.

Astfel fiind, instanţa de fond a constatat că reclamanţii fac dovada preluării abuzive a imobilului din litigiu chiar în condiţiile în care nu pot face proba formală a spolierii, simplu fapt că bunul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă, nerăsturnată în speţă de către pârât, că a existat această preluare abuzivă.

Dreptul de proprietate este un drept fundamental al omului, fiind protejat atât de legislaţia naţională cât şi de reglementările internaţionale, a conchis prima instanţă.

Aşa fiind, Tribunalul a constatat că este întemeiată acţiunea reclamanţilor şi, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a dispus anularea dispoziţiei atacate şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a imobilului, în limita părţii susceptibilă de a fi restituită astfel, sau pentru despăgubiri afectate de construcţii, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001, la valoarea de piaţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, cale de atac care a fost considerată de instanţă ca fiind recurs, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. XXVI din Legea nr. 202/2010, aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca netemeinică şi nelegală.

În motivare, pârâtul recurent a arătat că, având în vedere referatul Direcţiei Patrimoniu din 02.04.2009 şi adresa nr. SC20100002839 din 05.02.2010 a Consiliului Judeţean Timiş, în care se precizează că nu deţin date referitoare la trecerea imobilului în proprietatea Statului Român şi ţinând cont că notificatorii nu au depus acte juridice translative de proprietate, care să ateste deţinerea proprietăţii de către o altă persoană fizică sau juridică, rezultă că reclamanţii sunt în continuare proprietarii imobilului pe care îl revendică.

Recurentul a mai învederat că reclamanţii nu se încadrează în prevederile art. 3 coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în care se arată că foştii proprietari tabulari şi moştenitorii acestora sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în baza acestei legi, iar pentru a beneficia de prevederile legii, autorii notificării trebuie să dovedească preluarea abuzivă a imobilului notificat, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Recurentul a susţinut şi că în mod greşit prima instanţă a dispus restituirea în natură a terenului liber de construcţii, deoarece, conform pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, nu se poate restitui în natură terenul liber de construcţii care este afectat de amenajări subterane ori de alte amenajări de utilitate publică (căi de comunicare, spaţii verzi, etc.).

Prin întâmpinare, reclamanţii intimaţi au solicitat respingerea recursului pârâtului, motivând că soţii P.G. (în prezent decedat) şi P.M. (reclamanta intimată) au dobândit imobilul în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare întabulat în CF cu nr. 2801/941, iar în calitate de proprietari l-au închiriat, începând cu anul 1961, Întreprinderii Poligrafice Banat, până în anul 1970, când prin adresa nr. 90311/17.12.1970, aceasta le-a adus la cunoştinţă faptul că începând cu 1 ianuarie 1970 nu mai foloseşte acest imobil şi că, din cunoştinţele sale, pe acest teren Consiliul Local al Municipiului Timişoara a dispus construirea unei microcentrale.

Că, această adresă reprezintă de fapt singura înştiinţare privind preluarea abuzivă a terenului de către stat, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că simplul fapt că bunul se găseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă că a existat această preluare abuzivă.

Prin Decizia civilă nr. 570 din 22 februarie 2012, pronunţată în dosarul nr. 4543/30/2010, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de pârâtul Primarul M.T. împotriva Sentinţei civile nr. 667 din 9 februarie 2011 a Tribunalului Timiş.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut argumentele de mai jos.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 10/2001, în categoria imobilelor preluate abuziv intră şi „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat”, iar conform Cap. I pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007, în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se găseşte în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluţionarea notificării se va face în funcţie şi de acest element – faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă.

Or, în speţă, prima instanţă, a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale de mai sus, câtă vreme, potrivit procesului verbal din 15.08.2002 şi adresei Primăriei Municipiului Timişoara cu nr. 1033 (f. 13 şi 14 dosar recurs), imobilul solicitat spre retrocedare este ocupat de o centrală termică, depozit de carburanţi, parcare, stradă acces la centrala termică, zone verzi şi alei, fiind în mod corect prezumat a fi preluat abuziv, prezumţie ce nu a fost răsturnată.

Astfel, în condiţiile inexistenţei unui act administrativ de preluare, în mod corect prima instanţă a reţinut această prezumţie, reclamanţii fiind în imposibilitate de a face dovada unui fapt negativ.

Pe de altă parte, este adevărat că potrivit prevederilor pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 nu se poate restitui terenul afectat de amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, etc.) şi cel afectat de amenajări de utilitate publică (străzi, alei, trotuare), însă din acest punct de vedere nu se poate reţine nelegalitatea sentinţei atacate, deoarece, prin considerentele şi dispozitivul sentinţei, s-a dispus în termeni generali „emiterea unei nou dispoziţii de restituire în natură a părţii neafectate de construcţii”, fiind atributul pârâtului emitent ca la emiterea dispoziţiei să dispună restituirea în natură doar a suprafeţei de teren libere, respectiv numai a acelei suprafeţe care nu afectează amenajările de utilitate publică, conform prevederilor anterior menţionate.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că sentinţa recurată nu este susceptibilă de casare sau modificare pentru niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 şi 3041 C. proc. civ., astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul pârâtului.

Domenii speta

Spete similare