Cerere în evacuare formulată de proprietar împotriva persoanei ce ocupă imobilul fără titlu. Admisibilitate

Decizie 1029 din 04.04.2012


Cerere în evacuare formulată de proprietar împotriva persoanei ce ocupă imobilul fără titlu. Admisibilitate

- Codul civil – art. 480

Este admisibilă cererea în evacuare formulată de proprietar împotriva persoanei care ocupă imobilul în lipsa unui titlu, proprietarul nefiind ţinut să formuleze o acţiune în revendicare.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 1029 din 4 aprilie 2012, F.Ş.

Prin sentinţa civilă nr. 6784/06.05.2009 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 15707/325/208 a fost admisă cererea formulată de reclamantul G.A. împotriva pârâtei F.E.

În consecinţă, instanţa a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timişoara, nr. 45.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că reclamantul a solicitat evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timişoara nr. 45, invocând că prin decizia nr. 3/R pronunţată în dosarul nr. 6336/30/C/2006 al Curţii de Apel Timişoara s-a constatat simulaţia contractului autentic de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Judeţean Timiş sub nr. 43, având ca obiect imobilul şi că reclamantul are calitatea de cumpărător în contractul autentic de vânzare-cumpărare anterior menţionat. Deşi au trecut 8 luni de când a fost pronunţată decizia, pârâta continuă să locuiască în imobil, fără să deţină un titlu legal.

În drept reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ.

Prin intermediul întâmpinării formulată la data de 14.01.2009 pârâta a solicitat respingerea acţiunii atât pe cale de excepţie cât şi pe fondul cauzei; astfel, pe cale de excepţie a înţeles să invoce excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prematurităţii acţiunii. Referitor la excepţia prematurităţii acţiunii, aceasta a invocat dispoziţiile art. 1079 Cod civil, arătând că reclamantul nu a emis o notificare pentru părăsirea imobilului. Referitor la excepţia inadmisibilităţii, a arătat că reclamantul nu poate uza decât de acţiunea în revendicare. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, apreciind hotărârea judecătorească invocată de către reclamant ca nefiind legală, sens în care a înţeles să formuleze cerere de revizuire.

Având în vedere dispoziţiile art. 137 C. pr. civ., instanţa a respins excepţia prematurităţii acţiunii, apreciind că în situaţia de faţă nu îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 1079 Cod civil. În plus, introducerea cererii de chemare în judecată valorează punere în întârziere; a calificat excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca fiind o apărare de fond, urmând a fi analizată odată cu fondul cauzei.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut că prin decizia civilă nr. 3/R pronunţată la data de 14.01.2008 de către Curtea de Apel Timişoara în dosar nr.6336/30/C/2006, urmare a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 398/A/17.05.2007 pronunţată de Tribunalul Timiş, s-a constatat că actul autentic de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 43 de către fostul Notariat de Stat Timiş, având ca obiect imobilul înscris în C.F. Dumbrăviţa este simulat; s-a constatat că reclamantul G.A. are calitatea de cumpărător în actul de vânzare-cumpărare sus menţionat; s-a dispus radierea dreptului de proprietatea înscris în C.F. Dumbrăviţa pe numele pârâtei F.E. şi înscrierea dreptului de proprietate asupra acestui imobil în favoarea reclamantului.

Astfel, în prezent, pârâta nu este în posesia vreunui titlu care să îi confere dreptul de a mai locui în imobilul în litigiu, fiind un simplu detentor precar.

Cauza acţiunii in evacuare o constituie ocuparea fără titlu a locuinţei de către pârâtă si voinţa reclamantului de a face ca aceasta ocupare sa înceteze, stabilindu-se o stare corespunzătoare dreptului pretins, respectiv predarea locuinţei in materialitatea ei, iar cauza cererii de chemare in judecata o reprezintă creanţa reclamantului creditor împotriva paratului debitor. Este vorba deci de o obligaţie de a face, adică de a preda creditorului materialmente locuinţa, care nu trebuie confundată cu obligaţia de a da, respectiv de a constitui sau transmite un drept real.

Susţinerea pârâtei în sensul că acţiunea în evacuare ar fi inadmisibilă, invocată pe cale de excepţie, calificată de către instanţă ca o apărare de fond, a fost respinsă ca întemeiată, date fiind cele expuse anterior.

Apreciind că pârâta ocupă imobilul proprietatea exclusivă a reclamantului, instanţa a dispus conform celor mai sus arătate.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 264/04.05.2011 pronunţată în dosarul nr. 15707/325/2008 Tribunalul Timiş a respins cererea de suspendare formulată de apelantă şi a respins apelul declarat.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că, în motivarea apelului pârâta a arătat că acţiunea de evacuare a fost calificată în mod greşit de instanţă ca fiind o acţiune în obligaţia de a face, adică de a preda material locuinţa reclamantului şi că prima instanţă se contrazice în susţinerile sale, confundând argumentele obligaţiei de a da cu cele ale obligaţiei de a face.

Întrucât reclamantul a înţeles să folosească calea acţiunii în evacuare şi nu pe cea în revendicare şi, mai mult, instanţa de fond soluţionând o acţiune în evacuare cu încălcarea unor norme elementare de drept, acţiunea în evacuare este inadmisibilă.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate precum si raportat la prevederile art. 282 - 296 C. pr. civ., instanţa a reţinut că pârâta locuieşte fără titlu în imobilul proprietatea reclamantului, în mod corect fiind calificată acţiunea formulată de acesta ca una în evacuare ce priveşte folosinţa bunului şi nu, cum greşit pretinde pârâta, în una în revendicare, ce presupune o comparare a unor titluri de proprietate si recunoaşterea dreptului de proprietate celui ce pretinde imobilul.

Or, în speţă, pârâta nu opune reclamantului nici un fel de titlu, dreptul de proprietate al acestuia nefiind contestat în nici un fel în acest dosar.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului.

A criticat reţinerea admisibilităţii cererii reclamantului, câtă vreme între părţi nu a fost încheiat un contract de locaţiune. Or, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 480 Cod civil, iar cererea în evacuare este specifică raporturilor de locaţiune, astfel că în cauză raporturile dintre părţi vizează un drept real.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. Cod procedură civilă, văzând şi normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut că având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată, raporturile dintre părţi sunt guvernate de vechiul Cod civil, reclamantul întemeindu-şi pretenţiile pe dispoziţiile art. 480 din acest act normativ.

În sensul acestei norme, proprietarul unui bun are aptitudinea de a exercita asupra acestuia atributele dreptului, respectiv posesia, folosinţa şi dispoziţia.

Corespunde realităţii că pentru apărarea dreptului său de proprietate titularul acestui drept are la îndemână acţiunea în revendicare, acţiune pe calea căreia proprietarul posesor se îndreaptă împotriva posesorului neproprietar pentru a-l determina să respecte dreptul pe care i-l încalcă.

Pe de altă parte, posesia reprezintă stăpânirea în fapt a unui bun care, din punct de vedere al manifestării posesorului, apare ca exteriorizarea exercitării unui drept real.

Or, în cauză, pârâta nu a invocat că după pronunţarea deciziei civile nr. 3/14.01.2008 de către Curtea de Apel Timişoara, ar deţine un titlu asupra imobilului sau ar deţine pentru sine imobilul şi, că, astfel ar avea altă calitate decât cea de detentor precar al imobilului.

În consecinţă, cum pârâta nu avea calitatea de posesor, în mod corect au reţinut instanţele admisibilitatea cererii în evacuare formulată de reclamant, folosinţa imobilului fiind, conform celor mai sus arătate, un atribut al dreptului de proprietate în sensul art. 480 Cod civil.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins recursul declarat de pârâtă.