Fond comercial-Inchidere procedura insolventa

Sentinţă civilă 494 din 20.03.2009


Dosar nr. 1891/88/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA Nr. 1704

Sedinta publica de la 18 Iulie 2008

Completul compus din:

PRESEDINTE

JUDECATORUL SINDIC:

Asupra cauzei de fata:

Prin cererea adresata acestei instante la data de 01 iulie 2008 si înregistrata sub nr. 1891/88/2008 si la judecatorul sindic sub nr. 147/2008, debitoarea SC ........ Tulcea  prin lichidatorul ............, desemnat prin încheierea nr. 903 din 28.03.2006 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea, a solicitat intrarea în faliment prin procedura simplificata.

În motivarea cererii, a aratat ca debitoarea  este o societate care nu si-a schimbat certificatul de înmatriculare conform prevederilor Legii 359/2004, fiind dizolvata de drept.

Lichidatorul îsi întemeiaza cererea pe dispozitiile art. 2701 si 2702 din Legea nr. 31/1990, republicata, în temeiul caruia "în cazul în care societatea aflata în lichidare este în stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei".

Având în vedere ca insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, lichidatorul învedereaza ca S.C. ............. TULCEA are o creanta certa, lichida si exigibila catre bugetul statului, respectiv creanta în suma de 1018 lei - catre D.G.F.P. Tulcea si creanta în suma de 690 lei - catre Primaria Mun. Tulcea. Ceea ce semnifica ca, insolventa este prezumata a fi vadita, motiv pentru care lichidatorul a inteles sa solicite deschiderea procedurii insolventei în forma simplificata, în temeiul Legii 85/2006. De asemenea, lichidatorul a solicitat desemnarea ca lichidator judiciar a Cabinet Individual de Insolventa ............

În dovedirea cererii, au fost depuse, în copie, la dosar urmatoarele acte:  încheierea nr. 903 din 28.03.2006 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea, Adresa nr. 2364/14.02.2008 de la D.G.F.P. Tulcea si Adresa nr. 59146/30/28.03.2008 de la Primaria Mun. Tulcea si notificarea nr. 87/30.01.2008 catre fostul administrator al debitoarei.

Examinând cererile, în raport de probele administrate judecatorul sindic retine ca S.C. .............. a fost dizolvata de drept prin încheierea nr. 903  din 28.03.2006  a judecatorului delegat de pe langa Tribunalul Tulcea.

Conform art. 271 din Lg. 31/1991, în cazul în care societatea aflata în lichidare este în stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei.

Art. 3 alin. 1 pct. 1 din Lg. 85/2006 defineste insolventa ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin  insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Cum din înscrisurile aflate la dispozitia lichidatorului a rezultat ca societatea nu dispune de fonduri banesti pentru achitarea creantelor în suma de 1708 lei RON, conform adreselor emise de D.G.F.P. Tulcea si Primaria Mun. Tulcea, aceasta se afla în stare de insolventa.

Asa fiind, având în vedere cele prezentate judecatorul sindic, urmeaza a admite cererea lichidatorului ..........  si va dispune intrarea societatii debitoare în procedura falimentului si va fi desemnat în calitate de lichidator Cabinet Individual de Insolventa Ilie Ion, care va exercita atributiile prev.la art.24 si 25 din Lg.85/2006 si pe cele care îi vor fi stabilite de judecatorul sindic.

Urmeaza a stabili pentru lichidator o remuneratie fixa în cuantum de 1300 lei RON pentru activitatea premergatoare efectuarii lichidarii si o remuneratie în procent de 7 % din fondurile obtinute din lichidarea bunurilor din averea debitoarei precum si din recuperarea de creante.

În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrainarilor de parti sociale sau de interes ori a actiunilor detinute de debitoare, de catre administratorii acesteia, fara acordul judecatorului sindic; obligarea debitorului sa puna la dispozitia lichidatorului toate informatiile cerute de acesta, precum si toate informatiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzând platile si transferurile patrimoniale facute în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii; obligarea tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil în conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al lichidatorului; obligarea debitorului sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prev.de art.28 alin.1.

Se va fixa termen pentru depunerea de catre lichidator a raportului asupra  cauzelor si împrejurarilor care au condus la aparitia insolventei debitoarei prev.de art.59 alin.1 din lege la data de 05 septembrie 2008.

Fata de dispozitiile art.33 alin.7 raportat la art.108 si 109 din Lg.85/2006, se va dispune ca lichidatorul sa notifice conform codului de procedura civila intrarea în faliment tuturor creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea, pentru efectuarea mentiunii, notificare ce va cuprinde si urmatoarele termene: termenul limita pentru înregistrarea cererii de admitere a creantei asupra averii debitoarei la 12 septembrie 2008, termenul de verificare a creantelor întocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante la 17 septembrie  2008, termenul  de depunere a contestatiilor la data de 19 septembrie 2008, termenul de definitivare a tabelului consolidat creantelor la 30 septembrie, iar prima adunare a creditorilor va avea loc la data de 22 septembrie 2008, ora 11.00.