Contestatie la executare

Prin decizia civilă nr. 541/19.07.2013, tribunalul a admis recursul declarat de recurenta-intimată DGFP T, în contradictoriu cu intimatul-contestator TG – IF, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins ca nefondată contestaţia formulată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată la Judecătoria V la data de 03.09.2012, sub nr. 1799/335/2012, contestatorul TG - IF în contradictoriu cu intimatul A.N.A.F. AFV, a formulat contestaţie, împotriva executării silite dispuse la cererea intimatei, executare începută prin aplicarea sechestrului asigurator asupra unei Semănătoare-Sema 8, conform procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile, înregistrat sub nr. 5443/09.08.2012, încheiat la data de 17.07.2012 şi comunicat la data de 17.08.2012, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea formelor de executare,respectiv a sechestrului asigurator, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin procesul-verbal de control nr. 1576/01.06.2012, încheiat de Garda Financiară – Secţia T s-a verificat modul de respectare a legislaţiei în vigoare privind înregistrarea în evidenţa contabilă a veniturilor realizate din valorificarea produselor agricole obţinute, cultivarea terenurilor, arendate, urmare a sesizării nr. 1243/P/133018/2011 emisă de IPJ T - Poliţia V.

A mai arătat că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în perioada 2009-2011,  a primit subvenţie de la stat, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură – CJT, în valoare totală de 27.474,71 lei şi în anul 2011 a valorificat către SC C SA T, cantitatea de porumb boabe de 49.696 kg, în valoare de 31.269,91 lei şi către SC AC SRL V,  cantităţile de 4212 kg floarea soarelui în valoare de 5.572,47 lei şi 10.000 kg, în valoare de 12.250 lei.

De asemenea, s-a susţinut, prin actul de control că, veniturile obţinute din vânzarea produselor agricole, ca urmare a activităţii desfăşurate în domeniul agricol, prin arendare, nu fost înregistrate, în evidenţa contabilă a contestatorului şi s-a estimat  că ar fi produs un prejudiciu la bugetul consolidat al statului, în valoare de 12.250,73  lei, reprezentând impozit pe venit sustras.

Contestatorul a susţinut, că procesul-verbal de control este nelegal şi netemeinic.

În ceea ce priveşte subvenţia acordată de APIA – CJT, în valoare de 27.474,71 lei, aceasta a fost primită de persoana fizică TG şi nu de firma TG - IF, astfel încât  nu poate fi luată în calcul pentru stabilirea impozitului pe venit datorat de firmă.

Cu privire la livrările de produse agricole către societăţile specializate, în mod voit organele de control au amestecat activitatea firmei TG - IF şi activitatea persoanei fizice TG.

Începând cu data de 16.02.2011, firma TG - IF şi-a suspendat activitatea pentru o perioadă de 3 ani, astfel cum rezultă din Certificatul de înregistrare menţiuni nr. 4284/23.02.2011 emis de ORC T şi Actul Adiţional la Acordul de Constituire al firmei, astfel că pentru anul 2011 în care s-a constatat că a livrat produse agricole către unităţi specializate, activitatea firmei TG - IF era suspendată, livrările făcându-se de persoana fizică TG.

În dovedirea acţiunii, contestatorul a depus la dosar înscrisurile aflate la filele.

Intimata a depus la dosarul cauzei, prin intermediul compartimentului arhivă-registratură, la data de 26.02.2013, 27.02.2013, întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 728 din 11 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria V a  fost  respinsă contestaţia formulată şi anulate formele de executare, respectiv sechestrul asigurător aplicat prin procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile, încheiat la data de 17.07.2012, de către intimată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 01.06.2012 Garda Financiară T a efectuat, un control la TG - IF.

În procesul-verbal încheiat cu ocazia controlului, s-a constatat încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 82/1991 şi art. 83 din Codul Fiscal privind declaraţiile fiscale, stabilindu-se un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în sumă de 12250,73 lei, reprezentând impozit pe venitul sustras de 76567,09 lei.

La data de 17.07.2012 ANAF- Administraţia Financiară V a încheiat procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile, înregistrat sub nr. 5443/09.08.2012 şi comunicat contestatorului la 17.08.2012.

A mai reţine instanţa, că, începând cu data de 16.03.2011 IF TG şi-a suspendat activitatea pentru o perioadă de 3 ani, aşa cum rezultă din Certificatul de înregistrare menţiuni nr. 4284/23.02.2011 emis de ORC T şi Actul Adiţional la Acordul de Constituire al firmei.

Contractele de arendare înregistrate la Consiliul Local al comunei C sub nr. 35, 36, 37, 38, 39, 40 şi 41din data de 21.03.2011, au fost încheiate cu persoana fizică TG, în calitate de arendaş în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 16/1994 –Legea arendării în care la art. 3 se prevede că „Arendarea se face prin contract scris…Părţile contractante pot fi persoane fizice sau juridice.

Contractele de arendare au fost încheiate pe o durată de 5 ani, începând cu data de 21.03.2011 şi anul agricol 2011.

Potrivit documentelor, ce au stat la baza valorificării producţiei TG, persoană fizică a vândut SC „C” V cantitatea de 46696,00 kg de porumb boabe şi a încasat suma de 31269,91 lei şi SC Argo Com SRL Videle 14212,00 kg de floarea-soarelui şi a încasat suma de 17.822 lei.

Suma totală de 49092, 38 lei a fost încasată în nume propriu de către TG şi nu a fost înregistrată în evidenţa Întreprinderii Familiale.

Cum activitatea acestei Întreprinderi Familiale era suspendată pe o perioadă de 3 ani, începând cu 23.02.2011 şi contractele de arendare au fost încheiate la 21.03.2011, cu persoana fizică TG, producţia obţinută în anul 2011, respectiv floarea-soarelui şi porumb, a fost vândută şi banii au fost încasaţi de către persoana fizică TG, borderourile de achiziţii fiind datate 07.09.2011 şi 21.09.2011.

Prin întâmpinare, intimata a susţinut că impozitul pe venit estimat de organele fiscale este aferent anilor 2009 şi 2010, iar contractele de arendare, încheiate cu persoana fizică TG, nu au nici o relevanţă în speţa de faţă.

Prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 01.06.2012 şi înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice a oraşului V, sub nr. 4877/13.07.2012, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunului mobil Semănătoare-SEMA 8, pentru suma de 12250,73 lei.

În cuprinsul deciziei, s-a menţionat în mod expres faptul că, în temeiul art. 9 alin. 2 lit. d din O.G. nr. 92/2003, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.

În contextul acestei precizări, s-a reţinut  că organele fiscal au apreciat că ne găsim în situaţia de excepţie, care nu implică în mod necesar audierea contribuabilului.

Potrivit art. 9 alin. 1 din Codul de procedură fiscală „Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului, posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante, în luarea deciziei”, cu excepţia situaţiilor de la alineatul 2.

În ceea ce priveşte cazul de la art. 9 alin. 2 lit. d, mai sus menţionat, privind neobligativitatea ascultării contribuabilului, atunci când urmează să se ia măsuri de executare silită, acesta trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 145 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, conform căruia „Executarea  silită începe prin comunicarea somaţiei”.

Măsurile asiguratorii nu reprezintă măsuri de executare silită, ci doar mijloace procedurale, având drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului, asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării, atunci când se va emite titlul executoriu.

Dar şi decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie să respecte prevederile general aplicabile ale Codului de procedură fiscală, privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat anterior emiterii actului contestat.

Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile din 17.07.2012 înregistrat la Administraţia Financiară V, sub nr. 5443 din 09.08.2012 a fost încheiat în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 121386/TR/01.06.2012 emisă de Garda Financiară T. Şi în cuprinsul acestuia, se arată că potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 2 litera d din O.G 92/2003, când urmează să se ia măsuri de executare silită nu este obligatorie audierea contribuabilului.

Potrivit art. 31 alin. 1 şi 2 din Constituţia României, dreptul la informaţie trebuie respectat în raporturile juridice, care se stabilesc între autorităţile publice şi cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual.

Potrivit Codului European al Bunei  Conduite Administrative „Fiecare decizie adoptată de Instituţie, care poate afecta în mod negativ, drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menţiona temeiurile, pe care se bazează, indicând, în mod clar, faptele relevante şi baza legală a deciziei”.

Instanţa de fond a mai reţinut că, în speţă, prin decizia de mai sus, organul fiscal a apreciat, ca motiv al dispunerii măsurilor asiguratorii – Riscul ca persoana fizică să înstrăineze bunurile ce aparţine acesteia, fără a indica, în mod concret datele şi faptele care au determinat concluzia  că TG, prin manevre  dolosive, îşi înstrăinează patrimoniul, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Dispoziţiile art. 129 alin. 2 din codul de procedură fiscală impun ca pericolul de înstrăinare a patrimoniului să existe, la data instituirii măsurilor asiguratorii, organul de control, având obligaţia de a indica probele, din care rezultă pericolul de înstrăinare.

Or, procesul-verbal contestat,  nu face vreo menţiune privitoare la motivul aplicării sechestrului asigurător.

Art. 45 din O.G nr. 9/2003 prevede că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o data ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

Având în vedere, că decizia de impunere nu a fost comunicată contestatorului, ci numai procesul-verbal atacat, instanţa a apreciat că aceasta nu îi este opozabilă şi nu produce efecte, astfel executarea  silită începută în temeiul acestei decizii de impunere este nelegală, creanţa nefiind exigibilă, astfel cum impune art. 379 C.pr.civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, DGFP T, care a formulat critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin care a solicitat modificarea hotărârii, în sensul, respingerii ca nefondată a contestaţiei formulate.

A motivat că, în mod greşit, instanţa de fond a anulat sechestrul asigurător instituit pentru bunuri mobile nr. 5443/9.08.2012, având în vedere că, în mod corect, AFP V a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din 6.10.2012 prin care s-au constatat obligaţii de plată aferente impozitului pe anii 2009 şi 2010, la care au fost calculate dobânzi şi penalităţi aferente în sumă totală de 12.250,73 lei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299-316 C. proc.civ.

Intimatul nu a depus întâmpinare, însă, fiind prezent la termenul de judecată din 19 iulie 2013 a solicitat respingerea ca nefondat a  recursului declarat.

A depus în copie xerox, ordonanţa nr.378/P/3.07.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul T.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport de criticile şi apărările formulate, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, va admite recursul declarat pentru considerentele care vor succede.

Prin contestaţia formulată, contestatoarea a solicitat anularea formelor de executare silită începute în temeiul procesului-verbal de sechestru asigurător nr. 5443/9.08.2012.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 17 iulie 2012 de AFP V s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unei semănătoare SEMA 8 aparţinând IFTG, act care nu a fost contestat în termenul de 15 zile de la comunicare în conformitate cu prevederile art. 129 alin.1 coroborate cu dispoziţiile art. 172 şi 173 din OG nr. 92/2003.

Potrivit art. 399 alin.3 C. proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale.

Întrucât în cauză, contestatoarea nu a solicitat anularea procesului-verbal de sechestru pentru care OG nr. 92/2003 prevede o cale separată de contestare, în cadrul contestaţiei la executare nu se puteau face apărări de fond împotriva întemeiate pe nerespectarea unor prevederi legale cu ocazia încheierii actului respectiv.

Faţă de considerentele expuse, se apreciază că, în mod nelegal, prima instanţă a anulat procesul-verbal de sechestru, deşi nu s-a solicitat anularea acestuia, ci numai a formelor de executare pornite în temeiul acestuia.

Întrucât nu a existat temei legal pentru anularea formelor de executare, în baza art. 312 alin.2 C. proc. civ., sentinţa atacată a fost modificată, în sensul că s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată

Domenii speta

Spete similare