Înșelăciune în convenții. Greșita achitare a inculpatului de către instanța de fond. Rejudecare și condamnare în apel

Prin sentinţa penală a Judecătoriei Mediaş, în baza art. 11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. b C. pr .penală, a fost achitat inculpatul, B I –., cetăţean român, studii şcoală profesională, căsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, administrator la SC V L SRL Moşna, dom. în com. Moşna , , pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii prev. de art.215 alin.1,3 C. penal, în dauna părţii vătămate M P –V.

 S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

A fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Maior Petru Valentin.

A fost obligată  partea civilă M P-V  să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu plata onorariul de avocat din oficiu numit pentru inculpat, s-a dispus a fi avansate din fondurile alocate în acest scop de Ministerul Justiţiei.

S-a constatat că dna H G, traducător autorizat, a prestat suplimentar serviciul de traducere acte de procedură, din data de 13.08.2010- 1 filă şi din 25 august 2010- 4 file, respectiv în total 5 pagini , format A 4.

S-a constatat că nivelul tarifului de plată este de 33,56 lei /pagină.

S-a stabilit onorariul cuvenit traducătorului pentru această prestaţie la suma de 168 lei, dispunându-se ca acesta să fie suportat din fondurile alocate în acest scop de Ministerul Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

În luna iulie 2007, partea vătămată, fiind însoţit de martorul O N, a mers la domiciliul inculpatului, cerându-i sprijin acestuia pentru a-i căuta o locuinţă în comuna Moşna, având intenţia să se stabilească în respectiva localitate. Inculpatul i-a recomandat unde poate găsi o locuinţă de vânzare, însă partea vătămată a revenit la el spunându-i că preţul este mult prea mare şi a refuzat-o , stăruind însă în a-l ruga  să afle de  o locuinţă , pentru că îşi vânduse apartamentul de bloc din Mediaş şi dorea să se stabilească definitiv la ţară. Atunci, inculpatul i-a spus că el însuşi are o locuinţă pe care o deţine în perimetrul firmei pe care o avea la acea dată. Partea vătămată s-a văzut interesată în achiziţia locuinţei respective, fapt pentru care , împreună , s-au deplasat la imobil spre a o vedea şi a decide dacă doreşte sau nu să o cumpere. Ajunşi la faţa locului, partea vătămată şi-a declarat intenţia de a o cumpăra. Drept urmare, au negociat şi asupra preţului ce trebuia plătit , părţile convenind asupra sumei de 12.000 euro, plătibil în două rate, respectiv un avans de 5.000 euro, iar diferenţa la un termen ulterior. În sensul celor convenite părţile au întocmit  după aceea un înscris ce se regăseşte în dosar la fila 6. Partea vătămată a intrat în posesia şi folosinţa casei de locuit, aceasta achitând suma de 5.000 euro, sumă  ce a fost  primită de  către inculpat,  odată ce înscrisul sub semnătură privată a fost perfectat. Imediat,  partea vătămată a  demarat  lucrările de amenajare pe care intenţiona să le facă la locuinţa respectivă. În data de 20 iulie 2007, partea vătămată a mai remis inculpatului suma de 2.000 euro, pentru care s-a emis chitanţă liberatoare. Pe la jumătatea lunii septembrie 2007, inculpatul i-a solicitat părţii vătămate să sisteze lucrările de amenajare la locuinţa în cauză, întrucât reprezentanţii Primăriei Moşna i-au spus să procedeze de această manieră până la finalizarea procedurilor privind constituirea unui titlu asupra terenului aferent locuinţei, inculpatul declarând  părţii vătămate că nu mai vinde nimic şi că-i va restitui toţi banii . Partea vătămată nu a mai continuat lucrările şi s-a retras  găsindu-şi între timp o altă locuinţă în localitatea Aţel.

Determinat de nerestituirea celor 7000 euro şi a contravalorii investiţiilor efectuate, la data de 23 noiembrie 200, partea vătămată a depus o plângere penală - fila 5 dosar,  împotriva inculpatului şi a fiicei acestuia, învinuita U J A, acuzându-i de înşelăciune, prin faptul că aceştia l-au indus în eroare atunci când i-a spus că vânzătoarea este proprietarul imobilului ce urma să fie vândut.

Spre deosebire de partea vătămată, acuzaţiile procurorului deduse din rechizitoriul întocmit,  aduse inculpatului, de înşelăciune în convenţii, s-u fondat pe faptul biunivoc că atât inculpatul cât şi fiica sa au indus în eroare partea vătămată atunci când i-au spus că ei sunt proprietarii imobilului vândut.

În cauză au fost efectuate cercetări şi faţă de fiica inculpatului, învinuita UJ A, faţă de care, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală  şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în sumă de 1.000 lei, pe temeiul art. 11 pct.1 lit.b şi art.10 lit. b ind.1  C. pr. penală – fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni; art.18 ind.1 şi art.91 C. penal.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B I nu a fost luată aceeaşi măsură existând menţionat faptul că acesta a avut rolul determinant în realizarea inducerii în eroare a părţii vătămate cu prilejul perfectării vânzării –cumpărării.

Din acest punct de vedere, instanţa de fond a reţinut că aşa după cum rezultă din înscrisul aflat la fila 6 dosar, convenţia încheiată de părţi are semnificaţia juridică  numai a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, dovadă fiind şi faptul că suma de 5.000 euro era prevăzută să fie dată cu titlu de arvună, promisiune ce a fost întocmită în forma înscrisului sub semnătură privată. S-a arătat în acest sens că promisiunea-bilaterală de vânzare –cumpărare nu este un act juridic translativ de proprietate, iar pentru neexecutarea ei, promitentul-cumpărător poate cere despăgubiri sau dacă imobilul se mai află în proprietatea promitentului-vânzător se poate cere instanţei civile pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act apt de întabulare. 

Totodată, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea de înşelăciune  presupune sub aspectul laturii obiective o acţiune de inducere în eroare realizată prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. A prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă, aceasta fiind varianta de săvârşire a infracţiunii reţinută în rechizitoriu, înseamnă a face să creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există sau care a fost „inventată”. Prin urmare, făptuitorul, prin manopere dolosive creează persoanei vătămate o falsă reprezentare a realităţii.

În cazul de faţă, s-a reţinut că partea vătămată a afirmat existenţa inducerii în eroare, prin faptul prezentării fiicei inculpatului ca fiind proprietarul locuinţei promise. Această aserţiune s-a apreciat că nu se dovedeşte a fi în acord cu realitatea celor întâmplate, întrucât aşa după cum rezultă din primele sale declaraţii de la filele 16- 20  dosar urmărire penală, toate discuţiile purtate şi negocierile asupra vânzării-cumpărării le-a făcut cu inculpatul B I şi nu cu fiica acestuia. Mai mult, arvuna convenită , precum şi suma de 2000 euro, a fost remisă inculpatului şi nicidecum fiicei lui. Coroborând aceste aspecte cu ceea ce martorul O N a declarat la fila 112 dosar, precum că atunci când s-au deplasat pentru a vedea locuinţa, inculpatul a spus, de faţă fiind şi partea vătămată, precum că totul este al său, s-a apreciat că rezultă că de fapt, partea vătămată a avut atunci la încheierea promisiunii,  reprezentarea faptului că inculpatul este promitentul-vânzător şi nicidecum fiica acestuia, fiind însă de acord cu această simulaţie în convenţie prin interpunere de persoană, permisă de legea civilă, din moment ce l-a semnat fără nici un fel de obiecţie.

În actul de acuzare s-a reţinut drept inducere în eroare fapta inculpatului,  care împreună cu fiica dânsului, s-a prezentat drept proprietarul imobilului promis spre vânzare părţii vătămate, manoperele sale dolosive constând în refuzul constant al acestuia de a-i prezenta părţii vătămate actele de proprietate, refuz fondat pe inexistenţa  unui titlu de proprietate, adevăratul proprietar fiind Primăria comunei Moşna.

Din adresa de la fila 9 dosar urmărire penală, emisă de Primăria com.Moşna, s-a reţinut că rezultă însă că clădirea şi anexele construite pe terenul situat în com. Moşna nr.1 A sunt ale  inculpatului, fapt ce s-a apreciat că denotă că acesta este proprietarul locuinţei promise spre vânzare părţii vătămate. Tot din aceeaşi adresă, s-a reţinut că rezultă că şi pentru terenul aferent, inculpatul a făcut demersuri pentru transferul dreptului de proprietate, dar că aceste proceduri au fost temporizate de necesitatea efectuării unei documentaţii de trecere din domeniul public în domeniul privat.

 În atare situaţie, s-a apreciat că devine mai mult decât evident că în privinţa locuinţei promise spre vânzare părţii vătămate, inculpatul nu a deturnat în nici un fel realitatea , dânsul fiind constructorul casei.

De asemenea, s-a arătat că martorul O N care a fost tot timpul prezent atunci când s-au purtat discuţiile legate de vânzarea-cumpărarea imobilului promis, a relatat la fila 42 dosar urmărire penală, că inculpatul i-a spus părţii vătămate că momentan nu are documentele care să ateste situaţia juridică a imobilului, dar că în perioada imediat următoare va fi în măsură să prezinte aceste documente  şi să încheie contract de vânzare-cumpărare autentificat la notar. Acest fapt s-a reţinut că se coroborează cu declaraţia însăşi a  părţii vătămate care, la fila 111 dosar, a afirmat că inculpatul i-a promis că a doua zi va merge la consiliu şi îşi va pune actele în regulă pentru a se putea perfecta vânzarea. În opinia primei instanţe, acest lucru, precum că i-a spus că merge la consiliu să îşi pună actele în regulă, denunţă fără  putinţă de tăgadă că partea vătămată a ştiut la momentul încheierii acelei promisiuni de vânzare-cumpărare că inculpatul nu figura în acte ca fiind proprietarul imobilului promis, titlul său  fiind supus unei condiţii viitoare „a punerii actelor în regulă ”, acceptând totuşi încheierea convenţiei chiar şi într-o astfel de situaţie.

În aceste condiţii, s-a apreciat că rezultă aşadar că, preconizata acţiune de  inducere în eroare nu a existat, partea vătămată a ştiut care era de fapt situaţia reală a imobilului, dar sub presiunea faptului că avea nevoie urgentă de o locuinţă a acceptat perfectarea convenţiei în ideea că ulterior lucrurile vor fi reglementate, ceea ce nu s-a mai întâmplat, deoarece procedurile privind un eventual transfer al dreptului de proprietate asupra terenului  sunt temporizate datorită neperfectării de către Primăria com. Moşna a documentaţiei de trecere din domeniul public al comunei  Moşna în domeniul privat al acestei entităţi juridice.

În atare situaţie, în lipsa unor acte materiale obiective de inducere în eroare,  şi faţă de împrejurarea că inculpatul poate fi considerat  într-adevăr proprietarul locuinţei, prin răsturnarea prezumţiei prev. de art. 492 C. civil, în contextul în care inculpatul este cel ce a  construit-o,  având transferat dreptul de detenţie asupra terenului pe bază de închiriere, şi faţă de care proprietarul fondului nu a avut pretenţii asupra construcţiei din moment ce intenţiona să constituie un drept real şi asupra terenului în favoarea inculpatului, s-a apreciat că devine mai mult decât evident că raportul juridic dedus din tranzacţia încheiată cu partea vătămată are semnificaţia unui raport civil şi nicidecum a unui raport de drept penal, urmând a fi soluţionat de instanţa civilă. În atare situaţie, s-a mai apreciat că devine lipsit de relevanţă faptul că avea sau nu constituit acest drept prin înscriere în carte funciară, obiect al unei promisiuni de vânzare putând să fie şi lucruri sau drepturi viitoare.

S-a arătat de asemenea că un argument în plus în sensul concluziei enunţate, îl constituie şi faptul că potrivit precizărilor de la filele 117-118 dosar, însăşi partea vătămată a calificat tranzacţia cu inculpatul ca având semnificaţia juridică a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, cerând totodată şi aplicarea unor sancţiuni specifice raporturilor de drept civil, anularea actului respectiv constatarea nulităţii absolute a actului încheiat, cu răspunderea specifică,a dezdăunării promitentului-cumpărător.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. b C. pr. Penală, s-a dispus achitarea inculpatului, pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin.1,3 C. penal, şi în consecinţă în baza art. 346 alin.4 C. pr .penală, instanţa de fond a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă, pentru care s-a reţinut că partea vătămată M P-V are deschisă calea pentru valorificarea ei, la instanţa civilă.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă judecătoria Mediaş şi partea civilă M P V.

Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, întrucât în mod nejustificat a fost achitat inculpatul pentru că existau probe certe că acesta a acţionat cu intenţia directă de a duce în eroare partea vătămată şi de a-i crea un prejudiciu.

Partea civilă a criticat sentinţa pentru aceleaşi considerente ca şi Ministerul Public, respectiv că din probele administrate reiese că fapta constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii.

Tribunalul, analizând sentinţa atacată în raport de motivele invocate cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. 2 C.pr.pen., sub toate aspectele, a constatat că apelurile sunt fondate.

Astfel, din probele administrate atât în timpul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, reiese că la data încheierii convenţiei, 10 iulie 2007, inculpatul a susţinut că este proprietar al terenului şi clădirii oferite părţii vătămate spre vânzare. Această împrejurare nu era reală pentru că, cel puţin în ceea ce priveşte terenul, inculpatul a dus în eroare partea vătămată, acesta făcând parte din domeniul public aşa cum reiese din înscrisurile emanate de la Primăria Comunei Moşna.

Susţinerile inculpatului, aşa cum au fost făcute, au determinat partea vătămată să încheie convenţia, plătindu-i şi un avans de 5.000 euro, ulterior dându-i încă 2.000 euro, şi începând să facă o serie de amenajări.

Reaua credinţă a inculpatului reiese din aceea că la data încheierii convenţiei nu avea nici un drept asupra terenului care îi fusese închiriat de primăria din comună doar până în anul 2002. De asemenea, clădirile edificate de inculpat pe teren, nu aveau clarificat statutul juridic.

În concluzie, acţiunea inculpatului de a fi indus în eroare partea vătămată cu ocazia încheierii convenţiei, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 C.p.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a C.pr.pen., au fost admise ambele apeluri, a fost desfiinţată în parte sentinţa atacată, sub aspectul laturii penale şi civile şi s-a  procedat la rejudecarea cauzei.

În temeiul art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la la 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii.

În baza art. 71 alin. 2 C.pen., i s-au  interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

Fiind îndeplinite condiţiile art. 81 C.pen., s-a  dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe o perioadă de 4 ani ce constituie termen de încercare.

Conform art. 359 C.pr.pen., i s-a  atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate prevăzute de art. 83 C.pen.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen., s-a va dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată, aceasta urmează a fost admisă în parte, sub aspectul obligării inculpatului de a-i plăti suma de 7.000 euro care a reprezentat preţul tranzacţiei.

Partea civilă a mai solicitat să i se plătească şi contravaloarea unor lucrări făcute, dar cu privire la cuantumul acestora nu a făcut nici un fel de dovadă, aşa încât aceasta nu-i va fi acordată.

A fost restabilită şi situaţia anterioară în sensul că a fost desfiinţat în totalitate înscrisul încheiat la data de 10 iulie 2007 intitulat „contract de vânzare – cumpărare”.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Ca urmare a condamnării inculpatului, a fost obligat conform art. 191 C.pr.pen. să plătească 1.000 lei cheltuieli judiciare statului, în toate ciclurile procesuale, din care suma de 600 lei reprezintă onorariile pentru avocaţii desemnaţi din oficiu, şi care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Conform art. 193 C.p.p., inculpatul a fost obligat să  plătească cheltuieli judiciare şi părţii civile, în toate ciclurile procesuale, în cuantum de 4.700 lei.

Domenii speta

Spete similare