Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de ultraj. Casarea în parte a sentinţei instanţei de fond sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea de ultraj în cea de loviri sau alte violenţe.

Prin sentinţa penală nr. 789/20.12.2010 a Judecătoriei Sibiu a fost a schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpaţilor A N şi S R D, din infracţiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 C.pen. în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen.

În baza art. 180 alin. 2 C.pen  cu aplicarea art. 63 alin. 3 teza a-II-a C.pen. fiecare inculpat a fost condamnat la câte o pedeapsă de 2.500 lei amendă penală.

S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 63 ind. 1 C.pen.

În baza art. 14 şi 346 alin. 1 C.p.p. cu aplicarea art. 998-999 C.civ. şi a art. 1003 C.civ.  inculpaţii au fost obligaţi în solidar, la plata către partea vătămată B B A a contravalorii în lei a sumei de 2.000 Euro cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.p.p. a fost obligat fiecare inculpat la plata  a câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că, în dimineaţa zilei de 15.11.2008, partea vătămată din prezenta cauză împreună cu mai mulţi colegi (N V, G C şi V M) se afla în clubul L din municipiul Sibiu fiind poziţionată la masa de la bar şi desfăşurând activităţi specifice profesiei sau asistând pur şi simplu la un concert (aspect neelucidat cu certitudine de către instanţă şi mai puţin important în economia cauzei). În acelaşi club la una dintre mese se aflau şi cei doi inculpaţi din prezenta cauză însoţiţi de prietenii lor.

La un moment dat inculpatul A N s-a ridicat de la masă şi s-a îndreptat spre toaleta localului. La întoarcere inculpatul se loveşte involuntar de martorul V M. Contactul fizic dintre cei doi a dat naştere unui schimb de replici în cadrul căruia cei doi îşi cer reciproc explicaţii pentru atitudinea lor.

După acest moment inculpatul A N s-a deplasat la masa sa de unde după un timp scurt a revenit însoţit de inculpatul S R D  la locul în care se afla partea vătămată. Inculpatul A N l-a prins de gât pe partea vătămată şi l-a tras spre mijlocul ringului de dans în încercare de a-l duce cu forţa la masa sa. Încercarea părţii vătămate de a se elibera din strânsoarea inculpatului a fost zădărnicită de către inculpatul S R D ce îi imobilizează mâinile. În momentul în care cei trei ajung pe ringul de dans inculpatul A N i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu pumnul în zona feţei iar inculpatul S R D, o lovitură cu pumnul în zona spatelui.

Intervenţia colegilor părţii vătămate şi a oamenilor de ordine din club a pus capăt incidentului.

Partea vătămată împreună cu colegii săi au părăsit localul şi au anunţat organele de poliţie. După sosirea organelor de poliţie părţile din prezenta cauză s-au deplasat la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu unde sunt audiate.

Urmare a loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul încadrării juridice a faptei instanţa de fond a reţinut că fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, această faptă fiind dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, cu certificatul  medico-legal eliberat în ziua incidentului şi cu declaraţiile martorilor N V, V M şi G C.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj  prev. de art. 239 alin. 2 C.pen. instanţa de fond a reţinut că prima teză a acestui text legal nu îşi găseşte aplicarea în cauză întrucât partea vătămată nu purta la momentul incidentului nici un semn distinctiv specific profesiei (uniformă, insignă, legitimaţie) şi nu şi-a declinat  calitatea de  poliţist, iar pe de altă parte, unul dintre martorii propuşi de partea vătămată (V M) a afirmat faptul că partea vătămată se afla în club întrucât se desfăşura un concert.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că nu este incidentă nici teza a II-a a textului de lege citat, întrucât anterior prezentului incident între partea vătămată şi inculpat nu a avut loc niciun contact direct pe linia profesională a părţii vătămate, neexistând probe la dosarul cauzei potrivit cărora partea vătămată ar fi efectuat activităţi de urmărire penală, ar fi anchetat pe inculpatul A N sau ar fi luat personal vreo măsură împotriva acestuia, pentru a determina o eventuală reacţie de răzbunare a inculpatului.

În consecinţă, apreciind că există probabilitatea  ca inculpatul să fi cunoscut calitatea de poliţist a părţii vătămate, instanţa de fond a  constatat că, în cauză, nu s-a dovedit faptul că inculpaţii au acţionat motivaţi de dorinţa de a aplica o corecţie părţii vătămate, astfel că a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de ar. 180 alin. 2 C.pen.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi inculpaţii A N şi S R D.

În recursul formulat, Parchetul a solicitat casarea sentinţei şi schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de lovire sau alte violenţe – prev. de art. 180 alin. 2 C.pen. în infracţiunea de ultraj – prev. de art. 239 alin. 2 şi 5 C.pen., cu motivarea că inculpaţii au acţionat având cunoştinţă  de calitatea părţii vătămate şi de activităţile desfăşurate de acesta, fapta lor fiind motivată tocmai de acest lucru.

În recursul formulat inculpatul S R D a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. b ind. 1 C.p.p., iar în subsidiar reducerea amenzii penale şi a daunelor morale prin reţinerea circumstanţelor atenuante, cu motivarea că probele administrate în cauză nu dovedesc intenţia inculpatului de a agresa partea vătămată, iar declaraţiile  martorilor au fost reţinute arbitrar de către instanţa de fond.

Inculpatul A N nu a formulat în scris motivele de recurs şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a susţine recursul formulat, astfel că instanţa îl va examina în limitele prev. de art. 385 ind. 9 pct. 3 C.p.p.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 385 ind. 6 pct. 3 C.p.p., Tribunalul a constatat că recursul Parchetului este fondat si in consecinta ,  în baza art. 185 ind. 15 pct. 2 lit. d C.p.p. a fost admis, casată  în parte hotărârea atacată, sub aspectul laturii penale, si a rejudecat, pentru următoarele considerente:

Probatoriul administrat în cauză (declaraţia părţii vătămate, certificatul medico - legal, declaraţiile martorilor M P, M I, F S, N V, V M,  L A, L V, N C,  B N, N V, S T., M S., B M., S C, D M, O C., R, T C,  T C, D A, R A., G M., C A., declaraţia părţii vătămate B B, declaraţiile inculpaţilor, rapoarte de activitate, planşe fotografice, delegaţii ale organelor de urmărire penală) confirmă starea de fapt reţinută de către instanţa de fond.

Astfel, martorii N V, V M, S T, M S, B M., S C confirmă faptul că între inculpaţi şi partea vătămată a existat o altercaţie în cadrul căreia partea vătămată a fost agresată de cei doi inculpaţi, fiind lovită cu pumnul la nivelul feţei de către inculpatul A. Acest eveniment a produs agitaţie pe ringul de dans, astfel cum declară martorul B M . Dintre aceşti martori care confirmă existenţa incidentului dintre părţi doar martorii N V, V M şi S C sunt colegi cu partea vătămată, în timp ce ceilalţi martori sunt martori neutri care au fost prezenţi în incinta barului, la momentul incidentului.

Declaraţiile acestor martori se coroborează cu rapoartele întocmite  de organele de poliţie care au intervenit imediat după incident , care confirmă faptul că inculpatul A a manifestat un comportament recalcitrant şi agresiv la adresa organelor de poliţie, iar partea vătămată B B nu se afla în stare de ebrietate, fiind lucid şi coerent.

De asemenea, raportul agentului de poliţie DM  confirmă faptul că singura persoană care a consimţit să dea declaraţie în cauză a fost administratorul clubului, B M, ceilalţi doi angajaţi refuzând să dea declaraţii de teama inculpaţilor care sunt cunoscuţi ca fiind persoane violente.

Alături de aceşti martori, au mai dat declaraţii în cauză şi martorii M M, M P, M I., Fl M, L A, N C. şi B N, ale căror declaraţii îmbracă acelaşi tipar şi care atestă faptul că între partea vătămată şi inculpatul Ardelean a avut loc un incident în care partea vătămată l-a împins pe inculpat cu umărul, între cei doi purtându-se o mică discuţie, după care inculpatul a fost scuipat de partea vătămată. Incidentul s-a finalizat cu o altă discuţie paşnică purtată între cei doi inculpaţi şi partea vătămată şi însoţitorul său.

Această variantă a martorilor este infirmată de martorii N V şi S C care însoţeau partea vătămată, de certificatul medico – legal al părţii vătămate, de declaraţiile celorlalţi martori prezenţi la incident şi care sunt persoane neutre faţă de cele două parţi (S C, M S., B M,  V M).

De altfel, martorii M P, N C şi B N sunt angajaţi ai clubului L în timp ce restul martorilor sunt prieteni ai inculpatului, astfel că în  mod corect instanţa de fond a înlăturat aceste declaraţii apreciindu-le ca fiind nesincere.

O altă categorie de martori o reprezintă cea formată din persoane care au fost prezente în club în seara incidentului dar care au părăsit clubul înainte de producerea incidentului, astfel că nu au fost în măsură să furnizeze elemente concrete legate de incidentul dintre părţi

În schimb, martorul DM  confirmă faptul că în anul 2008 a mai avut loc un incident între partea vătămată şi inculpatul A, în barul NN, incident în care inculpatul a manifestat o atitudine provocatoare şi sfidătoare la adresa părţii vătămate pe care o cunoştea din perioada arestării clanului T.

Pe de altă parte martora  T C  confirmă faptul că a auzit afirmaţia inculpatului A N potrivit căreia va aduce martori care să arate că partea vătămată era în stare de ebrietate, nefiind în uniformă, aspecte relatate ulterior de martorii propuşi de inculpat.

În aceste condiţii, Tribunalul a apreciat că în cauză s-a dovedit, fără dubiu existenţa incidentului dintre părţi, în care inculpaţii au agresat partea vătămată, agresiune în urma căreia acesta a suferit 8-9 zile de  îngrijiri medicale.

Sub aspectul încadrării juridice a faptei, Tribunalul a constatat că în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a acesteia din infracţiunea de ultraj în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, reţinând că nu sunt incidente, în cauză teza întâi şi teza a II.a a art. 239 alin. 2C.pen., întrucât partea vătămată nu purta un semn distinctiv specific profesiei şi nu şi-a declinat calitatea, iar  pe de altă parte, nu s-a dovedit faptul că atitudinea inculpaţilor a fost determinată de conduita profesională anterioară a părţii vătămate.

În speţă, dată fiind calitatea părţii vătămate, de subinspector în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate , şi  specificul muncii acestuia, de  supraveghere şi informare cu privire la diferite persoane suspecte, Tribunalul a apreciat că, în mod evident, acesta nu putea acţiona în uniformă sau prin declinarea calităţii, întrucât acest lucru ar fi compromis întreaga activitate desfăşurată.

De altfel, martorii S C şi N V afirmă prin raportul întocmit în data de 17.11.2008  faptul că se aflau împreună  cu partea vătămată în clubul L pentru a desfăşura activităţi specifice de culegere de informaţii şi supraveghere calificată a persoanelor suspecte, coordonate prin planul de acţiune. Aceste aspecte nu au fost înlăturate prin alte mijloace de probă astfel că, tribunalul a apreciat ca fiind eronată reţinerea instanţei de fond potrivit căreia prima teză a art. 239 alin. 2 C.pen. nu este incidentă în speţă.

Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că acţiunea inculpaţilor este strâns legată de activitatea profesională anterioară a părţii vătămate, astfel că este incidentă în speţă, şi cea de a II . a teză a art. 239 alin. 2 C.pen., cea potrivit căreia acţiunea s-a datorat unor fapte îndeplinite de partea vătămată în exerciţiul funcţiunii.

În speţă s-a dovedit faptul că partea vătămată a participat la data de 12.04.2008 la executarea mandatului de aducere al învinuitului T D şi la escortarea învinuiţilor  între care şi inculpatul AN la procurorul DIICOT şi la instanţa de judecată, în baza delegaţiei primite prin rezoluţia procurorului ..

Mai  mult decât atât, această calitate a părţii vătămate şi atribuţiile sale de serviciu  au determinat şi  anteriorul conflict al părţilor desfăşurat în localul NN.

În aceste condiţii, Tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite  toate elementele constitutive ale  infracţiunii de ultraj, inculpaţii agresând partea vătămată în virtutea faptului că era ofiţer de poliţie şi făcuse parte din escorta inculpatului A într-un dosar anterior, inculpaţii acţionând cu intenţia specifică de a aplica o corecţie părţii vătămate datorită calităţii şi atribuţiilor sale de serviciu.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul a înlăturat din sentinţa recurată aplicarea dispoziţiilor art. 334 C.p.p. privitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de ultraj în infracţiunea de lovire sau alte violenţe.

În baza art. 239 alin. 2 C.pen. a condamnat inculpatul A N la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

La individualizarea pedepsei a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C.pen. dar şi împrejurările concrete ale faptei (săvârşită într-un loc public, în prezenţa a numeroase persoane, în timpul nopţii (prin acte de violenţă fizică) scopul  urmărit (aplicarea unei corecţii părţii vătămate), urmările produse (leziunile vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale) precum şi circumstanţele personale ale inculpatului (fără antecedente penale dar faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi art. 194 alin. 1 C.pen. şi care a manifestat o atitudine nesinceră încercând a determina martorii personali să dea declaraţii favorabile lui).

În baza art. 71 C.pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 pct. 1 lit. a teza a II a, lit. b C.pen., întrucât faţă de natura faptei săvârşite (o infracţiune contra autorităţii) Tribunalul  a apreciat că acesta nu prezintă garanţii morale pentru a exercita o funcţie electivă publică sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate, Tribunalul având în vedere limitele pedepsei, faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, motiv pentru care, în baza art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de a an închisoare pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare în condiţiile art. 82 C.pen.

În baza art. 359 C.p.p. rap. la art. 83 C.pen. a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării pedepsei principale s-a  suspendat executarea pedepsei accesorii.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul S R D, Tribunalul a constatat că fapta acestuia de a imobiliza partea vătămată şi de a o lovi cu pumnul în zona toracică, în încercarea de a-l ajuta de inculpatul Ardelean să îi aplice o corecţie părţii vătămate datorită calităţii şi atribuţiilor de serviciu ale acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prev. art. 239 alin. 2 C.pen.

Deşi inculpatul a invocat lipsa de intenţie de a lovi sau agresa partea vătămată şi lipsa unui motiv personal de răzbunare împotriva părţii vătămate, infracţiunea poate fi săvârşită şi cu intenţie  indirectă, inculpatul acceptând producerea rezultatului infracţiunii.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul a aplicat acestuia o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj, având în vedere împrejurările comiterii faptei (într-un local plin de persoane, în timpul nopţii, prin agresarea fizică a părţii vătămate) scopul urmărit (ajutorul dat inculpatului Ardelean care, în realitate nu fusese agresat de partea vătămată şi care discuta cu acesta la momentul  intervenţiei coinculpatului) dar şi gradul de contribuţie a acestui inculpat (acesta intervenind în conflictul determinat de celălalt inculpat) şi de circumstanţele personale ale acestuia (fără antecedente penale).

Alături de această pedeapsă i s-a  aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 pct. 1 lit. a teza a II a, lit. b C.pen., întrucât fapta săvârşită îl face incompatibil cu exercitarea unei funcţii ce implică tocmai exerciţiul autorităţii de stat.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, întrucât pedeapsa aplicată este de 6 luni închisoare iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, motiv pentru care, în baza art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de a an închisoare pe o durată de 2 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare în condiţiile art. 82 C.pen.

În baza art. 359 C.p.p. rap. la art. 83 C.pen.  a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării pedepsei principale s-a  suspendat executarea pedepsei accesorii.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate au fost menţinute.

Pentru considerentele învederate mai sus recursurile inculpaţilor A N şi S R D s-au privit a fi nefondate şi în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b  C.p.p. au  fost respinse.

Domenii speta

Spete similare