Evaziune fiscală prin stopaj la sursă

Constată că prin sentinţa penală nr. 333 din 13.11.2008 pronunţată de Judecătoria Mediaş în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 63 alin. 3 C.p., a fost condamnată inculpata F.M. G., la pedeapsa amenzii de 1000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin stopaj la sursă cu prejudiciu de 860 lei, nerecuperat.

S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 631 C.p.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.p.p., a fost achitată inculpata pentru infracţiunea de folosirea bunurilor societăţii comerciale în scop contrar intereselor acesteia prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. d C.p.p. a fost achitată inculpata pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.p.p., a fost achitată inculpata pentru infracţiunea de fals în contabilitate prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C.p..

A fost obligată inculpata să plătească părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală/ Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, suma totală de 860 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care s-au adăugat dobânzile, penalităţile de întârziere aferente, calculate până la achitarea datoriei.

Au fost respinse celelalte pretenţii băneşti formulate de partea civilă.

S-a constat că onorariul  cuvenit expertului contabil A. A., în sumă de 1500 lei, a fost achitat în întregime şi s-a dispus eliberarea sumei acestuia.

A fost obligată inculpata să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut în fapt că inculpata F. M. G. a fost asociat al unei societăţi comerciale denumite SC „D.” Pe baza unei procuri de administrare, din 25 ianuarie 2002, dată de ceilalţi doi asociaţi ai firmei, numiţii H. M. şi P. T., inculpata s-a ocupat efectiv de administrarea şi conducerea activităţii societăţii comerciale. Aceste împrejurări rezultă din înscrisurile aflate în copie la filele 76 şi 170 dosar fond.

Determinat de faptul că în perioada iulie – octombrie 2005, întreg patrimoniul firmei a fost vândut la licitaţie pentru recuperarea creanţelor diverşilor creditori, persoane fizice, iar societatea figura cu datorii restante către bugetul de stat, organele inspecţiei fiscale au procedat la efectuarea unui control în perioada 07.09.2006-19.10.2006 asupra modului în care a fost administrată firma şi conduse evidenţele contabile. De pe urma acestui control, s-a făcut o sesizare penală, care a fost şi actul pe baza căruia a fost declanşată, începută urmărirea penală şi apoi, pusă în mişcare acţiunea penală, inculpata fiind trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunilor menţionate.

Instanţa a apreciat că probele cauzei atestă în mod indubitabil că în perioada februarie 2004 septembrie 2005, inculpata F. M. G. în baza mandatului de reprezentare dat de ceilalţi doi asociaţi a contractat o serie de împrumuturi în valută de la diferite persoane fizice pentru care au fost întocmite înscrisuri în formă autentică fie la aceeaşi dată cu cea a contractării împrumutului fie la o dată ulterioară. Astfel din înscrisurile de la filele 173-182 dosar fond, rezultă că inculpata a luat cu împrumut suma totală de 7700 euro de la martorul C. D., primită în tranşe în data de 10.05.2005; 29.04.2005;04.04.2005; 03.03.2005; 19.02.2005; 20.04.2004- filele 161,177 dosar fond. De la martorul P. a primit suma de 8800 euro, prima dată suma de 5300 euro în 07.04.2004 şi apoi 3500 euro în data de 24.08.2005 – conform f. 164,175 dosar fond. De la martorul R. R., a primit suma de 5000 euro în data de 31.08.2005 – filele 165,174 dosar fond; de la martorul F. P. O. suma de 7000 euro primită în data de 12.01.2005, contractul fiind încheiat ulterior în 30.08.2005 conform filei 166-173 dosar fond. De la martorul P. F. a primit suma de 4000 euro, potrivit filei 168, 242 dosar fond; de la martorul M. E., suma de 13.100 euro primită în data de 17.09.2005; de la martorul Z. D., suma de 6000 euro, fila 180 dosar; de la martorul P. F., suma de 4.000 euro primită în tranşe în data de 12.02.2004, 03.09.2004, 18.01.2005,04.02.2005 conform filei 182 dosar şi de la martorul B. A. a primit suma de 6500 euro, în data de 31.08.2005 conform filei 182 dosar. Sumele sunt importante, iar inculpata este acuzată că a folosit aceşti bani în interesul propriu întrucât sumele de bani nu erau evidenţiate în scriptele contabile decât numai după ce martorii enunţaţi nu şi-au recuperat creanţele din preţul obţinut de pe urma vânzării la licitaţie a activelor patrimoniului societăţii. În această privinţă este de precizat că nici o probă nu oferă un indiciu precum că aceşti bani au fost folosiţi în interesul propriu al inculpatei, în vreuna din modalităţile concrete care să ateste o astfel de destinaţie. Acuzarea atunci când afirmă acest fapt, consideră instanţa de fond, se bazează practic pe o prezumţie dedusă din împrejurarea simplă că împrumuturile nu figurează ca fiind înregistrate în bilanţul din 30.09.2005 şi în conturile în care ar fi trebuit să se reflecte aceste operaţiuni contabile; nefiind înregistrate se consideră că banii ar fi fost folosiţi de către inculpată în scop personal. Această deducţie însă nu se certifică  a fi conformă cu realitatea, probele cauzei dovedind contrariul unei astfel de situaţii.

Se mai menţionează în hotărârea atacată, că împrejurările de fapt enunţate coroborate cu menţiunea din raportul inspecţiei fiscale anume că societatea şi-a încetat activitatea numai începând cu data de 01.11.2005, deci la o dată ulterioară ultimului împrumut contractat, denunţă existenţa unor indicii asupra faptului că banii împrumutaţi deşi nu au fost evidenţiaţi în bilanţul de la sfârşitul trimestrului III al anului 2005, au fost folosiţi în fapt în interesul societăţii, neexistând nici cea mai mică dovadă că inculpata ar fi folosit bani în interesul său personal. De altfel, jurnalul de casă este tot un document de evidenţă contabilă, iar faptul că inculpata a depus sume de bani împrumutate, chiar înainte de a fi întocmite actele în formă autentică, susţin buna credinţă şi nicidecum reaua credinţă la care face referire textul legal care incriminează fapta respectivă ca fiind infracţiune. Mai mult în măsura în care într-adevăr inculpata ar fi folosit cu rea credinţă aceşti bani în scop contrar societăţii pe care o administra, primii prejudiciaţi ar fi fost ceilalţi doi asociaţi, dar cu toate acestea nici unul dintre ei nu au reclamat o astfel de situaţie, sesizarea fiind făcută şi depusă de către organele fiscale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, solicitând obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente, la întreaga sumă constatată cu titlu de prejudiciu de organul de inspecţie şi expertiza contabilă efectuată.

Analizând sentinţa atacată sub aspectul motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 371-373 C.pr.pen., Tribunalul va respinge apelul formulat, pentru următoarele considerente:

În ce priveşte săvârşirea infracţiunii de folosirea bunurilor societăţii comerciale în scop contrar intereselor acesteia, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, din actele existente la dosar, şi anume bilanţul contabil de la sfârşitul trimestrului III al anului 2005 şi jurnalul de casă, rezultă că banii împrumutaţi au fost folosiţi în interesul societăţii, nefiind dovedită reaua-credinţă a inculpatei şi nici interesul acesteia în a folosi banii în scop personal.

De altfel, în mod corect prima instanţă a reţinut aspectul că ceilalţi asociaţi nu au reclamat o atare situaţie, sesizarea fiind făcută şi depusă de organele fiscale.

În ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de fals în contabilitate şi evaziune fiscală, tribunalul reţine că sumele primite în urma încheierii contractelor de împrumut sunt evidenţiate în jurnalul de casă, care este tot un act contabil, iar intenţia de fraudare a statului nu subzistă, câtă vreme nu există nici un fel de prejudiciu din neînregistrarea lor.

Mai mult, această datorie apare menţionată în balanţa din 31.12.2005, astfel încât omisiunea înregistrării contractelor nu este consecinţa intenţiei.

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, din raportul inspecţiei fiscale rezultă că sumele reţinute în plus de către organele fiscale ca fiind datorate de societatea administrată de inculpată sunt consecinţa unor recalculări efectuate de inspectori strict pe baza metodei FIFO, cu toate că inculpata a folosit atât metoda FIFO, cât şi determinarea stocului în funcţie de metoda mediei preţurilor.

Astfel, în mod corect prima instanţă a considerat că diferenţa de impozit pe profit aferentă perioadei 01.01.2004 – 31.12.2005 şi a celei privind T.V.A.-ul aferentă perioadei 01.01.2001 – 31.07.2006, provine exclusiv din efectuarea unor operaţii de recalculare a bazei de impozitare, prin reaprecierea unor cheltuieli ca fiind deductibile, în condiţiile în care toate veniturile firmei au fost evidenţiate contabil, astfel încât aceste diferenţe nu sunt consecinţa vreunei intenţii de fraudă a inculpatei, care să se concretizeze în vreuna dintre formele prevăzute de lege.

În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală prin stopaj la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, Tribunalul reţine că acest act normativ a intrat în vigoare la data de 26.08.2005, anterior actele de evaziune fiscală fiind definite şi reglementate de Legea nr. 87/1994, unde nereţinerea şi nevărsarea taxelor era reţinută ca fiind contravenţie.

Astfel, în ce priveşte luna mai 2005, această faptă nu intră sub incidenţa Legii nr. 241/2005, iar pentru cealaltă perioadă, cu toate că au fost reţinute contribuţiile de către angajator, nu s-au făcut vărsămintele legale la bugetul statului, astfel încât în mod corect prima instanţă a reţinut săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin stopaj la sursă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, în sarcina inculpatei.

Pedeapsa a fost corect individualizată şi dozată, respectându-se prev. art. 52 şi 72 C.pen.

De asemenea, şi latura civilă a fost corect soluţionată, în sensul că inculpata datorează părţii civile numai prejudiciul aferent lunilor septembrie – octombrie 2005, celelalte sume solicitate neputând fi reţinute în sarcina inculpatei, neexistând vinovăţia acesteia pentru faptele care au condus la acest prejudiciu.

Astfel, în baza considerentelor enunţate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.pen., se va respinge ca nefondat apelul formulat, menţinându-se hotărârea atacată.

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare