Litigii de muncă – încetarea suspendării contractului individual de muncă, dispuse în temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinţe diferite în funcţie de soluţia pronunţată prin hotărârea judecătorească penală definitivă

Asupra recursurilor de faţă;

Constata ca, prin sentinţa civila nr.838/25.04.2013, Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul D.M., în contradictoriu cu pârâta S.C. O P S.A. şi a anulat decizia nr. 97/02.06.2003 de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care ar fi trebuit să beneficieze în perioada 02.06.2003 – 03.10.2003 şi suma de 1000 lei cu titlu de daune morale.

A respins celelalte pretenţii.

Pentru a pronunţa aceasta sentinţa instanţa a reţinut următoarele.

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 20.06.2003, sub nr. 302/M/2003, reclamantul D.M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. P S.A. B, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor calculate de la data de 02.06.2003 până în prezent, precum şi la plata sumei de 50.000.000 lei cu titlul de daune morale şi a cheltuielilor de judecată .

Prin decizia nr.97/02.06.2003 de suspendare a contractului individual de muncă emisă de intimata SNP P S.A.- Sucursala P Braşov s-a decis suspendarea contractului de muncă al contestatorului D.M. începând cu data de 02.06.2003 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa ca urmare a plângerii penale nr.11839/27.11.2002 înregistrată la I.P.J. Braşov ( fila 3 vol I ).

Contestatorul D.M. a fost angajatul societăţii intimate în perioada 01.04.1998-03.10.2003 în funcţiile  de şef serviciu comercial, respectiv economist, aşa cum rezultă din copia carnetului de muncă seria O.g.nr.532592 aflată la filele 64-82 din vol. II al dosarului. Raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data de 03.10.2003 în baza art.55c lit. b Codul Muncii ( fila 58 şi 81 vol II).

Prin plângerea penală înregistrată la Inspectoratul de Poliţie Braşov sub nr.11839/26.11.2002, intimata a solicitat tragerea la răspundere penală a contestatorului D.M., angajat la Sucursala P Braşov în funcţia de economist, pentru săvârşirea infracţiunilor de gestiune frauduloasă şi neglijenţă în serviciu pe care susţine că le-a săvârşit în perioada în care a avut funcţia de adjunct şef Secţie Comercializare C ( filele 24-25).

Prin ordonanţa din 05.03.2009 emisă în dosar nr.9374/P/2008 de Parchetul de pe lângă  Judecătoria Braşov s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului D.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 249 Cod  penal raportat la art.258 Cod penal şi de  gestiune frauduloasă, prevăzută de art.214 cod penal întrucât în cauză nu erau întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

Conform art.52 alin 1 lit. c Codul muncii, astfel cum se prezenta la data emiterii deciziei contestate, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Prin urmare, angajatorul poate decide suspendarea contractului individual de muncă al salariatului numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: angajatorul a făcut plângere penală împotriva salariatului sau salariatul a fost trimis în judecată şi plângerea penală să fie formulată sau trimiterea în judecată să fie dispusă pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută de salariatul în cauză.

În speţă însă, intimata, căreia îi revenea sarcina probei conform art.272 Codul muncii, nu a dovedit decât îndeplinirea primei condiţii menţionate mai sus.

Înainte cu o zi de înregistrarea plângerii penale, contestatorul D.M. a fost schimbat din funcţia de şef serviciu în aceea de economist la Serviciul Comercial, funcţie ce nu presupunea efectuarea unor sarcini de genul celor menţionate în plângerea penală.

În consecinţă, constatând că măsura suspendării contractului individual de muncă a fost dispusă cu nerespectarea dispoziţiilor art.52 alin.1 lit. c. Codul muncii, tribunalul urmează a admite cererea de anulare a deciziei nr.97/02.06.2003 de suspendare a contractului individual de muncă.

Cu privire la cererea de acordare a despăgubirilor materiale, tribunalul reţine că potrivit art.52 alin.2 din acelaşi cod, în cazul prevăzut la alin. 1 lit. c, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatului i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi cu celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Cum contractul individual de muncă încheiat de părţi a fost suspendat în perioada 02.06.2003 - 03.10.2003, la această din urmă dată încetând raporturile de muncă prin acordul părţilor, apreciem că este întemeiată şi cererea de acordare a unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care contestatorul ar fi trebuit să beneficieze  în acest interval de timp.

Nu este întemeiată apărarea intimatei în sensul că în cauza penală nu s-a constatat nevinovăţia contestatorului din moment ce s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art.10 d Cod procedură penală pentru că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Aceasta deoarece termenul de nevinovăţie folosit în art.52 alin.2 Codul muncii nu se confundă cu cel din codul penal.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs in termen, motivat atât reclamantul D.M. cat si pârâta S.C. O P  S.A., în termen, motivat.

Recurentul D.M. critică sentinţa sub aspectul soluţionării cererii de acordare a daunelor morale si materiale. Se susţine ca in mod greşit instanţa a cenzurat cuantumul acestora si nu le-a acordat in întregime.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor materiale se arata ca, instanţa de fond anulând la 25. 04.2013 prin sentinţa pronunţată decizia de suspendare a CIM emisa in 2003 de către intimata ,trebuia sa acorde drepturile salariale cuvenite reclamantului pe toata perioada 2003-2013 si nu sa se limiteze la momentul încetării CIM prin acordul părţilor,deoarece, conform art. 52 alin. 1 litera c din c. muncii instituţia suspendării contractului de munca reprezintă o măsura de protecţie a angajatului al cărui contract de munca nu poate fi desfăcut  până la rămânerea definitiva a hotărârii judecătoreşti.

În ceea ce priveşte despăgubirile morale solicită a fi modificata sentinţa in senul acordării întregii sume de 5000 lei având in vedere consecinţele masuri dispuse de intimata  asupra stării de sănătate a reclamantului.

În drept invocă art. 304 pct.7 si 3041c.pr.civ.

Recurenta O P S.A. a formulat recurs în termen, criticând sentinţa sub aspectul soluţionării cererii de anulare a măsurii suspendării dispuse. Se arată că prin măsura dispusă, recurenta a respectat art. 52 alin. 1 litera c codul muncii în forma în vigoare la data emiterii deciziei de suspendare.

Art. 52 alin. 2 Codul muncii pentru a fi aplicat presupune dovedirea nevinovăţiei reclamantului, ori în speţă, nicio instanţă penală nu s-a pronunţat asupra nevinovăţiei acestuia, ci doar s-a dispus prin ordonanţa procurorului din 25.05.2012 scoaterea de sub urmărirea penală. În temeiul art. 11 litera b şi art. 10 litera d  din c. pr. penală. Prin urmare, nefiind constatată nevinovăţia  reclamantului în cauză, unitatea nu este obligată sa-l reîncadreze şi nici să-i acorde  drepturile salariale de care a fost lipsit. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii în tot a pretenţiilor reclamantului.

Intimata S.C. P O S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, iar recurentul reclamant a formulat concluzii scrise cu privire la recursul pârâtei, fiecare parte punând concluzii cu privire la respingerea recursului părţii adverse.

În cadrul recursului s-a administrat proba cu înscrisuri cu privire la temeinicia daunelor morale pretinse de recurentul reclamant.

Analizând recursul recurentului reclamant instanţa constată că nu este fondat.  Daunele materiale reprezentând  contravaloarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamantul dacă nu ar fi intervenit decizia de suspendare a contractului de muncă, au fost corect limitate  în timp până la momentul în care reclamantul a ales un alt loc de muncă, respectiv până la data de 03.10.2003. Nu pot fi acordate aceste drepturi până la data pronunţării sentinţei care a anulat decizia de suspendare, decât în situaţia în care angajatul ar fi aparţinut aceluiaşi angajator care a luat măsura suspendării contractului individual de muncă faţă de acest salariat. În situaţia în care angajatul a demisionat de la fostul angajator acestuia îi revine obligaţia de a lua act de demisia formulată, neputându-se opune la acest act de voinţă al angajatului, chiar dacă la momentul demisionării măsura suspendării CIM era activă. Prin urmare, angajatul nu se poate opune la actul de voinţă unilateral al angajatului de încetare a CIM – demisia - iar în speţă angajatorul şi-a dat şi acceptul cu privire la acesta, fiind de acord ca motivul încetării CIM să-l constituie art. 55 litera b. acordul părţilor. Pentru a fi viabilă susţinerea recurentului de a i se plăti drepturile salariale până la momentul anulării deciziei de suspendare prin sentinţa de fond, era necesar ca această suspendare considerată ilegală să vizeze un contract de muncă în vigoare, care nu a încetat prin una din modalităţile prevăzute de lege, ori în speţă, a intervenit o cauză de încetare a CIM, care potrivit art. 49 alin. 5 c. muncii actual prevalează suspendării.

În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, instanţa constată critica recurentului nefondată.

În ceea ce priveşte plata daunelor morale, instanţa va respinge pretenţiile contestatorului, având în vedere că însuşi măsura aplicării art.52 alin 2 c. muncii ce prevede obligaţia angajatorului de  plată la zi a tuturor drepturilor salariile corespunzătore, indexate, majorate şi reactualizate reprezintă nu doar o reparaţie materială, ci si morală faţă de contestator. Pe de altă parte instanţa nu-şi poate baza soluţionarea unui astfel de petit doar pe înscrisuri medicale, bilete de internare, care nu atestă disfuncţii psihice majore în comportamentul contestatorului care să implice plata unor despăgubiri morale, peste despăgubirile materiale acordate conform sentinţei atacate.

Pentru toate aceste considerente, recursul reclamantului va fi respins.

În ceea ce priveşte recursul  formulat de intimata S.C. P O S.A., instanţa constată că nu este fondat.  Dispoziţiile art. 52 alin. 2 c. muncii în forma în vigoare la data promovării contestaţiei au fost corect interpretate şi aplicate. În speţă, faţă de ordonanţa de scoatere de sub urmărirea penală a contestatorului dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în 16.01.2012, s-a dispus de către procurorul superior respingerea plângerii S.C. O P S.A.  ca neîntemeiată. Prin urmare, chiar dacă scoaterea de sub urmărire penală a contestatorului s-a realizat în temeiul art. 11 pct. 1 litera b şi art. 10 litera d din c. pr. penală, pe motiv ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a pronunţat şi măsura suspendării CIM, fără a se menţiona expres în ordonanţa procurorului cu privire la existenta vinovăţiei făptuitorului, este evident că faţă de măsura dispusă  prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată, deci susţinerile recurentei O în scopul neaplicării art. 52 alin. 2 c. muncii pe motiv ca nu s-a pronunţat o instanţă penală asupra nevinovăţiei contestatorului, nu pot fi reţinute de instanţa de recurs, cât timp nevinovăţia contestatorului se prezumă.

Încetarea suspendării contractului individual de muncă, dispuse în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) C. muncii, va genera consecinţe diferite în funcţie de soluţia pronunţată prin hotărârea judecătorească definitivă. Dacă s-a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale, a scoaterii de sub urmărire penală, a încetării urmăririi penale sau a achitării ori a încetării procesului penal pentru lipsa vinovăţiei penale, însă cu reţinerea altei forme de vinovăţie – civilă, disciplinară – angajatorul poate recurge la angajarea răspunderii disciplinare a salariatului. Dacă însă în aceste ipoteze nu s-a reţinut nicio altă formă de vinovăţie, salariatul este îndreptăţit la reintegrare şi la o despăgubire egală cu salariile şi cu celelalte drepturi de care a fost lipsit ca urmare a suspendării contractului său de muncă (Simona Cristea, Constantin Furtuna, Suspendarea contractului individual de munca in temeiul art. 52 lit. c din Codul muncii, în Curierul Judiciar nr. 11/2006, p. 69). Însă în situaţia în care se dispune încetarea urmăriri penale sau a procesului penal pentru motivele prevăzute de art. 10 lit. a)-d) C. pr. pen., nu exista vinovăţie penală. În schimb, trebuie reţinută existenţa vinovăţiei în cazul în care se dispune încetarea urmăriri penale sau a procesului penal ca urmare a amnistiei, prescripţiei răspunderii penale, a retragerii plângerii prealabile sau a împăcării părţilor. În aceste cazuri, salariatul va beneficia de prevederile art. 52 alin. (2) C. muncii numai daca a recurs la aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) C. pr. pen., obţinând scoaterea de sub urmărire penala sau achitarea, soluţii care sunt de natura sa excludă vinovăţia sa. In cazul in care, ca urmare a exercitării unei cai extraordinare de atac, salariatul obţine soluţia achitării pentru motivul ca nu exista fapta sau nu a fost săvârşita de el, statul, iar nu angajatorul, va fi cel care va achita salariatului despăgubiri, in temeiul art. 504 si urm. C. pr. pen. (Alexandru Ticlea, Andrei Popescu, Constantin Tufan, Marioara Tichindelean, Ovidiu Tinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2004, p. 455-456)

Pentru toate aceste considerente, recursurile vor fi respinse, iar sentinţa menţinută ca legală şi temeinică. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către  părţile recurente.

Domenii speta

Spete similare