Pensii - Excepţia puterii de lucru judecat respinsă – valorificarea unei noi adeverinţe

Sentinţă civilă 3938 din 23.04.2013


La data de 25 01 2013, contestator G.R. a chemat în judecată  intimata CASA  JUDEŢEANA DE PENSII DOLJ, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să-i recalculeze pensia pe baza adeverinţei nr. 135 din 23 01 2013 în cuprinsul căreia sunt trecute sumele realizate în perioada 01 01 1970 – 26 12 1990 aferente timpului lucrat de 10 ore pe zi, sume pentru care s-a plătit în întregime CAS precum şi toate cheltuielile prevăzute de legile în vigoare.

A depus la dosar adeverinţa nr. 135/23 01 2013 eliberată de T.I.A.B., unitatea la care a fost angajat reclamantul, în funcţia de maistru.

La data de 25 03 2013, intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj a formulat şi depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantul Gheorghiţă Radu.

A invocat excepţia puterii de lucru judecat, deoarece reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie, prezentând adeverinţa nr. 1338/15 06 2009,depusă cu cererea nr. 125739/24 06 2009,în care au fost menţionate sumele pe care le-a încasat ca diferenţă pentru 10 ore şi perioadele în care le-a încasat,cerere ce a fost soluţionată prin răspunsul nr. 125739/10 08 2009,împotriva acestui răspuns fiind intentată acţiune în dosarul nr. 13395/63/2009,acţiune respinsă definitiv şi irevocabil prin decizia nr. 4807/01 10 2010 a Curţii de Apel Craiova.

Împotriva  acestei decizii, reclamantul a formulate cerere de revizuire în dosarul nr. 3192/54/2010, cerere care a fost respinsă prin soluţia pronunţată în data de 10 01 2011.

A mai formulat o altă cerere solicitând recalcularea drepturilor de pensie prezentând adeverinţa nr. 210/08 02 2010,depusă cu cererea nr 125739/17 03 2010, cerere soluţionată pin răspunsul nr. 125739/15 04 2010, răspuns care a fost contestat prin dosarul nr. 1406/63/2012 soluţionând definitiv şi irevocabil prin decizia nr. 6600/24 05 2012.

Pe fond, arată că reclamantul a solicitat din nou recalcularea, prezentând adeverinţa nr. 135/23 01 2013,depusă cu cererea nr. 3336/24 01 2013,cerere soluţionată prin răspunsul nr. 3336/25 03 2013, prin care i s-a comunicat că se menţin punctele de vedere  comunicate pin adresa nr. 125739/10 08 2009 şi nr. 125739/15 01 2010 şi că,având în vedere că dispoziţiile legale incidente în vigoare nu sunt modificate,faţă de cele ale Legii 19/2000 şi că adeverinţa nr. 135/23 01 2013,privind sumele acordate pentru regim de 10 ore are conţinut identic cu adeverinţele nr. 1338/15 06 2009 şi nr. 210/08 02 2010,această ultimă adeverinţă nu se va valorifica, sumele acordate pentru regimul de 10 ore,nefăcând parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 01 04 2001,neplătindu-se contribuţie individuală pentru aceste sume, aşa încât nu se încadrează în prevederile art. 165 din Lg 263/2010 şi nici nu se regăseşte printre sporurile prevăzute de anexa 15 pct VI din HG 257/2011.

De asemenea i s-a comunicat faptul că această adeverinţă nu poate fi avută în vedere şi din cauza faptului că nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de HG 257/2011, respectiv, îi lipseşte temeiul legal în baza cărora a încasat aceste sume.

Intimata învederează şi faptul că prin Decizia nr. 19/2012 s-a admis recursurile în interesul legii referitoare la aplicarea prevederilor art. 2 lit. e şi art. 164 alin 2 şi 3 din Lg 19/2000,concluzionându-se că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şu reactualizarea pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite,astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul / angajatul a plătit contribuţia pentru asigurări sociale de stat.

Întimpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 – 118 cpc şi Lg 263/2010.

Conform art. 242 cod pr civilă a solicitat judecarea chiar şi în lipsa sa.

S-au depus la dosar în copie, cererile formulate  prin care a fot solicitată recalcularea pensiei , adeverinţele sus menţionate, deciziile de pensie, date privitoare la activitatea în muncă.

La data de 22 04 2013, intimata Casa Judeţeană de Pensii Dolj a depus la dosar completare la întâmpinare prin care a învederat aceleaşi motive .

A mai invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii , deoarece acţiunea este formulată ca şi o obligaţie de a face,iar în materia drepturilor de pensie nu poate să subziste obligaţia de a face deoarece drepturile de pensie sunt reglementate prin legislaţia specială,la data formulării acţiunii reclamantul nici nu primise răspuns de la Casa Judeţeană de Pensii Dolj, întrucât cererea cu care a depus adeverinţa nr. 135/23 01 2013 a fost înregistrată la nr. 3336/24 01 2013, iar acţiunea este înregistrată la instanţă în data de 25 01 2013.

Prin sentinţa nr. 3938/23.04.2013 instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii, a respins excepţia puterii lucrului judecat, a admis acţiunea formulată de contestator şi a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantului şi să emită o nouă decizie cu luarea în considerare  a adeverinţei 135/23.01.2013 emisă de TIAB Craiova reţinând următoarele:.

În conformitate cu dispoziţiile art 137 alin (1) C. proc civ, "instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în torul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii"

Excepţia puterii lucrului judecat este grevată pe ideea că Adeverinţa 135/23.01.2013 privind sumele acordate pentru regim de 10 ore are conţinut identic cu adeverinţele 1338/15.06.2009 şi 210/ 08.02.2010 care au fost examinate intr-un cadru procesual anterior, respectiv în cauza ce a format obiectul dosarului 13395/63/2009, acţiune respinsă definitiv şi irevocabil prin decizia 4807/01.10.2010 a Curţii de Apel Craiova., decizie examinată şi ca urmare a unei cereri de revizuire care, de asemenea , a fost respinsă.

In conformitate cu dispoziţiile  art. 166 C. proc. civ " excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs"

Principiul puterii lucrului judecat, rezultând din art. 1201 C. civ, împiedică nu  numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, chiar cu poziţia procesuală inversată, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti , în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară  pronunţată într-un alt proces Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat  în ambele în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acţiuni să rezulte  că scopul final urmărit este acelaşi în ambele acţiuni (ICCJ- Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4525/2005, Jurisprudenţa Secţiei civile pe anul 2005, p. 533)

Din perspectiva identităţii de obiect , tribunalul constată că , într-adevăr,  condiţia este îndeplinită sub aspectul scopului final urmărit prin cele doua sau mai multe acţiuni deduse judecaţii.

Tribunalul constată, insă , că nu este îndeplinită condiţia identităţii de cauză., şi  se impune un scurt demers teoretic asupra cauzei în procesul civil

Acţiunea civilă nu poate fi concepută fără existenţa a trei elemente esenţiale: un element subiectiv - părţile- şi două elemente obiective - obiectul şi cauza acţiunii.

Fără aceste elemente, acţiunea nu reprezintă o entitate juridică în considerarea căreia instanţa să devină activă, să-şi înceapă exerciţiul său special.

Elementele acţiunii civile servesc la individualizarea acesteia în raport cu o altă acţiune şi îi determină cadrul procedural necesar şi indispensabil.

Acţiunea civilă nu se poate identifica deplin numai prin părţi şi obiect, fiind indispensabil şi un al treilea element - cauza

Prin cauza acţiunii civile trebuie înţeles temeiul juridic al cererii (causa petendi), fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părţi îl valorifică împotriva celeilalte.

Spre deosebire de obiectul acţiunii, care nu poate fi schimbat, şi nici depăşit, temeiul juridic nu leagă instanţa, care este îndreptăţită şi chiar obligată, în exercitarea rolului său activ şi pentru a ajuta efectiv părţile, în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor legitime, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.

Cauza acţiunii civile, privită din punct de vedere al scopului, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să existe, să fie reală şi să fie licită şi morală.

Prima condiţie se îndeplineşte de regulă, deoarece cel ce acţionează în justiţie urmăreşte un anumit scop, neputând porni o acţiune lipsită complet de cauză

Cauza acţiunii trebuie să fie reală. Realitatea cauzei cere ca cel ce reclamă să-şi fi exprimat voinţa de a proceda în felul acesta, determinat de un anumit scop.

Cauza acţiunii trebuie să fie licită şi morală, adică să nu urmărească un interes contrar ordinii publice şi bunelor moravuri.

Cauza acţiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanţe care determină şi întreţin voinţa părţii interesate de a reclama sau de a se apăra şi de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă. Existenţa motivelor de a acţiona sau apăra în faţa instanţei un anumit drept, sau totuna cu cauza raportului juridic ori a obligaţiei puse în discuţie (causa debendi), fără prefigurarea mintală a obţinerii unui anumit rezultat, nu determină pe nimeni să reclame sau să se apere injustiţie.

In caiza dedusă judecăţii circumstanţele care care au determinat şi întreţinut voinţa reclamantului de a intenta o acţiune civilă se constituie din intrarea în posesie  a unei noi adeverinţe emise de fostul angajator, coroborată cu modificarea viziunii asupra drepturilor  salariaţilor ce au lucrat în program prelungit, viziune consacrată şi prin practica judiciarâ.

 Adeverinţa de care se prevalează reclamantul nr. 135/23.01.2013, în final cuprinde  Nota "Este aceeaşi adeverinţă cu nr. 210/08.02.2010"( pentru care instanţa de control judiciar a constatat că are aceeaşi formă cu adeverinţa nr. 1338/15.06.2009, emisă de aceeaşi unitate) dar această stare de fapt  nu cenzurează voinţa reclamantului de a se constitui într-o cauză licită şi morală, cât timp fiecare cetăţean îşi probează pretenţiile în conformitae cu propriile posibilităţi şi propria disponibilitate Din această perspectivă  faptiul obţinerii unei noi adeverinţe l-a îndreptăţit pe reclamant  să uzeze de un nou demers în justiţie, iar  această nouă adeverinţă se poate constitui într-o nouă cauză a acţiunii civile. Pe de altă parte, la datele  la care cererea reclamantului în precedentele cicuri procesuale se judeca ( s.c./962/05.03.2010 şi decizia nr. 4807/01.10.2010 ) nu se consacrase jurisprudenţa instituită de DECIZIA nr. 5 din 20 septembrie 2010 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în regim de lucru prelungit, prevăzute de art. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952 care a statuat că"

"În interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilesc că:

Sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public. "

Cum această Decizie  este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă., pentru viitor,  pentru reclamant o nouă acţiune în justiţIe  este legală, licită şi morală, întemeindu-se , aşadar pe o cauză care , în precedentele cicluri  procesuale nu putea fi invocată , deoarece nu apăruse ca şi temei  legal .

In consecinţă,  acţiunea dedusă judecăţii  este întemeiată pe o nouă cauză reprezentată de Decizia nr. 5 a ICCJ,  iar excepţia puterii lucrului judecat nu operează.

Pe fondul cauzei acţiunea este întemeiată

Potrivit dispoziţiilor art.4 alin 2 şi 3 din OUG nr.4/2005, sporurile , îndemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajelor, sunt enumerate în anexele ordonanţei, acestea putând fi dovedite atât prin înscrierile existente în carnetele de muncă, cât şi prin acte de certificare (adeverinţe) emise de foştii angajatori, întocmite conform legii.

Astfel , adeverinţa care îndeplineşte condiţiile de formă şi fond poate fi valorificată, întreaga răspundere pentru menţiunile cuprinse în aceasta revenind exclusiv unităţii emitente.

Casa teritorială de pensii nu poate cenzura conţinutul unei adeverinţe emise de angajator, care cuprinde elemente ale raportului juridic de muncă privind condiţiile de muncă şi stagiu, utile în stabilirea drepturilor de pensie. Prin urmare, în speţă, refuzul de a valorifica menţiunile cuprinse în adeverinţă este abuziv şi lipsit de temei legal, întrucât înscrisul original supus valorificării se bucură de prezumţia de validitate.

Or, în măsura în care aprecia că actul de certificare prezentat de către persoana asigurată atestă menţiuni neadevărate, casa teritorială de pensii avea posibilitatea de a se înscrie în fals în faţa primei instanţe, cu toate consecinţele care decurg din acestea.

Şi apărările intimatei grevate pe ideea că  adeverinţei prezentate îi lipsesc menţiunile privind temeiul legal în baza căruia a încasat sumele consemnate în cuprinsul  înscrisului, vor fi înlăturate, deoarece în raporturile de muncă temeiul încasării drepturilor salariale îl reprezintă munca depusă de salariat iar  necunoaşterea şi neindicarea normei pozitive nu poate fi imputată acestuia.  Menţiunile că  "sume diferenţe ore sunt sumele aferente timpului lucrat peste programul normal de lucr (10 ore) şi că "pentru perioadele sus menţionate unitatea a achitat în întregime cotele CAS precum şi toate celelalte contribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare" sunt  necesare şi suficiente pentru ca înscrisul să poată fi valorificat.

 Pe de altă parte doctrina a statuat că "reclamantul nu este obligat să indice chiar textul de lege pe care se întemeiază, deoarece încadrarea în text o face judecătorul şi spre deosebire de obiect instanţa nu este  ţinută de temeiul juridic al cererii  ci îl poate schimba  după ce , în respectarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, a pus în discuţie noua cauză"( Mihaela Tăbârca, Gheorghe Buta, Codul de procedură civilă, comentat şi a dnotat cu llegislaţie , doctrină şi jurisprudenţă, Universul juridic ,Bucureşti 2007, pag399)