Drept fiscal. Impozite stabilite pentru o fundaţie

Drept fiscal. Impozite stabilite pentru o fundaţie

Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale,  date în folosinţă se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a titularilor dreptului de folosinţă, în condiţii similare impozitului pe teren.

Dacă reclamanta este scutită în condiţiile legii (art. 285 alin 1din Legea 571/2003) de impozitul pe teren este scutită şi de plata taxei pe terenul dat în folosinţă gratuită.

Prin Sentinţa civilă nr. 470/CA/27.04.2009 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de contencios administrativ s-a admis acţiunea formulată şi precizată de contestatoarea F.D.M.– Fil. Bv. in contradictoriu cu intimata D.F.Bv. şi, in consecinţă, a fost anulată in parte Dispoziţia Nr. 104/02.07.2008, cu privire la art. 1 şi in totalitate Decizia de impunere nr. 865899/50305/2008 şi Decizia de impunere 865899/49359/2008, emise de intimată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Dispoziţia Nr. 104/2008 a fost admisă in parte contestaţia administrativă, doar cu privire la impozitul pe clădiri, fiind menţinută decizia de impunere cu privire la taxa pe teren. Intimata a omis să se pronunţe cu privire la taxa auto, deşi contestatoarea solicitase şi anularea acesteia. In motivarea soluţiei de respingere s-au avut in vedere dispoziţiile art. 256 al. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, potrivit cărora „pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionat, închiriate, date in administrare ori in folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, in condiţii similare impozitului pe teren”. De asemenea, se arată că scutirea prevăzută de art. 285 al. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal se referă la scutirea de la plata impozitului pe teren, şi nu de la plata taxei pe teren.

Instanţa de fond a apreciat că interpretarea dată de intimată dispoziţiilor art. 285 al. 1 lit. c din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal este eronată. Taxa pe teren a fost instituită prin Legea nr. 343/2006, acelaşi act normativ modificând doar denumirea art. 285 şi introducând lit. c) care prevede că scutirea prevăzută de acest articol se aplică şi „organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale in unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate in dificultate”.

Dispoziţiile art. 285 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prevăd facilităţile de care pot beneficia anumite persoane juridice, respectiv scutirea de la plata impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum li alte taxe locale precizate la art. 282 şi 283. Aceste facilităţi erau prevăzute şi anterior Legea nr. 343/2006 prin care s-a introdus taxa pe teren.

Atâta vreme cât prin art. 285 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal se prevăd, ca facilităţi, scutiri de la plata unor impozite şi taxe iar taxa pe teren este similară atât cu impozitul pe teren,cât şi cu taxa auto, în sensul că nu se plăteşte de proprietar, ci de „utilizatorul” terenului (concesionar, locatar etc), instanţa de fond a constatat că dispoziţiile Legea nr. 343/2006 şi dispoziţiile Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal nu se corelează sub aspectul scutirii şi de la plata taxei pe teren.

Contestatoarea din prezenta cauză face parte din categoria organizaţiilor la care fac referire dispoziţiile art. 285 lit. c din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, având in vedere obiectul de activitate şi scopul fundaţiei. Atâta vreme cât contestatoarei i-a fost atribuit in folosinţă gratuită terenul prin Hotărârea Consiliului Local nr. 53/1994 (in sensul că aceasta nu datorează redevenţă, chirie sau o altă sumă pentru folosirea terenului), ar fi absurd ca acesteia să i se perceapă taxă pe acest teren cu atât mai mult cu cât, in ipoteza in care ar fi proprietară, nu ar datora impozit pentru acelaşi teren.

Cu privire la taxa auto, stabilită prin Decizia de impunere nr. 865899/49359/2008, s-a constatat că in mod greşit s-a stabilit in sarcina contestatoarei obligaţia de plată a unei astfel de taxe, având in vedere că, printre facilităţile de care se bucură contestatoarea, in baza dispoziţiilor art. 285 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, se numără şi scutirea de la plata taxei auto.

In aceste condiţii, având in vedere argumentele de fapt şi de drept expuse, tribunalul a apreciat că intimata a soluţionat in mod greşit contestaţia administrativă a Fundaţiei Dumbrava Minunată, cu privire la taxa pe teren şi taxa auto, motiv pentru care a admis acţiunea contestatoarei,  a anulat in parte Dispoziţia Nr. 104/02.07.2008, cu privire la art. 1 şi in totalitate Decizia de impunere nr. 865899/50305/2008 şi Decizia de impunere 865899/49359/2008, emise de intimată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D. F.Bv. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că : terenul din strada Romaniţei nr. 22 a fost transmis în folosinţă gratuită fundaţiei iar potrivit art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 pentru terenurile proprietate publică date în folosinţă se stabileşte taxa pe teren ce reprezintă sarcina fiscală a titularului dreptului de folosinţă, art. 285 scuteşte de impozit nu de această taxă, corect s-a procedat la stabilirea acestei taxe.

În ceea ce priveşte impozitul pe mijloacele de transport a invocat excepţia inadmisibilităţii deoarece reclamanta nu a urmat procedura prealabilă. Reclamanta a formulat contestaţie în 22.04.2008 cu privire la decizia de impunere prin care i-a fost stabilit impozitul pe teren şi clădiri, fără a face referire şi la Decizia de impunere 865899/49359/2008 prin care a fost stabilită obligaţia de plată a impozitului auto. Nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 din Ordonanţa de Guvern 92/2003. Recurenta invocă şi un ordin al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.519/2005.

Intimata reclamantă F.D.M.– Fil. Bv nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, sentinţa atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea a constatat că recursul este nefondat.

Prin contestaţia înregistrată la D. F.Bv. sub nr. 65922/22.04.2008 Fundaţia Dumbrava Minunată – Filiala Braşov a solicitat anularea actului administrativ, decizia de impunere nr. 865899/50305/2008 (care stabilea impozit pe clădiri şi teren) şi a obligaţiei de a plăti impozitul  auto. S-a arătat că a fost obligată să plătească un impozit pe clădiri în suma totală de 73.656 lei, pentru teren  4753 lei, la care se adaugă o diferenţă de 12.449, o majorare la diferenţa de 7131 lei şi 102 penalităţi la diferenţa datorată la 31.03.2008  şi impozit auto în sumă de 1098 lei.

În motivarea contestaţiei se critică toate aceste sume şi se face menţiunea că impozitul auto i-a fost comunicat prin titlu executoriu nr. 862346/9.04.2008.

Prin Dispoziţia nr. 104 din 2.07.2008 Direcţia Fiscală Braşov admite în parte contestaţia şi desfiinţează decizia de impunere cu privire la impozitul stabilit pe clădiri. Nu se pronunţă cu privire la impozitul auto, nici nu respinge contestaţia cu privire la acesta pe vreo excepţie (a tardivităţii, a neîndeplinirii unor condiţii de formă prin neindicarea numărului corect al actului etc.)

Curtea a reţinut din probatoriu administrat că Decizia de impunere 865899/49359/2008 prin care a fost stabilită obligaţia de plată a impozitului auto a fost contestată în condiţiile art. 205 din Ordonanţa de Guvern 92/2003. Corect a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată. Recurenta susţine că  reclamanta nu a urmat procedura administrativă prealabilă. Am arătat că în cuprinsul contestaţiei înregistrată la DF Bv.sub nr. 65922/22.04.2008 F.D.M.– Fil. Bv a contestat şi impozitul stabilit pe mijloacele de transport.

Tribunalul a fost investit cu analizarea legalităţii şi temeiniciei Dispoziţiei nr. 104 din 2.07.2008 emise de D F Bv prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de F.D.M.– Fil. Bv

Referitor la taxa pe teren stabilită, curtea reţine că terenul din strada Romaniţei nr. 22 a fost transmis în folosinţă gratuită fundaţiei reclamante.

Potrivit art. 256 din Legea 571/2003 „(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel. (2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum şi taxa pe teren prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul…(3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.”

Conform art. 285 din acelaşi act normativ :

„(1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe locale precizate la art. 282 şi art. 283 nu se aplică:

b) fundaţiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

c) organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii.”

Aceste texte de lege se coroborează şi rezultă interpretarea corectă  în sensul că sunt scutite de impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate F.D.M.– Fil. Bv este o astfel de organizaţie conform documentelor depuse la dosar.

Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale,  date în folosinţă ( situaţia terenului în discuţie) se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a titularilor dreptului de folosinţă, în condiţii similare impozitului pe teren. Recurenta citează doar o parte din dispoziţiile art. art. 256 alin. 3  din Legea 571/2003 omiţând esenţialul respectiv că această taxă se stabileşte în condiţii similare impozitului pe teren. Dacă reclamanta este scutită în condiţiile legii (art. 285 alin 1din Legea 571/2003) de impozitul pe teren este scutită şi de plata taxei pe terenul dat în folosinţă gratuită.

Faţă de prevederile art. 285 din Legea 571/2003 şi art. 217 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal soluţia pronunţată de Tribunalul Braşov prin care s-a reţinut că reclamanta este scutită şi de plata taxei pe teren şi de plata taxei asupra mijloacelor de transport nu numai cu privire la impozitul pe clădiri este temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, constatând că nici unul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 304 indice 1 Cod procedură civilă  a respins recursul declarat şi a menţinut sentinţa civilă nr. 470/CA/27.04.2009 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de contencios administrativ cu completarea motivării din prezenta decizie.

Decizia nr. 620/R/9.10.2009

Domenii speta

Spete similare