Contestaţie decizie de concediere – lipsa dovezii desfiinţării reale a postului

5. contestaţie decizie de concediere – lipsa dovezii desfiinţării reale a postului

La 11 august 2011, V.A. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 6443/21.07.2011 emisă de intimatul Instituţia Primarului oraşului Bechet considerând-o ca netemeinică şi nelegală, solicitând instanţei ca prin  sentinţa ce se va pronunţa  să admită contestaţia formulată, să dispună anularea dispoziţiei şi menţinerea în continuare a contractul individual de muncă. Nr. 250/2011.

În fapt, a arătat că, a încheiat contractul individual de muncă nr. 250/2011 cu Primăria oraşului Bechet, executând funcţia de asistent social personal pentru persoane cu handicap gradul I – Glăvan Titi.

La data de 28.06.2011, cu adresa nr. 4156/2011 emisă de Primăria oraşului Bechet, a primit un preaviz privind încetarea contractului individual de muncă  cu data de 26.07.2011, pentru motive neimputabile, datorată inexistenţei fondurilor  pentru plata salariului şi a asigurărilor aferente.

S-a adresat organelor competente că persoana pe care o are în îngrijire reprezintă un caz social deosebit şi nu poate fi lipsită de supraveghere, iar consilierii locali au fost de acord cu continuarea activităţii, angajându-se că vor găsi soluţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

A depus la dosar, în copie, dispoziţia nr. 6443/21.07.2011, preavizul, certificat de handicap nr. 4735, certificat de deces Glăvan Florica, certificat deces Glăvan Ilie, certificat deces Glăvan Alexandru, certificat de naştere Glăvan Titi.

La 19 septembrie 2011, intimata  Instituţia Primarului oraşului Bechet a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

A invocat în principal excepţia necompetenţei materiale a instanţei, considerând ca fiind competent contenciosul administrativ, deoarece este vorba de anularea unui act administrativ.

În al doilea rând a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, nefiind îndeplinită procedura prealabilă privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, conform art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004.

În ultimul rând a  arătat faptul că  nu au fost încălcate prevederile Legii 448/2006, art.  42, alin. 7, care arată că „În situaţia în care angajatorul nu poate asigura angajarea asistentului social, se acordă indemnizaţia prevăzută la alin. 4, indiferent de opţiunea exprimată potrivit alin. 1 şi 4”.

Având în vedere prevederile legale şi faptul că unitatea nu mai putea fi asigurată salarizarea pentru asistenţii personali, s-a stabilit acordarea indemnizaţiei lunare în conformitate cu prevederile Legii 448/2006.

A depus la dosar referatul nr. 3470/23.05.2011, referatul nr. 3577/30.05.2011.

S-a depus la dosar în copie, în urma adresei instanţei, contractului individual de muncă nr. 250/2011, organigrama instituţiei statul de funcţii înainte de concediere.

În şedinţa publică din 26.10.2011 instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate de intimat deoarece cauza priveşte un litigiu de muncă izvorât din executarea contractului individual de muncă pentru care competenţa revine instanţei de conflicte de muncă şi pentru care nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de legea 554/2004.

Prin sentinţa nr. 10490/26.10.2011 , instanţia a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 6443/21.07.2011, emisă de intimat, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior, a obligat intimatul să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la concediere 26.07.2011, până la reintegrare,  reţinând următoarele:

Reclamantul a fost salariatul intimatului cu contractul individual de muncă pe durată nedeterminată în funcţia de asistent social personal

Prin dispoziţia contestată nr. 6443/21.07.2011, intimatul a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu 26.07.2011 în temeiul art. 65 Codul muncii, ca urmare a desfiinţării postului, datorată faptului că nu mai existau fonduri suficiente pentru  plata salariului.

Decizia este netemeinică şi nelegală deoarece angajatorul căruia îi revine sarcina probei conform art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada desfiinţării reale şi efective a postului ocupat de contestator.

Mai mult, deşi instanţa i-a solicitat în mod expres să depună la dosar organigrama şi statul de funcţii înainte şi după măsura concedierii, intimatul nu a depus decât organigrama şi statul de funcţii înainte de concediere, de unde se trage concluzia că nu există o organigramă şi state de funcţii aprobate în condiţiile legii, valabile după momentul concedierii.

În organigrama şi statul de funcţii dinainte de concediere figurează în continuare postul ocupat de contestator şi câtă vreme intimatul nu are o organigramă şi un stat de funcţii din care să rezulte că postul contestatorului a fost desfiinţat, instanţa nu poate să considere că s-ar fi făcut dovada desfiinţării postului, că desfiinţarea postului a fost reală şi efectivă.

De asemenea, deşi instanţa i-a solicitat expres, intimatul nu a făcut dovada existenţei unei hotărârii a Consiliului local de desfiinţarea posturilor de natura celui ocupat de contestator.

La dosar s-a depus doar referatul nr. 3470/23.05.2011 în care s-a adus la cunoştinţa conducerii că nu mai sunt fonduri pentru  plata salariilor asistenţilor sociali personali şi referatul nr. 3577/30.05.2011în care s-au făcut propuneri legale de către compartimentul de specialitate.

Ar fi trebuit să existe o hotărâre a consiliului local în care să se stabilească care dintre măsurile propuse se justifică a se lua.

În funcţie de numărul de posturi ce urmau a se desfiinţa se stabilea dacă era vorba de o concediere individuală sau colectivă şi în funcţie de tipul de concediere se urma procedura specifică prevăzută de lege.

În cazul de faţă în lipsa unei hotărâri din care să rezulte câte posturi s-au desfiinţat, ce fel de concediere a avut loc, instanţa nu poate verifica legalitatea măsurii, îndeplinirea procedurii specifice reglementată de lege.

Sub aspectul temeiniciei măsurii concedierii instanţa reţine că potrivit art.42 alin. 7 din legea 448/2006 „ în situaţia în care angajatorul nu poate asigura angajarea asistentului personal, se  acordă indemnizaţia prevăzută la alin.4, indiferent de opţiunea exprimată potrivit prevederilor alin.1 şi 4”, iar potrivit art. 43 alin.1 din aceeaşi lege „indemnizaţia lunară prevăzută la art. 42 alin.4 este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi”.

Din adresa intimatului  nr. 6165/18.10.2011 rezultă că salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi este de 510 lei, iar salariul contestatorului era tot de 510 lei, deci de valoare egală.

Aşadar prin aplicarea art. 42 alin.7 din legea 448/2006 şi acordarea indemnizaţiei nu  s-a obţinut o reducere de cheltuieli care să justifice măsura concedierii.

Faţă de cele arătate mai sus, reţinând că decizia este nelegală şi netemeinică, instanţa va admite contestaţia, va anula dispoziţia nr. 6443/21.07.2011, emisă de intimat, va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi va obliga intimatul să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la concediere 26.07.2011, până la reintegrare, conform art. 78 din codul muncii

1

Domenii speta

Spete similare