Contestatie decizie de concediere

5.contestatie decizie de concediere

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 7520/63/2010, reclamantul M.E. a solicitat în contradictoriu cu intimata RAT CRAIOVA constatarea nulităţii absolute, iar în subsidiar anularea deciziei de concediere nr. 490/30 04 2010, obligarea intimatei la reîncadrarea pe postul deţinut şi la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale majorate şi indexate pentru intervalul cuprins între data concedierii şi data reintegrării pe  post.

În motivare arată că a fost angajat al intimatei şi a îndeplinit funcţia de vatman, iar prin decizia contestată a fost concediat în temeiul art. 65 al. 1 C. muncii.

Consideră decizia ca fiind nulă pentru că nu respectă disp. art. 74 al. 1 lit. d CM, iar postul de controlor care i s-a oferit nu are nicio legătură cu pregătirea sa profesională.

De asemenea, consideră că nu au fost corect criteriile de prioritate la stabilirea persoanei vizate de concediere, potrivit art. 57 din CCM.

La data de 20 05 2011, reclamantul a formulat o serie de precizări cu privire la situaţia financiară a pârâtei, arătând totodată că nu au fost respectate prevederile art. 10 din legea nr. 54/2003.

Mai arată că soţia reclamantului este angajata pârâtei, având un salariu mai mic decât al său, încadrându-se la criteriul prev. de art. 57 lit. b din CCM.

 Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii.

În dovedire a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar în acest sens: decizia nr. 490/30 04 2010 şi documentaţia ce a stat la baza emiterii sale.

Prin sentinţa nr. 7732/23.05.2011 instanţa a respins contestaţia reţinând următoarele:

 Prin decizia de concediere nr. 490/30 04 2010, emisă de intimata s-a dispus încetarea în temeiul art. 65 alin. 1 CM, a contractului individual de muncă al reclamantului, ca urmare a desfiinţării postului de vatman din cadrul Secţiei 3, motivată de situaţia economico-financiară a societăţii.

Conform Art.65 din Codul muncii: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin.1.”

 Într-o economie de piaţă operează ca principiu autonomia funcţională, fiind firesc să se reducă un anumit număr de salariaţi specificaţi, eventual pe categorii. Ulterior, funcţiile sau posturile care se reduc din schema de funcţiuni trebuie să se stabilească de către conducerea instituţiei sau unităţii publice în cauză.

Prima apărare a reclamantului vizează nerespectarea disp. art. 74 al. 1 lit. d CM, dar aceste prevederi legale au aplicare numai în condiţiile prevăzute de art. 64 CM, deci numai în cazul unei concedieri colective, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

În al doilea rând, reclamantul a refuzat în mod expres posturile vacante oferite întrucât nu ar avea nicio legătură cu pregătirea sa profesională, cu toate că în cazul în care ar fi aplicabile disp. Art. 64 al. 1 din CM, acestea fac vorbire de compatibilitatea nu numai cu pregătirea profesională, ci şi cu capacitatea de muncă.

De asemenea, reclamantul recunoaşte că au fost desfiinţate 3 posturi de vatmani din cadrul Secţiei 3, dar consideră că nu au fost corect aplicate criteriile de prioritate la stabilirea persoanei vizate de concediere, potrivit art. 57 din CCM.

Persoanele vizate de concediere au fost stabilite într-o şedinţă comună a reprezentanţilor angajatorului şi cei ai sindicatelor, conform referatului de la fila 57 din dosar, reclamantul fiind selectat din cauza atitudinii necorespunzătoare faţă de şefii ierarhici, abaterilor repetate privind depăşirea limitei de viteză, concediilor medicale neanunţate în timp util, retragerilor nejustificate din traseu.

Astfel, chiar în condiţiile în care ar mai fi şi alţi angajaţi care înregistrează abateri, angajatorul este cel care are posibilitatea de a selecta între cei vizaţi de desfiinţarea postului; în plus au fost selectaţi salariaţii care au înregistrat abateri în ultimul an, întrucât abaterile mai vechi cad sub incidenţa reabilitării disciplinare.

Invocarea încadrării în criteriul minimal de la lit. b – are în îngrijire un copil minor – nu poate fi verificat în raport de ceilalţi angajaţi ai pârâtei, având de altfel un caracter subsidiar faţă de criteriul de la lit. a, care priveşte preexeistenţa unor abateri disciplinare.

În ceea ce priveşte apărarea care vizează faptul că soţia reclamantului era angajată în aceeaşi unitate, cu un salariu mai mic decât al reclamantului, aceasta apărare nu are relevanţă atâta timp cât nu s-a dovedit în ce măsură postul soţiei ar fi şi el vizat de restructurare, pentru că numai în cazul în care posturile ambilor soţi ar fi vizate de concediere ar fi ales soţul care are un salariu inferior.

Disp. art. 10 al. 1 din legea nr. 54/2003 nu au incidenţă în cauză, de vreme ce alineatul 3 al aceluiaşi articol exceptează pe cei care au fost revocaţi din funcţiile sindicale de conducere deţinute pentru încălcarea prevederilor statutare.

 În ceea ce priveşte analiza economico-financiară pentru perioada ianuarie-octombrie 2010, înregistrată la data de 13 12 2010, aceasta nu poate fi avută în vedere, întrucât s-a întocmit ulterior deciziei de concediere din 30 04 2010, astfel încât profitul obţinut de pârâtă ar putea fi justificat şi de măsurile de restructurare, respectiv desfiinţare a unor posturi din schema de personal.

Prin urmare, instanţa constată că în cauză au fost respectate dispoziţiile legale statuate de codul muncii în materia concedierii, precum şi celelalte prevederi din legislaţia în vigoare şi va dispune respingerea contestaţiei.

1

Domenii speta

Spete similare