Procedura insolventei

Sentinţă civilă 126/CC din 04.04.2012


SENTINTA CIVILA NR.126/CC

Sedinta camerei de consiliu din 4 aprilie 2012

Completul compus din:

JUDECATOR SINDIC: A. R. A.

Grefier D. D.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra solutionarii contestatiei formulata de creditorul Directia Generala a Finantelor Publice Brasov impotriva raportului de activitate intocmit de administratorul judiciar Casa de Insolventa T. SPRL, pentru termenul de judecata din 2 noiembrie 2012, in cadrul procedurii generale a insolventei deschisa impotriva debitorului SC H SA, potrivit Legii nr.85/2006 .

La apelul nominal facut in sedinta camerei de consiliu la pronuntare, se constata lipsa parsilor.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care:

Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in sedinta camerei de consiliu  din 21 martie 2012, cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor mentionate in incheierea de sedinta din acea zi care face parte integranta din prezenta, iar instanta, fata de lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea pentru data de 28 martie 2012, apoi pentru data de 4 aprilie 2012. 

JUDECATORUL SINDIC,

Constata ca la dosarul nr.3836/62/2009/a2 s-a depus contestatia formulata de catre creditorul DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV, inregistrata la grefa instantei la data de 04 11 2011, impotriva raportului de activitate intocmit de catre administratorul judiciar CASA DE INSOLVENTA T. SPRL, atasat la dosarul nr.3836/62/2009 avand ca obiect procedura insolventei debitorului SC H SA – in insolventa, la data de 31 10 2011.

Prin contestatia formulata contestatorul a aratat ca prin raportul de activitate contestat administratorul judiciar a prezentat masurile intreprinse fata de debitor aferente lunii septembrie. Astfel, s-a aratat ca in luna septembrie 2011 acesta a efectuat plati pentru asistenta juridica acordata debitorului in valoare de 17.164,70 lei, iar contestatorul s-a opus acestor plati.

Creditorul a aratat ca s-a opus la adunarea creditorilor debitorului din 07 02 2011 la confirmarea administratorului judiciar. De asemenea creditorul s-a opus la aprobarea remuneratiei administratorului judiciar si a contestat mai multe rapoarte de activitate intocmite de catre acesta. Cu toate acestea administratorul judiciar a continuat sa efectueze plati din averea debitorului ce nu au fost aprobate de catre creditorul contestator. Astfel, remuneratia administratorului judiciar a fost stabilita la suma de 3.000 euro+tva/luna si un onorariu de succes de 25.000 euro. In ceea ce priveste plata asistentei juridice acordata debitorului pentru contestatiile formulate impotriva unor titluri fiscale emise de creditor fata de debitor, aceasta suma nu a fost aprobat de comitetul creditorilor, conform art.23 din Legea nr.85/2006.

Contestatorul a detaliat pe larg aspecte legate de nelegalitatea masurilor luate prin raportul de  activitate contestat.

Contestatia este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

La dosarul cauzei contestatorul a depus inscrisuri.

Administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei o nota de sedinta prin care a solicitat respingerea contestatiei. In motivare administratorul judiciar a aratat ca referitor la remuneratia administratorului judiciar aceasta a fost aprobata in adunarea creditorilor din 07 02 1011. In ceea ce priveste asistenta juridica acordata debitorului administratorul judiciar a aratat caci comitetul creditorilor debitorului a fost desemnat in adunarea creditorilor din 07 02 2011, iar contractul de asistenta juridica a fost incheiat anterior, respectiv la data de 04 01 2011.

Analizand actele si lucrarile dosarului judecatorul sindic retine urmatoarele:

Contestatia formulata de catre creditor este nefondata pentru urmatoarele considerente:

Fata de debitorul SC H SA s-a deschis procedura insolventei in dosarul nr.3836/62/2009. Procedura se afla in perioada de observatie a debitorului.

La data de 07 02 2011 a avut loc prima adunare a creditorilor debitorului, iar administratorul judiciar provizoriu CASA DE INSOLVENTA T. SPRL – FILIALA BRASOV, a fost confirmat de catre creditori. De asemenea in aceeasi adunare a creditorilor s-a aprobat remuneratia administratorului judiciar.

Impotriva hotararii adunarii creditorilor din 07 02 2011 creditorul contestator a formulat contestatie, conform art.14 alin.7 si 8 din Legea nr.85/2006, iar aceasta a fost respinsa de judecatorul sindic, sentinta civila fiind in prezent irevocabila.

Fata de aceste constatari judecatorul sindic retine caci creditorul contestator nu are calea contestatiei impotriva fiecarui raport de activitate lunar al administratorului judiciar, referitor la plata remuneratiei acestuia, dat fiind ca aceasta remuneratie a fost aprobata de catre creditorii debitorului, in prima adunare a acestora, conform prevederilor OUG nr.86/2006 si ale Legii nr.85/2006.

In consecinta in ceea ce priveste acest motiv de contestatie aceasta se apreciaza de judecatorul sindic ca fiind inadmisibila.

In ceea ce priveste remuneratia platita de administratorul judiciar pentru acordarea de asistenta juridica debitorului judecatorul sindic constata ca debitorul a incheiat un contract de asistenta juridica la data de 04 01 2011 in vederea redactarii si sustinerii a 3 contestatii impotriva unor titluri fiscale, ce au fost inregistrate pe rolul Curtii de Apel Brasov.

La data de 04 01 2011 debitorul se afla in perioada de observatie, iar la acea data nu avusese loc prima adunare a creditorilor debitorului. Aceasta a fost organizata de administratorul judiciar, potrivit sentintei civile de deschidere a procedurii insolventei si fata de prevederile art.62 din Legea nr.85/2006, la data de 07 02 2011. La data de 07 02 2011 creditorii debitorului au desemnat comitetul creditorilor al carui presedinte este contestatorul.

Potrivit art.24 din Constitutia Romaniei dreptul la aparare reprezinta un drept fundamental cetatenesc si este garantat oricarei persoane fizice ori juridice.

In speta debitorului nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, astfel incat activitatea administratorului judiciar, in perioada de observatie a debitorului se rezuma la supravegherea activitatii debitorului.

Raportat la prevederile constitutionale judecatorul sindic apreciaza ca aparatorul care in speta este un avocat nu reprezinta o persoana de specialitate in sensul art.23 din Legea nr.85/2006. Astfel, potrivit acestei prevederi legale administratorul judiciar, pentru indeplinirea atributiilor sale poate angaja persoane de specialitate a caror remuneratie se supune aprobarii comitetului creditorilor sau judecatorului sindic.

In speta, contractul de asistenta juridica a fost incheiat de catre debitor si nu de catre administratorul judiciar.

Obiectul contractului de asistenta juridica nu l-a constituit o „atributie” a administratorului judiciar, ci exercitarea si sustinerea unor actiuni civile in justitie ale debitorului.

Potrivit art.21 din Constitutia Romaniei dreptul la un acces liber la justitie reprezinta de asemenea un drept fundamental cetatenesc garantat atat persoanelor fizice cat si juridice.

Potrivit regulilor speciale in materia contenciosului fiscal debitorul are calea contestatiei impotriva actelor de impunere emise de autoritatile competente.

Debitorul nu are angajat personal de specialitate in materie juridica.

In consecinta, judecatorul sindic apreciaza ca debitorului nu ii poate fi ingradit dreptul de a contesta actele de impunere fiscala emise in perioada de observatie a acestuia, iar de asemenea acestuia nu ii poate fi ingradit dreptul la aparare, in speta nefiind incidente prevederile art.23 din Legea nr.85/2006.

Valoarea remuneratiei stabilita prin contractul de asistenta juridica reprezinta o chestiune ce tine de vointa partilor contractante, conform art.969 cod civil, in vigoare la data incheierii contractului.

Creditorul contestator mai arata in contestatie ca a formulat o serie de contestatii impotriva rapoartelor de activitate ale administratorului judiciar, insa acestea au fost respinse de judecatorul sindic, iar sentintele civile sunt irevocabile.

In consecinta judecatorul sindic va inlatura si cel de-al doilea motiv de contestatie invocat de catre creditor.

Fata de cele prezentate judecatorul sindic va respinge contestatia ca fiind nefondata.

Se constata ca in cauza nu s-au solicitat cheltuieli de judecata conform art.274 din codul de procedura civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Respinge contestatia formulata de catre creditorul DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV, inregistrata la grefa instantei la data de 04 11 2011, impotriva raportului de activitate intocmit de catre administratorul judiciar CASA DE INSOLVENTA T. SPRL depus la dosarul nr.3836/62/2009 avand ca obiect procedura insolventei debitorului SC H SA – in insolventa, la data de 31 10 2011.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 04 04 2012.

JUDECATOR SINDICGREFIER

A. R. A.D. D.

Redactat RA 16.04.2012

Dact DD 24.04.2012

2 ex.