Contestatie decizie de imputatie

Dosar nr. 117/88/2009

 R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ, COMERCIALĂ ŞI  DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINŢA CIVILĂ nr.342

Şedinţa publică din data de  03 martie  2009

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. 117/88/21 ianuarie 2009, Sindicatul "..." "...", în numele membrilor săi, funcţionari publici, "...", "..."şi "..."a contestat dispoziţiile de impunere nr. 1705 din 9 decembrie 2008, nr. 1707 din 9 decembrie 2008 şi nr. 1709 din 9 decembrie 2008, emise de către Primarul Comunei "...", judeţ Tulcea, solicitând anularea acestora ca nelegale şi netemeinice.

In motivare, se arată că, la 20 noiembrie 2006, Primarul Comunei "...", în calitate de angajator şi Sindicatul au încheiat un acord/contract colectiv de muncă la nivel de instituţie, pentru acordarea lunară a sumei de 200 lei, cu titlu de drepturi speciale pentru acoperirea parţială a cheltuielilor cu medicamentele, tratamente medicale, reducerea stresului ş.a. şi respectiv acordarea trimestrială a unor sume pentru achiziţionarea unei ţinute decente, acord ce a fost înregistrat la D.M.P.S. TULCEA, sub nr. 149 din 27 noiembrie 2006, fără obiecţiuni, a fost aprobat prin H.C.L. "..." nr. 74/11 decembrie 2006, iar sumele au fost incluse în bugetul local pentru anul 2007.

Se mai susţine că dispoziţiile de impunere sunt nelegale şi netemeinice pentru că temeiul acordării acestor drepturi funcţionarilor publici îl constituie dispoziţiile art. 1, raportat la art. 6 alin. 1, art. 40 alin. 2 lit. b şi c din Codul Muncii, art. 103 din Legea nr. 188/1999, coroborat cu Legea nr. 319/2006, contractul colectiv de muncă negociat, legal încheiat şi înregistrat ca lege a părţilor, neputând fi primită ingerinţa unor organe precum Curtea de Conturi sau Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile în care singura instituţie ce verifică conformitatea cu legea a acestor contracte a dispus înregistrarea lor.

Se precizează, în continuare, şi că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii procesuale a reclamanţilor deoarece nu există faptă ilicită, prejudiciu şi raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

In drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 130/1996, Legii nr. 188/1999, Legii nr. 319/2006, Codul Muncii, CCMUNN 2007-2010, H.G.R. nr. 833/2007, Legii nr. 215/2001, Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

In dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosar, în copie, dovada calităţii de funcţionar public, dispoziţiile contestate, dovada parcurgerii procedurii prealabile,  acordul/contractul colectiv de muncă nr. 4778/20.11.2006, H.C.L. "..."  nr. 74/11.12.2006 şi nr. 6/7 februarie 2007, anexa la proiectul de buget pe anul 2007, precum şi alte înscrisuri.

La data de 6 februarie 2009, Sindicatul "..." "..." şi-a completat cererea, solicitând şi suspendarea executării dispoziţiilor de imputaţie contestate, până la soluţionarea irevocabilă a cererii principale, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La solicitarea instanţei, Primarul Comunei "...", judeţ Tulcea a comunicat actele ce au stat la baza emiterii dispoziţiilor atacate.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că reclamantele sunt funcţionari publici în cadrul aparatului propriu al Primăriei "...".

Prin dispoziţiile nr. 1705 din 9 decembrie 2008, nr. 1707 din 9 decembrie 2008 şi nr. 1709 din 9 decembrie 2008, emise de Primarul Comunei "...", judeţ Tulcea, în conformitate cu prevederile art. 84 lit. b, art. 85 alin.1 şi 2 din Legea nr. 188/1999 şi respectiv art. 11 din Legea nr. 554/2004, s-a decis imputarea sumei cuvenite de 4100 lei, reprezentând drepturi speciale acordate potrivit acordului/contractului colectiv de muncă în anul 2007, fiecăruia dintre reclamanţi.

Potrivit art. 16 alin. 3 din acordul/contractul colectiv de muncă aplicabil pentru anul 2007 şi înregistrat la D.M.P.S. TULCEA sub nr. 149/27 noiembrie 2006, pentru menţinerea sănătăţii, securităţii muncii şi asigurarea protecţiei personalului, salariaţii beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă în cuantum de 200 lei lunar, reprezentând acoperirea unei părţi a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stressului, hrana, motivarea personalului pentru asigurarea stabilităţii şi confidenţialităţii faţă de instituţie.

In continuare, în art. 16 alin. 4, se stipulează că, pentru o ţinută decentă şi asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul şi instituţiile cu care colaborează, funcţionarii publici şi personalul contractual din Primăria "..." beneficiază de sume pentru achiziţionarea ţinutei, trimestrial, respectiv funcţionarii de execuţie şi conducere - 400 lei, personalul contractual administrativ - 200 lei.

Prin H.C.L. nr. 74/11 decembrie 2006 a Consiliului Local "..." s-a aprobat acordul/contractul colectiv de muncă, iar prin H.C.L. nr. 6/7 februarie 2007, drepturile speciale cuprinse în acest acord au fost incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2007 al comunei "...", judeţ Tulcea.

În continuare, este de subliniat că art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că "un contract colectiv de muncă este convenţia încheiată între patron sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate prin în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea......", iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, conform art.12 alin.1 din acelaşi act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale, căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale, aceleaşi dispoziţii fiind cuprinse şi în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 - 2010.

Interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate,  rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate, clauzelor referitoare la drepturile a căror acordare şi al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Pe de altă parte, folosind acelaşi principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaţilor mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

În acest sens sunt şi prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1995, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispoziţiile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.

În aceste condiţii, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părţile sociale, intervine principiul liberei negocieri.

Un argument în plus îl constituie şi art.72 din Legea n5r.188/1995 potrivit cu care autorităţile şi instituţiile publice pot încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau ai reprezentantei funcţionarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă........, de unde rezultă că autorităţile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, precum şi cele pentru sănătate şi securitatea muncii.

Or, prevederile art.30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noţiunii de "îmbunătăţire a condiţiilor la locul de muncă", părţile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuţie sunt necesare dezvoltării condiţiilor de muncă.

Nu trebuie omise în acest context nici depoziţiile Convenţiei OIM nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art.5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi prin convenţie (art.1), iar negocierea că poate asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării, şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.

Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispoziţiilor O.I.M.

Mai mult, obligaţiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a fost înregistrat şi prin acest fapt a devenit opozabil şi în acelaşi timp, obligatoriu pentru părţile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii şi art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă şi din prevederile Convenţiei OIM nr.131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin.2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părţilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligaţiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.

Este de relevat şi că DMPS Tulcea a înregistrat contractul acordul colectiv de muncă, fără obiecţiuni, acesta exercitându-şi contractul de legalitate.

Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanţa competentă, la cererea părţii interesate (art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996).

Se prevede, de asemenea, faptul că, la momentul înregistrării, direcţiile generale teritoriale de muncă şi protecţie socială vor verifica dacă acestea conţin clauze negociate cu nerespectarea dispoziţiilor art.8, exercitând în acest mod controlul de legalitate şi dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art.8, cu obligaţia de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii (art.27 alin.2 coroborat cu art.28).

Însă procedura descrisă nu a avut loc, ceea ce înseamnă că DMPS  şi-a dat avizul favorabil, moment în care contractul/acordul colectiv începe să-şi producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul contract/acord.

Argumentele prezentate impun concluzia că reclamanţilor li se cuveneau drepturile speciale prevăzute în acordul/contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2007, art. 16 alin. 3 şi 4, aşa încât nu se justifică demersurile întreprinse în vederea recuperării acestora, prin emiterea dispoziţiilor de imputare.

Drept consecinţă, în raport de cele constatate, instanţa urmează a admite în parte cererea formulată şi a anula ca netemeinice dispoziţiile art. 1705 din 9 decembrie 2008, nr. 1707 din 9 decembrie 2008 şi nr. 1709 din 9 decembrie 2008, emise de către Primarul Comunei "...", judeţ Tulcea.

Va fi respins însă ca nefondat capătul de cerere relativ la suspendarea executării dispoziţiilor de imputare emise întrucât reclamanţii nu au probat că respectivele dispoziţii au şi fost puse în aplicare, şi că se realizează reţineri din salariul în baza acestora, pentru a se verifica îndeplinirea cumulativă a cerinţelor impuse prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazuri bine justificate şi pagubă iminentă.

1

Domenii speta

Spete similare