Fond comercial - Deschidere procedura insolventa

Sentinţă civilă 487 din 20.03.2009


Dosar nr.384/88/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR.796

Sedinta publica din data de 04 aprilie 2008

Judecator sindic:

JUDECATORUL SINDIC:

Prin cererea adresata acestei instante la data de 22 februarie 2008 si înregistrata sub nr.384/88/2008, iar la judecatorul sindic sub nr.31/2008, reclamanta SC ............. SRL, a formulat cerere de deschidere a procedurii insolventei în temeiul Legii nr.85/2006 împotriva debitoarei SC ................

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca între SC ........... SRL si societatea debitoare s-au desfasurat raporturi comerciale concretizate prin livrarea catre SC ........... SRL a unor produse alimentare fiind emise în mod legal facturile fiscale nr.9231702 din 19.05.2005, nr.9231794 din 06.06.2006, nr.9231848 din 17.06.2006 si nr.9231816 din 11.06.2006 în valoare totala de 10.770,60 lei, facturi acceptate la plata, dar neachitate nici pâna în prezent.

A mai sustinut ca debitoarea a fost notificata în nenumarate rânduri, în vederea achitarii datoriei, demersuri care au ramas fara rezultat.

Considera ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege, respectiv ca debitoarea are calitate de comerciant, fiind înregistrata la ONRC, ca izvoraste creanta dintr-un raport comercial, este de natura comerciala si certa, lichida si exigibila, ca nu au fost identificate bunuri mobile si imobile în proprietatea debitoarei, ca, desi a fost notificata, debitoarea nu si-a onorat cu rea credinta obligatia de plata si ca au trecut 30 de zile de la data scadentei creantei.

In sustinere, reclamanta creditoare a depus la dosar, în copie, urmatoarele acte doveditoare: facturile fiscale nr.9231702 din 19.05.2005, nr.9231794 din 06.06.2006, nr.9231848 din 17.06.2006 si nr.9231816 din 11.06.2006.

In temeiul art. 33 al. 1 din Legea nr. 85/2006, cererea creditoarei a fost comunicata debitoarei  la sediul social al acesteia.

Pârâta debitoare SC ........... SRL nu a formulat contestatie în temeiul art.33 alin.2 din Legea 85/2006.

Examinând cererea, în raport cu probele administrate, judecatorul sindic retine ca debitoarea SC .............. SRL Tulcea datoreaza creditoarei SC .............. SRL, suma de 10.770,60 lei conform celor patru facturi fiscale anexate la dosar care au fost acceptate la plata, si pentru ca, desi au trecut mai mult de 30 zile de la scadenta, societatea nu a achitat debitele, este prezumata a fi în insolventa, conform art.3 alin.1 pct.1 lit.a din Legea nr. 85/2006, impunându-se, în consecinta, deschiderea fata de aceasta a procedurii insolventei.

Asa fiind, urmeaza a se admite cererea si a se dispune deschiderea procedurii de insolventa în forma generala fata de debitoarea SC ........... SRL Tulcea.

Având în vedere ofertele depuse la dosar, în cauza va fi desemnat, în calitate de administrator judiciar .......... - ............... care va exercita atributiile prevazute de art.20 din Legea nr. 85/2006 si pe cele care îi vor fi stabilite de judecatorul sindic, precum si orice alte atributii care îi revin, cu o retributie de 2000 lei pentru întrega perioada cât va exercita aceste atributii.

În temeiul art.47 alin.3 din lege, se va ridica în tot dreptul de administrare al debitoarei, conducerea se va exercita de administratorul judiciar, urmând a se dispune interzicerea debitoarei, sub sanctiunea nulitatii, înstrainarilor de parti sociale sau de interes detinute de debitoare, fara acordul judecatorului sindic; obligarea debitorului sa puna la dispozitia administratorului judiciar toate informatiile cerute de acesta, precum si toate informatiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzând platile si transferurile patrimoniale facute în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii; obligarea debitorului sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute de art.28 alin.1. în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

În temeiul art.41 din Legea nr. 85/2006 urmeaza ca nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala numita generic "accesorii", sa nu poata fi adaugata creantelor nascute anterior datei deschiderii procedurii, cu exceptia creantelor garantate care se înscriu în tabelul definitiv si/sau în tabelul definitiv consolidat, dupa caz, la valoarea garantiilor, evaluate conform art.39 alin.(1) lit.A, dar nu mai mult decât valoarea totala a creantei garantate de acea garantie.

Urmeaza a dispune ca administratorul judiciar sa întocmeasca si sa prezinte în termen de 30 zile de la desemnare, un raport prin care sa propuna fie intrarea în procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie din procedura generala

Urmeaza a stabili termen pentru depunerea de catre administratorul judiciar a raportului asupra cauzelor si împrejurarilor care au condus la aparitia insolventei debitoarei, prevazut de art.20 alin.(1) lit.b si art.59 alin.(1) din lege, la data de 04 iunie 2008.

Se va dispune ca administratorul judiciar sa notifice, conform codului de procedura civila, intrarea în procedura insolventei, în forma generala, tuturor creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea, pentru efectuarea mentiunii, notificare ce va cuprinde si urmatoarele termene: termenul limita pentru înregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitoarei la 04 iunie 2008, termenul de verificare a creantelor, întocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante la 30 iunie 2008, termenul de depunere a contestatiilor la 08 iulie 2008, termenul de definitivare tabelului creantelor la 18 iulie 2008, locul, data si ora primei sedinte a adunarii generale a creditorilor, notificare ce se va publica si într-un ziar de larga circulatie si în buletinul procedurilor de insolventa, conform art.61 alin.3 din Legea nr. 85/2006.

1

Domenii speta