Răspundere patrimonială

9. răspundere patrimonială

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 6341/63/2009 reclamanta SC  ORO IFN- SRL a chemat în judecată  pe pârâta O.I.P. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 78034,94 lei.

În motivarea cererii , reclamanta a arătat că pârâta a fost angajata sa în funcţia de vânzător – gestionar cu contract individual de muncă nr. 3579/2007 , iar la data  de 25.02.2007 , în urma unui control intern s-a descoperit o lipsă mare în gestiune , ca urmare a contractelor false încheiate la care s-au amanetat metale comune în loc de metale preţioase , a lipsei obiectelor amanetate , precum şi a contractelor la care valoarea obiectelor amanetate era mult mai mică decât prevedea contractul .

A mai arătat că acest prejudiciu a fost recunoscut de pârâtă prin declaraţia din 25.02.2007 luată în prezenţa martorilor, iar începând cu data de 26.02.2007 pârâta nu s-a mai prezentat la serviciu , nu a mai putut fi contactată pentru a se rezolva pe cale amiabilă litigiul , motiv pentru care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă

Prin urmare , reclamanta a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale prev de art 269-275 C.muncii , prejudiciul fiind creat din culpa pârâtei , cuantumul acestuia fiind recunoscut de câtre pârâtă.

A depus la dosar în copie următoarele acte:înscris intitulat „ declaraţie ” , convocarea nr. 1/2007, contract individual de muncă, decizia nr. 2/2007.

La termenul de judecată din 23.11.2009 cauza a fost suspendată în baza art 242 apct 2 C.pc, fiind repusă pe rol la data de 23.12.2009 de către reclamantă.

Ulterior la data de 01.02.2010 cauza a fost suspendată în baza art 242 pct 2 C.pc, fiind repusă pe rol la data de 16.11.2010 de către reclamantă.

Reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei , precum şi efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili cuantumul prejudiciului, probe încuviinţate de către instanţă.

La termenul din 13.04.2011 cauza a fost suspendată în baza art 155/1 C.pc, întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita onorariul de expert, cauza fiind repusă pe rol la data de 21.04.2011 de către reclamantă, cerere respinsă de instanţă la termenul din 25.05.2011 , care a menţinut suspendarea pentru aceleaşi motive menţionate la termenul din 13.04.2011.

La data de 20.06.2011 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei .

La termenul din 21.09.2011 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că renunţă la proba cu expertiza contabilă încuviinţată de către instanţă.

Pârâta nu s-a prezentat în instanţă pentru a răspunde la interogatoriu , iar la ultimul termen de judecată reclamanta a solicitat aplicarea dispoziţiile art. 225C.pc.

Prin sentinţa nr. 9769/21.09.2011 instanţa a respins  acţiunea reţinâns următoarele:

Pârâta a fost angajata reclamantei în funcţia de vânzător – gestionar în perioada 01.02.2007-25.02.2007 , după cum rezultă din contract individual de muncă coroborat cu  decizia nr. 2/2007( f. 10-12, 16).

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâtei la plata sumei de 78034,94 lei către reclamantă reprezentând prejudiciul produs acesteia ca urmare a activităţii pârâtei desfăşurată în baza raporturilor de muncă.

Potrivit art 287 C.muncii , angajatorul reclamant are sarcina probei şi trebuie să dovedească că sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale a salariaţilor pârâţi , conform art 270 C.muncii şi anume : calitatea de salariat , fapta ilicită săvârşită în legătură cu munca , prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului , raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului

Potrivit art 24 din Legea nr. 22/1969 „ Angajaţii răspund material, potrivit Codului muncii şi prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracţiuni., iar potrivit.  art 25 , gestionarul răspunde integral faţă de angajator  pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.

Prin urmare Legea nr. 22/1969 instituie o prezumţie de culpă a gestionarilor , cu condiţia dovedirii de către angajator a primirii în gestiune a bunurilor şi existenţa prejudiciului.

Raportat la aceste dispoziţii legale , se constată că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii condiţiilor răspunderii patrimoniale a pârâtei şi anume : deşi pârâta a avut  calitatea de gestionar , angajat al reclamantei , aceasta din urmă nu a făcut dovada primirii în gestiune a bunurilor de către pârâtă şi nici a producerii unui prejudiciu de către aceasta , întrucât înscrisul intitulat „ declaraţie ” fără a fi coroborat cu alte probe - dat fiind că reclamanta a renunţat la administrarea probei cu expertiza contabilă şi nici nu a depus alte acte contabile în acest sens - nu face dovada deplină a prejudiciului atât sub aspectul cuantumului , cât şi al existenţei acestuia .

Chiar dacă pârâta nu s-a prezentat în instanţă pentru interogatoriu , instanţa nu va face aplicarea disp. art 225 C.pc, dat fiind că reclamanta nu a produs suficiente probe în susţinerea acţiunii sale.

Faţă de cele expuse mai sus, în baza art 270 C.muncii coroborat cu disp art 24, 25 din Legea nr. 22/1969 , instanţa va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

1

Domenii speta

Spete similare